Festivalul Internaţional de Film “Transilvania” (TIFF) va aduce în acest an o premieră. Este vorba de un cinema drive-in, care se va amenaja la Iulius Mall, aşa încât clujenii vor putea vedea filme din maşină.

Comentariu:

Oare RATUC nu pune la dispozitie un vehicol in caz ca nu avem masina personala??? Ce frumos ai putea sa vezi un film din troleu de exemplu…

Sunt multe motivele pentru care multi dintre noi nu au o masina personala. Tipul de mai sus a gasit insa solutia. Acelasi Clujeanul este bucurosul beneficiar de un astfel de comentariu, la fel ca si data trecuta.

Multi apropiati ai mei se intreaba de ce dau impresia ca sunt dezamagit de tot ce e in jur. Deoarece scriu texte triste ori, in unele cazuri, fac sa se inteleaga ca sunt intrigat de Romania in general. Nu e asa, ci dimpotriva, ma pot bucura ca in ultimii ani am reusit sa imi deschid ochii in privinta a mai multor lucruri care privesc traiul din aceasta tara si lucruri ascunse pentru intreaga populatie a planetei. Cum ar fi cele descrise in documentarele Zeitgeist, 9/11, Aftermath, Breaking the Silence etc. Dar nu e vorba despre asta, nu ma deranjeaza ca suntem urmariti mereu in ceea ce facem. Ma deranjeaza, insa, faptul ca multe lucruri sunt tinute in secret fata de noi. Si nu, nu e vorba de extraterestrii si alte baloane.

Multi dintre noi nu stim ca exista o lege care ne despagubeste in cazul in care suntem implicati intr-un accident. Si nu e asigurarea de viata ori alta de genul. Exista o lege care, in cazul in care s-ar intampla ca doamne fereste sa fii victima (ramasa in viata) a unui “derapaj”, statul sa contribuie la “recuperarea” ta. A existat, acum cateva saptamani, un reportaj pe Realitatea TV pe aceasta tema.

In aceeasi ordine de idei, multi nu stim (in cazul absolventilor) ca exista o prima de instalare, prin care orice absolvent al unui liceu/al unei facultati primeste de la stat, in cazul in care se angajeaza in alt judet decat cel in care e domiciliat (aici fiind nevoie de flotant), o suma de bani care au valoarea a 7 salarii minime brute. Daca e sa calculam, asta se invarte in jurul a 3.000 de lei. Codul Muncii explica tot. Desi e o legislatie tampita, prost scrisa si intoarsa pe toate partile, iata ca se poate si sa ni se ofere ceva decat doar sa ni se ia.

In legatura cu “prima de instalare”, si firmele care angajeaza absolventi nu mai platesc un an contributia de somaj pentru acestia. Iata, deci, doua avantaje pe care le are un absolvent. Cel de a fi angajat mai usor si cel de a primi si o prima care il poate duce intr-o excursie frumoasa ori care il poate ajuta sa isi plateasca chiria pentru cateva luni.

E pacat ca ni se baga pe gat legi cum ar fi cea prin care suntem obligati sa depunem declaratiile de venit pana la o data limita, iar cele care ne ajuta sa fie ascunse in cel mai greu de gasit dulap.

Apropo de depunerea declaratiilor de venit: eu ca angajat intr-o redactie stiu sa scriu, asta e treaba mea, meseria mea, asta fac, insa nu stiu sa completez adeverinte, declaratii etc. Asta e treaba unui contabil. De aceea exista contabilitati in toate firmele care se respecta. De aceea sunt platiti contabilii. Nu e vina lor pentru ca nu o fac, ci e vina statului pentru ca lasa aceasta treaba in slujba cetatenilor. De unde vina noastra daca nu completam acele declaratii.

Din pacate, tot vina noastra e ca lasam un sistem atat de incurcat sa ne spuna ce sa facem si ce nu. E vina noastra, a absolventilor, ca nu stim legea prin care putem primi acei bani. E vina noastra ca iesim pe jumatate morti din accident si pe banii nostri trebuie sa ne recuperam, deoarece nu cunoastem acea lege. E vina noastra ca stam mereu, cu mainile in cap, si nu facem nimic sa se intample. E vina mea, nu a sistemului ori a politicienilor, ca unele posturi pe acest blog par mai triste.

