E plin de targuri pe la noi, insa e pentru prima data cand aflu despre Spot Admissions, respectiv admiterea la o universitate straina pe loc.

Practic, in doar 15 minute poti afla daca esti admis la o universitate din strainatate, precum University of Worcester din Marea Britanie, sau American College of Thessaloniki.

Se va intampla acest lucru la RIUF, un targ pentru absolventi de liceu dar si mai mari, care vor sa studieze in strainatate. Evenimentul are loc la Casa de Cultura a Studentilor, in 25 octombrie. Detalii pe site-ul RIUF.

Printre putinele lucruri de care sunt mandru e ca imi pot sustine si argumenta parerile. Mereu. In jurul nostru traiesc, insa, oameni care incearca intotdeauna sa iti arate ce nu merge, de ce nu merge, de ce nu o sa poti, de ce nu ai sa reusesti. Nu-i acuz si nu ii judec, poate o fac neintentionat, insa niciodata nu o fac aducand argumente.

In trecut ii spusesem unui coleg de liceu ca vreau sa dau la jurnalism. Bai, nu merge, lasa, ce e cu domeniul ala? Alege si tu Drept, ISE, nu ai sa te poti descurca in viata din jurnalism plus ca uite si tu cati fac jurnalism in ziua de azi si cati fac ISE. De ce crezi ca aleg ISE-ul? Ca e mai bine. Am dat la jurnalism, m-am angajat in presa, ma descurc in domeniu, imi place, ma sustin singur din cat castig si imi mai permit si sa ies in orasul in care m-am mutat de cinci ani. Acei multi care au dat la ISE sunt acasa. Colegul meu s-a intors, de asemenea, in orasul natal, unde nu face nimic si nici nu-i pasa.

In urma cu doi ani lucram la Monitorul de Cluj. In momentul in care am primit oferta de a pleca la Adevarul, unul dintre colegii care nu au mai ramas nici ei prea mult acolo mi-a spus: N-ai sa poti, e greu, mai bine stai aici si vezi ce-o sa mai fie. Nu e usor, dar pot. Sunt inca la Adevarul.

Prietenii mereu mi-au spus sa nu-mi fac credite, n-am sa le pot plati, o sa ma inec in datorii. Am avut. Trei. Din care am inchis deja doua.

Mi s-a spus sa nu-mi iau laptop Acer, acum 3 ani, deoarece se misca de parca ploua, se strica repede si serviceul nu e bun in tara noastra. Functioneaza si acum, merge mai bine decat multe laptopuri vazute de mine, l-am oferit parintilor deoarece e mai mult decat ar avea ei nevoie. Mi s-a spus sa nu-mi iau un anumit telefon, deoarece are culori sterse. A fost cel mai laudat telefon al meu de pana acum, mai ales in ce priveste culorile sale. Mi s-a spus sa nu-mi iau nici imprimanta, ca ce, la ce o folosesc? Am golit 3 cartuse in doua saptamani.

Nimeni, niciodata, cand imi spunea sa nu fac ceva ori “ma sprijinea”, spunandu-mi ca nu am sa pot, nu aducea vreodata argumente. De ce nu am sa pot? De ce sa nu imi iau? De ce sa nu merg acolo?

Le-am spus ca am sa plec din tara. Ca nu mi-e bine aici, vreau sa o iau de la capat intr-o alta lume, una mai buna. Deoarece m-a afectat bataia de joc a guvernantilor si mi-e scarba de toti gretosii din cluburi, mall-uri, restaurante, de pe drumuri.

Mi s-a spus ca nu am sa pot. Ca am sa curat WC-uri, o sa servesc mosnegi in restaurante, e scump, n-am sa ma pot intretine. Depinde, insa, de fiecare. Poate cei care nu au trecut de curatatul WC-urilor nu si-au dorit mai mult. Eu zic ca daca am reusit aici, voi reusi oriunde. Asa ca va spun o singura data, intr-o limba de circulatie internationala: This time don’t judge me, just watch me!

