Plecam intr-un nou trip nebunesc, asa cum v-am obisnuit :) De data aceasta, Slovakia Winter Trip. Sa ne revedem cu bine la anul, cu multe multe poze si filmulete altfel.

Avem si parteneri de aceasta data, pe care ii veti descoperi in filmulete. Dar despre ce ne-au oferit acestia si cum ne sustin va voi povesti in episodul urmator. Va doresc distractie placuta tuturor, un an nou minunat si fiti fericiti!

PS: Nu, nu schiez in blugi, poza e doar una de prezentare si de… contrast :)

N-am mai scris pe blog, pana azi, de aproape o luna. Nu-mi pare rau, chiar daca v-am lasat pe voi sa va plictisiti. Doar ca eu, timp de o luna…

… m-am bucurat de prieteni, am zambit, m-am distrat, am dansat, m-am plimbat, nu am dormit, am fotografiat, am planificat, am trait cu sufletul la gura, am savurat din plin Zilele Clujului, Festivalul International de Film Transilvania, International Romani Art Festival, am luat parte la concerte, am vizionat filme, am lenevit pe terase, am povestit si m-am bucurat de fiecare clipa.

A fost luna in care am simtit Clujul altfel, iar in acelasi timp m-am simtit si eu altfel. Omul sfinteste locul, dar locul ii este, uneori, recunoscator pentru asta :)

Recent, o amica a postat pe Facebook o serie de fotografii care mi-au starnit nenumarate amintiri placute. Ce viata in liceu! Ce weekenduri in liceu! Ce cluburi banale dar atat de adorate de fiecare dintre noi! Ne multumeam atunci cu un acoperis deasupra capului, un DJ si petreceam pana in zori. Lucruri simple care ne lipsesc acum, cu toate ca am fost in cluburi din tara sau din lumea larga.

Ne strangeam in centru, unde planuiam iesirea noastra mareata de sambata seara. Vlad, Radu, Luci, Cristi, sau cei cu porecle, Alien, Croco, Mulder, So si Slim. Ana, Roxi, Laura, Ceci, uneori Nico si Corina. Abordam apoi clubul timid, faceam cunostinta cu o bere, incet lumea se aduna si pornea distractia.

Clubul se numea Kilowatts, scris cu markerul pe un plastic, montat afara. Noi cei cativa eram aici, cocalarii altundeva. Sa nu uit nici de vechiul No Limits din Cetate, unde ne aniversam zilele de nastere.

Un alt club legendar pentru noi se numea Black Box. Sufeream de fiecare data cand nu ajungeam, dar in general o faceam:

Duminica dezbateam pe internet ce s-a intamplat sambata seara, iar cu un gust putin amar regretam putin ca noaptea a trecut. Dar asteptam cu sufletul la gura viitoarea sambata seara. Acum nu mai exista nici grupul nostru, nici cluburile…

Tu cum te distrai in liceu?

Ma uitam indelung la unul din fostii mei colegi si nu-mi venea sa cred. A trecut atat de mult timp de cand nu ne-am vazut incat uitasem expresia fetei sale atunci cand rade, cand se mira ori cand intreaba ceva. Am uitat, desi a trecut doar un an. De colegii din facultate nu mai spun…

Dar oare ce mai fac acei buni prieteni, cei mai buni prieteni, cu care ieseam la bere dupa fiecare zi de munca sau ne strangeam in weekenduri pe terase si barfeam ca babele cele mai neimportante lucruri din lume?

Sa nu mai zic de fosta gasca din liceu. Eram de nedespartit. Am uitat si cum ne cheama. Acum cateva zile fusese ziua de nastere a unuia dintre ei. Am uitat.

Nu imi vine sa cred ca am o nepotica frumoasa foc pe care nu am vazut-o inca, desi locuieste in centrul tarii, unde iau curba muntii. E fetita unuia dintre cei mai buni si apropiati veri ai mei. Mi-am tot spus ca merg sa o vad dar am uitat. Am uitat un an, a mai trecut unul si, daca ma gandesc mai bine, ma intreb de cate ori o sa mai uit. Ma sperie gandul ca vom ajunge sa ne cunoastem pe internet: intr-o zi, in fata webcam-urilor sau a cine stie ce telefoane performante. Poate o sa reusesc sa o si pup de ziua ei de la distanta. Daca nu uit.

Viata trece pe langa noi si nici macar nu ne face cu mana. Uitam sa o traim. In ultimul an, daca privesc inapoi, ajung la concluzia ca am uitat cine sunt. Am uitat sa rad, sa ma distrez, sa povestesc.

De ce uitam? De ce viata trece pe langa noi?

PS: Imi cer scuze ca am uitat de voi…

Clujenii se imbulzesc in holurile cinematografelor ca stropii de ploaie ce se grabesc sa cada peste cinefilii obsedati de filme. Tichetele se rup, unul dupa altul, la fel cum controloarea de pe autobuz rupea biletele in “4 luni 3 saptamani si 2 zile”.

Voluntarii isi sterg deseori sudoarea ce-i cuprinde si numara secundele ce se ivesc intre replicile actorilor cvasi-cunoscuti din filme. Space space enter. Subtitrarile sunt puse manual de o parte din cei trei sute de tineri ce asigura bunul mers al festivalului.

Filme. Cuvantul ce descrie zece zile din viata Clujului. VIP-urile nu vad filme. VIP-urile tabloidizeaza spiritul orasului si sunt prezente… oriunde altundeva inafara de filme.

Dar tabloidizarea de care vorbim e necesara, legand ziua de noapte, timpul scurs intre doua zile. Nimic nu se pierde, totul se… traieste.

Mihai Chirilov si Tudor Chirila. Foto: www.sugardavid.com

Ce fac, asadar, VIP-urile noaptea?

Imaginati-va, cei care nu mai aveti varsta de 20 de ani, ce faceati in acele vremuri. Intr-o sambata seara, intr-un weekend. Un club, o bautura, doua fete. Muzica retro, noapte, energie.

Ce v-ati fi asteptat sa va spun? VIP-urile nu fac nimic iesit din comun. Danseaza, ciocnesc cateva pahare, merg la karaoke. Fac ceea ce obisnuiti sa faceti si voi, oamenii normali, sambata noaptea. Doar ca voi nu sunteti VIP-uri, dar VIP-urile sunt oameni normali. Priviti-i normal, cunoasteti-i real.