N-am mai scris pe blog, pana azi, de aproape o luna. Nu-mi pare rau, chiar daca v-am lasat pe voi sa va plictisiti. Doar ca eu, timp de o luna…

… m-am bucurat de prieteni, am zambit, m-am distrat, am dansat, m-am plimbat, nu am dormit, am fotografiat, am planificat, am trait cu sufletul la gura, am savurat din plin Zilele Clujului, Festivalul International de Film Transilvania, International Romani Art Festival, am luat parte la concerte, am vizionat filme, am lenevit pe terase, am povestit si m-am bucurat de fiecare clipa.

A fost luna in care am simtit Clujul altfel, iar in acelasi timp m-am simtit si eu altfel. Omul sfinteste locul, dar locul ii este, uneori, recunoscator pentru asta :)

Terasele devin parca neincapatoare si pline de viata. Eu nu asociez activitatea, optimismul si nebunia de pe strazile orasului cu sosirea verii si a vremii perfecte, ci cu TIFF. Traiesc aceleasi sentimente, dar parca tot mai puternice, de la editia a cincea a festivalului (a doua vara de cand sunt in Cluj) si iata ca am ajuns deja, in acest an, la a zecea.

Filme, voie buna, oameni primitori. Festivalul asta scoate, parca, tot ce e mai bun din noi: in primul rand bucuria si fericirea de care dam dovada in perioada evenimentului, dar mai ales deschiderea fata de turisti straini sau conationali. Deoarece astfel ne diferentiem noi, din acest oras, fata de cei din alte orase ale tarii: prin sufletul cald si primitor. Iar TIFF-ul nu este decat scanteia care ne face sa ne dam arama pe fata. Sa zambim, zece zile pe an, cu gura pana la urechi, sa ne deschidem bratele largi, sa ne intalnim toti prietenii si sa inflorim odata cu vara.

Nu-mi pasa ca unii contesta multe aspecte ale festivalului sau unele legate de organizatori. Nu-mi pasa ca unii nu plac deloc festivalul asta, mai mult din cauza unor proprii frustrari. TIFF e un festival pentru oamenii care, in sinea lor, sunt deschisi si optimisti. Pentru cei care stiu sa zambeasca. Pentru cei care TIFF nu e un ceva, un lucru. Pentru ca the best things in life aren’t things.

Ma gandesc de o saptamana sa scriu o postare lunga despre un eveniment la a carui prima editie am participat si de la care am plecat aplaudand. Nu scriu insa niciun roman. Nici macar o postare. E o recomandare. Iar eu foarte rar recomand un eveniment pe blog. E vorba de un eveniment la care se vor aduna zeci de oameni faini, vor bea bere, vor manca popcorn si vor face orice ii indeamna sufletul in timp ce se uita la cele mai tari trailere.

Pentru ca tot urmeaza TIFF-ul si cu totii cunoasteti sentimentul care ne cuprinde vara in perioada festivalului, luati evenimentul de sambata, Noaptea Dependentilor de Trailere, care va avea loc in Irish & Music Pub, ca “un trailer” al sentimentului profund care va incearca pe durata Festivalului International de Film Transilvania. Cele mai tari secvente din filme, grupate pe categorii, in acelasi timp in care beti o bere-doua-trei si radeti alaturi de prieteni.

E un eveniment nascut dintr-o idee ivita la bere, intre mai multi prieteni, oameni exceptionali, plini de pasiune si entuziasm. E, practic, aproape un TIFF mai mic inghesuit intr-o singura noapte. Am fost, am mai scris si va spun cu incredere ca nu o sa regretati, merita! Ne vedem la NDT :) (click pentru alte detalii)

Victor Rebengiuc si alte cateva zeci de cineasti romani au protestat intr-un mod impresionant fata de un proiect de modificare a Legii cinematografiei romanesti, initiat de Sergiu Nicolaescu. La Gala de Inchidere a TIFF 2010, actorul a citit Proclamatia de la Cluj, semnata atat de profesionisti din domeniu, cat si de invitatul special al festivalului din acest an, Wim Wenders. Cu totii au fost invitati pe scena.

Rebengiuc a spus ca daca Legea va fi modificata, cinematografia din Romania se va intoarce cu 15 ani in urma.

Sursa video: piticu.ro

N-ai strigat niciodata jos cineva, ci sus altcineva. Eram un pusti si nu intelegeam ce e cu atata Revolutie, atata “Ceausescu nu mai e”, atata democratie peste noapte.

Intre timp, voi stateati zi si noapte in Piata Libertatii din Cluj, respectiv in fata la Universitate in Bucuresti si “trageati”de “cortina”. Doina Cornea & Co. reprezentau miscarea de rezistenta, acei golani, cum au fost numiti de unii. Cu diploma, cu ecuson. Iar tu ai venit frumos la papion si cu un mirific ecuson: Golan de la maison!

Victor Rebengiuc s-a opus comunismului cu fiecare colt al sufletului. I-am vazut emotiile si trairile pe viu, in cadrul TIFF, atunci cand ne povestea despre 1989-1990. In 21 decembrie 1989, cand s-a tras pentru prima data la Cluj, actorul se afla in orasul de pe Somes. Auzeam cum se tragea. Eram la Victoria. Colegii spuneau ca sunt niste porumbei care misuna pe acoperis. Apoi s-a auzit mai tare. Am spus clar ca se  trage. Tinerii strigau “Jos Ceausescu” si “Vrem libertate”.

Nu a trecut mult timp pana ce pe strazile orasului era feerie. Grupuri de tineri se plimbau prin oras si inconjurau actuala cladire a Prefecturii. Dintr-o data am auzit: “O fugit berestiaaaa”. Am vazut apoi la televizor, in casa unui om pe care nu il cunosteam, cum Ceausescu fugea cu elicopterul.

Dupa cateva zile, in Bucuresti, am spus ca trebuie sa facem si noi ceva. Nu stiam ce, dar trebuia facut ceva. Rebengiuc a participat aproape zilnic la intalnirile “golanilor” de la Universitate, unde a venit insotit de disidenta Doina Cornea purtand un ecuson: Golan de la maison. Deoarece toti tinerii care se adunau atat acolo, cat si in Piata Libertatii din Cluj-Napoca purtau ecusoane de golani, fiind numiti astfel de Ion Iliescu, dupa ce acesta a fost huiduit de sute de persoane pe platoul Salii Sporturilor, in cadrul unei vizite electorale. Doar ecusonul lui era, insa, diferit, deosebit, purtat de un om deosebit.

Multumesc, maestre, acum inteleg ce a fost cu atata Revolutie, atata “Ceausescu nu mai e”, atata democratie peste noapte.