Recent, o amica a postat pe Facebook o serie de fotografii care mi-au starnit nenumarate amintiri placute. Ce viata in liceu! Ce weekenduri in liceu! Ce cluburi banale dar atat de adorate de fiecare dintre noi! Ne multumeam atunci cu un acoperis deasupra capului, un DJ si petreceam pana in zori. Lucruri simple care ne lipsesc acum, cu toate ca am fost in cluburi din tara sau din lumea larga.

Ne strangeam in centru, unde planuiam iesirea noastra mareata de sambata seara. Vlad, Radu, Luci, Cristi, sau cei cu porecle, Alien, Croco, Mulder, So si Slim. Ana, Roxi, Laura, Ceci, uneori Nico si Corina. Abordam apoi clubul timid, faceam cunostinta cu o bere, incet lumea se aduna si pornea distractia.

Clubul se numea Kilowatts, scris cu markerul pe un plastic, montat afara. Noi cei cativa eram aici, cocalarii altundeva. Sa nu uit nici de vechiul No Limits din Cetate, unde ne aniversam zilele de nastere.

Un alt club legendar pentru noi se numea Black Box. Sufeream de fiecare data cand nu ajungeam, dar in general o faceam:

Duminica dezbateam pe internet ce s-a intamplat sambata seara, iar cu un gust putin amar regretam putin ca noaptea a trecut. Dar asteptam cu sufletul la gura viitoarea sambata seara. Acum nu mai exista nici grupul nostru, nici cluburile…

Tu cum te distrai in liceu?

In Sighisoara exista o moara (foto), vizavi de casa parintilor mei, unde doua pietre uriase sfarama, de peste un secol, porumbul celor care au nevoie de faina alba sau de malai.

Tata m-a dus pentru prima data acolo la o varsta frageda, motiv pentru care nu imi mai amintesc mare lucru, dar niciodata n-am sa uit mirosul fainii de malai caldute, care curgea parca la fel ca apa de ploaie printr-o streasina ingusta, dupa ce boabele sanatoase de porumb erau macinate fara resentimente de doua roci mari, zgomotoase.

E mirosul sambetelor din copilarie, cand dis de dimineata mergeam cu un carucior pe doua roti, alaturi de tatal meu, cu un sac la moara. Stateam sus, langa jgheabul in care se turnau boabele de porumb, dupa care fugeam repede jos, sa imi inec degetele in puful rezultat in urma faramitarii acestora. Imi miroseam apoi mainile ore intregi si ma bucuram de aceasta placere nesemnificativa aproape toata ziua…

Cladirea in care se afla moara e impartita in doua incaperi: cea mare, in care (more…)

Click pentru zoom

Ghilimelele isi au locul lor, dat fiind faptul ca aceasta a fost tema din acest an a Festivalului Sighisoara Medievala. La fel de bine, insa, am putea scapa de ele, deoarece intr-adevar, in Sighisoara povestea continua.

Lasand la o parte aceasta analiza, tin sa ma mandresc cu cateva poze de la celebrul festival, aflat in acest an la editia cu numarul 17, cu cinci ani mai tanar ca mine. Am fost acasa saptamana trecuta, unde am avut ocazia sa ma relaxez intr-o prima parte a concediului. Acum iata-ma intors la serviciu o saptamana, insa programarea de pe peretele redactiei imi spune ca de lunea viitoare ma voi putea bucura din nou de doua saptamani de liniste.

Revenind la festival, caldura ce a inconjurat cetatea – (inca) singura locuita din Europa – nu i-a tinut pe turisti si pe locuitorii orasului intre peretii grosi si racorosi ai caselor, rasarind fiecare, cu mic, cu mare, la evenimentul ce marcheaza, o data pe an, iesirea la lumina a burgului medieval.

Imaginea ce mi-a ramas in minte dupa aceasta editie a fost una ce pe jumatate ma deceptioneaza si in acest moment, anume oamenii din jurul nostru, care devin tot mai ipocriti, lacomi si ingamfati, dar pe jumatate ma bucura, mai ales dupa ce am vazut ca cetatea este, inca, un punct de atractie pentru mii de turisti straini dar si romani.

Cercei prelucrati manual, obiecte din ceramica, tablouri sau chiar picturi direct pe piele, la fata locului, dansuri medievale, spectacole traditionale, stegari dar si fochisti au dat piept cu mititeii fripti la poalele fortaretei, inconjurati de tone de bere si cazane pline cu porumb fiert. Ca ne mira sau nu, am fost si continuam sa fim romani, astfel incat nu vom putea avea niciodata un festival pur medieval, unde sa nu vedem un gram de gunoi pe strazile pe care pasim.

Am ramas uimit sa vad ca lucrarile de reabilitare a stradutelor din cetate sunt in plina desfasurare, astfel incat nicio haina, produs sau obiect existent in oraselul de pe colina sa nu fie umplut de praf. Iar daca tot vorbeam de lacomie, iata ca draga primarie din varful dealului s-a gandit sa mareasca pretul de intrare in cetate pe perioada de desfasurare a festivalului la zece lei, iar tinerilor comercianti de obiecte confectionate cu suflet sa le perceapa o taxa de cativa lei pe metru patrat. Pe ora.

Culorile ne-au alungat insa toate gandurile, iar privelistea din Turnul cu Ceas a fost, din nou, ametitoare. Asadar, poze. Click pe ele pentru zoom.

V-am lipsit? Probabil ca nu, insa nu generalizez, deoarece stiu ca multi dintre voi m-ati cautat in ultimele zile. Momentan ma aflu in Sighisoara, unde am reusit sa ma odihnesc cateva zile, ceea ce si vroiam in aceasta prima parte din concediu. Nu sunt adeptul calatoriilor si stricatul banilor la mare sau la munte. Imi place sa tund gazonul din curte, sa prajesc cativa mici pe gratarul construit de tata si sa stropesc florile din gradinuta pusa la punct de a mea mama care tocmai se intoarce din Germania.

De obicei imi ascund sentimentele pe acest blog, insa nu ma pot abtine sa spun ca mi-e dor de redactie, de colegi, de trezitul dimineata, de Andi, Adina, Flo, Palti, Adi, Sucu, Gabi, Diana, Cipri, (Laci? :))), baietii amuzanti de la tehno si anonimul care imi umple in fiecare zi biroul cu ziare (tot nu stiu cine e, dar am sa aflu…).

Mi-e dor de Luiza, care e plecata in SUA de mult timp si mai e foarte mult timp pana se intoarce, la 1 octombrie. Mi-e dor si de lenevitul in curte cu parintii, din pacate insa nu pot face asta in aceasta vara deoarece, desi mama se intoarce, tata ramane in Germania.

Nu am facut mare lucru in aceasta saptamana, insa am dormit cam 12 ore pe zi. Mi-au prins bine, astfel incat imi vine uneori sa ma iau si sa alerg pana in Cluj.

Am ramas surprins de vizita lui Hendea si Alexandra in Sighisoara, care au venit la plimbare (ce va pasa).

Mai e o saptamana, deci mai aveti inca vreme sa imi duceti dorul. Ramane de vazut ce voi face in aceste zile, mai ales ca am avut timp sa ma reincarc timp de o saptamana.

Spre sfarsitul saptamanii ma voi intalni aici cu colegii de redactie, pe care ii astept in numar cat mai mare (vineri incepe Festivalul Medieval). Sa ne revedem cu totii cu bine si va doresc o saptamana cat mai placuta, cel putin la fel de placuta pe cat va fi a mea.

Va salut din singura cetate locuita din Europa. Toate cele bune.