N-ai strigat niciodata jos cineva, ci sus altcineva. Eram un pusti si nu intelegeam ce e cu atata Revolutie, atata “Ceausescu nu mai e”, atata democratie peste noapte.

Intre timp, voi stateati zi si noapte in Piata Libertatii din Cluj, respectiv in fata la Universitate in Bucuresti si “trageati”de “cortina”. Doina Cornea & Co. reprezentau miscarea de rezistenta, acei golani, cum au fost numiti de unii. Cu diploma, cu ecuson. Iar tu ai venit frumos la papion si cu un mirific ecuson: Golan de la maison!

Victor Rebengiuc s-a opus comunismului cu fiecare colt al sufletului. I-am vazut emotiile si trairile pe viu, in cadrul TIFF, atunci cand ne povestea despre 1989-1990. In 21 decembrie 1989, cand s-a tras pentru prima data la Cluj, actorul se afla in orasul de pe Somes. Auzeam cum se tragea. Eram la Victoria. Colegii spuneau ca sunt niste porumbei care misuna pe acoperis. Apoi s-a auzit mai tare. Am spus clar ca se  trage. Tinerii strigau “Jos Ceausescu” si “Vrem libertate”.

Nu a trecut mult timp pana ce pe strazile orasului era feerie. Grupuri de tineri se plimbau prin oras si inconjurau actuala cladire a Prefecturii. Dintr-o data am auzit: “O fugit berestiaaaa”. Am vazut apoi la televizor, in casa unui om pe care nu il cunosteam, cum Ceausescu fugea cu elicopterul.

Dupa cateva zile, in Bucuresti, am spus ca trebuie sa facem si noi ceva. Nu stiam ce, dar trebuia facut ceva. Rebengiuc a participat aproape zilnic la intalnirile “golanilor” de la Universitate, unde a venit insotit de disidenta Doina Cornea purtand un ecuson: Golan de la maison. Deoarece toti tinerii care se adunau atat acolo, cat si in Piata Libertatii din Cluj-Napoca purtau ecusoane de golani, fiind numiti astfel de Ion Iliescu, dupa ce acesta a fost huiduit de sute de persoane pe platoul Salii Sporturilor, in cadrul unei vizite electorale. Doar ecusonul lui era, insa, diferit, deosebit, purtat de un om deosebit.

Multumesc, maestre, acum inteleg ce a fost cu atata Revolutie, atata “Ceausescu nu mai e”, atata democratie peste noapte.

Foto: Horia Calaceanu/Adevarul

Nu am caldura. Punct. Stau in chirie intr-un apartament cu doua camere dragut din Marasti, intr-un bloc comunist plin de comunisti. Regia Autonoma de Termoficare (RAT) Cluj-Napoca a dat drumul la caldura pe teava de cinci zile, insa in apartamentul meu e ger. Responsabilul, in persoana administratorului – o femeie la vreo 45 de ani, bruneta, cu ochelari ascutiti, de profesoara de limba romana – se face ca nu-i pasa si arunca responsabilitatea in bratele altora.

Aventura a inceput acum doua zile, cand ne-am dat seama – eu si David – ca e cam inuman sa locuiesti in asa conditii. Afara ningea, batea crivatul, crapau pietrele, iar la noi caloriferele erau reci. Sun la RAT, unde aflu ca a pornit apa calda pe teava, insa obstacolul ar putea fi la blocul nostru, unde robinetul principal ar putea fi oprit, imi spune angajatul Regiei.

UPDATE 1: Am sunat proprietarul, a chemat administratorul, care s-a dus in pivnita sa porneasca robinetul principal.Era pornit. Mi-a zis ca au curs cativa metri cubi de noroi. Interesant, buna apa ce-o bem. A mai zis ca sa astept seara sa vad daca incepe sa curga apa prin calorifere. E sambata, ora 20.14, in casa e frig, incep deja sa injur. Presimt ca va fi o postare lunga, cu update-uri multe.

PS: Nu v-am spus ca sunt si racit. De doua zile.

