TweetAm sa va spun foarte putine: experienta e unica si, chiar daca nu va veti simti ca intr-un roller-coaster, ca sa fiti nevoiti sa zbierati ori sa inchideti ochii, v-ar placea. E doar un zbor liber, in adevaratul sens al cuvantului, iar cand spun liber ma refer la emotiile si sentimentele care iti trec prin nervi si creier in fiecare milisecunda.

Foto: www.rospotters.ro

Am zburat cu cei de la Aventuracard, un club privat infiintat de Attila si Roxana, doi soti super misto, plini de viata. Se fac zboruri de o jumatate de ora sau de o ora, in care aveti posibilitatea sa zburati peste Cluj-Napoca ori prin Cheile Turzii.

Experienta mea a fost scurta, dar intensa. Cred ca am zburat in jur de 20 de minute. Am decolat in 25 de metri, iar pilotul, cu o experienta de 20 de ani in pilotaj, a inceput sa ia cateva viraje care ma intorceau pe partea laterala. Am zburat fara usa: in primul rand deoarece era cald, iar in al doilea rand pentru a putea filma mai bine. In alte tari, avionul Savannah, din categoria STOL (Short Take Of and Landing), nici nu zboara vreodata cu usile puse. Oricum, acestea te protejeaza doar de vant, iar alt ajutor nu iti ofera :) Am zburat, astfel, cu o mana pe aripa si ochii in zare. (more…)

TweetCat esti de frumos, de cald, de primitor, de cuminte. Ti-am vizitat azi dimineata sprancenele, inainte sa te trezesti, si in oglindirea unor picuri de apa am putut observa si soarele, si luna, care-ti gadilau crestetul. Iti marturisesc ca azi-dimineata, pentru prima data, am ramas uimit de frumusetea ta la rasarit.

Am urcat aleile de pe Cetatuie singur, noaptea, dar ziua ma ajungea din urma. M-am oprit o secunda, pe la jumatate, privirea fiindu-mi furata de mirajul unei imagini care mi-a taiat respiratia: deasupra catedralei-emblema a Clujului, luna azvarlea cu semne de exclamatie spre steaua polara, care se afla la cativa ani lumina, sub ea.

Stralucirea le era furata incet de soarele care rasarea peste blocurile incolore, dinspre Marasti. In departare, doar sigla hotelului Melody mai palpaia. Era o liniste asurzitoare, nici macar tramvaiele de pornit, nu au pornit. Doi tineri, pe o banca ratacita, se tineau in brate, savurand fiecare secunda a pauzei dintre noapte si zi.

Tu, Clujule, ne faci atat de frumosi, de calzi, de primitori, de cuminti, de iubitori, cum nici nu iti poti macar imagina…

TweetNu sunt fotograf, sunt doar un tip cu aparat foto care surprinde imagini aleator. Nu sunt artist, pentru a organiza o expozitie foto precedata de un vernisaj. Motiv pentru care voi realiza una in mediul virtual: nu costa nimic, intra cine vrea, se uita cine poate :)

Asadar, va invit la prima mea expozitie foto online, intitulata Sincron. Imaginile au fost surprinse atat anul trecut, cat si anul acesta. In fotografii e vorba de socializare, sincronizare, prietenie. Vizionare placuta:

TweetE o intrebare la care cu greu cred ca o sa ne poata raspunde un psiholog. Nu e nevoie de argumente prin care sa dam vina pe criza, pe relatii, pe familie, pe examene grele. Cred ca singurul motiv care ii determina sa faca asta e dat de faptul ca nu pot lupta cu ei insisi si cu problemele pe care le intampina in viata. Iubita, nota proasta, o drama in familie, bani imprumutati de la camatari, le vom spune, pe scurt, probleme. Alcoolul, etnobotanicele sau alte substante chimice care-ti induc “starea de plutire”, le vom numi, pe scurt, motive (nu as adauga aici adevaratele droguri usoare, cum ar fi cannabisul, deoarece nu cunosc niciun caz de deces in urma consumului de iarba).

Ma macina subiectul de azi dimineata, cand am stat langa un tanar de 20 de ani, decedat, vreme de trei ore. Din cele auzite era un baiat de gasca, student in primul an la Facultatea de Horticultura din cadrul USAMV, optimist, se implica in fel de fel de activitati de voluntariat, iar unei prietene ii promisese ca va merge cu ea, astazi, la o petrecere in aer liber. Nu s-a mai intamplat asta, deoarece in jurul orei 5.00 s-a aruncat de la etajul VIII al celui mai inalt camin studentesc din campusul Hasdeu. De altfel, saptamana trecuta, un student in anul IV la Arhitectura si-a pus si el capat zilelor, aruncandu-se de pe o cladire de birouri din Alba Iulia.

Intrebarea care-mi va ramane in minte, dar mai ales in mintile parintilor celor doi tineri, va fi de ce? De ce nu au putut lupta cu problemele, cu viata, cu varsta, cu motivele? Mereu imi spuneam cat de norocosi ne putem considera odata ce ne-am nascut si am inceput sa pasim in aceasta lume. V-ati intrebat vreodata cum ar fi fost daca nu ne aflam aici, sa nu gandim, sa nu vedem, sa nu interactionam cu cei din jur, sa nu simtim ceea ce simtim zilnic, sa nu facem ceea ce facem zilnic?

