TweetDe ce zic asta? Aseara, 1 martie 2007.. s-a intamplat, din nou, sa iesim la bere, suc, povesti, ce vreti voi, cu domnul profesor Tropa si cu Gratian. Cei 2 indragiti ai facultatii noastre, facultate uneori jalnica, insa deseori frumoasa, parti care te fac sa zambesti si sa iti creasca inima. Asta din cauza lor, celor 2 si a inca unora care ne arata fata frumoasa a lucrurilor, cat si a colegilor, o gasca de invidiat, si de altii, si de profesori :)

Nenea Gratian, cum obisnuiesc sa ii spun, mi-a lasat o impresie foarteeee buna. Asta deoarece nu prea vorbisem cu el pana acum, nu aveam tangente :) Am vorbit deschis de alti profesori, de redactii, de ziare, de chefuri, de bere, de.. tot :D Uneori e “partea buna” care ne face sa alegem lucrurile bune, atunci cand suntem rasculati sau mai stiu eu ce. Un tanar care a ales acel drum bun in viata, a invatat atunci cand a trebuit si a profitat atunci cand a fost de profitat (nu de cineva sau de lucrurile cuiva). Face parte din redactia saptamanalului local “Agenda Clujeana”, unde isi mai petrec veacul si cativa colegi de-ai mei :)

Cat despre domnul Tropa (foto dreapta).. am aflat aseara multe. Profesor de engleza odata, profesor de germana altadata, profesor la facultatea noastra la fel si fel de materii,
un spirit si un caracter “realistic” sa spun asa. Spune cat se poate de concis lucrurilor pe nume, deloc subiectiv, ii place mult sa priveasca. Priveste, baga la cap, reactioneaza mereu cu cuvinte frumoase si iti da o buna dispozitie si atunci cand crezi ca urmatoarea gura de aer va fi ultima din viata ta.

Poate daca nu ar fi fost el in facultatea noastra, nu stiu ce s-ar fi intamplat. As putea sa enumar muuulte.. de la plecat, la uitat. Dar s-a intamplat sa ne fie profesor in anul I la un curs la care toti radeam doar si faceam mishto. Incepuse sa ne vorbeasca de coloana vertebrala a uni vietuitoare iar apoi de dentitia la maimuta. Va dati seama, lucrurile acestea, credeam noi, nu aveau ce cauta in facultatea noastra, una in care vrem sa auzim doar de jurnalism, reporteri, ziare, televiziuni, alea alea. Insa cu ce incepuse, punea bazele. Punea unele baze care si acum mi-au ramas in minte si de care ma folosesc chiar mereu. Inca nu am reusit sa ii multumesc pt sentimentul care l-a creat. Si cum a recunoscut si el, ne-am atasat toti. Relatia, in cazul nostru, profesor – student e una greu intalnita altundeva.

Marti fusese prezent la un curs de-al nostru, unul pe care sincer il aveam in minte ca fiind sec, asta inainte de a incepe. Probabil deoarece era cu Rad.. in fine. Si, nu intamplator, domnul Rad venise in clasa cu un om.. care purta o palarie si un fel de palton in care isi ascundea fata. Intentionat sau neintentionat. Dadea Rad din gura si iar dadea.. pana cand incepe sa vorbeasca despre “prietenul lui”.. care era de fapt domnul Tropa. Mi s-au blocat ochii in acel loc si mintea parca incepuse sa mearga inapoi, amintindu-mi fiecare curs cu domnul Tropa.

M-am gandit si la examenul pe care l-a sustinut la materia la care ne era profesor. Am fugit de la lucru, nu aveam prea mult timp. Am intrat peste el si peste o studenta care era in timpul examenului, i-am cerut sa ma asculte cat mai curand pt ca ma grabeam sa ajung inapoi. Afara era coada. El ramasese uimit de ce se intampla si imi ceruse sa astept pana ce termina cu colega. Apoi, am intrat eu. Ma intrebase ce vreau sa fac dupa facultate si de ce am ales-o. I-am raspuns: mi-ar placea publicitatea, iar aceasta facultate e cea mai apropiata de ceea ce vreau sa fac, aici, in Cluj. Atunci mi-a spus sa ii prezint o reclama la tocul lui de ochelari. A fost cel mai uimitor examen din viata mea.

