Marius Nicoara, liderul PNL Cluj, considera ca bugetul votat “pe fuga” de PD-L si PSD este cel mai prost din istorie.

Foto: www.sugardavid.com

Interesant este faptul ca, potrivit lui Nicoara, in buget nu sunt cuprinse si proiectele de investitii in ceea ce priveste promisiunile de campanie ale primarului municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu. Seful echipei liberale de la Cluj a spus ca nu exista o suma alocata de la bugetul de stat filarmonicii, spitalului de urgenta, stadionului, aeroportului, in mare, niciunuia dintre proiectele promise de Apostu pe vremea cand dadea mana cu Boc in afise.

In urma cu cateva zile, contactandu-l pe Sorin Apostu, am aflat ca parerea sa despre castigarea alegerilor pe plan local tine de proiectele demarate de Boc & Co., pe care si le-a atribuit in campanie:

Care credeti ca este motivul pentru care majoritatea clujenilor v-au acordat votul?

Eu am pornit in campanie altfel decat restul candidatilor la functia de primar. Majoritatea proiectelor promise de mine erau deja incepute, iar oamenii au vazut concret ca am inceput sa facem si ca intradevar se face. Vreau sa va spun ca nu sunt promisiuni electorale si aici ma refer la filarmonica, centuri ocolitoare, spital de urgenta, stadion, aeroport si restul. Cu acestea am candidat si mi-am propus ca acestea sa le duc la bun sfarsit.

De precizat e faptul ca finantarea proiectelor amintite de primar tine de Guvern si nu de primarie. Mai mult decat atat, cele de mai sus sunt demarate de Emil Boc, pe vremea cand era primar, astfel Apostu nu face altceva decat sa duca mai departe “harul” premierului.

La fel ca prefectul Clujului, Florin Stamatian, cand a venit vorba de initiative personale in ceea ce priveste viitoarele proiecte pentru oras/judet, Apostu a spus “nu stiu“.

Cristinel se trezise devreme astazi. Era ziua in care parintii sai i-au promis o iesire la padure. In mintea sa, alergatul dupa fluturasi si prinderea broscutelor din parau erau la doar cativa pasi. O patura mare si verde il astepta doar pe el. Nu vroia cumparaturi, nu vroia carne pentru gratar, nu vroia suc si nici macar o patura pe care sa stea. Langa padure era lumea imaginatiei lui, iar la cei 6 ani ai sai avea vise cat pentru o viata intreaga. Castele din nisip pe marginea paraului, joaca cu masinutele, alergatul prin iarba si alintatul sub razele soarelui erau doar primele lucruri care ii dadeau lui Cristinel un zambet enorm. Era ziua libera a parintilor sai, o zi in care micutul stia ca si-o va petrece alaturi de mama si tata.

Nerabdator, Cristinel a inchis ochii in toate cele 10 minute, cat a durat drumul pana pe taramul sau de poveste, langa padure. Cand i-a deschis, insa, imaginea pe care o vazuse l-a cutremurat. Ce auzea il facea parca sa se teama, iar mirosul neplacut de afara il retinuse in masina.

Taramul lui Cristinel a fost invadat. Un castel mare ocupa locul sau preferat de langa poalele padurii. In jurul castelului era o galagie imensa, iar niste monstri imbracati in rosu imparteau farfurii cu mancare si bere. In varful castelului era atarnat un steag, pe care scria mare si falnic: PSD. Pentru micul printisor reintors pe taramul sau, acele litere nu reprezentau nimic. De altfel, la fiecare pas au fost construite alte castele: PD-L, PNL, PC, UDMR, PNG-CD vedea Cristinel pe steagurile care fluturau in varfurile coloratelor fortarete.

Oamenii erau ademeniti cu totul, iar prin ochii sai vii de doar 6 ani, Cristinel vedea cum pana si cei mai buni prieteni ai sai lasau copilaria, fluturasii, broscutele si jucariile in schimbul rautaciunilor oferite de oamenii care slujeau castelele.

Parintii sai l-au abandonat. Undeva in zare, al sau tata se intinsese la bere, iar mama sa, cu un stegulet in mana, isi astepta randul la mici si carne fripta pe gratar. Spera sa fie doar un vis, deoarece totul se transformase parca in cel mai de temut cosmar.

Dintr-o data, un om urca pe o scena din fata castelului. Vorbind intr-un microfon, transmite celor prezenti ca in anii care vin va dam, va facem, va promitem si va juram. Uralele oamenilor adunati ca in fata regelui impanzeau intreaga vale, iar broscutele disparusera. Fluturasii nu mai zburau, singurele culori ale taramului lui Cristinel fiind date de hainele portocalii, rosii, albastre si verzi ale monstrilor care l-au invadat. Parca nici apa nu mai curge, iar gunoaiele adunate dupa cateva ore transformasera verdeata ierbii intr-un ambalaj de unica folosinta. Totul era calcat, stricat, deteriorat. Locul magic al lui Cristinel s-a tranformat instantaneu intr-un regat.

Un regat al invadatorilor de o zi, care vin, ofera sperante, minciuni si vorbe dulci la gratar, le ineaca cu o bere si pleaca ranjind, cu obiectivul realizat.

Era ziua libera, in care Cristinel trebuia sa si-o petreaca la padure alaturi de familia sa. Un 1 mai de mult visat, insa dat peste cap de regi care conduc imparatii ale caror nume sunt date de majuscule, majoritatea incepand cu P. Era ziua in care Cristinel a realizat ca visele sunt un lucru mare, iar o zi libera reprezinta doar un mod de a ti se lua ceva.

Parintilor lui Cristinel le-au fost luate gandurile cu o bere si doi mici, prietenii sai l-au tradat iar taramul magic s-a transformat intr-un pres pe care regii campaniei electorale se sterg pe picioare inainte de a urca pe scena.

Era prima zi a invaziei electorale, iar asuprirea mai tine o luna. Pana atunci, tot ce poate face Cristinel e sa spere ca macar un taram din aceasta tara sa ramana neschimbat.

Este copil, asa a scapat. Mintea sa pricepe doar altfel de jocuri. Cat despre singurul si simplul sau vis care a fost spulberat, Cristinel a ales sa nu mai dea crezarea vreodata altuia.