Asadar, de ce se sinucid tinerii? De ce cauta motive sa se sinucida si nu solutii pentru a tine piept problemelor, de orice natura ar fi ele? De ce, cand viata e frumoasa, berea e rece, ciocolata e dulce, iar anii care urmeaza asteapta sa-i exploram si exploatam la maximum…

TweetMajorarea TVA de la 19% la 24% va face ca preţurile la toate produsele şi serviciile să explodeze de la 1 iulie, adică în mai puţin de o săptămână. Este de aşteptat ca această creştere să depăşească procentul de 5%. Aşadar:

Reduceţi pe cât posibil consumul la lumină şi telefon

Renunţaţi pentru o perioadă la îmbunătăţirea garderobei

Dacă totuşi nu vreţi să reduceţi cheltuielile cu îmbrăcămintea sau încălţămintea, atunci cumpăraţi produse din second-handuri

Amânaţi vacanţele. Dar, dacă nu vă puteţi închipui o vară fără o călătorie, atunci urmăriţi ofertele last minute, la preţuri mult mai accesibile

Consumaţi mai multe legume şi fructe, care în această perioadă pot fi achiziţionate la preţuri mai mici decât în lunile de iarnă. De regulă, în pieţe, aceste produse sunt mai ieftine decât în supermarket

Urmăriţi promoţiile la produsele de curăţat şi de îngrijire corporală

Cu economiile făcute, PLECAŢI din ţara lui Papură Vodă!

TweetNu in una goala, ci una in care locuiesti alaturi de alte sase persoane. Si supravietuiti din 280 de lei pe luna. O camaruta, doua dulapuri, o soba prapadita si doua paturi ude mereu. Tu, o sotie si cinci copii. Asemenea familiei Czanka.

I-am descoperit azi, dupa ce doua studente la jurnalism in anul I (Oana si Andrada, care au si realizat un reportaj audio pentru un proiect european – il puteti asculta pe fundalul colajului) i-au vizitat acum cateva zile. Locuiesc sapte persoane intr-o singura incapere, pe strada Traian la numarul 11, intr-o casa pe care o observi de la o posta, deoarece ai impresia ca vei vedea cu ochiul liber cum o locuinta se darama. Nici macar nu e a lor si curand vor fi dati afara.

Azi le-am dus cateva haine (alaturi de Oana, Mara si Cristina), printre care am strecurat si un carnetel. Cel mai mic membru al familiei, Csaba, in varsta de 6 ani, si l-a insusit de cum l-a vazut. S-a apucat de desenat. Nu i-a luat mult pana ce sa ne arate creatia sa: o casa…

“Cand e senin ca acum suntem fericiti, cand ploua suntem tristi. Doua nopti am dormit uzi leoarca. Chiar si acum patul e inca ud”

Vezi o galerie foto: (more…)

TweetV-am spus ca am fost la Pianu de Jos, in acest weekend, la Golf Community Challenge. Puteti urmari fotografii si alte detalii in postarea anterioara. Va las acum sa urmariti ce s-a intamplat, de fapt, la turneul de golf.

V-ati prins care sunt eu?

TweetPasim mereu pe pietre de pavaj separate, dar care alcatuiesc acelasi trotuar. Niciun pas, insa, care se sprijina pe-o dala diferita nu seamana cu altul, unul precedent. Oamenii nu sunt rai si buni. Oamenii sunt diferiti. Sunt ca urmele de pe dalele de beton.

Nu suport mincinosii, cei care imi spun lucruri pe care nici ei nu le cred, insa simt ca trebuie sa o faca. Nu-i pot vedea pe cei aroganti, acei increzuti cu zambet fals. Nu vreau sa-i ascult pe cei care se dau importanti, niste dobitoci incoronati. Nehotaratii sunt cei mai complicati: acum vreau, mai tarziu nu vreau, ieri am facut, maine nu mai fac. Acei jucatori care, orice ar fi, stiu ca trebuie sa fii mereu aproape, dar sa taci, sa sezi, sa te ascunzi. Cu toate acestea, prefacutii sunt cei mai interesanti.

Nu-mi plac nesimtitii, ignorantii, sau acele persoane avide dupa atentie, dar care nu stiu sa ofere sau sa arate nimic, pentru ca nu le pasa. Persoanele reci, cei carora oricate le-ai explica, vor privi in sus si vor fluiera.

Ador persoanele care apreciaza un gest, iti spun ca esti interesant pentru ca ei chiar cred asta, te fac sa zambesti ori sa simti anumite clipe instant. Acele persoane care sunt al naibii de sincere, directe, incapatanate in sensul bun. Care nu te lasa sa fii mincinos, arogant, prefacut, nehotarat, cu zambet fals.

Cel mai important e ca noi, oamenii, lasam urme. Care, uneori, se spala la prima ploaie in timp ce sfaraie pe asfalt si-apoi dispar. Asadar, ce se intampla cand intalnim pesoane din prima categorie? Scurt, cu zambetul pe buze, ii transmitem un sincer: daca tu nu poti, va putea altcineva :)