Oana are o idee in fiecare miercuri, la mine pe blog. Textul ales pentru astazi este Pe strada, semanam, care poate fi gasit si pe blogul sau.

Pe stradă, semănăm

Deschidem un ochi, îl deschidem fără chef şi pe-al doilea, bem binecuvântata cafea sau ceaiul negru cu lapte, ne asortăm îmbrăcămintea cu numărul de nori din dimineaţa aceasta, ne luăm telefoanele, laptopul şi cheile, sărutăm pe frunte pe cine a rămas zâmbind în pat şi plecăm. Numărăm câte două trepte, ne-mpiedicăm, ne enervăm, ne calmăm, mergem repede mai departe.
Grăbiţi, tare grăbiţi mai suntem de la o vârstă încoace! De la vârsta la care responsabilităţile ne seduc timpul liber cu pretextul că adulţilor le place să fie stresaţi.

Să avem un serviciu (cel puţin unul), să fim matinali, să ajungem la cursuri, să ne călcăm cămaşa (se pare că tricourile nu se potrivesc cu chipul nostru peste noapte matur), să stăm drepţi (ce bine-are fi să stăm cu adevărat drepţi), să citim presa, să răspundem la ambele telefoane simultan, să avem paşi repezi pe stradă.

Chiar, noi vedem strada? Vedem cum în fiecare dimineaţă strada se-ntinde gri, plouată sau ninsă, pentru ca noi să ajungem unde ne-am propus? Ştim noi, când gândindu-ne din mers la proiectul pe care îl avem de prezentat sau la iubita pe care am lăsat-o dormind, că pe aceeaşi stradă trec oameni care se gândesc la acelaşi lucru, în exact acelaşi moment?

Dacă ne-am putea auzi gândurile, am topi plasticul care se întinde pe suprafaţa gândirii noastre. La urechi ne-ar ajunge gândurile domnului în palton negru care se întreabă oare ce-i mai fac copiii plecaţi. Câţiva paşi mai în faţă, vom auzi cum în gândul lui, un copil cu ghiozdan roşu îşi spune: Sper că părinţii mei sunt bine în străinătate.

Grăbiţi, încurcaţi în agitata noastră existenţă urbană, semănăm mult. Nu ne putem auzi gândurile, dar e suficient să ne oprim pe stradă pentru un minut, în fiecare dimineaţă şi să ne uităm la oameni. Să încurajăm din priviri un chip trist, să mulţumim zâmbind unui zâmbet de copil, să ne sincronizăm, preţ de acel minut, viaţa noastră cu vieţile celorlalţi grăbiţi trecători. E plăcut.

Citeste mai multe scrieri ale Oanei in sectiunea dedicata de pe blog.

Oana are o idee in fiecare miercuri, la mine pe blog. Textul ales pentru astazi este Pe ce stradă stă Fericirea?, care se poate regasi si pe blogul sau.

Pe ce stradă stă fericirea?

Adresa de acum câteva vârste a fericirii s-a schimbat.
Organul cu care obişnuiam să iubesc
Mai bate doar când alerg sau nu îndrăznesc.

Pe scăunelul din sufletul meu
M-am aşezat eu.
Atât de grea, atât de opacă.
Mi-am umplut grădina cu flori de iubire de mine.

Parfumul lor amână iubirea pe mâine.
Eu îi invit pe cei care vor să le vadă
Să ne povestim vieţile la gardul de flori.

De dincolo de gard cineva îmi spune poveşti de iubire.
De dincoace de gard eu îmi aduc aminte.
De dincolo de gard o inimă începe iar să bată
Pentru că o provoc să mă privească-n ochi.

De dincoace de gard mă apucă o teamă
Şi el vrea să m-atingă.. Peste gard.
Mă sperii.
Mă retrag.
Mă pun din nou în scaunul meu drag.
Îmi iau oglinda-n braţe.

Am ochii trişti şi vinovaţi.

Pe ce stradă stă fericirea?

Citeste mai multe scrieri ale Oanei in sectiunea dedicata de pe blog.

Ne-am dorit atat de mult sa vedem o schimbare dupa 20 de ani, cat ar fi ea de mica, in tara in care traim, incat ne-am ales acum doar cu proteste si greve, singurele pentru care s-a iesit si continua sa se iasa in strada. Dar cu cat se indeparta de mine gandul ca as putea vedea ceva frumos cat mai sunt pe aceste meleaguri, iata ca azi am putut urmari primul si poate singurul semn de pana acum, care confirma ca se poate. S-a intamplat in strada. In Bucuresti. In Romania. Iata si dovada ca putem imprumuta de la altii si lucruri frumoase si pozitive:

via Dragos Stanca

PS: Urmeaza in 3 octombrie la Brasov. Pe cand si la Cluj? :)