Lucruri simple, de Radu Neag
  • Home
  • Despre autor
  • Ce am facut
  • Altii despre mine
  • Contact
  • Special
    • Oamenii care fac lucrurile sa mearga
    • Oana are o idee
    • Expozitii foto
    • Proiect foto in premiera
    • Rusinea de a fi student
  • Foto

Doi ani cat un sfert de secol. La multi ani, Adevarul de Seara

Un bec din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca nu a mai fost schimbat de 25 de ani. Un sfert de secol. In 17 octombrie 2008 era titlul de deschidere al primului numar din Adevarul de Seara Cluj.

Primul numar din Adevarul de Seara Cluj-Napoca

Imi amintesc si acum emotiile care ma treceau, desi mai aveam un an de presa in spate. Unul cu bune, cu rele, insa ce se intampla la noi era cu totul diferit. Documentare, profesionalism. Nimic mai mult, nimic mai putin. Emotiile ma treceau, insa, deoarece nu aveam numarul necesar de “martori” care sa deplanga situatia. Oamenii erau fricosi, reticenti in a deschide usi, a povesti cu presa. Cert era, insa, ca un bec din cartierul Gheorgheni, aflat pe o alee principala, nu mai ardea de 25 de ani. Primaria nu facea nimic, iar locatarii din zona au trait in aceasta bezna, seara de seara, aproape un sfert de secol.

Azi, dupa doi ani, situatia nu s-a schimbat cu nimic.

In facultate visam ca prin ceea ce vom scrie in ziare sau vom prezenta pe sticla, sa schimbam lumea. Azi, dupa doi ani, nu am reusit sa schimbam un bec, iar in discutie intervine o intrebare retorica: cum am putea schimba lumea? Nu voi raspunde la aceasta intrebare acum, deoarece raspunsul meu ar fi unul foarte pesimist…

In doi ani, insa, chiar daca nu am schimbat lumea, la redactia Adevarul din Cluj-Napoca am trecut prin cele mai frumoase momente. Iar cele mai stresante dintre acestea ne-au descris caracterele fiecaruia. Buni, rai uneori, suparati, reprosandu-ne anumite lucruri, suparandu-ne unii pe altii rareori, am devenit cei mai buni prieteni. In seara asta, in drum spre taxi de la redactie, mi-am dat seama ca toti colegii mei sunt oameni plini de respect, amuzanti, deschisi si intelegatori.

Poate nu am schimbat lumea, Romania, planeta, dar sunt sigur ca am schimbat macar cateva concepte, principii si clipe din viata noastra, a fiecaruia. La multi ani celor de pe Bucuresti 16. Celor vechi, celor noi, celor care am ramas prieteni :)

Tweet

9 comentarii Ale mele | Amintiri | Ce am facut | Cluj | oameni | Presa Postat de Radu in October 17th, 2010

Cum as aduce la viata Clujul

Cluj-Napoca e un oras mort. E plin de batrani, fetele sunt prea incruntate, iar cladirile prea gri. Se spune despre oras ca e unul studentesc. Un turist n-ar spune asta. Nici clujenii nu prea spun asta. Doar pentru ca aici vin multi tineri sa studieze? Atunci, mai degraba as spune ca orasul e profitabil pentru rectorii universitatilor. Oras cultural? Pentru ca aceleasi cladiri stau nezugravite de o suta de ani, pentru ca Filarmonica e in lacrimi saptamanal in ziare, ori un teatru clujean ia un premiu pe undeva prin lume?

Foto: Iosif Solomon

As colora cartierele in nuante diferite si le-as transforma in parti mici ale unei scene de teatru pentru studenti, unde sa aiba loc non stop petreceri, evenimente dedicate lor. Marastiul sa fie campusul fetelor, care sa fie vizitate de baietii din campusul din Manastur. In Zorilor si in Buna Ziua as da cele mai mari petreceri, iar in Gheorgheni si Grigorescu as face cele mai tari baruri si cluburi.

Oamenii normali nu ar trebui sa locuiasca in Cluj. Fara familii care merg la serviciu zi de zi sau batrani. Pentru ei ar exista Florestiul. Totul ar trebui sa fie un campus mare, un zambet imens, voie buna, euforie, optimism. Afara cu gunoaiele de festivaluri ale berii. Cu second-handurile. Cu primarii incompetenti. Cu politica si administratiile banale.

Centrul orasului ar trebui sa fie ca un patut pentru un nou-nascut. Linistit, bland, calduros, sigur, fin. Plin de terase, spatii de recreere, parculete si flori de trandafir. Restul sa se mute in mall-uri, iar masinile sa dispara. Sa vedem doar pasi marunti,  biciclete si trotinete.

Seara sa fie cuprins de magia carnavalurilor, a micilor festivaluri medievale, evenimente muzicale sau alte manifestari artistice. In vitrinele fiecarei incaperi aflate la parter sa fie afisate tablouri si fotografii, explicate in romana, maghiara si engleza, iar pervazurile sa tina in brate mii si mii de plante colorate si frumos mirositoare. Fara fantani arteziene kitschoase, brazi imbroboditi si culori obositoare…

Continentalul sa fie sediul Conservatorului, muzeele sa iasa mai in fata, cu strategii de promovare, Filarmonica sa ocupe actuala cladire a Prefecturii si a Consiliului Judetean, iar Primaria veche si cladirea alaturata acesteia, ocupata de diverse sedii de partide, sa se transforme in sali mici de teatru de papusi si camere unde sa te poti uita la diafilme.

