O incursiune în lumea mea simplă, modestă și frumoasă.

Noi, oamenii, avem tendința de a complica mereu lucrurile. Tragem cortina de fiecare dată peste momente, clipe, trăiri care ar trebui lăsate să se nască și să trăiască natural, de la sine. Visăm de fiecare dată la “altceva”, iar când avem parte de acel ceva, parcă nu mai suntem atât de siguri, moment în care lucrurile se complică. Nu de la sine, ci din cauza noastră.

Eu nu complic lucruri și nu-mi plac lucrurile complicate. E pentru prima dată când fac legătura cu faptul că în liceu mi-am ales profilul mate-info. Deși nu mi-a plăcut deloc și am fugit către un profil uman la facultate, după acei patru ani cred că am învățat, totuși, ceva important: că esența matematicii e de a face lucrurile complicate simple.

O plimbare de seară, printr-o grădină, degustând un vin alb, ascultatul unei piese dimineața, în parc, pe o bancă, o mângâiere, o privire, un grup de prieteni, dorul de o fată, statul întins într-o piață din Toscana noaptea, bând bere în miez de noapte, un lucru spus sincer, mai multe lucruri, un zâmbet, bucuria de copil indusă pe care ți-o oferă o înghețată și, oare, câte și mai câte.

Unii ar spune că lumea mea e prea roz, alții au spus deja că trăiesc într-un glob de cristal, însă toți aceștia pierd din vedere un lucru esențial: eu am o lume a mea, pe care o împart cu cine vreau, ei însă sunt cei care împart o lume supeficială, gri și frustrantă cu alte milioane de persoane asemănătoare. Iar cei care au călcat deja în lumea mea știu, sau mi-ar plăcea să știe că nu au fost obligați, ci invitați să o facă.

Lumea mea e simplă, iar lumea cealaltă, în general, e complicată. Dar în final numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată.

Editorial publicat in revista 24Fun. Vezi si celelalte articole

Personal caut de cativa ani o explicatie. Ma intreb daca inca sunt copil in adancul meu. Ori daca iau toate lucrurile ca pe o joaca. Sau daca sunt atat de optimist incat nimic nu ma poate pune la pamant. Nu stiu cum se face dar zambesc mereu. Cu toate acestea, tratez orice lucru cu seriozitate, dar mereu cu zambetul pe buze. Iar cand ma concentrez asupra unui lucru sau ma grabesc sa duc ceva la bun sfarsit si uneori imi mai dispare de pe fata acest zambet, cu siguranta ramane in adancul sufletului meu.

Pentru ca ma bucur de lucrurile marunte. Pentru ca ma bucur de cei care sunt in jurul meu. De parintii minunati pe care ii am, de prietenii care ma intreaba zilnic ce mai fac, de meseria pe care o practic, de fotografiat, de muzica, de orasul in care locuiesc, de colegii de apartament, de mersul cu bicicleta, de cate si mai cate.

Dar aceasta postare nu e despre mine, ci un indemn prin mine. Te indemn sa zambesti, sa te bucuri de lucuri simple. Chiar si atunci cand te plictisesti, nu ai ce face in casa, pierzi vremea pe internet si citesti aceste randuri, zambeste. Cand ramai fara bani, zambeste. Cand nu mai ai ce manca pana maine, zambeste.Nu-i nimic ca e criza, ca esti somer, ca nu mai ai idee cum sa-ti platesti ratele, zambeste.  Zambeste si atunci cand te desparti de iubitul/iubita ta. Zambeste cand pici un examen sau zambeste cand pierzi autobuzul.

Sa zambesti e cel mai bun si simplu lucru pe care il mai poti face in aceste cazuri. Deoarece atata timp cat mai putem zambi, cauza nu e inca pierduta, indiferent care ar fi aceasta. Zambeste si spune-ti ca data viitoare o sa fie altfel. Astfel iti vei da seama incotro sa o iei facand viitorul prim-pas. Fii optimist. Deoarece optimismul este un lux pe care pesimistul nu si-l permite. Iar in fata persoanei pe care o indragesti nu te da in spectacol, nu arunca cu banii si nici nu invarti cheile BMW-ului pe deget. Zambeste-i. Deoarece, asa cum spunea si Paler, un zambet poate saruta un suflet.

Iar despre optimism mai cred ceva. Ca este contagios. Deseori ma intrebam de ce toti pe care ii fotografiez – oameni pe strada, copii, fete si baieti in parc, colegi - zambesc, radiaza de fericire. Nu, nu e pentru ca sunt in fata aparatului foto, ci pentru ca eu ma distrez pozandu-i si zambesc, iar ei fac asta la randul lor. Stiati ca nimic nu uneste mai mult oamenii decat rasul?

