Ma uitam indelung la unul din fostii mei colegi si nu-mi venea sa cred. A trecut atat de mult timp de cand nu ne-am vazut incat uitasem expresia fetei sale atunci cand rade, cand se mira ori cand intreaba ceva. Am uitat, desi a trecut doar un an. De colegii din facultate nu mai spun…

Dar oare ce mai fac acei buni prieteni, cei mai buni prieteni, cu care ieseam la bere dupa fiecare zi de munca sau ne strangeam in weekenduri pe terase si barfeam ca babele cele mai neimportante lucruri din lume?

Sa nu mai zic de fosta gasca din liceu. Eram de nedespartit. Am uitat si cum ne cheama. Acum cateva zile fusese ziua de nastere a unuia dintre ei. Am uitat.

Nu imi vine sa cred ca am o nepotica frumoasa foc pe care nu am vazut-o inca, desi locuieste in centrul tarii, unde iau curba muntii. E fetita unuia dintre cei mai buni si apropiati veri ai mei. Mi-am tot spus ca merg sa o vad dar am uitat. Am uitat un an, a mai trecut unul si, daca ma gandesc mai bine, ma intreb de cate ori o sa mai uit. Ma sperie gandul ca vom ajunge sa ne cunoastem pe internet: intr-o zi, in fata webcam-urilor sau a cine stie ce telefoane performante. Poate o sa reusesc sa o si pup de ziua ei de la distanta. Daca nu uit.

Viata trece pe langa noi si nici macar nu ne face cu mana. Uitam sa o traim. In ultimul an, daca privesc inapoi, ajung la concluzia ca am uitat cine sunt. Am uitat sa rad, sa ma distrez, sa povestesc.

De ce uitam? De ce viata trece pe langa noi?

PS: Imi cer scuze ca am uitat de voi…

Clujenii se imbulzesc in holurile cinematografelor ca stropii de ploaie ce se grabesc sa cada peste cinefilii obsedati de filme. Tichetele se rup, unul dupa altul, la fel cum controloarea de pe autobuz rupea biletele in “4 luni 3 saptamani si 2 zile”.

Voluntarii isi sterg deseori sudoarea ce-i cuprinde si numara secundele ce se ivesc intre replicile actorilor cvasi-cunoscuti din filme. Space space enter. Subtitrarile sunt puse manual de o parte din cei trei sute de tineri ce asigura bunul mers al festivalului.

Filme. Cuvantul ce descrie zece zile din viata Clujului. VIP-urile nu vad filme. VIP-urile tabloidizeaza spiritul orasului si sunt prezente… oriunde altundeva inafara de filme.

Dar tabloidizarea de care vorbim e necesara, legand ziua de noapte, timpul scurs intre doua zile. Nimic nu se pierde, totul se… traieste.

Mihai Chirilov si Tudor Chirila. Foto: www.sugardavid.com

Ce fac, asadar, VIP-urile noaptea?

Imaginati-va, cei care nu mai aveti varsta de 20 de ani, ce faceati in acele vremuri. Intr-o sambata seara, intr-un weekend. Un club, o bautura, doua fete. Muzica retro, noapte, energie.

Ce v-ati fi asteptat sa va spun? VIP-urile nu fac nimic iesit din comun. Danseaza, ciocnesc cateva pahare, merg la karaoke. Fac ceea ce obisnuiti sa faceti si voi, oamenii normali, sambata noaptea. Doar ca voi nu sunteti VIP-uri, dar VIP-urile sunt oameni normali. Priviti-i normal, cunoasteti-i real.