Vreme de o luna, am asistat “in direct” la o adevarata infometare, poate chiar o greva a foamei: doi studenti au experimentat viata

Robert (stanga) si Andrei au ramas fara bani in mai putin de o luna

cu salariul minim in Romania. Zilnic, tot ce traiau ei putea fi urmarit in editia de Cluj a cotidianului Adevarul de Seara sau pe cluj.adevarul.ro (vezi aici toate episoadele iar aici interviul final). Mai in gluma, mai in serios, unii colegi imi spuneau producator, altii regizor, dar asta conteaza prea putin si pentru mine nu e important. Poate demn de luat in seama e un singur amanunt in toata aceasta poveste, pusa la cale impreuna cu redactorul-sef Dana Gherman si redactorul-sef adjunct Bogdan Stanciu: un serial publicat timp de 30 de zile e o premiera pentru presa locala din Cluj-Napoca. Dar altceva vreau sa evidentiez: cu salariul minim nu se poate trai, ci doar supravietui.

Am ajuns sa-i cunosc mai bine decat parintii lor, sa le ascult povestile, sa le vad trairile. Cosmarul, vazut atat de aproape, a creat in mine o stare de indignare si aproape ura fata de ce se petrece in aceasta tara cu unii romani: sa renunti la pofte, sa nu ai bani sa bei o bere, sa mananci paste pana iti e scarba, sa nu ai posibilitatea sa iti cumperi o carte ori sa te izolezi, devenind antisocial. Ba mai mult, Andrei Muntean si Robert Kovacs, protagonistii experimentului, au devenit incet irascibili si, din cauza starii lor de spirit, care in ultimele zile era la pamant, aproape ca nu mai puteau socializa. Ce s-ar intampla daca ar fi nevoiti sa traiasca astfel cateva luni? “As innebuni”, mi-a spus Robert.

Au inceput optimisti, cu mult entuziasm, vroiau doar atat sa vada: cum e? Apoi sa prezinte un raport autoritatilor si specialistilor. Nu pot descrie ce simteau ei in ultimele zile, cand erau la un pas de a renunta la experiment. Nu mai rezistau. Cu toate ca erau criticati de multi ca isi mai permiteau cate o saorma. Rar. E normal, sunt tineri, nu au responsabilitati, nu au copii, nu au o familie de intretinut. A fost, practic, un experiment care testa caracterul si iscusinta unui student, nu a unui barbat casatorit si devenit tatic. Nu am inteles, de asemenea, atacurile la persoana fata de Andrei, care desi e mai plinut, nu inseamna ca nu a facut fata cu brio incercarilor la care a fost supus de-a lungul celor 30 de zile.

Asa cum a spus si Dana Gherman intr-un editorial, pentru cei care traiesc cu 461 de lei lunar, fiecare zi e un breaking news. Asisti fara a avea o reactie, fara a avea putere, la propria sinucidere morala. Renunti la prieteni, deoarece nu mai ai cand si cum sa ii vezi, deoarece nu ai bani. Renunti la a-ti cumpara o carte din aceleasi motive, nu ai dreptul la cultura si, in principal, nu ai dreptul la o viata normala. Sa nu ne miram ca natia noastra devine una tot mai proasta – iar aici nu ma refer la cocalarii si pitipoancele din societate, ei sunt o alta categorie.

Zilnic, Andrei si Robert imi trimiteau experientele lor de ieri, iar fiecare zi era altfel. Cu cat inaintau, cu atat era mai rau. Isi calculau bugetele, sa aiba destui bani de mancare, incercau sa faca bacsisuri prin ajutarea prietenilor, dar la jumatatea lunii au cedat: nu se mai puteau concentra la scoala. Mai tarziu, au devenit irascibili. A mai trecut putin timp si am vazut cum isi pierd controlul, ba chiar s-au apucat de baut intr-o seara. Au slabit pana la zece kilograme in doar 30 de zile!

Pentru mine, implicarea in acest experiment nu a rezultat o morala, ci o lectie de viata. M-a facut sa iau o decizie. Aceea de a face ceva pentru a schimba ceva in tara asta, ori de a pleca departe.

Deoarece asistam cu totii la propria asasinare. Morala, iar cu timpul fizica. Romania ne termina psihic, sufleteste, organic, in loc sa ne sprijine, sa ne sustina. In tara noastra, unii dintre noi se afla intr-o continua greva a foamei.

E grav! Iar daca nu ma credeti, incercati sa traiti zilnic, timp de o luna, cu salariul minim pe economie.