Sa ne dorim, sa ne impunem sau macar sa visam sa devenim o mica Venetie din punct de vedere cultural, o Viena in ce priveste aspectul cladirilor, un Harvard Yard in ce priveste campusurile studentesti si macar un Zurich din punct de vedere al mentalitatii.

Cum ar arata Clujul vostru?

Tweet

19 comentarii Aberatii | Cluj | Opinii Postat de Radu in February 4th, 2010

Becul blestemat

Deşi nu arde de peste 25 de ani, nimeni nu se înghesuie să rezolve problema becului din cartierul Gheorgheni. Primăria, împreună cu două mari societăţi care se ocupă cu întreţinerea şi modernizarea iluminatului stradal, ridică din umeri şi aruncă responsabilitatea dintr-o parte în alta.

Au trecut două săptămâni de când „Adevărul de Seară” a sesizat situaţia unor locatari de pe Bulevardul Nicolae Titulescu, cărora nu le-a mai fost iluminată aleea de 25 de ani. Cu toate acestea, Primăria Cluj-Napoca, Siemens Elin Buildings and Infrastructure GMBH & Co Austria, firma care se ocupă de iluminatul stradal, Electrica SA Cluj şi o sucursală a acesteia, Electrica Transilvania Nord se văd în imposibilitatea de a rezolva o problemă aparent banală: punerea în funcţiune a unui bec. Singurul răspuns a venit din partea Primăriei: reţeaua este în curs de modernizare, la un moment dat se va schimba.

Sesizări da, măsuri ba

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca susţin că reţeaua la care este legat stâlpul de pe Bulevardul Nicolae Titulescu ce nu a mai ars de 25 de ani este veche, iar acolo iluminatul nu a funcţionat niciodată. Cu toate acestea, locatarii blocului de la numărul 41, în faţa căruia se află stâlpul, susţin că au depus numeroase sesizări, atât la Primărie cât şi la sucursala din Cluj-Napoca a Electrica.

Începând cu anul trecut, de iluminatul stradal se ocupă firma Siemens Elin Buildings and Infrastructure GMBH & Co Austria, care a câştigat licitaţia organizată de municipalitate. Dan Sântimbreanu, purtătorul de cuvânt al companiei, spune că Siemens nu cunoaşte situaţia, iar de îndată ce le va fi adus la cunoştinţă, o echipă se va deplasa la faţa locului. „Dacă este o problemă majoră, adică nu e doar un bec ars ci o reţea defectă sau un stâlp cu probleme, aici intervine Electrica”, spune Sântimbreanu.

„La un moment dat se va schimba”

Sucursala Electrica din Transilvania nu poate interveni în acest caz, din acelaşi motiv pentru care nici compania Siemens nu a luat nicio măsură: lipsa unei sesizări. Mai mult decât atât, Adrian Margin, directorul Electrica Transilvania Nord susţine că ei nu oferă decât servicii de întreţinere. „Avem mereu echipe disponibile, iar în cazul unei sesizări trimitem echipajul. Problema se rezolvă în maxim 24 de ore”, ne-a spus Margin.

Potrivit directorului, reţelele nu sunt ale Primăriei, ci aparţin Electrica SA. „În cazul în care e vreo problemă cu cablurile de sub pământ noi nu putem interveni. De asta se ocupă Electrica SA”.

„Reţelele din acea zonă sunt în curs de modernizare. Lucrarea a fost predată firmei (Siemens, n.r.) care se ocupă în prezent cu modernizarea şi întreţinerea iluminatului public. La un moment dat se va schimba”, spune Raimonda Boian, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Cluj-Napoca, de altfel şi singurul răspuns în acest caz. Cele spuse de Boian au fost confirmate şi de Dan Sântimbreanu, din cadrul Siemens.

Citeste si primul material pe aceasta tema: Un sfert de veac de întuneric

Articol publicat in ziarul Adevarul. Vedeti aici mai multe articole publicate in presa scrisa si online de Radu Neag

Tweet

Niciun comentariu Ale mele | Articole | Ce am facut | Cluj Postat de Radu in March 10th, 2009

Un sfert de veac de întuneric

Un bec care ilumina trotuarele din faţa a două blocuri nu mai funcţionează de mai bine de 25 de ani. Serviciile de iluminat public din Cluj-Napoca au lăsat în beznă pentru un sfert de secol mai multe alei din jurul a două blocuri.

Un sfert de secol. Atât a trecut de când autorităţile nu au reuşit să schimbe un bec de pe o alee din cartierul clujean Gheorgheni. Locatarii se plâng că, deşi au depus numeroase plângeri la primărie, nimeni nu a luat nicio măsură.

