Festivalul Comedy Cluj debuteaza oficial doar azi pentru mine :) fiind destul de prins zilele trecute cu finalizarea proiectului foto (care inca nu e gata, mai trebuie listate si lipite pozele). Va cer asadar ajutorul si v-as ramane recunoscator daca mi-ati recomanda niste filme si evenimente la care merita sa particip sau care nu trebuie pierdute la festivalul Comedy Cluj din acest an.
TIFF avem, Noaptea Devoratorilor de Publicitate (NDP) avem, iar sambata am avut si Noaptea Dependentilor de Trailere (NDT). O idee care pe mine m-a uimit si un eveniment la care m-am simtit extrem de bine.
A fost seara in care am putut urmari trailerele unor filme celebre sau care urmeaza sa apara, selectate de membri Asociatiei Doua Minute (organizatorii evenimentului), intr-o locatie inedita – Cleo (strada Clinicilor) – cu o bere in fata si chiar avand posibilitatea de a fuma. Acest lucru nu e posibil nici la TIFF, nici la NDP (nici tigari, nici bere :D).
Evenimentul a durat circa doua ore, timp in care am urmarit “spuma” unor pelicule celebre, filmulete de circa 2-3 minute. Durata lor a fost si elementul-cheie care i-a determinat pe organizatori sa denumeasca noua asociatie Doua minute, adaugand motto-ul Lungimea nu conteaza. Acum voi ganditi-va la ce vreti :) eu ma refer la lungimea trailerelor, care chiar nu conteaza daca sunt realizate bine.
Localul a fost plin, iar baietii au organizat totul foarte profesionist pentru o prima editie. De fapt, a fost doar o editie de test, un episod pilot, pentru a vedea daca ideea lor – nascuta unde altundeva decat la bere :) – are potential. Si am ramas surprins atat eu cat si ei ca are un potential enorm, motiv pentru care da, mai mult ca sigur, pana in vara la Cluj va debuta si un Festival al Trailerelor (titlu fictiv, se vor gandi ei la unul pana atunci).
Astfel, baietii au adunat intr-un local peste o suta de persoane, care au ocupat toate locurile, au montat un banner mare care servea drept ecran si un proiector. Seriile de trailere – grupate in categorii precum comedie, SF, drama etc. – erau “despartite” de pauze in care se canta. A fost interesant, deoarece nu exista efectiv o pauza seaca si muta intre filmulete. De asemenea, m-a mai impresionat prestatia prezentatorilor, care inainte de fiecare serie de trailere reuseau sa creeze momente interactive si distractive.
E un eveniment la care lumea sta la o bere, se uita la trailere, canta si rade. Credeti-ma, dupa ce o sa participati la un asemenea eveniment, o sa deveniti si voi dependenti de trailere. La inceput ma intrebam si eu cum au ales titlul, dar la final mi-am dat seama. Mai mult decat atat, pleci acasa cu o pofta nebuna nebuna de urmarit filme. Sau trailere :)
De ce Michael Jackson, pentru care se aprind lumanari deseori in tot Clujul? Ce a avut el cu/pentru noi? De ce TIFF, unde este invitat doar publicul cinefil? De ce nu Mozart? Festivalul Mozart, care are loc la Cluj in perioada 3-10 decembrie. Un eveniment de care se pot bucura atat cei care mai au o faramana de dragoste pentru cultura in suflet, de la copii, femei, barbati, varstnici, dar si de catre cei care vor sa “incerce” ceva nou.
Eu am incercat si recunosc, in premiera chiar, ca nu am mai participat la un asemenea concert oficial pana acum, decat la evenimentle organizate de Filarmonica Transilvania in centrul orasului, ori pe sarite, in scop profesional.
Vineri am luat parte la deschiderea celei de-a XX-a editii a Festivalului Mozart si am ramas placut impresionat. De profesionalismul artistilor, de felul in care multumesc publicului si, mai ales, de modul de promovare (mai nou) al acestui eveniment.