UPDATE 2: Duminica, 14.52. Tocmai a plecat proprietarul de la noi, si-a dat seama ca nu are ce face. A incercat la instalatori, vecini, experti in probleme de scara, dar fara niciun rezultat. David a sunat la RAT, la Deranjamente, unde i s-a promis ca o trupa de specialisti va descinde azi la noi, pentru a rezolva problema. Asteptam. Pana atunci, murim de frig.

UPDATE 3: A venit caldura! Doi angajati ai RAT au descins, in aceasta seara, la barlogul nostru, dupa o scurta interventie in pivnita. Am aflat cu stupoare ca robinetul era inchis. Apa calda a inceput sa curga in calorifere, iar camerele sa se incalzeasca. Mai ramane doar sa-mi treaca raceala. Va multumesc ca ati urmarit aceasta drama :)

Primul telefon la administrator: femeia ma trimite la un apartament de la etajul VIII, sa intreb daca la ei merge caldura. Imi deschide usa o fetiscana, care-mi spune ca (more…)

Expertilor. Domnilor, doamnelor. Mergeti la Venetia. La Toronto. La Cannes. La Berlin.

Aveti pretentii de la un festival ce a reusit sa dea suflet Clujului, dupa atatia ani de amaraciune din punct de vedere cultural, ca de la un festival recunoscut pe plan mondial.

TIFF nu e Cannes si Cannes nu e TIFF. La TIFF merg oameni, cinefili, iubitori de filme. La Cannes merg critici, personalitati, VIP-uri.

TIFF sunteti voi, sublinia Anamaria Marinca. Da, suntem noi, cei ce simtim aerul de festival timp de zece zile, noi, cei care nu intarziem la niciun film, chiar daca nu face parte din competitie. Noi, cei care platim un bilet pentru a urmari o pelicula no name, nu care ne infofolim cu fite, fiindu-ne greu sa ne dam jos din pat, din cauza room-service-ului care intarzie sa apara, mai ales dupa noaptea grea in care am baut ‘enspe pahare de techila.

Juriului din acest an al TIFF ar trebui sa-i fie rusine. De public, de organizatori, de producatorii de filme.

Miserupismul grosolan al juriului reiese dintr-un interviu publicat de Ziua de Cluj, in care Dan Fainaru (who?) ne vorbeste noua, celor care traim febra celor zece zile, de adevarate festivaluri cu adevarat importante, nu rahaturi locale.

***

Iata parerea juristului Dan Fainaru despre TIFF, preluat pe fragmente din Ziua de Cluj:

Festivalul TIFF, ca  încă vreo 50-80-500 de alte festivaluri europene, este bine organizat, dar, cu părere de rău, sunt numai 4-5 care, într-adevăr, pot să influenţeze:  Cannes, Berlin, Toronto, Veneţia.

(Dupa ce majoritatea membrilor juriului au intarziat la filmele din competitie, unul dintre ei are tupeul sa ne vorbeasca despre faptul ca TIFF nu este decat o buruiana intr-un lan de grau – cineva a uitat sa-i aminteasca: la TIFF nu culegem roadele, ci le admiram)

Cum apreciaţi oferta de film din această ediţie?

Poate că nu sunt persoana pe care ar trebui s-o întrebi, pentru că eu am văzut cel puţin jumătate din filme la alte festivaluri.

(Motivul pentru care, poate, nu se prezinta la filmele din competitie)

Cum vedeţi noul val românesc peste câţiva ani? în ce direcţie va evolua?

In Biblie e scris că profeţia a fost adresată proştilor. Nu sunt profet, nu ştiu cum o să fie. Este o problemă aici cu subiectul comunist, dar pe care nu o poţi limita în acelaşi timp. Nu poţi să spui oamenilor “nu vă gândiţi la epoca lui Ceauşescu”, pentru că a lăsat o amprentă profundă. Pe de altă parte, cine ştie ce o să fie peste 10-15 ani! Cei tineri, pentru că n-au crescut în epoca lui Ceauşescu, vor spune altceva, dacă vor avea ce spune.

(Deci un membru al juriului, experimentat sa zicem, ne da citate din Biblie la un festival de film. Din cate imi amintesc, adunarea episcopala a avut loc cu doua saptamani inainte. Observtia mea: Vorbim si scriem despre comunism deoarece e singurul lucru important (bun/rau) ce ni s-a intamplat in ultimii 20-30 de ani. V-ati uita la un film cu sau despre Iliescu? Ori la unul cu Basescu? Sau, de ce nu, unul cu EBA?)

