Lucruri simple, de Radu Neag
  • Home
  • Despre autor
  • Ce am facut
  • Altii despre mine
  • Contact
  • Special
    • Oamenii care fac lucrurile sa mearga
    • Oana are o idee
    • Expozitii foto
    • Proiect foto in premiera
    • Rusinea de a fi student
  • Foto

Cine va da sah mat in cazul BT?

Justitia clujeana se afla in fata unui precedent si totul seamana cu o tabla imensa de sah. Jocul e unul cat se poate de lung si ar daramana orice record: fara probe solide, doi tineri (suspectii de comiterea spargerii Bancii Transilvania din Cluj-Napoca, acum doi ani) sunt tinuti in arest mai bine de un an. Desi prima instanta – Tribunalul – i-a pus in “libertate” de trei ori, instanta superiora – Curtea de Apel – i-a mentinut dupa gratii tot de atatea ori. Motivul este aproape mereu acelasi: prezinta pericol public. O prima intrebare ar fi cum prezinta doi tineri care traiau din cules de capsuni un pericol public si nu sunt un pericol cei din Clanul Cordunenilor, eliberati din arest in urma cu nu foarte mult timp.

“Jocul” a inceput in acest an, cand Tribunalul Cluj i-a pus in libertate pe cei doi prima data. A fost inlocuita masura arestarii preventive cu obligarea celor doi de a parasi localitatea sau tara. A urmat “mutarea” procurorilor, care au facut recurs, Curtea de Apel urmand sa il admita. Au avut loc alte doua “mutari” asemanatoare, ultima avand loc ieri, cand avocatii au probat ca cei doi tineri au fost tinuti in arest ilegal din data de 2 aprilie, pe motiv ca nu le-a fost prelungit mandatul de arestare preventiva. Au probat deoarece Tribunalul le-a dat castig de cauza si au motivat ca, intr-adevar, nu a fost prelungit termenul.

Ar fi trebuit sa fie eliberati de indata ieri dimineata, la ora 8.00. Procurorii au facut imediat recurs, iar acesta s-a judecat in regim de urgenta (au redactat recursul si au depus toate cele necesare la dosar intr-un timp record, de cateva ore, desi motivarea ultimului recurs nu a fost inca redactata! – e vorba de zile intregi). Culmea, in tot acest timp, cei doi ar fi trebuit eliberati, asa cum a cerut Tribunalul, de indata, potrivit Codului de procedura penala.

Nu se stie din ce motiv, insa, procurorii si/sau Curtea si-a permis sa incalce legea – deoarece s-a cerut eliberarea lor de indata – sa-i mentina pe acestia inchisi in sectia exterioara a Penitenciarului Gherla, respectiv o celula din cadrul Palatului. Asa cum au aratat avocatii celor doi, Hosu si Baciu ar fi trebuit sa astepte recursul la o cafea, pe pietonala. Intervine o a doua intrebare: depinde de cine are picioare mai lungi pentru a fi mai presus de lege sau nu mai conteaza deloc legea? (Vezi aici tot ce s-a intamplat ieri, timp de opt ore, pe holurile Tribunalului si a Curtii de Apel Cluj)

Dincolo de faptul ca cei doi au fost plimbati de cateva ori, intr-o singura zi, din celula in sala de judecata, dincolo de faptul ca a trecut mai bine de un an de la arestarea (preventiva!) a acestora, dincolo de faptul ca au fost privati de libertate, potrivit legii, dincolo de cine a instrumentat dosarul si de probele mai mult sau mai putin credibile aduse, dincolo de martorii citati in dosar care au la activ mai multe marturii mincinoase, dincolo de faptul ca cei doi ar putea fi ori nu spargatorii bancii, se cuvine o ultima intrebare: cat de justa e justitia?

Am ajuns la concluzia ca justitia clujeana e in imposibilitatea de a avea castig de cauza, deoarece in acest caz nu a dat deloc credibilitate. Datorita motivelor enumerate mai sus. Mergand pe principiul ca doar ce e palpabil e credibil, consider ca cei doi ar trebui eliberati pe motiv ca nu exista probe (indiferent ca ar putea fi adevaratii spargatori sau nu), la fel cum sunt tinuti in arest pe motiv ca ar putea influenta martorii si bunul mers al anchetei. Care ancheta – ca nu am vazut nimic credibil – si care martori – cei judecati de mai multe ori pentru marturii mincinoase?