Ma voi schimba. Tu vei putea schimba ceva?

Afisele de publicitate electorala parca nici nu mai au chef sa stea atarnate pe panourile din oras. Flyerele nu reprezinta altceva decat murdarie, gunoi pe strada. De altfel, nici conferintele de presa sustinute aproape zilnic de candidati nu mai reprezinta un interes nici macar pentru jurnalisti. Astfel, cel mai nou mod de a face campanie este crearea unui cont pe unul dintre cele mai mari site-uri de socializare din lume, Hi5.

Alin Tise, candidatul PD-L la presedintia Consiliului Judetean Cluj a fost mai ingenios decat restul candidatilor si nu a ezitat, facandu-si astfel si el cont pe bine cunoscutul site de socializare. De ce a fost ingenios?

Intr-un material publicat in monitorul in urma cu cateva luni, spuneam ca 40% dintre clujeni au cont pe Hi5. Asta inseamna aproximativ 40.000 de persoane cu cont pe Hi5. In continuare e simplu sa iti dai seama ce a dorit Tise sa faca si ce probabil va face pana la 1 iunie. Deja are in lista peste 70 de “prieteni”, adaugati in mai putin de o zi. Clujenii au inceput sa ii lase comentarii, cum ar fi “Alin eu te sustin… HUOOO Nicoara”.

Culmea culmilor nu il reprezinta insa contul in sine, ci motto-ul ales pentru pagina de Hi5 si postarile din jurnal. Facem ce trebuie este sloganul ales de cei de la PD-L pentru campania din 2008. Mai mult sau mai putin amuzant este sloganul ales pentru noua campanie, care se desfasoara pe Internet (atat pe Hi5 cat si pe site-urile lor personale): Facem ce trebuie si pe Internet. E ca si cum ar revolutiona ei Internetul. Mie nu mi se pare decat ca l-au colorat in portocaliu, la fel cum arata si pagina contului personalizata de Alin Tise.

Iar ca sa puna si nodul in papura, Tise si-a postat 126 de fotografii: de la iarba verde, de la intalnirile cu studentii, de prin Prefectura ori alte institutii si, cele mai atractive, din copilarie.

Blogul care arata cu degetul va prezinta in exclusivitate echipa PD-L Cluj inscrisa in campania electorala data pe Hi5:

Alin Tise
Alin Baciu
Mirabela
Cristina
Aura
Maria
Calin Cecalasan
Andreea

E prea de tot…

Intr-un material prezentat anterior, va aratam faptul ca Ionut Tene comenteaza articole pe site-uri si bloguri in loc sa se tina de campanie asa cum ar trebui. Insa acum, o data cu venirea lui Tise in spatiul virtual, nu am decat sa va transmit ca raspunsul ales de mine la ce faceti si la sloganurile voastre este Fiecare cum poate.

Un gand sincer al unui suporter al Universitatii, un gand care nu duce la violenta ci doar la aprecierea fata de echipa, la sentimente si la dorinte. Textul este preluat si astfel apartine in totalitate autorului. Postez mesajul deoarece mi s-a parut foarte sincer si nu pentru ca as fi fan “U” ori al altei echipe si ca voi incepe acum sa scriu despre fotbal. Insa daca tot suntem la sfarsit de campionat iar Universitatea va cobori din barca miliardarilor, spagarilor, hotilor si ciobanilor, macar pentru legenda acestei echipe merita un efort, un ultim gand, un mesaj mai sincer decat orice alt editorial pupincurist ori scuze ale conducerii, jucatorilor, politicienilor, investitorilor, beneficiarilor.

Nu suntem printre acei norocosi care zi de zi respira aer pur si zambesc satisfacuti. La fiecare sfarsit de saptamana ne inchidem timid in casele noastre intunecate si ne dezactivam viata. Sufletele ne sunt hartuite iar gandurile ne strabat cu o repeziciune iesita din comun. Simtim durere in fiecare glas, in fiecare fapta, in fiecare gest al fiecarui om. Suntem ametiti si distrusi din toate punctele de vedere. Viata noastra aluneca pe o cascada si se pierde undeva in neant. Ne inchidem ochii si vedem doar negru.

