TweetPrintre putinele lucruri de care sunt mandru e ca imi pot sustine si argumenta parerile. Mereu. In jurul nostru traiesc, insa, oameni care incearca intotdeauna sa iti arate ce nu merge, de ce nu merge, de ce nu o sa poti, de ce nu ai sa reusesti. Nu-i acuz si nu ii judec, poate o fac neintentionat, insa niciodata nu o fac aducand argumente.

In trecut ii spusesem unui coleg de liceu ca vreau sa dau la jurnalism. Bai, nu merge, lasa, ce e cu domeniul ala? Alege si tu Drept, ISE, nu ai sa te poti descurca in viata din jurnalism plus ca uite si tu cati fac jurnalism in ziua de azi si cati fac ISE. De ce crezi ca aleg ISE-ul? Ca e mai bine. Am dat la jurnalism, m-am angajat in presa, ma descurc in domeniu, imi place, ma sustin singur din cat castig si imi mai permit si sa ies in orasul in care m-am mutat de cinci ani. Acei multi care au dat la ISE sunt acasa. Colegul meu s-a intors, de asemenea, in orasul natal, unde nu face nimic si nici nu-i pasa.

In urma cu doi ani lucram la Monitorul de Cluj. In momentul in care am primit oferta de a pleca la Adevarul, unul dintre colegii care nu au mai ramas nici ei prea mult acolo mi-a spus: N-ai sa poti, e greu, mai bine stai aici si vezi ce-o sa mai fie. Nu e usor, dar pot. Sunt inca la Adevarul.

Prietenii mereu mi-au spus sa nu-mi fac credite, n-am sa le pot plati, o sa ma inec in datorii. Am avut. Trei. Din care am inchis deja doua.

Mi s-a spus sa nu-mi iau laptop Acer, acum 3 ani, deoarece se misca de parca ploua, se strica repede si serviceul nu e bun in tara noastra. Functioneaza si acum, merge mai bine decat multe laptopuri vazute de mine, l-am oferit parintilor deoarece e mai mult decat ar avea ei nevoie. Mi s-a spus sa nu-mi iau un anumit telefon, deoarece are culori sterse. A fost cel mai laudat telefon al meu de pana acum, mai ales in ce priveste culorile sale. Mi s-a spus sa nu-mi iau nici imprimanta, ca ce, la ce o folosesc? Am golit 3 cartuse in doua saptamani.

Nimeni, niciodata, cand imi spunea sa nu fac ceva ori “ma sprijinea”, spunandu-mi ca nu am sa pot, nu aducea vreodata argumente. De ce nu am sa pot? De ce sa nu imi iau? De ce sa nu merg acolo?

Le-am spus ca am sa plec din tara. Ca nu mi-e bine aici, vreau sa o iau de la capat intr-o alta lume, una mai buna. Deoarece m-a afectat bataia de joc a guvernantilor si mi-e scarba de toti gretosii din cluburi, mall-uri, restaurante, de pe drumuri.

Mi s-a spus ca nu am sa pot. Ca am sa curat WC-uri, o sa servesc mosnegi in restaurante, e scump, n-am sa ma pot intretine. Depinde, insa, de fiecare. Poate cei care nu au trecut de curatatul WC-urilor nu si-au dorit mai mult. Eu zic ca daca am reusit aici, voi reusi oriunde. Asa ca va spun o singura data, intr-o limba de circulatie internationala: This time don’t judge me, just watch me!

TweetCat esti de frumos, de cald, de primitor, de cuminte. Ti-am vizitat azi dimineata sprancenele, inainte sa te trezesti, si in oglindirea unor picuri de apa am putut observa si soarele, si luna, care-ti gadilau crestetul. Iti marturisesc ca azi-dimineata, pentru prima data, am ramas uimit de frumusetea ta la rasarit.

Am urcat aleile de pe Cetatuie singur, noaptea, dar ziua ma ajungea din urma. M-am oprit o secunda, pe la jumatate, privirea fiindu-mi furata de mirajul unei imagini care mi-a taiat respiratia: deasupra catedralei-emblema a Clujului, luna azvarlea cu semne de exclamatie spre steaua polara, care se afla la cativa ani lumina, sub ea.