Supăraţi pe întuneric

Blocurile se află pe Bulevardul Nicolae Titulescu, la numerele 41 şi 43, nu departe de Piaţa Cipariu. Tunyogi Attila, unul dintre cei mai vechi locatari, spune că nici nu îşi mai aminteşte de când nu a mai fost luminată zona. „De vreo 25 de ani nu a mai ars becul ăsta. Pe aici trec multe persoane, care merg la garaje sau care locuiesc la blocurile din spate”, spune acesta.

„Pe timp de noapte vizibilitatea este zero. Pentru locatarii celor două blocuri, aproximativ 200 de persoane, este dificil să ajungă la parcări şi la ghena de gunoi în lipsa acestui bec”, îşi varsă năduful o locatară de la parterul unui dintre blocurile de pe aleea întunecată.

Autorităţile habar n-au de situaţie

Clujenii din cele două blocuri au depus plângeri la primărie şi la SC Electrica în mod constant, de şapte ani, pentru a fi remediată problema, însă nimeni nu a luat încă nicio măsură.

Ce circa un an, iluminatul public este asigurat de compania Siemens, care a câştigat licitaţia organizată în acest sens de primărie. În trecut, serviciile erau asigurate de Departamentul Tehnic din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, însă angajaţii municipalităţii erau depăşiţi de situaţiile create şi nu făceau faţă cerinţelor. Acest lucru a făcut ca de iluminatul public să se ocupe o firmă specializată, explică Raimonda Boian, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Cu toate acestea, nu se înghesuie nimeni să aprindă lumina în faţa celor două blocuri. Reprezentanţii Siemens ne-au declarat că în baza lor de date nu a fost înregistrată vreo sesizare cu privire la situaţia de pe Bulevardul Nicolae Titulescu. Nici angajaţii primăriei nu cunosc această problemă, deşi sesizări au fost depuse telefonic, în scris, dar şi pe domnuleprimar.ro.

Cât durează schimbarea unui bec?

O sesizare depusă la primărie ajunge în baza de date a companiei Siemens, de unde este preluată de un angajat şi trimisă mai departe maistrului de serviciu. Acesta centralizează la rândul său toate plângerile şi mobilizează o echipă de intervenţie. Toate acestea durează de obicei mai mult de o săptămână. Înainte de intervenţia echipajului e nevoie, însă, de obţinerea unei aprobări de la Electrica, lucru care durează, în general, alte trei zile.

Ce spun locatarii

„Este o nesimţire faţă de locatari. Bine că ei plătesc taxe” - Iosif Berei, pensionar

„Ciudat e faptul că în centru s-a făcut şi se face treabă bună” - Valentin M., cadru didactic

„Destul de urât ce aud. Ce face primăria oricum e anapoda” - Leţfalvi Hedi, agent comercial

Citeste o continuare despre indiferenta autoritatilor

Articol publicat in ziarul Adevarul. Vedeti aici mai multe articole publicate in presa scrisa si online de Radu Neag

Tweet

2 comentarii Ale mele | Articole | Ce am facut | Cluj Postat de Radu in March 10th, 2009

  • Cauta

  • In online

    Poti sa ma urmaresti pe Facebook si Twitter sau sa citesti cele mai noi articole in timp real, abonandu-te prin RSS, sau sa le primesti direct in casuta ta de e-mail. Alege canalul care ti se potriveste sau alege-le pe toate trei:

    Facebook       Twitter      RSS      E-mail

  • Fotografii profesioniste in Cluj

  • Totul despre cel mai inedit proiect foto

  • Totul despre fotografie

  • Pe Twitter

    Urmareste-ma pe Twitter

  • Utile

    Vremea

    Horoscop 2012

  • Feedback

    • De ce iubesc Transilvania | Injineru on Transilvania mea. O poveste
    • De ce (iubesc) Transilvania? | .marius perijoc on Transilvania mea. O poveste
    • Cu dragoste, pentru Transilvania… « Teodora on Transilvania mea. O poveste
    • Februarie ! | on EXPOZITIE FOTO | Iarna in Cluj, noaptea
    • Radu on Facebook timeline movie
    • rafael on Facebook timeline movie
    • Radu on EXPOZITIE FOTO | Iarna in Cluj, noaptea
    • fegari on EXPOZITIE FOTO | Iarna in Cluj, noaptea
  • Taguri

    cfr anul 2011 fantani arteziene secret tapalaga industrie talent antidrog plugin cel mai mare ierbar Budapesta zeitgeist ucis cristian gog grigorescu meci portret realitatea tombola isj jonglerii vadim chisinau zambim cancan dobitoc bezna boemdance nume dezmir legea rezonantei coaching incalzire globala povesti pd-l babes bolyai destin Bilderberg vaci news investitie timeline razi cu ochii cat cresc preturile plimbare dialog noua ordine mondiala manusi butoane Photography poze u cluj steaua Electoral filmulete tatranska lomnica ciobani gay mare carisma concert Antonia produse adevarul de seara
  • Categorii

  • Arhiva

  • Meta

    • Log in
    • Entries RSS
    • Comments RSS
    • WordPress.org

Copyright © 2012 Blogul care arata cu degetul. Unele drepturi rezervate. Vezi termeni si conditii

Site customizat de Radu Neag