In ultimul an de liceu, stateam cu mama in fata monitorului, citind, pe rand, profilul fiecarei facultati din Cluj-Napoca si Sibiu. Am cazut de acord sa aleg Facultatea de Drept sau ceva in domeniul informaticii. Timpul a trecut foarte repede, iar cu o luna sau doua inainte de Bacalaureat, mi-am dat seama ca nu m-am mai gandit deloc la facultate, iar in acel moment profilurile pe care le-am ales intre timp imi stateau parca in gat.

Legi? Sau iarasi matematica? Bleah, nu mai vroiam. Patru ani de liceu s-au scurs injurand matematica. Am ales un profil real inainte de a ma inscrie la liceu fiind indragostit, ca orice adolescent, de calculatoare, hardware, informatica.

Au mai trecut cateva zile si examenul final se apropia cu pasi repezi. Mai repede se apropia, insa, admiterea. Spontan si cu zambetul pe buze, am sarit din fata calculatorului si am fugit in camera alaturata. Vreau sa fac jurnalism, le-am spus (more…)

Cuvânt înainte: Interviul de mai jos este realizat de Brigitta Fetser, studentă în ultimul an la sectia Jurnalism din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării a Universităţii “Babeş-Bolyai”.

Am ezitat câteva săptămâni, însă am decis să îl postez într-un final şi pe blog (în varianta integrală şi originală), fiind primul interviu în care am avut ocazia de a povesti pe larg ce înseamnă jurnalismul şi această meserie pentru mine. Cu riscul de a supăra câteva dintre persoanele care citesc postările de pe acest site, nu pot decât să vă doresc lectură plăcută.

Jurnalismul ca tezaur

Se simţea pregătit pentru meseria  de jurnalist de o viaţă, cum spune el, însa în momentul în care a pătruns în redacţia unui ziar local şi-a dat seama că a păşit abia pe prima treaptă dintr-un şir lung, până să ajungă la titulatura de “presar”.A lucrat luni de zile cu promisiunea că va fi angajat şi într-un final i s-a îndeplinit dorinţa.

Radu Neag, un tânăr jurnalist de doar 22 de ani, scrie azi materiale de presă pentru una dintre cele mai importante instituţii de presă din România, compară metaforic jurnalismul cu o fată de care s-a îndrăgostit, iar cariera cu un basm în care trăieşte desfăşurarea acţiunii. Tânărul jurnalist vorbeşte sigur pe sine despre un happy-end, însă nu o singură dată la capăt de drum, ci în fiecare zi la apusul soarelui.

***

“Un jurnalist trebuie să gândească în locul a sute, chiar mii de persoane şi să-şi pună mereu întrebările pe care şi le pun ei”

Brigitta Fetser: Cum ai ajuns la cotidianul “Monitorul de Cluj”, primul ziar la care ai lucrat?

Mi-am luat inima în dinţi, pentru că ştiam cum privesc toţi persoanele noi, mai ales studenţii şi am vorbit cu un coleg care era deja angajat acolo. Am mers cu ideea de a face practică, evident, cum încep toţi. Am intrat în redacţie, am făcut cunoştinţă  şi astfel a început acel ceva de care nu mă pot despărţi acum.

Aveai încredere în ceea ce ai învăţat la facultate, adică  te simţeai pregătit atunci când ai intrat pentru prima dată în redacţie?

Dacă aş fi învăţat la facultate să spun “bună ziua”, răspunsul ar fi da, însă de la prima ştire scrisă mi-am dat seama că practica nici nu se compară cu teoria şi cursurile de la  facultate. Ce m-a ajutat a fost faptul că ştiam termenii, teoria: ce înseamnă şapou, cât de lung trebuie să fie, ce conţine, ce scoţi în titlu. Dacă eram pregătit? Cred că mă simţeam pregătit de o viaţă pentru asta, dar când am început să scriu primele rânduri mi-am dat seama că mă înşel.

Cât de greu este să te angajezi la un ziar din Cluj?

Dacă vrei să faci asta cu adevărat şi ai învăţat să ai răbdare, e foarte simplu. Nu trebuie decât să (more…)