Pe scurt.. stie sa te faca sa stai sa te gandesti mai bine atunci cand simti ca vrei sa fugi, sa pleci in lume, sa uiti, sa regreti…

Pentru mine e un profesor de admirat, pe care il admir enorm pt ceea ce poate sa faca si pt ceea ce reuseste sa vada. Si ii ofer cel mai mare respect :)

Radu NEAG, 2 martie 2007

TweetBai.. ma enerveaza. La culme. Mai ales cand vad ca nu noteaza cunostintele, ci noteaza aiurea dupa nush ce criterii ale lor. La fel cum a facut profu` meu de la Jurnalism de investigatii zilele acestea, cand, in urma examenului, aflu ca am luat nota 4. Deci l-am picat. Frumos. Mi-e egal ca l-am picat, toata faza a fost alta.

La inceput, ne-a spus ca examenul consta in 5 puncte. Iar proiectul la seminar, la fel, 5 puncte. Total 10. Ok, am inteles. Faza e ca, am predat proiectul, am scris tot la examen si am fost notat cu 4. Un coleg, care nu a dus ancheta, plus ca a copiat de la mine examenul, si nu tot, doar jumatate, a fost notat cu 5. Ma bucur pt el, sincer, imi e prieten. Insa ce vreau sa evidentiez e faptul ca profesorii sunt niste magari. Si noi suferim, noi platim, noi invatam iar.

Nu mai stiu ce sa zic.. imi tot spun in gand “pana cand?”. Ei ne fac pe noi cea mai proasta generatie din ultimii 4 an. De ce? Pentru ca suntem singurii care spunem ce avem de zis, la ei in mailuri, pe forumuri, in fata. Iar ei s-au obisnuit ca toti sa poopam in fund si sa facem cum vor ei. Nu frate, pana aici. Gata cu magareala in tara asta, ne luam lumea in cap si facem cumva sa scapam de semi-comunistii astia, altfel nu stiu cum sa le spun. Comunisti nu le spun deoarece, zic ei, astia nu mai exista. Ok, ii compar atunci prin jumatati de masura.

Si dragi colegi, petitii nu se fac impotriva secretarei care nu ne aduce niciun necaz, astea sunt pe moment, ne enerveaza, inteleg, dar pe moment. Insa impotriva profesorilor nu e nimeni. De ce? Va multumiti cu nota 4 pt ca apoi sa scoateti milioane din buzunare si sa platiti, asta din cauza lor? Multi transmitem mesaje si multi avem ceva de zis, dar tot de noi depinde daca facem ceva. Pt ca se poate. Totul depinde de a vrea si de a renunta la pupaceala asta in foond pentru nimic.

TweetIncet si evident, Romania se autodistruge. La fel cum se intampla si cu globul. Si asta, din cauza noastra, a tuturor. Totul merge in jos, totul mai poate tine foarte putin, asta daca nu intervenim, daca nu facem nimic.

O sa incep sa vorbesc despre Romania, apoi o voi compara, direct, cu ce se intampla la nivel global, incalzirea globala.

Imaginati-va un grafic. Cel al incalzirii globale. Valorile o iau in jos, gheata se topeste, continuam sa consumam si sa aducem daune invelisului protector al Pamantului. Asta se intampla si in Romania, totul merge in jos, institutii enorme, valoroase, se inchid. Toti vad asta, insa nimeni nu e preocupat. E mai simplu sa judecam un presedinte decat sa facem ceva pentru Romania. Ne preocupa sa dam banii pe anchete, alegeri, in loc sa construim case, locuinte, locuri de munca.

La fel, ne preocupa sa fim nepasatori fata de incalzirea climatica decat sa incercam sa aducem idei sau propuneri pentru rezolvarea acestei probleme. In Romania, pana cei din Guvern se cearta, 2 oameni mor de foame. Alti 3 oameni mor de frig deoarece nu au unde sa doarma. Plus alte cateva sute nu pot privi la un televizor, vazandu-i pe cei din Guvern cum se cearta, din fericire pentru ei.

