Oana are o idee in fiecare miercuri, la mine pe blog. Textul ales de ea pentru astazi este Somn, care se poate regasi si pe blogul sau.

Somn

Doarme. Când se va trezi, va avea urme roşii mici lăsate de ochelarii de soare (asigurarea că nu o va trezi nicio rază). Acum nu are chef de apusuri romantice. Acum îi este somn. Ce visează? Nu-şi va aminti, pentru că se va trezi brusc, speriată de frânele bruşte ale autocarului.
Am uitat cum dormea când era mică. Acum are părul prins într-un coc dezordonat şi de pe scaunul din stânga eu îi zăresc doar vârful nasului. Se trezeşte.
- Dă-mi apa! Mai repede!
- Poftim.
E încruntată. E frumoasă. În paltonul bej pare franţuzoaică. Olteanca asta cu bocanci Quechua şi blugi cumpăraţi “că-s ieftini şi buni” poartă una dintre cele mai ciudate forme de feminitate. Unghiile mici, lăcuite din plictiseală într-o pauză de citit se continuă cu degete subţiri şi uneori străvezii, până într-o încheietură legată cu o brăţară hipioată.
Câteva fire de puf blond pe lobul urechii zdruncină o posibilă catalogare a chipului ei ca fiind de.. Femeie! Ce cuvânt grăbit! Hm. Când căram sănii spre vârful dealului din spatele blocului, nu ne gândeam că vom fi vreodată… femei!
Autocarul se clatină. Mergem cu mult peste viteza legală aici. Câmpia Transilvaniei nu e prietenoasă astăzi. Scobeşte gropi în asfalt în faţa maşinilor cu numere de sud.
Andreea vorbeşte în somn. Se întinde. Se loveşte cu fruntea de geam. Se uită urât la mine.
– De ce te uitai la mine?
- Eşti amuzantă.
- Când dorm?
- Când dormi şi vorbeşti.
– Ce am zis?
- Nu ştiu, nu am înţeles. Pune-te să dormi iar şi poate voi înţelege.
– Eşti dubioasă. Ce scrii acolo?
- Despre tine.
– Ce?!
- Nimic din ce ştii.
– Eşti ciudată.
- Zi-mi, care-i marca bocancilor tăi?
– Quechua.
- Bine. Merci. Dormi.
Nu mai poate adormi. Deschide cartea la pagina 53. Până acasă, va citi 150. Lumina e slabă acum, iar ea are urme mici de ochelari pe nas.

Citeste mai multe scrieri ale Oanei in sectiunea dedicata de pe blog.