Oana are o idee in fiecare miercuri, la mine pe blog. Textul ales pentru astazi este Pe strada, semanam, care poate fi gasit si pe blogul sau.

Pe stradă, semănăm

Deschidem un ochi, îl deschidem fără chef şi pe-al doilea, bem binecuvântata cafea sau ceaiul negru cu lapte, ne asortăm îmbrăcămintea cu numărul de nori din dimineaţa aceasta, ne luăm telefoanele, laptopul şi cheile, sărutăm pe frunte pe cine a rămas zâmbind în pat şi plecăm. Numărăm câte două trepte, ne-mpiedicăm, ne enervăm, ne calmăm, mergem repede mai departe.
Grăbiţi, tare grăbiţi mai suntem de la o vârstă încoace! De la vârsta la care responsabilităţile ne seduc timpul liber cu pretextul că adulţilor le place să fie stresaţi.

Să avem un serviciu (cel puţin unul), să fim matinali, să ajungem la cursuri, să ne călcăm cămaşa (se pare că tricourile nu se potrivesc cu chipul nostru peste noapte matur), să stăm drepţi (ce bine-are fi să stăm cu adevărat drepţi), să citim presa, să răspundem la ambele telefoane simultan, să avem paşi repezi pe stradă.

Chiar, noi vedem strada? Vedem cum în fiecare dimineaţă strada se-ntinde gri, plouată sau ninsă, pentru ca noi să ajungem unde ne-am propus? Ştim noi, când gândindu-ne din mers la proiectul pe care îl avem de prezentat sau la iubita pe care am lăsat-o dormind, că pe aceeaşi stradă trec oameni care se gândesc la acelaşi lucru, în exact acelaşi moment?

Dacă ne-am putea auzi gândurile, am topi plasticul care se întinde pe suprafaţa gândirii noastre. La urechi ne-ar ajunge gândurile domnului în palton negru care se întreabă oare ce-i mai fac copiii plecaţi. Câţiva paşi mai în faţă, vom auzi cum în gândul lui, un copil cu ghiozdan roşu îşi spune: Sper că părinţii mei sunt bine în străinătate.

Grăbiţi, încurcaţi în agitata noastră existenţă urbană, semănăm mult. Nu ne putem auzi gândurile, dar e suficient să ne oprim pe stradă pentru un minut, în fiecare dimineaţă şi să ne uităm la oameni. Să încurajăm din priviri un chip trist, să mulţumim zâmbind unui zâmbet de copil, să ne sincronizăm, preţ de acel minut, viaţa noastră cu vieţile celorlalţi grăbiţi trecători. E plăcut.

Citeste mai multe scrieri ale Oanei in sectiunea dedicata de pe blog.

Oana are o idee in fiecare miercuri, la mine pe blog. Textul ales pentru astazi este Draga Universule, nu ne lua mereu in seama, care poate fi gasit si pe blogul sau.

Vrem să ni se zâmbească deşi noi suntem încruntaţi. Să nu fim minţiţi. Să primim dragostea pe care se presupune că cineva a lăsat-o la murat în lipsa noastră. Să fim iertaţi, pentru că oamenii greşesc. Să ni se spună la mulţi ani la 00:00. Vrem să nu murim.

Vrem să fim ţinuţi de mână. Vrem să avem pe cine suna când de la atâta gălăgie în mintea noastră nu putem adormi. Vrem să nu avem datorii. Vrem să nu plouă. Vrem să nu facem riduri. Vrem să avem bani de bilet. Vrem să tragem de timp ca de guma de mestecat.

Cum ar fi dacă toţi subsemnaţii care locuiesc pe această planetă am face o cerere Universului, în care să scriem, în cele aproximativ 100 de limbi existente, tot ce ne dorim?

Eu n-aş vrea să fiu în locul Terrei dacă toate dorinţele pământenilor s-ar împlini.

Pentru că ne-am dori să ne întoarcem în timp ca să îi revedem pe cei morţi, am porunci timpului să stea când ne îndrăgostim, pentru că am vrea să moară nişte foşti iubiţi, pentru că am vrea să avem bani.

Cum ar fi dacă am primi toate aceste lucruri? Ne-ar dispărea soţii care tânjesc după vechi iubiri. Ne-ar dispărea păsările, care şi-ar dori să nu mai zboare printre nori poluaţi. Ne-ar dispărea cărţile, pentru că genialii ar fi fost înţeleşi. Am fi toţi înalţi, subţiri şi zâmbitori. Am avea bani. N-am avea mai multe nevoi decât cele trei primare. N-am avea fericiri.

