Cum "lucreaza" functionarii publici
Un material de 2.500 de caractere scris in 30 de minute, cam atat m-a “costat” un main intr-o pagina de ziar. Documentarea, insa, s-a intins pana la 6 zile, asta din cauza unor functionari publici care au reusit sa ma scoata din sarite (nu a fost nici prima si nici ultima data).
Totul a inceput cu o solicitare la Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC). La doua zile dupa cererea mea, reprezentantul departamentului Juridic al oficiului ma anunta, printr-un telefon, ca statisticile cerute de mine nu exista inca (situatia inmatricularilor unor societati pe anul 2007) si ca le voi primi peste 2 zile. Astfel, s-au gandit functionarii, ia sa se apuce ei de statistica ce trebuia sa fie postata pe site-ul ONRC inca de acum un an (ultima situatie postata era din anul 2006). Dupa cele 2 zile, functionarul ma anunta printr-un alt telefon ca au intervenit cateva probleme, astfel incat datele cerute de mine vor putea fi trimise peste alte doua zile.
Intre timp, dau o fuga la Oficiul Registrului Comertului Cluj, unde aflu ca directorul este in concediu. Sunt “condus” cu degetul aratator catre etajul 1, camera 4, biroul sefului serviciului. Doamna care m-a intampinat acolo, insa, mi-a cerut sa astept cateva minute deoarece “nu se poate chiar acum pentru ca am niste treaba”.
Ma asez pe singurul scaun de pe coridor si astept. Intre timp, sefa incuie usa biroului iar dupa cateva minute incep a se auzi rasete. Clipele de entuziasm ale celor din incapere nu au durat nici mai mult nici mai putin de 45 de minute, timp in care m-am asigurat ca citesc fiecare tabel de pe un perete, urmaresc cu privirea fiecare persoana ce intra la casierie si ascult atent toate rasetele din biroul sefei. Intre timp, alte 4 s-au strans la usa dansei…
Se deschide incet usa, iar din incapere iese o doamna cu o fetita de circa 12 ani. Dupa ce mai rad 2 minute in fata usii, cele doua se indreapta catre iesire, iar sefa ma invita inauntru. Din picioare, ma prezint si ii spun ca sunt de la ziarul….
“Nuuu mai vorbim cu presa. Va rog sa intrebati la Bucuresti ce vreti”, in timp ce ma invita catre iesire prin gesturi exagerate.
“Dar nu am am apucat sa va spun de ce am venit…”
“Nu nu, v-am zis, la Bucuresti!”
“Dar, doamna, am o intrebare si atat. Pe cine sa caut in legatura cu…”
“Nu am timp. Te rog…”, deschizand usa.
“Multumesc pentru generozitate si pentru ca mi-ati dat sansa sa pierd o ora in institutia aceasta. Sa stiti ca se aud rasetele si de afara. Totusi, doamna, sunteti functionar public. Nu asa se face…”, dupa care imi intorc privirea si ma indrept catre capatul holului.
***
In cele din urma, o doamna de la ONRC ma anunta la telefon ca documentele sunt gata (dupa inca 2 zile de asteptare). Imi cere politicos un numar de fax, deoarece, spune ea, e cam complicat sa le trimita prin email (6 pagini A4 salvate in Word). Dupa 5 minute am avut datele cerute in urma cu 6 zile…
***
- e prima data cand Bucurestiul imi raspunde cu promptitudine (chiar daca dupa 6 zile).
- e prima data cand Clujul ma da afara din birou (chiar daca am asteptat pe hol o ora).
Birocratie la mana a doua.
