Cluj-Napoca e un oras mort. E plin de batrani, fetele sunt prea incruntate, iar cladirile prea gri. Se spune despre oras ca e unul studentesc. Un turist n-ar spune asta. Nici clujenii nu prea spun asta. Doar pentru ca aici vin multi tineri sa studieze? Atunci, mai degraba as spune ca orasul e profitabil pentru rectorii universitatilor. Oras cultural? Pentru ca aceleasi cladiri stau nezugravite de o suta de ani, pentru ca Filarmonica e in lacrimi saptamanal in ziare, ori un teatru clujean ia un premiu pe undeva prin lume?

Foto: Iosif Solomon

As colora cartierele in nuante diferite si le-as transforma in parti mici ale unei scene de teatru pentru studenti, unde sa aiba loc non stop petreceri, evenimente dedicate lor. Marastiul sa fie campusul fetelor, care sa fie vizitate de baietii din campusul din Manastur. In Zorilor si in Buna Ziua as da cele mai mari petreceri, iar in Gheorgheni si Grigorescu as face cele mai tari baruri si cluburi.

Oamenii normali nu ar trebui sa locuiasca in Cluj. Fara familii care merg la serviciu zi de zi sau batrani. Pentru ei ar exista Florestiul. Totul ar trebui sa fie un campus mare, un zambet imens, voie buna, euforie, optimism. Afara cu gunoaiele de festivaluri ale berii. Cu second-handurile. Cu primarii incompetenti. Cu politica si administratiile banale.

Centrul orasului ar trebui sa fie ca un patut pentru un nou-nascut. Linistit, bland, calduros, sigur, fin. Plin de terase, spatii de recreere, parculete si flori de trandafir. Restul sa se mute in mall-uri, iar masinile sa dispara. Sa vedem doar pasi marunti,  biciclete si trotinete.

Seara sa fie cuprins de magia carnavalurilor, a micilor festivaluri medievale, evenimente muzicale sau alte manifestari artistice. In vitrinele fiecarei incaperi aflate la parter sa fie afisate tablouri si fotografii, explicate in romana, maghiara si engleza, iar pervazurile sa tina in brate mii si mii de plante colorate si frumos mirositoare. Fara fantani arteziene kitschoase, brazi imbroboditi si culori obositoare…

Continentalul sa fie sediul Conservatorului, muzeele sa iasa mai in fata, cu strategii de promovare, Filarmonica sa ocupe actuala cladire a Prefecturii si a Consiliului Judetean, iar Primaria veche si cladirea alaturata acesteia, ocupata de diverse sedii de partide, sa se transforme in sali mici de teatru de papusi si camere unde sa te poti uita la diafilme.

Sa ne dorim, sa ne impunem sau macar sa visam sa devenim o mica Venetie din punct de vedere cultural, o Viena in ce priveste aspectul cladirilor, un Harvard Yard in ce priveste campusurile studentesti si macar un Zurich din punct de vedere al mentalitatii.

Cum ar arata Clujul vostru?

Calatorisem recent in timp, iar la un momentat am ajuns intr-o urbe betonata, undeva in anul 2020. Initial, crezusem ca am aterizat in Petra, acel orasel incredibil din Iordania sculptat in stanca. Aerul torid si lipsa vreunui centimetru de spatiu verde au fost cele care m-au facut sa cred asta, insa dupa ce am pasit printre betoane mai bine de zece minute, am reusit sa imi dau seama ca nu sunt in pustiul din Orientul Apropiat.

Ma aflam intr-un oras din inima Ardealului, unde traia inca lume. Putini mai erau cei pe care ii vedeai la plimbare pe un bulevard pavat cu dale de beton, deoarece multi din cei care, pe vremuri, animau spiritul unui oras boem, s-au retras la sate. Terasele erau prafuite, iar spatile verzi puteau fi admirate doar in pozele afisate pe cate un cilindru de beton inalt. Au fost montate aici in 2009, fiind contestate de majoritatea locuitorilor. Primarul, insa, avea o viziune mareata, pe care a adus-o cu el dintr-un regat numit pe atunci Moldova. A fost instalat in scaunul de edil dupa ce fostul primar, un apropiat al sau, a fost numit sef al Guvernului.

Inainte de toate, dupa ce ei s-au cunoscut, pana si eroii au fost impietriti, de pe bulevardul cu acelasi nume. O fasie de verdeata, care a strabatut candva cea mai circulata strada din oras, a fost inlocuita cu o pietonala gri, imensa, ce seamana leit cu peronul unei gari.

Nu a trecut mult timp pana ce vechile proiecte ale celor doi au rasarit printre firele de iarba, pustiind totul in calea lor. Un stadion construit cu repeziciune, dar cu un turn urias si stralucitor alaturi, a umbrit cel mai mare parc natural al orasului, ai carui pomi au fost pusi la pamant, in cele din urma, de conceptul de pietonala pe care primarul il avea in cap. Atunci a fost ziua in care intinsul pe iarba a fost interzis prin lege.

O fantana arteziana, atat de colorata incat si un daltonist ar fi putut-o admira, s-a ivit la poalele statuii unui erou demult apus, Avram Iancu. Florile si iarba din jur s-au ofilit, nereusind sa faca fata monstruozitatii colorate si modelata in beton armat, ce sufla cu jeturi de apa numai atunci cand avea chef. Pentru a salva pustiul ce a ramas, primarul de atunci si-a luat doua minute de concediu, pentru a gasi o alternativa de a inlocui iarba si florile ofilite. Si a gasit: piatra si beton.

Urmasul sau tinea cu tarie sa duca proiectele mai departe, iar acelasi lucru s-a intamplat si in Piata Unirii, unde Matei Corvin, pe calul sau balan, statea si veghea la pavajul si dalele de beton ce au inlocuit mai multe ronduri de flori.

In prezent, in anul 2020, bulevardele sunt flancate de arbusti ai caror crengi petrificate redau foarte bine ramurelele ce gazduiau candva elemente vii. Mai putem gasi verdeturi, insa doar in pietele agroalimentare bagate in pamant, la subsolul capitalismului, unde un metru patrat de iarba costa cat pretul unei spagi, pe vremuri, la primarie.

Domnule primar, domnule prim-ministru, stiu ca nu credeti in calatoria in timp, dar ascultati-i macar pe cetatenii vostri si nu va prefaceti doar ca sunteti alaturi de ei.