Nu, nu voi face cerere Universului cu dorinţele mele. Vreau ca mâine să fie o surpriză. Vreau să nu ne mai gândim atât şi să trăim mai intens.

Vreau să apreciem ceea ce în fiecare zi primim – cadouri împachetate în oameni, în realizări, în îmbrăţişări, în ochi zâmbitori, în excursii, în nebunii, în aventuri, în poezii, în noi.

Citeste mai multe scrieri ale Oanei in sectiunea dedicata de pe blog.

Oana are o idee in fiecare miercuri, la mine pe blog. Textul ales pentru astazi este Pe scena e doar destin, care poate fi gasit si pe blogul sau.

În pauza dintre acte, cu noi ce se întâmplă? Ne-am trântit pe scenă dezbrăcaţi şi impulsivi, iar acum stăm goi în aşteptarea unui alt act. Va veni aşa, pe neaşteptate? Vom fi anunţaţi când să ne îmbrăcăm? Dacă şi aceasta este o dramă clasică, acum vine acea parte în care lumea intră-n scenă. Acea gloată de nervoşi şi de nervoase că eu nu sunt a lor şi tu nu le-mbrăţişezi.
-Suntem goi, iubitul meu.. Şi scena-i pregătită să primească mulţimea.
- Îmbracă-te!
- Aşadar, ţi-e ruşine?
- Nu, dar e mai bine să nu afle acum.
- Fie cum doreşti.
- Dă-mi, te rog, costumul de vânător.
- Poftim. Eu nu mai am nimic. Le-am pierdut în zăpadă.
- Hai să-l împărţim. Tu ia arma şi vesta, eu iau restul.
Sute de paşi ne cutremură scena. Începe actul al doilea. Noi suntem vânători… suntem vânători!!
- Iubitul meu, aşteaptă!!
- Ce s-a întâmplat?
- E alt act! De ce încă vânăm?
- Eu sunt vânător.
- Ai fost!
- Încă sunt.
- Încă eşti?… Am crezut că dacă mă ai pe mine…
- Am fost născocit ca fiind vânător. Nu am de ales.
- Ba da!
Mulţimea intră în scenă. El se ascunde după o cortină. Eu rămân cu mâna pe trăgaci. Habar nu am ce am de făcut. Îmbrăcată cu hainele lui şi eu par vânător, iar ei îmi zâmbesc. Sunt ceea ce se aşteaptă să fiu. Dar hainele astea de atâtea ori dezbrăcate în scene de amor mă dezgustă. Mă dezbrac.
- Iubitule! Nu vâna!
- Lasă-mă, frumoaso! Eu nu pot rămâne!
- De ce? Pentru că aşa e povestea?
- Exact.
- Ţie, rebelul, îţi pasă de cum ţi-e scris rolul?
Goală cum sunt, am trecut drept pradă. În mulţime erau alţi vânători. Am fost împuşcată în umărul stâng. Inima s-a ferit. Vânătorul ăsta e urât şi e surd. Nu aude că trupu-mi de pradă slăbită nu plânge pentru el. Mă dau fără luptă. Mă dau aproape de tot. Oricum în următorul act cineva a gândit deja ce rol voi avea.

Citeste mai multe scrieri ale Oanei in sectiunea dedicata de pe blog.

Oana are o idee in fiecare miercuri, la mine pe blog. Textul ales pentru astazi este Cu dor, o fiica, care se poate regasi si pe blogul sau.

Cu dor, o fiică

Dacă n-aş fi vrut părinţi
O rugam pe barză
Să mă pună-n pântec de mamă uitucă
Să mă nască, să adoarmă
şi să uite că a dat viaţă.

Dacă n-aş fi vrut părinţi
Nu mă-ntorceam de fiecare dată când am fugit de acasă.
Mă dădeam spre adopţie unui iubit posesiv
Şi el mi-ar fi fost mamă.
Mi-ar fi fost tată.

Dacă n-aş fi vrut părinţi
M-ascundeam într-o căruţă de ţigani.
Mi-aş fi pus fuste, iar cu banii pe care-i strângeam din ghicit destine-n palmă
Fugeam pe o insulă în Ocean.

Dacă nu aş vrea părinţi
Nu le-aş schiţa chipurile în spatele pleoapei închise,
iar inima nu ar accelera cu fiecare a lor fotografie mintală.
Mi-e dor.

Citeste mai multe scrieri ale Oanei in sectiunea dedicata de pe blog.

