Azi nu lucrez. Nu analizez, nu caut, nu improvizez.

Azi mă detaşez şi mă bucur de soarele cu dinţi, las în urmă gândurile şi stările care, uneori, mă bulversează până şi în somn. Azi nu e frig, nu e urât, blocurile sunt colorate în loc de gri, iar străzile curate.

Oamenii sunt frumoşi, mâinile nu le mai sunt reci. Bătrâneii nu mai sunt morocănoşi, iar tinerii sunt mai călduroşi. În trafic nu se mai aude niciun claxon, uşile magazinelor nu mai scârţâie, iar vânzătorii sunt mai politicoşi.

Cafenelele luminoase îi obligă pe cei obosiţi şi stresaţi să rânjească. Ipocrizia din jur e pe cale de dispariţie, şmecheri nu există, maşinile sunt parcate la dungă iar trotuarele sunt numai pentru pietoni.

Azi îmi iubesc ţara şi uit de frustrări, politicieni, indivizi dubioşi, interese, şpăgi, oportunişti şi profitori. Tot astăzi mă bucur de orice lucru simplu mai mult ca oricând. De zâmbetul unui copil în autobuz, de nenea care transportă cartoane într-un cărucior, pe mijlocul unui imens bulevard, de un telefon în miez de noapte, de un mesaj anonim. Mă bucur de mine, de tine şi de toţi prietenii mei.

Azi lumea nu se înghesuie în mijloacele de transport în comun, trenurile nu întârzie şi semafoarele nu se mai fac roşii, ci rămân verzi. Azi, drumul meu are două benzi, iar ambele duc în aceeaşi direcţie. Înainte.

Azi nu mai plec. Rămân încă puţin să mai sper, să iubesc, să privesc, să îmbrăţişez. Azi nu mă enervez, nu mă stresez, nu mă supăr. Nu mă gândesc nici la mâine, nici la ieri. Azi sunt mai optimist şi tot azi e mai linişte ca oricând. Zâmbesc în gând şi râd cu ochii, pentru că azi sunt eu.

Editorial publicat in revista 24Fun. Vezi si celelalte articole