Nu v-ati saturat de asa zisii specialisti care doar ei au dreptate, numai ei stiu, pe ei trebuie sa ii credem? Pot raspunde eu in numele vostru?

Foto: www.sugardavid.com

Un bun exemplu de agricultura socialista in trecut, comuna muresana Şăulia este la pamant. Pe atunci, stiuletii de porumb erau stersi de praf în calea conducatorului, iar o falnica expozitie de legume, fructe si animale domestice, realizata prin „eforturi mari si sustinute”, astepta aparitia lui Ceausescu în comuna situata deasupra lacului piscicol Zau de Câmpie, din judetul Mures. A venit cu trei elicoptere, însotit de Elena, o data în anul 1986, iar a doua oara în 1988, îsi aduc aminte oamenii.

„Toti taranii din sat erau mobilizati cu jumatate de an înainte si se aduceau oameni si din satele din jur pentru a cultiva grâu, porumb si legume”, îsi aminteste Ciprian Madarasan, actualul primar al comunei Saulia. (…) Deoarece in urma cu peste 25 de ani localitatea era saraca, taranii i-au dat comunei numele de Saulia Pustie, inainte ca aceasta sa devina una dintre cele mai active din tara din punct de vedere agricol.

„Acum totul e la loc, pustiu. E chiar mai rau ca în trecut. I-am putea spune din nou Saulia Pustie, deoarece daca ne uitam în jur atât a mai ramas, toate au cazut în ruina”, sustine unul dintre cei mai batrâni locuitori ai comunei, Dumitru Vacar.

Odata cu prabusirea regimului comunist a încetat sa mai functioneze si agricultura în Saulia. „Fostul primar (Grigore Vancea, n.r.) a privatizat CAP-ul si tot ce tinea de buna functionare a localitatii. Aici era un magazin de cereale, mai încolo laptarie, acum nu mai e nimic”, a conchis batrânul.

Unele grajduri au ramas în picioare, însa se afla într-o stare deplorabila. Batrânul Dumitru si-a construit aici o casa, iar în unul dintre grajduri locuieste o familie de tigani, îngrijitorii animalelor detinute de nepotul sau.

Citeste pe larg povestea comunei “vedeta”, care nu dispune in prezent de gaz, apa si canalizare.

Ştiuleţii de porumb erau şterşi de praf în calea conducătorului, iar o falnică expoziţie de legume, fructe şi animale domestice, realizată prin „eforturi mari şi susţinute”, aştepta apariţia lui Ceauşescu în comuna situată deasupra lacului piscicol Zau de Câmpie, din judeţul Mureş. A venit cu trei elicoptere, însoţit de Elena, o dată în anul 1986, iar a doua oară în 1988, îşi aduc aminte oamenii.

Totul pentru preşedinte

Vizitele conducătorului s-au datorat şefului Cooperativei Agricole de Producţie (CAP) din acea vreme, Gheorghe Duma, un apropiat al lui Ceauşeşcu şi totodată membru al Marii Adunări Naţionale, organul suprem al puterii în România. Acesta pregătea terenul cu şase luni înainte.

„Toţi ţăranii din sat erau mobilizaţi cu jumătate de an înainte şi se aduceau oameni şi din satele din jur pentru a cultiva grâu, porumb şi legume”, îşi aminteşte Ciprian Mădărăşan, actualul primar al comunei Şăulia.

Ceauşescu s-a deplasat în localitate la invitaţia lui Gheorghe Duma, venind aici doar pentru a vizita expoziţia realizată de localnici. Acesta ateriza cu elicopterul pe păşunea din vecinătatea comunei, de unde se deplasa în centrul localităţii cu o maşină decapotabilă. Pe traseu, totul arăta impecabil, de la drumuri şi până la recoltele de porumb şi de grâu.

