Oana are o idee in fiecare miercuri, la mine pe blog. Textul ales pentru astazi este Pe strada, semanam, care poate fi gasit si pe blogul sau.

Pe stradă, semănăm

Deschidem un ochi, îl deschidem fără chef şi pe-al doilea, bem binecuvântata cafea sau ceaiul negru cu lapte, ne asortăm îmbrăcămintea cu numărul de nori din dimineaţa aceasta, ne luăm telefoanele, laptopul şi cheile, sărutăm pe frunte pe cine a rămas zâmbind în pat şi plecăm. Numărăm câte două trepte, ne-mpiedicăm, ne enervăm, ne calmăm, mergem repede mai departe.
Grăbiţi, tare grăbiţi mai suntem de la o vârstă încoace! De la vârsta la care responsabilităţile ne seduc timpul liber cu pretextul că adulţilor le place să fie stresaţi.

Să avem un serviciu (cel puţin unul), să fim matinali, să ajungem la cursuri, să ne călcăm cămaşa (se pare că tricourile nu se potrivesc cu chipul nostru peste noapte matur), să stăm drepţi (ce bine-are fi să stăm cu adevărat drepţi), să citim presa, să răspundem la ambele telefoane simultan, să avem paşi repezi pe stradă.

Chiar, noi vedem strada? Vedem cum în fiecare dimineaţă strada se-ntinde gri, plouată sau ninsă, pentru ca noi să ajungem unde ne-am propus? Ştim noi, când gândindu-ne din mers la proiectul pe care îl avem de prezentat sau la iubita pe care am lăsat-o dormind, că pe aceeaşi stradă trec oameni care se gândesc la acelaşi lucru, în exact acelaşi moment?

Dacă ne-am putea auzi gândurile, am topi plasticul care se întinde pe suprafaţa gândirii noastre. La urechi ne-ar ajunge gândurile domnului în palton negru care se întreabă oare ce-i mai fac copiii plecaţi. Câţiva paşi mai în faţă, vom auzi cum în gândul lui, un copil cu ghiozdan roşu îşi spune: Sper că părinţii mei sunt bine în străinătate.

Grăbiţi, încurcaţi în agitata noastră existenţă urbană, semănăm mult. Nu ne putem auzi gândurile, dar e suficient să ne oprim pe stradă pentru un minut, în fiecare dimineaţă şi să ne uităm la oameni. Să încurajăm din priviri un chip trist, să mulţumim zâmbind unui zâmbet de copil, să ne sincronizăm, preţ de acel minut, viaţa noastră cu vieţile celorlalţi grăbiţi trecători. E plăcut.

Citeste mai multe scrieri ale Oanei in sectiunea dedicata de pe blog.

E intuneric. Pe strada, umbrele sunt agitate. Incolore, asemenea unor fantome, spectrele sunt dovada cenusie a existentei umane. La 7.00 dimineata, oamenii sunt toti la fel: grabiti, zgribuliti, infrigurati. Doar umbrele ii diferentiaza.

In aceasta dimineata, la 7.00

De dupa blocuri, soarele care rasare picteaza in nuante galbene, portocalii si rosii pasii grabiti ai trecatorilor. Fug la munca, la autobuz, la scoala…

Am ramas blocat privind pe geamul de la etajul patru vreme de cateva minute. La 7.00 dimineata poti opri timpul. Rasaritul a inghetat si el, imediat dupa ce tonul cerului s-a modificat din negru, intunecat, infricosator, intr-o mare de culori. Umbrele dispar incet, dar numai dupa 7.00.

Scapi de ganduri, de ceea ce a fost, de ce urmeaza sa vina. La 7.00 poti incepe linistit o noua zi plina de bucurii, o saptamana de succes sau chiar o noua viata.

Oana are o idee (asa se numeste blogul Oanei Moisil), iar recent si Radu a avut una. I-a propus ca in fiecare miercuri sa dedice un text acestui blog, deoarece trebuie neaparat sa aprecieze si altcineva felul sau de a vedea lucrurile, dar mai ales felul in care scrie. Asadar am creat o sectiune dedicata ideilor colorate care se nasc printre gandurile Oanei.

Dragostea incepe dimineata

Dragostea începe când o priveşti aproape râzând
Că o astfel de fiinţă măruntă pare un uriaş învelit în toată plapuma ta.
De fericit ce eşti, te mulţumeşti c-o margine de saltea.

Dragostea începe când tu nu poţi adormi
De frumoasa ce-ţi respiră în pernă.
De pe buze-i auzi cum în limbi străine vorbeşte
Şi pare că te înjură.

Dragostea începe când îşi încruntă sprânceana
Iar tu ai vrea să-i vizitezi visul,
Să omori toţi urâţii care-i agită somnul.

Dragostea începe când ea nu vrea s-audă cocoşii cum cântă s-o trimită acasă.
Când tu demult treaz ai pregătit două cafele
Şi i-ai pus petale albe în drum spre bucătărie.

Dragostea începe când ea se plimbă goală şi nepăsătoare
Prin ochii tăi miraţi de atâta splendoare la micul dejun.

Dragostea începe când ea se îndreaptă spre uşă
Şi îţi spune mai mult din priviri: Sunt fericită.

Citeste mai multe scrieri ale Oanei in sectiunea dedicata de pe blog.