Saptamana de saptamana, traim umilinta infrangerii, a jocului prost, al ghinioanelor si a lipsei de concentrare. Vedem cum jucatori platiti regeste isi dau viata in discoteci si indiferenta pe teren. Observam cum mediocritatea si nesimtirea isi fac loc pe gazonul templului nostru in timp ce noi, cu inima impietrita, cu inima contractata, cu inima cat un purice speram ca ceva sa se schimbe. Suntem pacaliti, mintiti, abuzati, injurati, loviti, scuipati. Sutem luati mereu de fraieri, de prosti, de inadaptati, de cei ce se impotrivesc curentului actual de a fi suporter in deal. Suntem buni si minunati in campaniile electorale cand toti incearca sa ne manipuleze pentru a primi votul nostru. Stadion, teren de antrenament, echipa competitiva, jucatori profesionisti, nocturna, conducere adevarata, investitor puternic sunt doar cateva din cele promise de politicieni o data la 4 ani. Pentru ei, “U” a devenit un instrument foarte bun de a controla o mare masa de oameni. Suntem pe ultimul loc in clasament cu sanse mici de a ramane in Liga I. Vinovati sunt toti. De la primar la antrenori, conducatori si in special jucatori.

Suportam mereu glumitele cretine ale unora care, fiind buni clujeni ne aduc mereu aminte ce prost joaca echipa, ce rezultate slabe avem, ce performante fac spurcatii, ce autogoluri ne-am dat, ce jucatori betivi si expirati avem la echipa si ce ruina de stadion avem. Le acceptam pe toate pentru ca sunt ale noastre. Ne insusim tot ce e rau pentru ca ne-am obisnuit de mult ca la acest club sa nu fie aproape niciodata liniste.

Suntem masochisti dar nu ne pare rau. Pentru ca indiferent unde jucam, noi existam si ne ducem mai departe traditia, legenda, mitul si renumele. Oricat de greu ne-ar fi, oricate necazuri am intampina, noi vom ridica palmele deasupra capului si ne vom cinsti simbolul. Vom elogia mereu spiritul universitar si ne vom bucura de faptul ca suntem o mare familie. Am demonstrat ca nimic nu poate face ca iubirea noastra sa se schimbe. Vom apara Universitatea si vom trece impreuna peste toate greutatile. Pentru noi nu conteaza performanta, banii veniti peste noapte, mercenarii, suporterii prefacuti si mediatizarea excesiva. Noi ne multumim cu istoria noastra adevarata, nu contrafacuta. Noi suntem fericiti ca “U” exista si va exista mereu.

Haide “U”!

Pentru public e un avantaj. Numit constientizare.

Subiect: incalzirea globala. Stie toata lumea de aberatiile aparute prin presa cum ca se topesc ghetarii si pica pinguinii-n apa. Dragii de ei.

Astazi, insa, s-a intamplat opusul. Un cercetator australian spune ca incalzirea globala a luat sfarsit, iar acum ne paste o noua era glaciara.

Pentru public, astfel de subiecte reluate cand cum, ba ca e asa, ba ca e invers, duce la un lucru simplu: pornirea motorasului numit creier. Adica oamenii stau si isi pun problema cum e de fapt, adevarat. Astfel incep sa nu mai creada in basmele compuse de cine stie care si sa gandeasca cu propriul motoras. E o chestiune de timp pana cand oamenii isi vor da seama ca, in cele din urma, subiectul este mai mult decat un joc politic-economic international.

Pana la urma, teoriile conspiratiei sunt doar teorii (vezi DEX).

Dupa ce vezi un film bun ti se ridica parul pe maini. La fel se intampla si in cazul in care termini o carte mai speciala din biblioteca in care se afla zeci de carti la fel de bune. Cand vezi cum femeia iubita aduce pe lume primul tau copil simti ca tremuri de fericire. Iar cand iti revezi parintii dupa cateva luni uiti de toate grijile si iti indrepti atentia catre gradina pe care o sa o cureti impreuna cu ei, udatul ierbii din curte si prajirea micilor pe gratarul construit de tatal tau care, intr-o alta viata, era strungar.

Toate acestea, insa, au in spate un nume, un cuvant care le reprezinta, un cuvant pe care il tii minte si ti-l amintesti de cate ori ai ocazia. Cu placere, zambind.

