Oana are o idee – Draga Universule, nu ne lua mereu in seama
Oana are o idee in fiecare miercuri, la mine pe blog. Textul ales pentru astazi este Draga Universule, nu ne lua mereu in seama, care poate fi gasit si pe blogul sau.
Vrem să ni se zâmbească deşi noi suntem încruntaţi. Să nu fim minţiţi. Să primim dragostea pe care se presupune că cineva a lăsat-o la murat în lipsa noastră. Să fim iertaţi, pentru că oamenii greşesc. Să ni se spună la mulţi ani la 00:00. Vrem să nu murim.
Vrem să fim ţinuţi de mână. Vrem să avem pe cine suna când de la atâta gălăgie în mintea noastră nu putem adormi. Vrem să nu avem datorii. Vrem să nu plouă. Vrem să nu facem riduri. Vrem să avem bani de bilet. Vrem să tragem de timp ca de guma de mestecat.
Cum ar fi dacă toţi subsemnaţii care locuiesc pe această planetă am face o cerere Universului, în care să scriem, în cele aproximativ 100 de limbi existente, tot ce ne dorim?
Eu n-aş vrea să fiu în locul Terrei dacă toate dorinţele pământenilor s-ar împlini.
Pentru că ne-am dori să ne întoarcem în timp ca să îi revedem pe cei morţi, am porunci timpului să stea când ne îndrăgostim, pentru că am vrea să moară nişte foşti iubiţi, pentru că am vrea să avem bani.
Cum ar fi dacă am primi toate aceste lucruri? Ne-ar dispărea soţii care tânjesc după vechi iubiri. Ne-ar dispărea păsările, care şi-ar dori să nu mai zboare printre nori poluaţi. Ne-ar dispărea cărţile, pentru că genialii ar fi fost înţeleşi. Am fi toţi înalţi, subţiri şi zâmbitori. Am avea bani. N-am avea mai multe nevoi decât cele trei primare. N-am avea fericiri.
Nu, nu voi face cerere Universului cu dorinţele mele. Vreau ca mâine să fie o surpriză. Vreau să nu ne mai gândim atât şi să trăim mai intens.
Vreau să apreciem ceea ce în fiecare zi primim – cadouri împachetate în oameni, în realizări, în îmbrăţişări, în ochi zâmbitori, în excursii, în nebunii, în aventuri, în poezii, în noi.
Citeste mai multe scrieri ale Oanei in sectiunea dedicata de pe blog.