Stralucirea le era furata incet de soarele care rasarea peste blocurile incolore, dinspre Marasti. In departare, doar sigla hotelului Melody mai palpaia. Era o liniste asurzitoare, nici macar tramvaiele de pornit, nu au pornit. Doi tineri, pe o banca ratacita, se tineau in brate, savurand fiecare secunda a pauzei dintre noapte si zi.

Tu, Clujule, ne faci atat de frumosi, de calzi, de primitori, de cuminti, de iubitori, cum nici nu iti poti macar imagina…

TweetPasim mereu pe pietre de pavaj separate, dar care alcatuiesc acelasi trotuar. Niciun pas, insa, care se sprijina pe-o dala diferita nu seamana cu altul, unul precedent. Oamenii nu sunt rai si buni. Oamenii sunt diferiti. Sunt ca urmele de pe dalele de beton.

Nu suport mincinosii, cei care imi spun lucruri pe care nici ei nu le cred, insa simt ca trebuie sa o faca. Nu-i pot vedea pe cei aroganti, acei increzuti cu zambet fals. Nu vreau sa-i ascult pe cei care se dau importanti, niste dobitoci incoronati. Nehotaratii sunt cei mai complicati: acum vreau, mai tarziu nu vreau, ieri am facut, maine nu mai fac. Acei jucatori care, orice ar fi, stiu ca trebuie sa fii mereu aproape, dar sa taci, sa sezi, sa te ascunzi. Cu toate acestea, prefacutii sunt cei mai interesanti.

Nu-mi plac nesimtitii, ignorantii, sau acele persoane avide dupa atentie, dar care nu stiu sa ofere sau sa arate nimic, pentru ca nu le pasa. Persoanele reci, cei carora oricate le-ai explica, vor privi in sus si vor fluiera.

Ador persoanele care apreciaza un gest, iti spun ca esti interesant pentru ca ei chiar cred asta, te fac sa zambesti ori sa simti anumite clipe instant. Acele persoane care sunt al naibii de sincere, directe, incapatanate in sensul bun. Care nu te lasa sa fii mincinos, arogant, prefacut, nehotarat, cu zambet fals.

Cel mai important e ca noi, oamenii, lasam urme. Care, uneori, se spala la prima ploaie in timp ce sfaraie pe asfalt si-apoi dispar. Asadar, ce se intampla cand intalnim pesoane din prima categorie? Scurt, cu zambetul pe buze, ii transmitem un sincer: daca tu nu poti, va putea altcineva :)

TweetNu sunt comerciali, nu vand, nu sunt o afacere, dupa cum spunea celebrul pianist clujean Lucian Ban despre noile talente de pe scena muzicala, dar care sunt tineri, plini de viata, iar muzica lor spune ceva care-ti ajunge direct la suflet, iar asta se intampla cu fiecare piesa.

Angus si Julia Stone, doi frati din Sydney, Australia. Au debutat in 2006, cu EP-ul Chocolates and Cigarettes, iar primul lor album s-a intitulat A book like this. Istoria lor, discografia si alte detalii le gasiti pe pagina oficiala de pe Wikipedia.

Urmariti in cele ce urmeaza o inregistrare video din unul din concertele lor live (piesa Mango tree), iar mai jos trei dintre piesele mele preferate: (more…)

Tweet

Cladirea Parlamentului din Ungaria

Prima data in viata, de Pasti nu am mai mers acasa la parinti, ci in tara vecina, Ungaria. Nu mi-a parut rau si va spun asta cu mana pe inima, deoarece am avut sansa sa vad un adevarat oras cultural, aflat la un pas de asa numitul oras de cinci stele – Cluj-Napoca. Mai e mult de investit, lucrat, educat in urbea din Transilvania noastra pana ce orasul sa ajunga asa cum primarul il crede. Sa nu mai zic de Bucuresti…

***

In Budapesta strazile chiar se spala, nu e praf (credeti-ma pe cuvant cand va spun asta), masinile arata de parca zi de zi ar fi lustruite in casele fiecaruia, cladirile au colturi rostuite, drepte, pe care tencuiala nu e crapata. Geamurile lucesc, peretii sunt netezi, de parca tot orasul ar fi construit din calcar si marmura (nu doar cladirea Parlamentului lor, inscrisa in patrimoniul UNESCO – cu adevarat o capodopera).