„Expoziţia era realizată din containere mari cu mere, vinete, ardei şi tot ce făcea parte din recoltă. În calea lui Ceauşescu totul arăta pus la punct, până şi ştiuleţii de porumb de pe tulpină erau curăţaţi ca să arate bine”, îşi aminteşte actualul primar, care pe atunci avea 15 ani.

Oamenii stăteau ore în şir, de pe o parte şi de alta a drumului ori pe păşunile comunei. Nicolae şi Elena au poposit doar câteva ore în localitate în cadrul celor două vizite. „Nici nu au luat masa aici. Au venit doar să vadă expoziţia, la chemarea şefului cooperativei, după care plecau”, a mai spus primarul.

Vestita Şăulie e pustie

Fotografii: David Sugar

Înainte ca şeful CAP-ului să pună oamenii la treabă, astfel încât zona să devină una dintre cele mai active din ţară din punct de vedere agricol, localitatea a fost denumită de către ţărani Şăulia Pustie.

„Acum totul e la loc, pustiu. E chiar mai rău ca în trecut. I-am putea spune din nou Şăulia Pustie, deoarece dacă ne uităm în jur atât a mai rămas, toate au căzut în ruină”, susţine unul dintre cei mai bătrâni locuitori ai comunei, Dumitru Văcar.

I se mai spune nenea Mitucu, iar pe vremuri era şoferul CAP-ului. Potrivit acestuia, succesul comunei s-a datorat şefului cooperativei. „Era un ţăran cu patru clase, dar un om muncitor şi bun conducător. De el a depins transformarea în bine a comunei. Apoi, Ceauşescu a venit şi s-a mândrit cu CAP-ul de aici”, a mai spus Mitucu.

Odată cu prăbuşirea regimului comunist a încetat să mai funcţioneze şi agricultura în Şăulia. „Fostul primar (Grigore Vancea, n.r.) a privatizat CAP-ul şi tot ce ţinea de buna funcţionare a localităţii. Aici era un magazin de cereale, mai încolo lăptărie, acum nu mai e nimic”, a conchis bătrânul.

În calea lui Ceauşescu totul arăta pus la punct, până şi ştiuleţii de porumb de pe tulpină erau curăţaţi ca să arate bine - Ciprian Mădărăşan, primar Şăulia

Scurt istoric

Comuna Şăulia, situată în nord-vestul judeţului Mureş, a fost atestată istoric pentru prima dată în anul 1377. Localitatea este renumită pentru lacurile sale, precum şi pentru recolta de peşte, având 90 de hectare de luciu de apă. În administrarea comunei intră patru sate, Şăulia Sat, Leorinţa, Pădurea şi Măcicăşeşti. La o suprafaţă totală de 2.625 hectare, în comună trăiesc 2.130 de locuitori.

„Trăiesc din subvenţii

Potrivit actualului primar din Şăulia, CAP-ul a fost cumpărat de o societate comercială care a dat faliment în urmă cu câţiva ani, după care pământul a fost retrocedat locuitorilor comunei.

Regrete

Unele grajduri au rămas în picioare, însă se află într-o stare deplorabilă. Bătrânul Mitucu şi-a construit aici o casă, iar în unul dintre grajduri locuieşte o familie de ţigani, îngrijitorii animalelor deţinute de nepotul său.

Amintindu-şi de trecut, oamenii consideră că era mai bine pe atunci, din punct de vedere financiar şi al traiului de zi cu zi. Nu însă şi în ceea ce priveşte libertatea, fiind constrânşi de CAP să lucreze ore în şir.

„Eram plătiţi pe ce lucram, ne convenea, eu câştigam 1.720 de lei. Numai că lucram de dimineaţa până seara, nu aveam deloc libertate”, ne-a povestit localnicul Ioan Moga.

Lumea se ocupa de creşterea animalelor şi de cultivarea terenurilor. Acesta e specificul şi acum, deoarece e o zonă agricolă. Puţinii agenţi economici din comună sunt orientaţi pe comerţ cu amănuntul şi croitorie, existând doar câteva persoane care deţin utilaje agricole şi prestează muncile necesare contra cost. Majoritatea oamenilor trăiesc din subvenţii, iar în jur de 100 de producători au încheiate contracte cu fabrica de zahăr din Luduş.