In lume, vietati, oameni, natura.. mor. Asta pentru ca noi suntem preocupati de ideea care face sa “sara banul” decat de a mentine populatia in viata. Guverne care dau vina pe alte guverne pentru poluare, in Romania, oameni politici care dau vina pe alti oameni politici pentru decaderea tarii. Criza politica se mentine si se mareste la fel cum o face si criza incalzirii globale. Ne sperie asta, vedem asta, probabil peste cativa ani putem muri din cauza asta, dar ne aratam totusi, nepasatori.

Priviti Romania. Priviti incalzirea globala. Faceti comparatia. Tot ce e diferit e faptul ca, Romania decade din cauza problemelor politice. Iar lumea cade din cauza nepasarii noastre. Probleme politice personale, nu care tin de intreaga populatie a tarii. Presedintele e preocupat de problemele tarii, Guvernul e preocupat de demiterea presedintelui. Iar unii, cei care ar putea intradevar sa stopeze aceasta incalzire, sunt preocupati de “strangere de fonduri”.

Dupa cum vedeti, nu ne punem problema cum sa traim mai bine, cum sa avem o locuinta cat de cat si o paine pe masa. Nu ne punem problema sa ne ajutam unii pe altii, ci ne punem problema de a ne elimina unii pe altii. Asta atat in cazul Romaniei, cat si in cazul incalzirii globale.

Intebarea mea e: cati dintre voi doriti sa faceti ceva si chiar sa faceti ceva? sau doar pur si simplu asteptati batranetea, privind cum copiii vostri se chinuie la fel cum o faceti voi acum, in viata de zi cu zi.

Transmit un mesaj. Luati-l ca atare. Nu va ganditi la o revolutie. Nici la razboi. Luati-va doar un punct de vedere, care il vreti, legat de orice si sustine-ti-l.

Si stiu ca nu aveti siguranta ca puteti sustine ceva bun. Insa incercarea merita. Am riscat de cand ne-am nascut, am riscat sa trecem prin dureri groaznice “iesind”. Si totusi, am iesit, am deschis ochii, ne-am creeat o parere si am luat viata in noi la prima gura de aer. Totul e in noi, nu in buzunarele noastre.

Soarta ta nu depinde de “Doamne ajuta”… soarta ta depinde de tine.

Radu NEAG, 28 februarie 2007

TweetEra o zi obisnuita, in care soarele isi facea loc printre cei cativa nori care prindeau forme la fiecare bataie a vantului. Statea pe o banca undeva la marginea parcului cu ochelari de soare pe ochi. Picioarele ii erau intinse si capul pe spate. Langa el, pe banca, se asezase o batranica.

-buna ziua draga copilas.

isi intoarse foarte indiferent privirea spre batrana si apoi o saluta si el

-buna ziua tanti.

Se ridicase in fund si isi dadu ochelarii jos.

-e un soare frumos si o zi linistita, spuse baiatul admirand armonia verdelui si ciripitul pasarilor.

Nu primise inapoi nici un raspuns, batranica privea si ea undeva mai incolo de portiunea cu flori. Prin fata lor trecuse un grup de copii galaciosi, care lasase in urma lor cateva ambalaje de ciocolata si o sticla goala de suc. Observase reactia femeii si fara sa ezite a ridicat de jos si a aruncat murdaria lasata la gunoi.

Batrainica i.a zambit si acesta isi luase politicos ramas bun de la dansa. Isi aruncase ochelarii pe ochi si porni spre iesirea din parc. Aparitia ei pe banca ii lasa un sentiment ciudat iar dupa cativa metri isi intoarse privirea spre banca unde se odihnise. Femeia nu mai era acolo. Surprins misca din umeri si pasi mai departe. In doar cateva clipe cerul se innorase, iar picuri mari de ploaie incepusera sa cada. Grabit se adapostise undeva sub poarta unei cofetarii. Privise pe geam inauntru si observase la masa o domnisoara cu par saten si obraji rosi. Privirea ii ramase blocata. se intreba daca sa intre, se intreba ce o sa.i spuna. “Poate ca asteapta pe cineva, mai bine nu merg… dar poate e singura si o sa.i faca placere” . Inima ii batea rapid iar mintea ii era invadata de o mie de scenarii. Deschise usa incet, si timid pasi spre tejghea.