Mai ramane o singura intrebare: cine va da sah mat in cazul BT?

Vezi şi Tribunalul a decis eliberarea suspecţilor în dosarul „Jaf la BT“ si un video cu primele imagini din timpul spargerii Băncii Transilvania!. Am mai scris despre inceputurile anchetei si de ce cred ca totul e o mascarada.

Tweet

Niciun comentariu Ale mele | Cluj | De stiut | Despre Romania | Intrebari | Opinii Postat de Radu in April 14th, 2011

A demisionat dupa ce i-a fost schimbat titlul din ziar

Andi Daiszler a demisionat de la Monitorul de Cluj din cauza faptului ca i-a fost schimbat titlul unui material despre tinerii anchetati in jaful de la Banca Transilvania din Cluj-Napoca. Titlul aparut in ziar si pe site suna asa: Doi mucosi de Manastur, suspecti in jaful de la BT. Am cerut schimbarea titlului sau scoaterea semnaturii mele de pe materialul online in ziua publicarii, lucruri care nu s-au intamplat. Imi cer scuze cu aceasta ocazie familiilor celor doi “pusti” (asa erau in titlul meu) sau oricaror cititori care s-au simtit (pe buna dreptate) lezati/ofensati de titlu, spune el pe blogul personal.

Andi mi-a fost coleg si datorita lui am ajuns sa lucrez in presa. La recomandarea sa, am facut practica la Monitorul de Cluj, in 2008, unde am si ramas mai apoi timp de un an de zile.

Chiar daca multi il considera un personaj greu de inteles, eu il respect pentru corectitudinea de care da mereu dovada (sau cel putin uneori :) ). De data aceasta a avut „coloana”, cum ii spunem noi, ceea ce putini mai au in ziua de azi, mai ales in astfel de vremuri grele.

Il las acum sa se desparta cu greu de Monitorul, asa cum am facut-o si eu, din cauza oamenilor faini care lucreaza sau au lucrat acolo in acea perioada. Succes pe viitor, Andi :)

Tweet

8 comentarii Amintiri | Cluj | De stiut | Presa Postat de Radu in January 26th, 2010

  • Cauta

  • In online

    Poti sa ma urmaresti pe Facebook si Twitter sau sa citesti cele mai noi articole in timp real, abonandu-te prin RSS, sau sa le primesti direct in casuta ta de e-mail. Alege canalul care ti se potriveste sau alege-le pe toate trei:

    Facebook       Twitter      RSS      E-mail

  • Fotografii profesioniste in Cluj

  • Totul despre cel mai inedit proiect foto

  • Totul despre fotografie

  • Pe Twitter

    Urmareste-ma pe Twitter

  • Utile

    Vremea

    Horoscop 2012

  • Feedback

    • De ce iubesc Transilvania | Injineru on Transilvania mea. O poveste
    • De ce (iubesc) Transilvania? | .marius perijoc on Transilvania mea. O poveste
    • Cu dragoste, pentru Transilvania… « Teodora on Transilvania mea. O poveste
    • Februarie ! | on EXPOZITIE FOTO | Iarna in Cluj, noaptea
    • Radu on Facebook timeline movie
    • rafael on Facebook timeline movie
    • Radu on EXPOZITIE FOTO | Iarna in Cluj, noaptea
    • fegari on EXPOZITIE FOTO | Iarna in Cluj, noaptea
  • Taguri

    mori transilvania boxing groove armada oamenii care fac lucrurile sa mearga indemn muzica simfonica veniti la miezul noptii Andrei Hossu paxos viata egipt smecher de cluj dezastru ideal paris journalism summer school gazde apostu traiti bine avocat Sighisoara cancan euro 2009 as face smokie incredibil spectacole spot tiff 2010 curtea de apel disneyland vot bilete ziar guvern Vlad Macovei cinci continente cancer la san angus & julia stone Ioan Bocsa printare ploaie teoria conspiratiei leapsa crin antonescu monitorul de cluj stamatian parinti vara pietre oameni contest brad complex Leul aries ursusfilm UASCR imobiliar platina
  • Categorii

  • Arhiva

  • Meta

    • Log in
    • Entries RSS
    • Comments RSS
    • WordPress.org

Copyright © 2012 Blogul care arata cu degetul. Unele drepturi rezervate. Vezi termeni si conditii

Site customizat de Radu Neag