Lucrurile se intampla pentru ca trebuie sa se intample, imi spunea cineva in urma cu nu foarte mult timp. Saptamana trecuta, in Grecia fiind, mie si prietenilor cu care eram ni s-a intamplat ceva incredibil, de nedescris, care pe mine cel putin m-a marcat enorm. Nu, nu e un basm, e o poveste reala.

Am luat parte la vacanta vietii mele, cu cei mai frumosi oameni, pe una din cele mai frumoase insule din Grecia, Paxos (pe coasta de vest). In penultima zi a aventurii, ne-am imbarcat pe un taxiboat si am coborat pe o alta insula din apropiere, Antipaxos. Spre seara am pus corturile si am facut un mic foc in jurul caruia ne-am adunat cu totii la povesti si uitat la stele. Nu a trecut mult timp pana ce pe langa noi au inceput sa treaca mai multi italieni care poposeau in laguna cu yachturile. Mergeau sa ia cina la taverna de langa plaja, ne-au salutat respectuos, dupa care seara s-a terminat in liniste.

A doua zi nu aveam niciun plan. Urma sa ne intoarcem pe insula de pe care am plecat, fiindca nu mai aveam nici apa. Intre timp, unul din italienii care ne-au salutat in acea seara a revenit pe plaja de pe yacht si ne-a invitat pe barca lor, sa ne dea apa si o sticla de vin. Initial au mers doar doi dintre noi, insa mai apoi am fost invitati cu totii. Am ales sa mergem. Ne-au servit cu fructe, cu apa, cu suc, ne-au intrebat ce facem, de unde venim si au ramas impresionati ca am pornit in vacanta fara niciun plan.

Mai jos, toata trupa pe yachtul lui Matheo, alaturi de Gabriela

Matheo, capitanul si proprietarul yachtului denumit “Alba”, care vine de la numele mamei sale, “Miralba”, un italian de circa 50 de ani, navigheaza de jumatate de viata si e un spirit liber. Calatoreste de cativa ani cu Gabriela, iar impreuna fac cuplul perfect, desi nu sunt casatoriti.

Dupa o ora petrecuta in laguna, Gabriela ne-a invitat sa ducem bagajele noastre ramase de pe plaja pe yacht, urmand ca apoi sa navigam pana pe insula de unde venisem, ei avand drum acolo. Am ales sa mergem cu ei.

Am iesit in larg, eram plini de zambete cu totii, mai ales ca niciunul nu visa vreodata sa navigheze pe mare cu o asemenea ambarcatiune. Nu ne venea sa credem. Am oprit langa niste stanci imense, unde am inotat si ne-am scufundat. Matheo ne-a servit cu niste specialitati, as zice: icre de arici de mare, prinsi de el in apropierea stancilor. Dupa circa o ora, a inceput sa gateasca spaghetti. Fara carne, doar paste si un sos facut din rosii, ulei de masline si alte ingrediente care ne-au facut sa visam la acea masa cateva zile dupa.

Am ridicat panzele cu totii, ne-a invatat sa navigam si am plecat spre insula noastra. Cunostea fiecare ambarcatiune, stia la ce ora incepe sa bata vantul, era ca in basmele semnate de Jules Verne.

La asfintit am aruncat ancora. Matheo a scos o sticla de vin rosu, am ciocnit in numele prieteniei care s-a legat intre noi si am privit asfintitul. De nedescris!

I-am invitat seara la o cina, unde ne-am promis ca ne vom revedea, indiferent unde: la Cluj, la Rimini de unde vin ei ori pe mare. A doua zi urma sa plecam. Ne-am luat ramas bun cu greu si inca tot nu ne venea sa credem ce ni s-a intamplat.

In feeria creata, Catalin, unul din cei mai buni prieteni, a cerut-o de sotie pe Oana, prietena sa. Totul s-a intamplat pe o faleza oarecare de pe insula, in lumina unui felinar. Nu mai conta niciun detaliu, dupa o zi ca un basm. A ales sa spuna “Da”. Ne-am bucurat alaturi de ei pana in zori, iar dupa doua are am fugit spre feribot.

Vaporul a parasit insula. In zare, un yacht asemanator cu cel al italienilor dadea tarcoale portului. Erau Matheo si Gabriela, cautandu-ne din priviri. Au trecut prin port sa isi ia ramas bun. Am sarit toti la balustrada vasului, am inceput sa strigam si sa le facem cu mana. Ne-au urmarit cateva minute, dupa care au navigat de-a lungul insulei. Cu siguranta sunt cei mai buni, calzi, sufletisti si prietenosi oameni pe care i-am intalnit vreodata.

As fi regretat enorm daca in acea zi, cand ne-au invitat pe yacht, as fi luat o alta decizie. Am ales sa ne imbarcam, am ales sa calatorim cu ei, desi erau niste necunoscuti si noi eram niste necunoscuti pentru ei.

Dar alegerile pe care le facem ne schimba viata. Si, mai ales, oamenii pe care ii intalnim si oamenii din jurul nostru. Nu cred ca exista o reteta dupa care sa ne ghidam atunci cand alegem sa mergem pe un drum sau pe altul, cred ca totul tine de a face ceea ce simtim pe moment. We all make choices, but in the end, our choices make us.