- un cola si o prajitura va rog. multumesc.

Locurile nu erau toate ocupate. Trase aer in piept, odata, si inca o data … apoi se apropiase de masa ei si intreba :

-buna, as putea sa ma asez cu tine la masa?

Fata il privi in ochi, apoi mai luase o inghititura din prajitura si il privi din nou. Baiatul ramasese nemiscat asteptand un raspuns.

-asteptam pe cineva dar cred ca nu o sa mai apara …

- te.am vazut de afara si mi.am dorit sa te cunosc.

Baiatul s.a asezat iar conversatiile lor curgeau fara grija. Usa cofetariei se deschise brusc iar pe ea intrase un baiat imbracat la patru ace cu un buchet de flori in mana care cauta disperat pe cineva. Privirea lui se indrepta spre cei doi. Apoi se repezi spre masa :

-imi pare rau ! stiu ca am intarziat din nou! uite florile sunt pentru tine! te rog sa ma ierti.

Baiatul se ridicase fara sa isi ia ramas bun iar la iesire mai privi inca o data spre fata cu par saten si rosie in obraji . . . Era mai trista acum. Dar se vedea bucuria ptr florile primite. Cu siguranta il va ierta isi spuse baiatul. Afara era din nou soare asa ca baiatul isi puse ochelari la loc si pasea pe strazile ude. Undeva peste padurea de la orizont un curcubeu imens. Ciripitul pasarelelor parca era mai melodios . . .

[ Dupa aproximativ doua luni ]

Soarele ardea mai tare, era in toiul verii iar pe strazi aproape ca nu era nimeni. Pe strada care ducea la parc unde se afla si cofetaria in care baiatul o cunoscuse pe fata se afla doar o batranica tolanita pe un scaun fluturand un evantai. Pe banca de la marginea parcului sedea baiatul, cu picioarele intinse si capul lasat pe spate. O batranica se asezase langa el. Dupa cateva minute baiatul se ridicase si porni spre iesire.

Undeva in fata cofetariei o fata cu par saten si rosie in obraji astepta . Baiatul se opri si privi de la marginea parcului. Trecusera cateva zeci de minute, apoi o ora, si alte cateva zeci de minute si fata astepta.

De data asta nu a mai aparut nimeni cu un buchet de flori si fata vroia sa plece. Baiatul a rupt din parc o panseluta si a fugit spre ea :

-Asteapta ! heiiiiiii ! Asteapta ! Asta e ptr tine ! Am asteptat aproape doua luni …

