Una din cele mai mari dorinte ale mele in domeniul in care profesez este de a-l intalni pe Neagu Djuvara si de a-i lua un interviu. Cred ca m-as pierde in povestile sale, in modul sau de a vorbi…

Foto: Jurnalul.ro

E o anecdotă pe care mi-a povestit-o bunicul meu acum 80 de ani. În vremurile astea se spune că ar fi fost vorba despre mareşalul Mackensen. Guvernul de la Bucureşti, în primul război mondial, cînd a trebuit să se mute la Iaşi, dă tuturor prefecturilor ordin să nu se facă rezistenţă în cîmpie, pentru că nu are nici un rost. Un primar dintr-o comună îl primeşte pe un ofiţer neamţ, pune masa în curte, o raţă pe varză, o ciulama cu mămăligă, vin, mă rog, de toate. După masă, ofiţerul neamţ vrea la umblătoare. Prin intermediul tălmaciului, primarul îi spune că poate să-şi facă nevoile în spatele casei, în porumb. După 30 de secunde se întoarce neamţul cu pantalonii în vine, cu cîţiva cîini după el, strigînd: „Keine Organisation! Keine Organisation!“. Atîta germană a înţeles şi primarul nostru şi a spus: „Domnule ofiţer, păi dacă aveam noi «organisation», nu veneaţi dumneavoastră să vă căcaţi aici, veneam noi să ne căcăm la Berlin“.

Nici acum, noi nu avem organizare. E ceva în creierul nostru care ne face ostili organizării. În prezent, cît de cît mai sîntem împinşi de la spate de Uniunea Europeană, dar cînd putem să dăm cu piciorul o facem cu voluptate.

Iar dupa, l-as intreba ce e viata:

Aveam nişte viziuni, încă de copil, cum va fi viaţa. Spre exemplu, o vedeam ca pe un fir care pleacă de undeva din partea mea stîngă, de jos, şi care trece prin spatele meu şi se înalţă spre cer pe lîngă umărul drept. Ce pot să spun despre viaţă este că multă-multă vreme nu ai nici un fel de frică de moarte.

Nu-ţi dai seama că tu, cu tot ce însemni, cu tot ce ai acumulat într-o viaţă, dispari pentru totdeauna. Şi, ca să-ţi dau un răspuns, aş zice că viaţa e un mic univers care, indiferent de inteligenţa şi aventura personală, dispare odată cu individul.

In cateva cuvinte, Neagu Djuvara – omul, caracterul – iti poate schimba ziua. Mie mi-a schimbat viata.

Sursa citate: Academia Catavecu

Cuvânt înainte: Interviul de mai jos este realizat de Brigitta Fetser, studentă în ultimul an la sectia Jurnalism din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării a Universităţii “Babeş-Bolyai”.

Am ezitat câteva săptămâni, însă am decis să îl postez într-un final şi pe blog (în varianta integrală şi originală), fiind primul interviu în care am avut ocazia de a povesti pe larg ce înseamnă jurnalismul şi această meserie pentru mine. Cu riscul de a supăra câteva dintre persoanele care citesc postările de pe acest site, nu pot decât să vă doresc lectură plăcută.

Jurnalismul ca tezaur

Se simţea pregătit pentru meseria  de jurnalist de o viaţă, cum spune el, însa în momentul în care a pătruns în redacţia unui ziar local şi-a dat seama că a păşit abia pe prima treaptă dintr-un şir lung, până să ajungă la titulatura de “presar”.A lucrat luni de zile cu promisiunea că va fi angajat şi într-un final i s-a îndeplinit dorinţa.

Radu Neag, un tânăr jurnalist de doar 22 de ani, scrie azi materiale de presă pentru una dintre cele mai importante instituţii de presă din România, compară metaforic jurnalismul cu o fată de care s-a îndrăgostit, iar cariera cu un basm în care trăieşte desfăşurarea acţiunii. Tânărul jurnalist vorbeşte sigur pe sine despre un happy-end, însă nu o singură dată la capăt de drum, ci în fiecare zi la apusul soarelui.

***

“Un jurnalist trebuie să gândească în locul a sute, chiar mii de persoane şi să-şi pună mereu întrebările pe care şi le pun ei”

Brigitta Fetser: Cum ai ajuns la cotidianul “Monitorul de Cluj”, primul ziar la care ai lucrat?

Mi-am luat inima în dinţi, pentru că ştiam cum privesc toţi persoanele noi, mai ales studenţii şi am vorbit cu un coleg care era deja angajat acolo. Am mers cu ideea de a face practică, evident, cum încep toţi. Am intrat în redacţie, am făcut cunoştinţă  şi astfel a început acel ceva de care nu mă pot despărţi acum.

Aveai încredere în ceea ce ai învăţat la facultate, adică  te simţeai pregătit atunci când ai intrat pentru prima dată în redacţie?

Dacă aş fi învăţat la facultate să spun “bună ziua”, răspunsul ar fi da, însă de la prima ştire scrisă mi-am dat seama că practica nici nu se compară cu teoria şi cursurile de la  facultate. Ce m-a ajutat a fost faptul că ştiam termenii, teoria: ce înseamnă şapou, cât de lung trebuie să fie, ce conţine, ce scoţi în titlu. Dacă eram pregătit? Cred că mă simţeam pregătit de o viaţă pentru asta, dar când am început să scriu primele rânduri mi-am dat seama că mă înşel.

Cât de greu este să te angajezi la un ziar din Cluj?

Dacă vrei să faci asta cu adevărat şi ai învăţat să ai răbdare, e foarte simplu. Nu trebuie decât să (more…)

UPDATE Despot reloaded si Uscat intr-o parodie (more…)