Budapesta e mai europeana ca intreaga Grecie, pana si oamenii sunt mai agitati putin. Pietonalele sunt pavate cu piatra dura, dreapta, mult mai lata decat cea de la noi. Orasul e intesat cu spatii verzi, de la parcuri, pana la mici oaze de verdeata, pe care te poti intinde fara ca autoritatile sa te amendeze. Da, intr-adevar, ai voie sa calci iarba, sa sezi pe ea, sa simti ca exista verdeata in orasul respectiv.

Cladiri de birouri nu exista in centru. Nici in apropierea centrului. Ori cel putin nu le-am vazut, datorita formelor constructiilor, care mentin aceeasi linie arhitecturala. Si apropo de cladiri si arhitectura, la ei totul e reabilitat, renovat si curat.

Dunarea si Citadela de deasupra orasului sunt, parca, un cuplu adorat si indragit de toti locuitorii maghiari. Si nu numai. Orasul e plin ochi de turisti. Stati linistiti, stiu si sa-i atraga, si sa-i lase sa plece cu amintiri frumoase…

Oamenii? Cu zambete pe fata, calmi, relaxati. Vreti sa va spun doua amanunte pe care cu siguranta le veti observa la ei, dar nu si la noi? Taximetristii sunt imbracati la patru ace, iar soferii autoturismelor dau prioritate de fiecare data biciclistilor! Cititi aici totul despre Budapesta.

Toate aceste aspecte ma fac sa cred ca acesta e motivul pentru care unii dintre noi nu pot convietui cu ungurii si nu-i plac de nicio culoare. Pentru ca sunt mai deschisi, mai occidentali, mai curati, mai diplomati…

***

Ar fi multe de spus despre capitala Ungariei, care m-a impresionat poate mai mult decat orasele grecesti din unele puncte de vedere. Dar o comparatie pe aceasta tema cu alta ocazie.

Cum m-am simtit in Budapesta? (more…)

TweetIn urma cu zece ani construiam autostrazi de nisip, in fata caselor, impreuna cu prietenii mei de atunci. Inainte cu cativa ani, tot cu iei ma jucam cu masinutele in casa zilnic, mai cu pofta atunci cand afara ploua. Tanjesc si acum dupa vremurile acelea, cand nu aveam nicio obligatie, decat cea de a merge la gradinita ori la scoala. Cu scoala a fost mai greu, deoarece cand veneam acasa eram nevoit sa imi fac temele si doar pe urma sa ies la joaca.

Daca as fi fost acum micul scolar de pe vremuri nu mi-as fi facut niciun fel de grija, deoarece ma puteam mandri chiar si in curtea scolii cu asemenea jucarii, care-mi fura ochii si acum, la 23 de ani, atunci cand ma plimb prin mall-uri. Parca as da copiii la o parte, furandu-le telecomenzile din maini.

Vremurile s-au schimbat mult. Tind sa cred ca s-au schimbat in rau, mult mai rau, deoarece foarte putini copii mai stiu sa se joace. Asta spun nu doar studiile, cat si medicii, parintii sau specialistii in domeniu. Pacat de ei, pentru ca nu mai stiu sa aprecieze bucuriile copilariei.

Cine nu si-ar fi dorit, oare, acum 10 sau 15 ani, sa fie mandrul posesor al unei jucarii asemenea acestor elicoptere cu telecomanda? As fi dat orice guma Turbo, orice vara la mare si oricate kilograme de dulciuri ca sa am unul :)

Daca as fi parinte, i-as cumpara fiului meu un asemenea elicopter teleghidat si poate unul chiar si mie. Ca sa va dezvalui un mic secret, ma uit si acum pe Youtube la filmulete cu , yacht-uri, masini, avioane si elicoptere telecomandate. Parca imi fac pofta. Sa nu va mai spun ce senzatie placuta ai atunci cand „conduci” unul.