Tweet

Dosare, acuzatii, dezvaluiri fulminante, replici, scuze, justificari, autodenunturi, cenusa pusa-n cap, insinuari, speculatii, informatii “rasuflate” in presa, SRI, CNSAS, CSAT, Comisia SRI, societatea civila, ziaristi suspecti, politicieni suspecti, toata lumea suspecta, isterie generala frateee!!!
De doua saptamani cineva isi bate joc de noi toti, cineva rade in hohote, stand spectator in tribuna si urmarind din nou revolutia securistica din arena si ascultand povesti despre informatori in loc sa se ajunga la sefii lor care au facut politie politica.
Acel “cineva”, care cu siguranta nu este un singur om, trage de sfori o mare manipulare menita sa arunce la gunoi crek conceptul de reforma morala.
Daca s-ar fi dorit cu adevarat, de buna-credinta, aflarea secretelor din dosare, ar fi fost foarte simplu ca CNSAS sa fie lasat sa faca nu mai mult decat chiar ce ii cere legea de functionare, dar sa o faca organizat.
Daca s-ar fi dorit cu adevarat aflarea secretelor si reforma morala atat de trambitata, dupa ce au ajuns cele 29 de dosare de la SRI la CNSAS, Ionescu sau cum il keama, nu are importanta, ar fi putut iesi in fata presei sa anunte pur si simplu ca institutia a primit dosarele, poate sa spuna si pe cine vizeaza acestea si sa anunte ca in termen de 30 de zile CNSAS va face public rezultatul cercetarilor.
Dar in loc sa faca asta, s-a lasat sa se scape zvonuri pe la colturi, sa se strecoare franturi de dosare prin presa, sa se scape informatii, pentru ca acesta sa le faca publice la tv, sa se bata informatiile cap in cap, sa nu mai aiba nimeni incredere in CNSAS si sa le dea satisfactie celor care nu doresc sa se faca vreodata curatenie, sa se afle vreodata cine este “dalmatian” printre noi. Ieri, intr-un fel sau altul s-a vorbit despre inca trei politicieni. maine sunt sigur k voi mai afla d cativa. Lucrul asta se putea face din 2005, ba kiar mai devreme, dar nu, cva se urmareste. Nimeni nu stie ce, ca si in cazul gripei aviare. Sparge toate sticlele d vin ca sa scoti floarea din una. Dupa ce ai spart aproximativ 90% din stocul d vin al Romaniei, iti dai seama k dfapt floarea statea p butoi, nu sticlele erau d vina. Si uite asa noi romanii am luat`o`n cap. cu barosul. si nu a fost frumos. Asteptam importurile de carne de pasare din Europa :)

Tweet

Adevarul Gol-Golutz. O scrisoare super adevarata.

Aceasta este o scrisoare nostalgica, adresata celor care fac parte din generatia NOASTRA, GENERATIA X.
Nascuti la inceputul anilor 80, vedem acum in anul 2006 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombane in spatele nostru ca noi nu stim nimic.
Suntem ultima generatie care a jucat a`scunsea, Castel, Ratele si Vanatorii, Tara tara vrem ostasi, Prinsea, Sticluta cu otrava, Pac Pac, Hotii si vardistii,ultimii are au strigat “Un doi trei la perete stai”, sau am suflat cornete dupa vecinii de la bloc.
ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Mario?) si primii care am vazut desene animate color.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gasca.
Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu pasta de dinti pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe blugi stelute si inimioare.
Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in engleza, si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Spuneam misto si fain in loc de cool. Am sorbit din ochi Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s`a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.
Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce naiba s`a certat Batman cu Robin. Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.. Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca ii intrebi, “muzica a inceput cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, orikum!” Am citit Licurici, Pif si Hercule (care aveau cadou niste jucarii bestiale) si am baut Cico si sucuri de la tec fara sa ne fie teama ca au prea multe e`uri, iar la scoala beam toata clasa dintr`o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am injurat arbitrul care ne`a furat la meciul cu Danemarca, si poate ca tot noi i`am trimis 10000 de mailuri de “dulce”.
Noi nu ne dadeam bip`uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris si jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam Fantanita, sau Flori, fete sau baieti, sau Sticla, sau Adevar sau
Provocare, sau orice ne dadea un pretext sa pupam !pe gura! pe cine “iubeam”. Noi suntem cei care inca au mai cerut (sau li s`a cerut) “prietenia”, care inca roseam la cuvantul “SEX”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in cap la colegi, care am completat mii de oracole, sperand ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacut de copii, nu ne`am spalat pe maini dupa ce ne`am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam. Noi am auzit cum s`a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit`o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea “Feriti`va de magarus”.
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de first-timers…
Daca esti de`al nostru… Felicitari!!