Dezvoltare zero

Puţini sunt cei care au fost racordaţi la reţeaua de gaz metan, iar în ceea ce priveşte canalizarea, locuitorii comunei au aflat cum arată aceasta doar în oraşele sau comunele mai dezvoltate din apropiere.

„Nu avem gaz şi canalizare. În ultimii 20 de ani nu s-a făcut nicio investiţie, nu am găsit nimic în documentele lăsate de fostul primar”, spune edilul Ciprian Mădărăşan. Acesta ne-a explicat că localitatea nu s-a putut dezvolta în acest sens, deoarece totul era axat pe agricultură.

„Motivul pentru care nu avem acum gaz şi canalizare este această focalizare pe domeniul agricol, cu care s-a confruntat comuna de mai bine de 20 de ani”, a mai spus primarul. Potrivit acestuia, banii din bugetul local vor ajunge doar până în septembrie.

„Avem 30% din cât am avea nevoie, iar asta fără investiţii. Singura noastră scăpare sunt fondurile europene, rămâne de văzut câţi bani vom putea atrage”, a completat Mădărăşan.

Din „Scînteia“, 21 Aprilie 1989

„Simbol al unui timp istoric“

„Peste 120.000 de inimi româneşti, puternic vibrând de aleasă bucurie şi mândrie patriotică, s-au întâlnit în Capitală – inima uriaşă a întregii ţări – într-o grandioasă adunare populară, omagiind partidul, pe secretarul său general, exprimându-şi satisfacţia pentru marile noastre împliniri socialiste, în epoca fără egal în întreaga existenţă a României, «Epoca Nicolae Ceauşescu».”

„Adunări populare“ şi în restul ţării

„La Piteşti au luat parte peste 80.000 de muncitori, ţărani cooperatori, specialişti, elevi şi studenţi. La Braşov au participat circa 80.000 de oameni ai muncii din marile întreprinderi constructoare de maşini din oraş. Acelaşi număr de vibranţi participanţi s-a strâns la Cluj-Napoca, iar în Slatina, Botoşani, Târgovişte, Colibaşi, Alexandria, Focşani, Petroşani şi Suceava au venit câte 30.000 de oameni. Iar câte 10.000 de muncitori şi ţărani cooperatori au venit în alte oraşe ale ţării, Câmpia Turzii, Dorohoi şi Făgăraş.”

„Luna cărţii în uzine şi instituţii“

„În întreprinderi, instituţii, centre de cultură şi creaţie «Cântarea României», în alte aşezăminte culturale au loc prezentări de carte, întâlniri ale cititorilor cu scriitori şi editori, dezbateri, mese rotunde.”

Cannes 1989

„Pentru cea de-a 42-a ediţie a Festivalului Internaţional al filmului de la Cannes au fost selecţionate 22 de pelicule. La manifestare vor participa peste 150 de cineaşti din 50 de ţări. Cu ocazia centenarului naşterii lui Charlie Chaplin, în deschiderea festivalului se va desfăşura omagierea marelui actor şi regizor.”

1989 CE NU SCRIA „SCÎNTEIA“

„Anul Solidarităţii“

Într-o telegramă trimisă la Washington de către Ambasada Statelor Unite ale Americii la Varşovia este estimată “înfrîngerea ruşinoasă” a Partidului Comunist în alegerile programate în Polonia pe 4 iunie 1989. În telegramă se spune că alegerile din iunie sunt riscante pentru regimul comunist şi reprezintă “o imensă oportunitate pentru opoziţie”.

“Deşi speră să aibă un succes modest, ei (regimul comunist – n.red.) vor înregistra, cel mai probabil, o înfrângere totală şi o umilire uriaşă”, se mai spune în telegrama care poartă un titlu interesant: “Alegeri 1989 – Anul Solidaritatea”. Rezultatul consemnat în cele din urmă a confirmat previziunile ambasadei, opoziţia condusă de sindicaliştii “Solidarităţii” câştigând toate cele 161 de locuri din Sejm (camera inferioară) la care a fost lăsată să propună candidaţi şi 99 din cele 100 de fotolii de senatori.

Articol publicat in ziarul Adevarul. Vedeti aici mai multe articole publicate in presa scrisa si online de Radu Neag