TweetInainte de toate, bine v-am regasit pe blog, tinand sa va anunt ca a ajuns caldura si in casa noastra (update-urile cu detaliile de rigoare le gasiti in postarea precedenta). Intre timp, cu mainile inghetate, am lucrat la noua infatisare a site-ului, una care se pliaza mult mai bine cu ceea ce vroiam eu si anume colturi rotunjite, aplicatii mai multe, posibilitatea ca cititorii sa fie la curent cu ultimele si cele mai importante postari fara prea mult efort.

Pe langa noul template pe care l-am ales, sarac in culori, foarte light, m-am hotarat sa am un sidebar cat mai util, pe care l-am populat cu un poll, ultimele update-uri pe Twitter, o aplicatie flash care permite vizualizarea celor mai importante articole (momentan am pus patru de proba), o sectiune video si o alta unealta flash in care puteti da scroll urmarind cele mai comentate articole. Apropo de Twitter: in partea din dreapta de sus a fiecarui articol regasiti un buton cu ajutorul caruia puteti linkui postarea pe Twitter (procedeu mai vechi printre cunoscatori).

Nu lipsesc, desigur, butoanele “sociabile”, cum le spun eu, anume primele de sus, care va duc spre conturile mele de Twitter, Hi5, MySpace, Facebook, Youtube, Linkedin ori la RSS.

Cu toate ca multi au renuntat la blogroll in ziua de azi, am decis ca momentan sa il pastrez, mutandu-l mai jos. In footer sau in capatul paginii puteti vedea ultimele comentarii, tag-urile, dar si articolele impartite pe categorii sau in ordine cronologica.

Majoritatea aplicatiilor functioneaza, insa mai am de lucrat cateva zile pana ce site-ul va iesi din beta (cum le place dezvoltatorilor sa spuna). Apropo, stiti cum pot da repair la baza de date fara sa am phpMyAdmin instalat? Momentan nu pot uploada imagini, a crapat uploaderul si nu cunosc cauza.

UPDATE 1: Am reusit sa intru in baza de date, unde am dat un repair si un optimize la tot. Uploaderul tot nu functioneaza. Help? functioneaza, gratie lui Alex Mihaileanu. Cauza: plugin-ul SimpleTags.

UPDATE 2: Am schimbat headerul (nu e mare lucru, l-am realizat in Photoshop, deci e numai bun in lipsa de altceva ) si celebra pagina 404 :)

E nevoie, inainte de toate, sa concep un logo sau o alta imagine cu numele blogului pentru header, deoarece prezentul, pus de forma, e jalnic. Imi da careva o mana de ajutor in aceasta privinta? :)

TweetIn ultimul an de liceu, stateam cu mama in fata monitorului, citind, pe rand, profilul fiecarei facultati din Cluj-Napoca si Sibiu. Am cazut de acord sa aleg Facultatea de Drept sau ceva in domeniul informaticii. Timpul a trecut foarte repede, iar cu o luna sau doua inainte de Bacalaureat, mi-am dat seama ca nu m-am mai gandit deloc la facultate, iar in acel moment profilurile pe care le-am ales intre timp imi stateau parca in gat.

Legi? Sau iarasi matematica? Bleah, nu mai vroiam. Patru ani de liceu s-au scurs injurand matematica. Am ales un profil real inainte de a ma inscrie la liceu fiind indragostit, ca orice adolescent, de calculatoare, hardware, informatica.

Au mai trecut cateva zile si examenul final se apropia cu pasi repezi. Mai repede se apropia, insa, admiterea. Spontan si cu zambetul pe buze, am sarit din fata calculatorului si am fugit in camera alaturata. Vreau sa fac jurnalism, le-am spus (more…)