Tweet

Era dimineata. cam pe la 6. muzica inca “durduia” in boxe, afara era lumina, oamenii erau epuizati, avioanele incepusera sa aterizeze. totul se misca in jur, multi plecau, multi se intrebau unde sunt, multi nu stiau ce sa se mai intrebe sau unde sa mai plece. Doar un baietel statea. in mijlocul lor. nevazut. privind viata k printr`o fereastra. sau mai multe ferestre. k si cand era inkis intr`o camera cu pereti duri de aer, nimik nu`l putea atinge, nimik nu`l putea deranja. el nu atingea p nimeni, p nimeni nu deranja. doar ii privea. confuz. zambitor. avea o viata inainte, nu se grabea nicaieri, nu era obosit, nu`i era somn. doar privea. se intreba. incerca sa priveasca fiecare om in parte si sa isi dea seama cam ce gandeste fiecare. ii privea de jos, inspaimantat de o fericire acuta care parca il intepa. era fericit k respira, k traia. era dimineata zilei de 28 mai 2006. delahoya se terminase. el mai vroia. totul se terminase insa el nu intelegea. dc orice incepe, trebuie sa se si termine? dc nu traim continuu ceea ce ne place atat de mult? ofta. era nelamurit. din priviri cauta ceva. nu se uita dupa mama, nici dupa tata. nu se uita dupa cineva anume. cauta clipe in gandurile oamenilor. cauta amintiri, cauta dorinte. incerca sa traiasca el ceea ce oamenii nu reusisera sa duca la bun sfarsit. vroia sa puna o intrebare.. timpului. vroia sa dea multe raspunsuri privirilor care isi cautau drumul spre casa. incerca sa arate tuturor ceea ce vedea el. dar era prea mic. prea neinsemnat pt ei. si cine erau ei? umbre? manunchiuri de fum? clipe adormite? amintiri netrezite? nu cunostea inca iubirea, nu cunostea inca minciuna, nu cunostea inca ura, nu cunostea inca manipularea si conspiratia. era inafara sistemului. era un observator. privea, auzea, cunostea, invata. insa de ceva era in stare. era in stare sa gandeasca. nu accepta ce se intampla. gandea diferit. nu accepta ce vedea, nu accepta viata monotona, viata de zi cu zi. vroia viata asa cum si`o inkipuia el. vroia sa atinga ceea ce era doar un gand, vroia sa calce in picioare ceea ce se intampla. insa era prea mic, neinsemnat.
stateam.. il priveam. am reusit sa fac o poza. tot ce era in jurul lui a iesit parca neclar, parca erau doar aburi, totul se evapora. era parca singur in ceata. ma uitam la mine iar apoi la el. ne oprisem. totul se misca cu viteza luminii. el privea luminile si intelegea ca nu trebuie sa alergi prin viata ca sa reusesti sa obtii ceva. el nu vroia sa obtina lucruri, ci raspunsuri. pt el eram invizibil. a stat nemiscat circa 4 minute. doar privea si nu`i venea sa creada. era dezamagit. era intr`o lume in care nu ar fi vrut sa fie. daca ar fi putut, ar fi plecat departe. a privit in jos mirat. isi vazuse incaltamintea. s`a aplecat, a atins cu un deget pamantul iar apoi piciorul sau. apoi parca ii daduse lacrimile. simtea ca nu isi gasea locul acolo, pamantul, el.. nu se potriveau. nu vroia sa fie aici. nu vroia sa traiasca intr`o lume plina de ura, plina de prefacuti, plina de spatii goale in sufletele oamenilor. dintr`o data a disparut… desi il priveam, o sec nu l`am scapat din oki.. si totusi disparuse.
dupa aproximativ o ora m`am uitat la telefon. aveam un apel pierdut. era de la prietena mea. nu mai tin minte de la ce ora. poate de seara de dinaintea party`ului, poate de atunci dimineata..
gandul imi era inaa la acel copil. nu mai stiam ce s`a intamplat, ce am facut. timpul parca zburase. incercam sa`mi amintesc ce se intampla acolo, sau ce se intamplase in acea noapte. aveam in cap doar muzica si jocul de lumini. nu`mi aminteam nimic de lume. doar de el.
eram in tricou iar afara erau circa 10 grade C. ma kinuiam sa incerc sa simt frigul. nu reuseam. ma kinuiam sa incerc sa simt oboseala, nu reuseam. tot ce simteam era un dor imens fata de ea. apoi ma oprisem. ma uitam in jur. confuz. priveam lumea. cautam raspunsuri. simteam k nu reusesc sa inteleg pe nimeni. in suflet o aveam doar pe ea. ciudat. simteam k sunt in locul copilului.. si atunci ma intrebasem oare dak si el simtea asta. se uita in jur la fel ca mine, isi punea intrebari la fel ca mine, nu simtea ura, nu simtea frig, nu simtea oboseala. dar totusi zambea. era fericit. mi`am dat seama k si eu faceam asta in acel timp. am realizat k se gandea la cineva, astepta pe cineva, cauta pe cineva, zambea din pricina cuiva, iubea pe cineva.
am reusit sa ajung in statie sa ma indrept spre casa. era placut afara. pt mine. zambeam. intorc privirea, ma uit la ultimul stand unde era si un automat de inghetata si il zaresc. era baietelul. se uita la mine si zambea. tinea de mana o fetita …

