As construi un vapor, cu care sa fac inconjurul lumii, sa admir marea si sarea, apa si pamantul. Sa vorbesc cu pescarusii, sa imi iau ramas bun de la fiecare prieten bun pe care mi-l fac in porturile in care ma opresc. Sa numar pestii si coralii. De doua ori.

Mi-as proiecta o masina, cu care sa ma pierd prin toate colturile planetei, unde sa adorm sub cerul liber.

As vrea o bicicleta, sa pedalez pe stradutele cochete ale marilor orase europene, occidentale, orientale. Sa fotografiez fiecare zambet, sa colectionez fotografiile, dupa care sa fac cea mai fericita expozitie.

As construi un tren si o cale ferata care sa lege intre ele continentele. Sa privesc pe geam dealurile, raurile, muntii, iar seara sa ma bucur de bezna zguduita de rotile alergande. Sa numar kilometri. La cuseta.

Mi-as face un avion, sa amestec culorile curcubeului. Sa ma intrec cu pasarile si sa trasez pe cer liniute.

As construi o racheta, cu care sa plec in spatiu, sa strabat vazduhul si sa ajung mai aproape de stele. As construi una in plus si pentru tine, sau chiar mai multe, pentru fiecare dintre voi.

As face-o, doar da-mi putin timp…

Intre Jucu si Cluj-Napoca

Azi am mers la subiect cu bicicleta. Nu pana la primarie sau in parcul din centrul Clujului, ci la peste 30 de kilometri departare, la Bontida. La Versailles-ul Transilvaniei (Palatul Banffy din localitate) se desfasoara, in acest weekend, Zilele Culturii Bontidene, un festival aflat la cea de-a opta editie.

Deoarece nu am carnet nici eu si nici Lori, unul din fotografii nostri, am decis sa plecam la drum cu bicicleta. 30 de kilometri din Cluj-Napoca si pana in Bontida, plus drumul din comuna pana la marginea localitatii, acolo unde se afla un fost palat plin de mister.

Am plecat in jurul orei 9.00 si am ajuns la 10.50, pedaland lejer. Iesirea din Cluj-Napoca a fost mai grea, insa nu cred ca e cazul sa va povestesc acum despre soferi. Ajunsi la castelul din localitatea vecina cu “comuna Nokia”, Jucu, am luat 15 minute pauza, dupa care am trecut la ale noastre.

A fost destul de dificil sa trimitem textul plus pozele: semnal aproape 0 pe orice capsula, indiferent ca e Orange, Vodafone sau Zapp. Intr-un final am reusit, iar pana la 18.00 am stat la “salcia presei”, o palma de umbra si iarba verde cum greu mai pupi in viata de zi cu zi.

La intoarcere, drumul a fost mai greu, insa in circa doua ore am ajuns inapoi in oras. In total am parcurs peste 60 de kilometri si pot spune ca nu imi pare rau absolut deloc. Daca m-ar tine picioarele, timpul si drumul, as face asta ori de cate ori as avea ocazia. Va indemn si pe voi sa o faceti. Pasul urmator: sa ma las de fumat :) Vorbim peste o saptamana, dupa ce imi trece febra musculara.