M ist fur Mozart si un Mozart stand pe varfuri, in stilul lui Michael Jackson si cu vioara sub barbie stau, in umbra, pe toate afisele si pliantele de promovare ale evenimentului – slogan inspirat din M is for Michael. Ideea a apartinut echipei Qual Media, dar in special lui Florin Avram, care a reusit sa dea, iata, un suflu nou festiavlului. Casa de Cultura a Studentilor a fost luata prin surprindere de multi tineri, dar si de oameni in varsta care au inteles perfect mesajul: M ist fur Mozart – M e pentru Mozart. Nu pentru MTV, nu pentru Michael Jackson. M e pentru Muzica, iar Mozart e unul din izvoarele muzicii de pe planeta…
Va recomand cu caldura evenimentele urmatoare din cadrul festivalului (program).
Azi am mers la subiect cu bicicleta. Nu pana la primarie sau in parcul din centrul Clujului, ci la peste 30 de kilometri departare, la Bontida. La Versailles-ul Transilvaniei (Palatul Banffy din localitate) se desfasoara, in acest weekend, Zilele Culturii Bontidene, un festival aflat la cea de-a opta editie.
Deoarece nu am carnet nici eu si nici Lori, unul din fotografii nostri, am decis sa plecam la drum cu bicicleta. 30 de kilometri din Cluj-Napoca si pana in Bontida, plus drumul din comuna pana la marginea localitatii, acolo unde se afla un fost palat plin de mister.
Am plecat in jurul orei 9.00 si am ajuns la 10.50, pedaland lejer. Iesirea din Cluj-Napoca a fost mai grea, insa nu cred ca e cazul sa va povestesc acum despre soferi. Ajunsi la castelul din localitatea vecina cu “comuna Nokia”, Jucu, am luat 15 minute pauza, dupa care am trecut la ale noastre.
A fost destul de dificil sa trimitem textul plus pozele: semnal aproape 0 pe orice capsula, indiferent ca e Orange, Vodafone sau Zapp. Intr-un final am reusit, iar pana la 18.00 am stat la “salcia presei”, o palma de umbra si iarba verde cum greu mai pupi in viata de zi cu zi.
La intoarcere, drumul a fost mai greu, insa in circa doua ore am ajuns inapoi in oras. In total am parcurs peste 60 de kilometri si pot spune ca nu imi pare rau absolut deloc. Daca m-ar tine picioarele, timpul si drumul, as face asta ori de cate ori as avea ocazia. Va indemn si pe voi sa o faceti. Pasul urmator: sa ma las de fumat :) Vorbim peste o saptamana, dupa ce imi trece febra musculara.
Un festival care ne salveaza de politica, ne scoate dintre betoane si ne arunca liberi in mirajul filmelor de lung sau scurt metraj. Fruntile ne sunt, parca, mai descretite, iar oboseala e alungata de un masaj relaxant ce ni-l ofera peliculele aduse din toate colturile lumii.
VIP-urile prezente ne fac sa visam la Cannes, sau de ce nu la Oscar, iar fotografii, cu blitzurile lor stroboscopice, ne arunca, parca, in mijlocul vizitelor oficiale ale conducatorilor unor state occidentale.
CTP, Mungiu, Hurezeanu. Foto: Vakarcs Lorand
Avem covoare rosii, cocktailuri, vedete care traiesc printre noi, oameni pe care-i vedem doar la televizor, dezbateri care pun tara la cale, filme din belsug si proiectii covarsitoare. Cultura Clujului se afla in vacanta de vara, iar locuitorii lui traiesc in slow motion clipele fermecatoare. Starea de spirit din oras ne face sa credem (din nou) ca vin americanii. E liniste. Sunt filme. E festival. E o gura de aer necesara.
Poti sa ma urmaresti pe Facebook si Twitter sau sa citesti cele mai noi articole in timp real, abonandu-te prin RSS, sau sa le primesti direct in casuta ta de e-mail. Alege canalul care ti se potriveste sau alege-le pe toate trei: