Nu cred că putem schimba sistemul, dar cu siguranţă putem să ne schimbăm noi.

Revolta e substantivul comun al acestor ultime zile. Pe străzile Bucureştiului e revoltă, la televizor e revoltă, în sufletul oamenilor e revoltă. Toţi vor să dea jos ceva, însă fără a veni cu o soluţie viabilă şi un răspuns la întrebarea: pe cine punem în loc?

Sistemul e corupt. Politicienii sunt corupţi. Oare nu ne-am dat încă seama de asta? Dar mai ales, oare nu ne-am trezit la realitate, să vedem că politica nu se mai face în stradă? Revoluţia, schimbarea sistemului, politicile în favoarea poporului sunt doar nişte cai verzi pe pereţi.

Nu e nicio revoluţie. Singura revoltă pe care ar trebui să o simţim e cea faţă de noi înşine.

Să fim nemulţumiţi fiecare de propria viaţă pe care o ducem şi să căutăm să o schimbăm. Să ne plângem că nu am reuşit să dăm mai mult de la noi la un examen, la un interviu, la locul de muncă. Să fim revoltaţi de faptul că suntem o naţie de nesimţiţi, care aruncă gunoaie pe stradă, chiştoace pe jos în club, scuipă la colţ de stradă, ascultă manele la maxim cu geamul coborât, chiar dacă e iarnă, iar exemplele pot continua.

Gabriel, protestatarul din celebra poză care circulă pe internet (care se înclină în faţa unui jandarm care zâmbeşte), “nu a lucrat niciodată pentru că nu a vrut să facă parte din sistem (…) şi merge la toate întâlnirile Occupy Romania”. Am mai spus şi o repet, încet-incet asta devine noua generaţie de români.

Eu împotriva lor aş protesta. A leneşilor care nu ştiu ce înseamnă să lucrezi 12 ore, nu 8, pentru a câştiga un ban în plus, dar mai ales a leneşilor care nu ştiu ce înseamnă a lucra, deşi îşi cer anumite drepturi. Bine că părinţii lor au acceptat sistemul şi au făcut mii de sacrificii pentru ca ei să devină nişte incompetenţi.

Pe mine naţia asta mă revoltă, aşa cum e ea. Eu împotriva nesimţiţilor, ipocriţilor, indiferenţilor şi a cocalarilor aş protesta.

Editorial publicat in revista 24Fun. Vezi si celelalte articole

Totul e manipulare. In fata televizoarelor nu faceti decat sa invatati sa coborati la nivelul huliganilor care vandalizeaza Bucurestiul. Daca sunteti nemultumiti faceti ceva cu viata voastra sau iesiti in strada, daca inca mai credeti in asemenea cauze.

Nu scriu aceasta postare sa aduc argumente pentru ce s-ar putea face in locul acestor manifestari, probabil sunt altii mai experimentati ca mine in oferit solutii. O scriu, insa, pentru a va indemna/ruga in calitate de autor/prieten, considerati-ma cum vreti, sa schimbati de pe canalele de stiri care manipuleaza 24/24 si sa dati exemplu tinerilor si copiilor vostri ca suntem in mileniul III si un sistem infectat se poate schimba si altfel, nu aruncand cu pietre si vandalizand un oras.

Dati dovada ca sunteti oameni, nu animale. Lasati cuvintele urate la o parte, tot la fel veti fi auziti. Se poate intr-un mod civilizat, poftiti o dovada. Tot o dovada aveti si mai jos (luni, 16 ianuarie, ora 22.00, Piata Unirii din Cluj-Napoca):

N-am ales eu, dar fac parte din generatia perfecta, care a vazut/vede/va vedea schimbarile care au avut/vor avea loc intre doua milenii.

Sunt un tanar norocos, as putea spune. Evident, in toti acesti ani au existat/exista atat adevaruri, cat si aberatii sau, definite academic, minciuni, manipulari.

Asadar, prin ce am trecut si ce ni s-a mai pregatit? Le-as imparti in doua categorii (in capatul paginii astept propunerile voastre):

ADEVARURI:

Cernobil. M-am nascut sub nori radioactivi, care au acoperit si tara noastra dupa calamitatea nucleara care a avut loc la Cernobil in 1986, atunci cand reactorul “number 4″ al celei mai mari centrale atomoelectrice din nord-estul Europei a explodat. Copilaria mi-am petrecut-o ascultand povesti despre vacile bolnave care ne dadeau laptele. Se spunea ca praful radioactiv se aseza pe plante si pe frunzele lor, iar odata ce acestea erau consumate de animale, ele se imbolnaveau. In acelasi timp, un raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca peste 9.000 de persoane expuse vor muri din cauza unor forme de cancer.