Indiferent ca ai pierdut doua minute importante din timpul tau pretios citind aceasta postare, ori ai devenit dintr-o data optimist, nu conteaza. Revino la ale tale, dar zambeste.

Un zambet. Mare. Dupa un an greu sau foarte greu pentru unii si pe alocuri usor pentru altii, merita sa oprim timpul 5 secunde si sa zambim. Alaturi de cei dragi, in bratele persoanei iubite sau in sanul familiei.

Va doresc sa va simtiti ca acasa oriunde ati fi, ca la varsta pubertatii, cand erati alintati de parinti cu prajituri, lichiu, cozonac. Cand mergeati la colindat cu prietenii, sau la sanius pe dealuri.

Iar pentru la anul, eu mi-am pus o dorinta: sa nu va pierdeti zambetul de pe buze, sa aveti parte de succese cum are parte desertul de soare si sa fiti inconjurati numai de ingeri, acele persoane la care va ganditi si acum, de Sarbatori, dar si cele pe care le veti cunoaste.

Sarbatori fericite, dragii mei :)

Andreea are 24 de ani. S-a nascut in Tarnaveni, cu trei saptamani mai repede decat mine.  E casatorita recent si as putea spune ca e cea mai fericita si mai muncitoare fata din cate am cunoscut pana acum.

In timp ce unii dintre noi ne dorim sa fugim in strainatate sau ne dam pumni in cap acasa, in tara noastra, Andreea fuge dintr-un colt in altul, pleaca dimineata si se intoarce seara, face tot posibilul si, ferice de ea, reuseste sa aiba viata pe care si-o doreste: pe teren, dand cu pumnul in birourile clientilor sau gasindu-si linistea in bratele barbatului care o iubeste. Face din toate acestea ceva special deoarece traieste fiecare moment cu zambetul pe buze.

Lucreaza in advertising. Creatie, PR, cate si mai cate… “N-as mai putea lucra vreodata la birou, sa stau, sa nu ma misc” e una din frazele rostite de Andreea care mi s-au intiparit in minte. De anul trecut, are propria firma gratie careia s-a lovit de zidul maturitatii in domeniu. L-a daramat cu usurinta.

Povestea incepe, insa, cu cativa ani inainte. Ne-am cunoscut la TIFF in urma cu trei ani, ea facand parte din echipa fara de care festivalul nu ar fi ceea ce a devenit in ultimii ani. A absolvit Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii din cadrul UBB, sectia relatii publice, in urma cu doi ani, iar de atunci a cochetat cu PR-ul in nenumarate randuri.

A lucrat pentru D’Avantage Consult, unde a fost, pe rand, PR account executive, iar apoi PR manager. Pana anul trecut, cand a spus stop si a ales sa lucreze pentru ea. Nici ca se putea sa ia o decizie mai buna. Experienta a schimbat-o complet. Daca in trecut nu prea aveam ocazia sa o vad, in prezent o intalnesc acolo unde lucrurile se misca. Uneori ea le face sa se miste, creand campanii pentru diversi clienti.

Am avut posibilitatea sa lucrez si eu cu ea, in urma cu o saptamana, cand mi-a oferit ocazia de a avea primul parteneriat in afara presei: fotograf la prima cupa de fotbal pentru juniori din Cluj-Napoca. A demonstrat ca se poate lucra cu profesionalism in PR si a aratat, culmea, ca seriozitatea pare mai sincera atunci cand e presarata cu zambete.

Zambea mereu, glumea cu organizatorii evenimentului, care de altfel erau clientii ei si i-a facut sa isi doreasca nerabdatori sa o contacteze si la editia viitoare. Nu stiu cum au parut lucrurile inside, dar de afara totul era lapte si miere.

Secretul consta, cred, in optimismul emanat si in faptul ca face totul din placere. Pentru ea munca e o dorinta pe care si-o indeplineste in fiecare zi. Inca stau si ma intreb unde e oboseala, stresul…

Dincolo de toate acestea, Andreea mai are un motiv pentru care sa fie fericita. Cipri, sotul sau, pe care desi l-am intalnit doar de doua ori m-a facut sa par un prieten vechi de-al sau. Rar se intampla sa intalnesti doua persoane asemenea lor.  Am revazut pozele de la nunta lor de cel putin trei ori si, vorba unei prietene, la cata fericire emana, ai fi putut face pozele si cu o sapuniera ca tot ar fi iesit superbe :) Lasand gluma la o parte, cred ca si fotograful lor a fost impresionat, reusind sa surprinda cele mai frumoase momente.

In final, Andreea este o persoana care face lucrurile sa mearga. Lucrurile din jurul ei, dar si cele din jurul celor pe care ii influenteaza prin prezenta sa. Atitudinea sa ar trebui sa devina o lectie de viata, oferita copiilor, dar si celor mari, in manuale.

Citeste alte povesti din serialul Oamenii care fac lucrurile sa mearga