Plutimea
O natie de 23 de milioane de suflete. Noi generatii, noi personalitati, noi gandiri, noi sperante. Aceeasi speranta – o tara in care democratia si valorile umane sa fie puse pe primul loc. Rezultatul, dupa 20 de ani?
Prostime. Pulime. Noi, natia noastra, tara noastra. O adunatura de prostanaci, mintiti, ciuruiti, prostiti, mituiti. Suntem ceea ce gandim si teama mi-e sa o spun, dar noi nu gandim. Traim, parca, in neant, in timp ce se intampla atatea in fata noastra, la nasul nostru, pe ecranele noastre. Ne ducem traiul de zi cu zi ca si cand nimic nu s-ar intampla si continuam sa fim inocenti si nepasatori. De 20 de ani. Parca plutim.
Noi radem de ei, le spunem marinari, prostanaci, bunicute, moguli sau oligarhi, ei ne fac derbedei, imputiti, dobitoci si nesimtiti. O vedem, o auzim, dar continuam sa traim in neant, sa plutim. Noi, plutimea.
A fost nevoie de 20 de ani sa aflam ca voturile se fura, ca hotul striga hotul (nu ca nu ar fi), iar tara este pusa la cale in spatele nostru, chiar daca se intampla atat de evident la nasul nostru. Dar noi plutim. Inghitim in sec, mergem si azi la lucru, injuram televizorul si adormim.
Ne trezim intr-o noua minciuna si continuam sa traim. Ia sa ne gandim, inca 20 de ani?
Ca tanar sunt nefericit si ma gandesc tot mai serios daca merita sa raman aici. Dati-mi un motiv sa mai stau, pentru ca motive de a parasi tara am destule.