Cand vine vorba de Romania, primele lucruri care iti vin in minte sunt hotia, saracia, mizeria si altele din aceste categorii. De politica te-ai saturat si ai cosmaruri in locul viselor care iti aduc in memorie acele plaje insorite din vederile primite de la prietenii de peste hotare. “Imi bag picioru’” spui cand vezi o masina de lux pe strada, regretand, in sinea ta, ca veci nu vei pune acel picior intr-o asa masina. Ai idei, insa nu iti este oferita o masa pe care sa le insiri. Copiii nu mai vin la tine sa iti ceara o bomboana, ci mai degraba o tigara.

Sentimentul de “acasa” il simti probabil doar atunci cand te pui in rolul unui miliardar, care conduce o masina de lux, ori in fiinta actorilor din filme. Nu ai niciun Dumnezeu, nu ai o carte preferata. De fapt, nici nu citesti, acea carte speciala ai rasfoit-o asa, printre randuri, si nu ai mai ramas cu nimic din ea. Filmele te-au ajutat doar sa adormi mai repede, iar copilul inca nu ti s-a nascut, deoarece ai luat decizia sa nu ai unul, deoarece nu ai cu ce-l intretine.

Eroul tau e poate Toma Alimos ori femeia detectiv din Baltagul. Ori, probabil, cainele cu puteri supranaturale dintr-un film american. Pe lista unde iti treci, pe de o parte neplacerile si neaverile, iar pe de alta parte fericirile si bunurile materiale, se afla completata de sus pana jos doar una dintre coloane. Ghici tu care.
Iar daca inca te mai intrebi unde au fugit asa toti anii, de ce nu ai lasat nimic in urma si de ce simti ca nu ai pentru ce sa te trezesti maine, iti spun ca ai nevoie de o schimbare. Ai nevoie de ceva care sa te aduca in momentul in care ti se ridica parul pe maini. Ai nevoie de un varf, in care trebuie neaparat sa ajungi, caci altfel esti piedut.

M-am intrebat si inca ma mai intreb, dupa ce am citit acest editorial, daca ma mai simt oare undeva “ca acasa”.

P.S. Este vorba de “ultimul editorial” al lui Mihnea Maruta la Cotidianul. El se va intoarce “acasa”, la Cluj. Despre “cea din urma cugetare” a scris si Cru.

Strop cu strop, ploaia e cel mai darnic fenomen al naturii, atat din punctul de vedere al cantitatii de precipitatii cat si din cel al curateniei. In Cluj-Napoca insa, apa cazuta din ceruri nu ajuta decat la crearea unor adevarate parauri pe soselele de lux ale municipiului si la adunarea mizeriei acolo de unde a fost curatata cu o seara inainte.

Lustruite de apa de ploaie sunt doar pneurile autoturismelor, care cu greu inainteaza prin puhoaiele formate ca in jungla pe toate strazile orasului. Si culmea, doar pe strazile cele mai circulate. Gurile de canal rasufla parca obosite si dau impresia ca au personalitatea barbatului de rand, care, dupa ce vine rupt de beat de la crasma, da pe dinafara. Canalizarea pare depasita, astfel incat apa care (nu prea) se scurge pe strazi nu apuca sa fie inghitita de gurile rele de metal, pe care scrie reprezentativ si falnic: Uzinele de Apa si Canalizare Cluj (1930). Dimpotriva, apa rezultata in urma precipitatiilor mai mult sau mai putin abundente da afara prin gurile canalelor.

Situatia pare cu mult depasita atunci cand bordurile (nu ale lui Videanu, de Cluj vorbim) par a fi cu mult mai scunde fata de puhoaie, iar apa incepe sa castige teren si pe trotuare. Multi dintre voi injura cand si la intrarea in curtea blocului calca adesea intr-o baltoaca adanca a carei apa ajunge pana la glezne (of Bocule si stravechiule Funar).

Culorile orasului se pierd o data cu norii gri ce asupresc inaltimile de deasupra urbei. Verdeata, florile si crengile batrane ale copacilor se predau parca in fata ploilor care tin mai mult de o ora. Iarba e culcata la pamant si incet incet rasare pamantul murdar in care ea creste. Gunoaiele sunt aduse in primele randuri, de unde admira spectacolul unui Cluj inrobit, strop cu strop, de o zbuciumata si inofensiva ploaie.