TweetUita`te la mine. priveste`ma. sunt cum ai reushit sa ma faci. am ajuns unde ai reushit sa ma aduci. nu te intreba de ce, intreaba`te cum ai putut face asta!

Pot iubi, pot merge mai departe, cu asta ma diferentiez de tine. cu asta reusesc sa te conving k ai ranit tot ce respira langa tine cu asta. de demonstrat nu mai am ce demonstra, akum plangi nu pt mine, plangi pt tine. te`ai pierdut, te`ai abandonat, acum nu te mai gasesti in tine, acum esti alta persoana, esti total skimbata, ai fost skimbata pt cineva asa cum a vrut cineva. nu stii sa traiesti singura, nu stii sa respiri singura, nu stii sa gandesti singura. ai murit. iti calci umbra si kiar si asta te doare. cand deskizi okii nu vezi de lacrimi, cand ii ai inkisi te ineci in gandurile care iti taie incet incet respiratia. am atins perfectul. niciodata nu m`am indoit de el. stiam k exista. insa mai stiam ceva, cum o sa il ating, va disparea. tot. nu doar el. tot..
… ma cauti. dc? te uiti inapoi, iti plangi trecutul. m`ai facut sa pot lasa sa cada prima lacrima de fericire, m`ai invatat asta, iar akum tu nu mai poti scapa de lacrimile care seaca regretele din tine. nu ai invatat sa numeri pana la cat e nevoie incat sa reusesti sa le poti stii numarul. suferi!
nu ma doare cand vad k fac asta. nu ma doare, nici nu`mi place, poate ar fi normal sa ma doara sau daca eram nashpa poate trebuia sa`mi placa, dar nu mai stiu ce trebuie sa simt, nu mai pot simti de fapt. sufletul mi`a ajuns sa simta la fel cum vede un daltonist. nu are nici o emotie cand vede o culoare care ar putea sa`l faca sa zambeasca. la fel si eu. nu mai am emotii, nu mai pot simti, nu mai simt iubire, nu mai stiu ce inseamna asta..
.. toate au ramas la tine, insa tu nu le poti gasi. pt k nu mai esti tu. te`ai pierdut, nu te mai regasesti, nu stii unde sa cauti, nu vrei sa cauti. puteam fi langa tine sa iti arat simplu unde poti sa dai iarasi de tine, iti aratam cu degetul.. puteai sa fi iarasi tu, persoana care se trezea cu zambetul pe buze, persoana care adormea cu zambetul pe buze, persoana care zambea si cand plangea. persoana care iubea si dak nu gandea. persoana careia nu`i era frica de nimik cu mine, persoana care avea si dadea totul pt mine. iar eu eram acolo, primeam tot. eram acolo …
ai venit intr`o zi si ai spus sa plec. nu am plecat fiindca mi`ai cerut`o, am plecat fiindca mi`ai spus`o plangand. mi`ai zis asta plangand si am plecat fara frica, pt k vedeam k tii la mine, pt k stiam k dak e asa, o sa ma kemi inapoi. am plecat zambind. aveam incredere in tine. insa de a 2a zi, nu mai erai tu. esti de negasit. nimeni nu mi`a spus k si ingerii pot sa moara, nimeni nu mi`a spus k si visele au un sfarsit. am visat. a fost cel mai frumos vis. tot ce stiu k atunci cand m`am trezit.. aveam lacrimi in oki, lacrimi.. multe.. dar de data asta, nu de fericire …