TweetDoua decenii de speranta, 20 de ani in care am crescut pentru a intelege mai bine “De ce?”, dar mai ales “Pentru ce?”. Doua secole in care am gustat si “Ion”, si “Miorita”, si povestile bunicilor despre comunism, si variantele mass-mediei despre ce si cum a fost.

Studiu IRES: Ceausescu ar fi votat de 41% dintre romani daca ar candida la presedintie

De doua ori cate zece ani in care visam sa ne regasim, sa descoperim adevaratele valori, sa credem in ei/ele, dar mai ales in noi. S-a scurs o viata de caine (la propriu), iar noi, romanii, nu am reusit sa trecem peste nostalgiile trecutului, sa credem ca nu exista fantome si ca oricat ar fi realitatea de cruda, nu putem calatori in timp pentru a schimba ceva.

Am crescut manipulati de Ion Iliescu, ne-am scaldat in saracie crezandu-ne bogati, ne-am vazut buricul Pamantului in vremea lui Tariceanu, dupa care am injurat guvernul Boc pentru ce avea sa vina. Si a venit. Am crescut injurand: la colturi, in fata televizorului, pe bancile scolii, in anturajul cunoscutilor. Am trait cu astea si ne alimentam ura cu regrete, sperante desarte si dorinte stupide.

Ne-am ales fiecare presedinte, ori de cate ori eram chemati/ademeniti/mituiti la vot. O zi credeai, cinci ani injurai. Ne-o faceam cu mana noastra deseori si refuzam sa credem ca vina e a noastra. Ne-am vandut tara, ne-am amanetat copiii. Cu totii o faceam.

Azi, dupa 20 de ani traiti in Romania postdecembrista, o viata de caine, regretam ca ne-am alungat si imspuscat conducatorul. Daca ne-am putea alege maine presedintele si Ceausescu ar trai, am pune stampila pe buletin fara regrete.

Privim cu drag in urma si tanjim la ce am pierdut, am devenit niste machete. Nu ma mai regasesc aici. Plec in 5 minute…

TweetCel mai mare pacat fata de oameni nu este ura, ci indiferenta. Indiferenta este esenta inumanitatii – George Bernard Shaw

Ma enerveaza cand vad ca noi, plutimea, nu suntem in stare sa ridicam un deget. Sa schimbam ceva, nu sa asteptam schimbarea. Dar ne e indiferent. Avem o atitudine miserupista, asta ma enerveaza. Ma enerveaza si faptul ca stam ca niste covoare spalate, batute si apoi intinse la soare sa se usuce, in fata lor.

Nu numai ca traim intr-o tara mai batuta de soarta decat Absurdistan, ci suntem si o natie careia ii place sa ni se bage pe gat un rahat mai mic dimineata, unul la pranz si altul seara. Suntem manipulati mai rau ca un copil de clasa a saptea si ascultam fara a ezita comenzile celor pe care (cica) noi ii alegem. Si asta ma enerveaza.

Ne place sa ne plangem, asa cum fac eu aici, dar si asta ma enerveaza. Ma enerveaza ca nu luam atitudine, ci mai degraba ne batem nevasta din cauza faptului ca traim intr-o tara corupta. Ea plange, se ridica, mai ia o palma si inghite in sec, cu gandul ca traieste intr-o tara de rahat, o viata de rahat alaturi de un sot de rahat. Dar nu ia atitudine. Mai bine mai ia o palma. Si asta ma enerveaza.

Credeti ca e prima data cand se fura voturi. Imbecililor. Dobitocilor. Imputitilor. Derbedeilor. Voi nu stiti nimic, stati, ascultati, credeti si executati. Asta ma enerveaza si mai tare.

Speram si visam ca tineretul va schimba totul, va ajunge “sus” si va reforma clasa politica. Noi, romanii, asteptam un Mantuitor, sa vina si sa ne salveze. Sa dea cu buzduganul, sa traga in teapa, sa rupa si sa bata. Iar asta nu ma enerveaza, ci ma scoate din sarite!

Marturisesc ca am privit candva ca pe-o rusine apartenenta la un popor oarecare, la o colectivitate de invinsi, cu origini asupra carora nicio iluzie nu-mi era permisa.

***

M-am saturat de cocalari, de pitipoance. De politicieni care nu mai au niciun simt inafara de cel al mirosului: zilnic dupa ciolan, caltabos. Spaga. Bani. Mi-e sila de ipocriti si de ingamfati, analfabeti care se dau destepti doar pentru ca flutura prin mall cheile unui BMW ori tin in mana telefoanele mobile primite de Mos Nicolae de la “taticu’”.

Mi-e scarba de lingusitori, editorialisti, pupincuristi si jurnalisti. De formatori de opinie. Indivizi care-si traiesc viata intr-o lume mereu santajabila, acest produs care la noi nu va fi niciodata pe cale de disparitie. De controlorii de pe trenuri sau din autobuz, care printre doua seminte sparte intre dinti iti cer cu scarba biletul. Functionare care iti vorbesc incruntat, de parca pentru asta ar fi platite, sa te urasca pe tine, sa se enerveze pe tine.

M-am saturat de un popor care nu stie sa ceara, numai sa dea. Un popor plin de tarani, care, la volan, opresc la trecerea de pietoni, dupa care te baga-n ma-ta. Suntem un neam dependent de durere. De amaraciune, de “of viata mea”. Abia asteptam ora 5, sa ne uitam la proteve. Sa plangem, sa ne amagim.

M-am saturat de politica, de circul gratuit de la TV. De acest lucru necesar, care nu a fost cerut, dar care ni se da. M-am saturat si mi-e scarba de toti balosii care nu au in memoria televizorului decat Antena, Etno, Acasa, Taraf si OTV.

Nu mai vreau sa traiesc intr-o tara inecata in credite, in datorii, in bani de la FMI. M-am saturat de tot ce misca in jurul meu. De oameni, de masini, de camioanele ce-mi cutremura linistea de dimineata pana seara, de Romania, de romanii mei si ai lor copii.

Dacă am putea să ne vedem cu ochii celorlalti, am disparea într-o clipita.

Citate: Emil Cioran

Foto: picsel.ro