Cititi totul despre vacanta vietii noastre

Anul trecut, la Cluj Fashion Week, am surprins fotografia mea preferata de fashion. Misterios: un fotomodel care intra pe podium si este cuprinsa de fum. A circulat pe bloguri, Facebook, Twitter, YM, chiar si afise :)

Pana acum, toti cei care au vazut fotografia nu au avut ocazia de a afla povestea frumoasei fete de dupa “cortina” densa. Azi, in exclusivitate :D o puteti vedea si admira (sau cine stie, poate chiar identifica, deoarece eu nu am reusit inca).

Povestea celor doi soti, Sebastian Hosu si Ela Atanasiu o stiti, probabil, din Adevarul, de luna trecuta, cand storyul a facut ocolul tarii :) Deoarece am intalnit doi oameni exceptionali cu o poveste de viata incredibila, dar si cu mult optimism si hotarati, am decis ca articolul, asa cum a aparut el in ziar, sa se regaseasca si in serialul Oamenii care fac lucrurile sa mearga.

Doi tineri din Cluj-Napoca au renunţat la slujbele bine plătite din multinaţionale pentru a se muta în munţi, la Mărişel, într-o cabană construită din fonduri europene – Cabana Motilor. Familia Hosu a început afacerea agroturistică fără să-şi imagineze că vor ajunge să aibă o cifră de afaceri de 30.000 de euro şi turişti din toate colţurile lumii.

Sunt tineri, iar nebunia de la început de drum le-a transformat viaţa într-un tobogan plin cu provocări, de experienţe mai mult sau mai puţin fericite sau decizii luate în grabă, dar care le-au adus, în final, liniştea şi fericirea.

Au spus adio multinaţionalelor, au vrut să emigreze definitiv în Canada, însă după un an de stat acolo s‑au întors şi, folosindu-se de fonduri europene, au construit o cabană de lux în Apuseni, la Mărişel. Aici nu doar că primesc turişti, ci şi locuiesc, alături de părinţi. Astfel s-ar putea rezuma povestea celor doi soţi, Ela Atanasiu (35 de ani) şi Sebastian Hosu (32 de ani). Povestea lor începe, însă, în urmă cu şase ani, când s-au căsătorit, iar „săptămâna” de miere petrecută în Mărişel avea să-i determine să revină curând.

Curajul de a renunţa la joburi

La început, cei doi, el clujean, ea craioveancă, lucrau în multinaţionale. Sebastian la Procter & Gamble, după ce fusese manager la RDS, iar Ela la Nestle. Viaţa lor era una roz. Aveau bani, aveau apartamentul lor în (more…)

Cu totii ne intrebam, cel putin o data in viata, care e semnificatia numelui pe care il purtam. Ca provine de la zei, din limba greaca ori din timpuri stravechi e prea putin important. Important e ce inseamna pentru noi si cum/daca ne influenteaza viata.

Catalin Maris (25 de ani) a suferit, in aceasta vara, un accident de motocicleta. A fost nevoie de o operatie, apoi a inceput chinul. De atunci, tanarul e paralizat. A fost diagnosticat cu fractura cervicala si lombara, motiv pentru care este imobilizat la pat. Acum are nevoie de tratament plus o noua operatie in Italia. Asta pentru a mai putea merge vreodata. Haideti sa facem cativa pasi pentru Catalin, pentru ca in viitor sa facem cativa pasi alaturi de Catalin.

Povestea lui Catalin:

Teribilismul, adrenalina, gandul ca suntem de neinvins, ca nimic grav nu se poate intampla ii caracterizeaza in general pe toti tinerii. E greu… e greu de relatat o poveste, o poveste atat de trista, trista si prin felul in care s-a derulat ea. Probabil ca multi l-ar judeca, l-ar include in categoria oamenilor inconstienti, fara sa realizeze ca un astfel de accident poate surveni in orice clipa oricaruia dintre noi.

Totul s-a întâmplat în 18 iulie 2010, cand intr-o clipa de imprudenta si o nebunie tinereasca l-a impins pe Catalin sa urce alaturi de un prieten pe motocicleta. Din acel moment viata lui si a familiei implicit s-a schimbat radical. A fost supus unei intervenţii chirurgicale, iar acum toata speranţa noilor pasi consta intr-o recuperare adecvata care implica timp, rabdare, vointa, tarie si o putere finaciara consistenta.

Dorinta noastra, a prietenilor si a apropiatilor lui Catalin e să redevina acel om activ, iar speranta unui nou inceput sa devina realitate. De aceea dorim sa apelam la toti cei care cred intr-o a doua sansa in viata si care cred in povestea lui Catalin!

Hai sa-i redam impreuna nadejdea unui tanar care  iubeste sportul si care incepe un maraton al vointei si increderii.

Hai sa redam sensul bun numelui de Catalin, care se trage din numele lui Hecate, zeita greaca a magiei si nu cel care il semnifica acum, in momentele de chin, acel Catalin care se trage din katerina, un cuvant grec pentru tortura.

Il putem ajuta donand in cele doua conturi descise la Banca Transilvania pe numele Buturugă Viorica (mama acestuia):

Cont in Lei:    RO95BTRL05701201703563XX
Cont in Euro:  RO44BTRL05704201703563XX

Sau sustinand cauza in online, pe blogul, pe Twitter si pe Facebook