Nu stiu cine a scris versurile si nici nu ma intereseaza, la fel cum incerc sa nu aflu adevaratul scop al campaniei RTV, “Noi vrem respect”, insa piesa e plina de adevar pana in maduva oaselor.

“Dupa 20 de ani de democratie, acest clip nu ar trebui sa existe”

via Dragos Stanca

PS: Ar trebui o versiune in engleza si apoi lansata pe Youtube, sa nu ne fie doar de noi rusine, ci si de cei care ne privesc.

Imi amintesc cum, in urma cu patru ani, incepeam facultatea. Intrasem la jurnalism si imi propusesem sa ajung sa schimb lumea. La fel cum visau majoritatea colegilor mei, ne doream ca ce vom scrie candva, dezvaluirile si investigatiile noastre sa miste ceva, sa distruga sistemul corupt si sa restabileasca ordinea.

In prezent, insa, mi-am dat seama ca am intrat intr-un cerc vicios si, de fapt, lupta trebuie data impotriva celor din breasla, care manelizeaza poporul, sterg creiere si-i transforma pe toti intr-o gloata de idioti si avizi dupa senzational. Daca nu sunt morti nu e stire, daca nu injura nu-l poti cita, iar daca nu il prinzi in poza cum arata cu degetul, iei penalizare.

In acea directie ne indreptam, dragi fosti colegi care visam, candva, ca o sa schimbam lumea. Si iata ca am ajuns sa o facem, dar nu in sensul la care visam cu ochii deschisi, ci invers.

Mai departe va canta Puya (remember? hip hop-erii au mereu dreptate)

Daca maine ar porni un razboi, ar fi penal
Soldatii s-ar uita la a V-a pagina din ziar
Nu o sa oprim nici un raid aerian,
Daca o sa ne atace cand e Inima de Tigan.

UPDATE: Videoclipul original, in exclusivitate, al piesei Change, semnata Puya, Kamelia si George Hora, zice Ady (merci).

In liceu eram fascinat de Eminem. Cumparam revistele Bravo si Popcorn, in asteptarea unui nou poster cu el. Nu ascultam hip-hop sau rap prea des, dar imi placea Eminem. Nu stiu de ce, probabil pentru ca eram un adolescent ca multi altii, iar Slim Shady era atunci un trend. Un Michael Jackson al generatiei messenger.

In cateva luni am umplut peretii cu postere. Ba chiar am realizat un material grafic cu numele sau, iar pe unul dintre pereti am lipit un altul, facut de mana, cu ajutorul a doua pixuri colorate. Camera era flancată cu imaginea sa, chiar si unul din dulapuri avand lipit, pe interior, o poza a sa.

Invatam versurile melodiilor sale pe de rost si le fredonam in ore, acasa sau la petreceri, iar cand aparuse filmul 8 Mile nu m-am mai dezlipit de monitor pentru cateva zile.

Nu m-am declarat un fan infocat si nu sunt nici acum. Imi placeau doar versurile sale, modul in care rostea cuvintele si timiditatea de care dadea dovada in viata de zi cu zi.

Au trecut atatia ani de atunci si am uitat camera decorata cu postere. Am uitat si versurile, subiectul filmului si cat de mult imi placea sa desenez. Dar nu am uitat sentimentul pe care il simt atunci cand ascult, in liniste, o piesa a sa. Am ascultat cea mai noua piesa a lui. Mi-am reamintit totul si parca-mi doresc din nou in camera mea. Ascultati-o, merita, va garantez ca veti vrea si voi o camera ca a mea.