Oana are o idee in fiecare miercuri, la mine pe blog. Textul ales pentru astazi este De fiecare dată, care de aceasta data poate fi gasit doar aici, nu si pe blogul sau :)

De fiecare dată

E ciudat.
Sau nu.
Cu aceleaşi braţe cu care pe altul l-am iubit,
Nici mai bronzate, nici mai lungi
Îl îmbrăţişez pe acesta pe care din când în când l-am găsit cu nasu-n părul meu
Împărţind acelaşi somn, mirosind aceeaşi pernă.
Îi prind urechea şi din trecut mă vizitează
Amintirea unei alte urechi. O ureche surdă.
E iar.
M-am surprins gândind că aş fi fericită.
M-am surprins mirosindu-i pleoapa.
Sunt sinceră?
Cu aceleaşi vârfuri mă înălţam să nu mai fiu mică
Şi când de buzele altui el mă apropiam.
Îmi bate inima.
Nu-mi mai bate.
Am fost sinceră?
Da.

Citeste mai multe scrieri ale Oanei in sectiunea dedicata de pe blog.

Oana are o idee in fiecare miercuri, la mine pe blog. Textul ales pentru astazi este Pe ce stradă stă Fericirea?, care se poate regasi si pe blogul sau.

Pe ce stradă stă fericirea?

Adresa de acum câteva vârste a fericirii s-a schimbat.
Organul cu care obişnuiam să iubesc
Mai bate doar când alerg sau nu îndrăznesc.

Pe scăunelul din sufletul meu
M-am aşezat eu.
Atât de grea, atât de opacă.
Mi-am umplut grădina cu flori de iubire de mine.

Parfumul lor amână iubirea pe mâine.
Eu îi invit pe cei care vor să le vadă
Să ne povestim vieţile la gardul de flori.

De dincolo de gard cineva îmi spune poveşti de iubire.
De dincoace de gard eu îmi aduc aminte.
De dincolo de gard o inimă începe iar să bată
Pentru că o provoc să mă privească-n ochi.

De dincoace de gard mă apucă o teamă
Şi el vrea să m-atingă.. Peste gard.
Mă sperii.
Mă retrag.
Mă pun din nou în scaunul meu drag.
Îmi iau oglinda-n braţe.

Am ochii trişti şi vinovaţi.

Pe ce stradă stă fericirea?

Citeste mai multe scrieri ale Oanei in sectiunea dedicata de pe blog.

Oana are o idee in fiecare miercuri, la mine pe blog. Textul ales pentru astazi este Cea mai frumoasă femeie, care se poate regasi si pe blogul sau.

Cea mai frumoasă femeie

Dacă aş fi bărbat,
Aş iubi-o.
I-aş spune că are umeri sculptaţi impecabil.
I-aş căuta în păr mirosul de fată.
I-aş mângâia fără lăcomie gâtul şi mijlocul,
I-aş îmbrăţişa puternic jumătate din trup şi-aş închide ochii fericit cînd ea tace ca un sfânt care-a păcătuit.
Aş întreba-o ce îi plăcea să privească atunci cand era mică, aş întreba-o de ce, aş întreba-o de ce încă-i pudică.
I-aş scrie pe uşa biroului că acolo lucrează cea mai frumoasă femeie.
I-aş spune că mă îndrăgostesc când roşeşte.
Nu mi-ar păsa câţi i-au mai văzut culoarea sânilor.
I-aş spune că cel mai fericit bărbat de pe planetă îi va aşeza un prunc în pântec.
Aş ruga-o să se demachieze,
Pentru că este minunată cu faţa imperfectă.
M-aş uita la fundul ei de fetiţă şi aş certa-o dacă ar vrea să slăbească.
I-aş fi prost şi uneori i-aş greşi,
I-aş fi prietenul cel mai bun.
Aş aplauda-o când cântă sub duş.
Aş părăsi-o când ea îmi reproşează că nu o iubesc îndeajuns,
Aş mulţumi pentru că m-a lăsat să văd ce bărbat minunat se ascundea în mine.
M-aş întreba dacă nu cumva Dumnezeu avea un plan
Şi ea era de fapt un sfânt deghizat în cea mai frumoasă femeie.
Aş zâmbi, aş crede că am innebunit,
Aş bea şi m-aş pierde.
Într-o zi m-aş trezi cu soarele pe-o ureche
Şi m-aş întreba: dacă soarele şi-a amintit de mine,
Eu ce mai aştept?
Mulţumesc, cea mai frumoasă femeie.