Oana are o idee in fiecare miercuri, la mine pe blog. Textul ales pentru astazi este Pe scena e doar destin, care poate fi gasit si pe blogul sau.

În pauza dintre acte, cu noi ce se întâmplă? Ne-am trântit pe scenă dezbrăcaţi şi impulsivi, iar acum stăm goi în aşteptarea unui alt act. Va veni aşa, pe neaşteptate? Vom fi anunţaţi când să ne îmbrăcăm? Dacă şi aceasta este o dramă clasică, acum vine acea parte în care lumea intră-n scenă. Acea gloată de nervoşi şi de nervoase că eu nu sunt a lor şi tu nu le-mbrăţişezi.
-Suntem goi, iubitul meu.. Şi scena-i pregătită să primească mulţimea.
- Îmbracă-te!
- Aşadar, ţi-e ruşine?
- Nu, dar e mai bine să nu afle acum.
- Fie cum doreşti.
- Dă-mi, te rog, costumul de vânător.
- Poftim. Eu nu mai am nimic. Le-am pierdut în zăpadă.
- Hai să-l împărţim. Tu ia arma şi vesta, eu iau restul.
Sute de paşi ne cutremură scena. Începe actul al doilea. Noi suntem vânători… suntem vânători!!
- Iubitul meu, aşteaptă!!
- Ce s-a întâmplat?
- E alt act! De ce încă vânăm?
- Eu sunt vânător.
- Ai fost!
- Încă sunt.
- Încă eşti?… Am crezut că dacă mă ai pe mine…
- Am fost născocit ca fiind vânător. Nu am de ales.
- Ba da!
Mulţimea intră în scenă. El se ascunde după o cortină. Eu rămân cu mâna pe trăgaci. Habar nu am ce am de făcut. Îmbrăcată cu hainele lui şi eu par vânător, iar ei îmi zâmbesc. Sunt ceea ce se aşteaptă să fiu. Dar hainele astea de atâtea ori dezbrăcate în scene de amor mă dezgustă. Mă dezbrac.
- Iubitule! Nu vâna!
- Lasă-mă, frumoaso! Eu nu pot rămâne!
- De ce? Pentru că aşa e povestea?
- Exact.
- Ţie, rebelul, îţi pasă de cum ţi-e scris rolul?
Goală cum sunt, am trecut drept pradă. În mulţime erau alţi vânători. Am fost împuşcată în umărul stâng. Inima s-a ferit. Vânătorul ăsta e urât şi e surd. Nu aude că trupu-mi de pradă slăbită nu plânge pentru el. Mă dau fără luptă. Mă dau aproape de tot. Oricum în următorul act cineva a gândit deja ce rol voi avea.

Citeste mai multe scrieri ale Oanei in sectiunea dedicata de pe blog.