Revolutia. Am supravietuit Cernobilului si a urmat Revolutia din 1989. Desi mi-as fi dorit sa particip activ la ea, aveam doar 3 ani. Lumea se saturase de stat la coada, de mancare cu portia, de constrangere. Romanii au iesit in strada si l-au dat jos pe Ceausescu, iar ceea ce a urmat ne-a schimbat tuturor destinele. Daca am fi trait inca sub un asemenea regim, probabil nu as mai fi scris astazi aceste randuri de pe acest laptop. Anyway, la putere au venit oameni din aceeasi nemoenclatura, iar dupa 20 de ani, timp in care au furat tara si au distrus-o din temelii, ne putem declara invinsi.

Televizorul color. Un fel de LCD al epocii comuniste. A fost poate cea mai mare bucurie a mea in copilarie (plus un player video cu casete). Primul televizor color achizitionat de ai mei a fost un (more…)

In 1990, clujenii se strangeau in Piaţa Libertatii, unde isi manifestau sentimentele anticomuniste si invatau pe viu ce inseamna democratia. Actuala Piata Unirii fost varianta clujeana a Pietei Universitătii, si poate mai mult decat atat. A fost si un spatiu liber de comunism, dar si locul unde, din vorba in vorba, mii de clujeni au invătat abecedarul democratiei.

Astfel a inceput, dar iata cum a continuat: (more…)

Au trecut 19 ani. Cu toate ca aceasta zi imi spune multe, nu imi amintesc mai nimic. Aveam trei ani. De atunci vad cum romanii se opresc, o data pe an, sa-si aminteasca de evenimentele pe care nu a reusit sa le explice in totalitate pana acum nimeni. Totul a devenit, astfel, ca o sarbatoare nationala. Tine o zi. Ne amintim si trecem peste. Dar intrebarile raman si raspunsurile nu mai vin…

***

Am cunoscut o persoana remarcabila, iar prin modul in care mi-a povestit de prima zi a Revolutiei la Cluj m-a facut sa-mi amintesc cu stupoare de cele povestite de ai mei pe cand eram doar un prunc.

Detine documente imposibil de falsificat: 21 de fotograme din momentul in care clujenii au iesit in strada, strigand „Libertate!”. Razvan Rotta a reusit sa surprinda cu aparatul de fotografiat primele momente ale protestelor de la Cluj. Traieste si acum clipele cutremuratoare, cand cu aparatul de fotografiat in mana alerga printre gloante si clujeni pusi la pamant, in fata Librariei Universitatii.

Ne-am intors in urma cu 19 ani. Cu privirea fixata intr-un punct la semi-inaltime, Rotta calatoreste in trecut privind doar pozele. „Tancurile au intrat in oras. Doua camioane cu soldati au ajuns in centru”. Lumea a incremenit, masinile nu mai circulau, iar ura generala se mai putea putea simti doar in scrasnetul dintilor fiecaruia. „In fata militarilor inarmati, tanarul Calin Nemes si-a ridicat bluza. Acestuia i s-au alaturat si altii”. Astfel a inceput nebunia, iar clujenii sa fie strapunsi de gloante…

„Nu am fugit, ma concentram ca pozele sa iasa bine si uram prea tare comunismul pentru a intoarce spatele. Nu eram in stare sa gandesc atunci”, isi aminteste Rotta.

Avea un aparat cu film alb-negru. „Purtam aparatul foto la mine ca un fumator tigarile”, isi aminteste Rotta. In 21 decembrie 1989 a mers sa-si caute fata, plecata „sa faca revolutie”. Ajuns in centru, a ezitat sa isi scoata aparatul de fotografiat. „Lumea ar fi crezut ca sunt de la Securitate”. Dupa cateva minute, insa, a avut posibilitatea de a scrie cate o fila de poveste trista de fiecare data cand apasa declansatorul.

21 decembrie, 21 de fotografii. Noi avem fotografii, declaratii, inregistrari video, dovezi, intrebari. Exista cineva care are si raspunsuri?

Sa fie acesta unul dintre ele?