In urma cu zece ani construiam autostrazi de nisip, in fata caselor, impreuna cu prietenii mei de atunci. Inainte cu cativa ani, tot cu iei ma jucam cu masinutele in casa zilnic, mai cu pofta atunci cand afara ploua. Tanjesc si acum dupa vremurile acelea, cand nu aveam nicio obligatie, decat cea de a merge la gradinita ori la scoala. Cu scoala a fost mai greu, deoarece cand veneam acasa eram nevoit sa imi fac temele si doar pe urma sa ies la joaca.

Daca as fi fost acum micul scolar de pe vremuri nu mi-as fi facut niciun fel de grija, deoarece ma puteam mandri chiar si in curtea scolii cu asemenea jucarii, care-mi fura ochii si acum, la 23 de ani, atunci cand ma plimb prin mall-uri. Parca as da copiii la o parte, furandu-le telecomenzile din maini.

Vremurile s-au schimbat mult. Tind sa cred ca s-au schimbat in rau, mult mai rau, deoarece foarte putini copii mai stiu sa se joace. Asta spun nu doar studiile, cat si medicii, parintii sau specialistii in domeniu. Pacat de ei, pentru ca nu mai stiu sa aprecieze bucuriile copilariei.

Cine nu si-ar fi dorit, oare, acum 10 sau 15 ani, sa fie mandrul posesor al unei jucarii asemenea acestor elicoptere cu telecomanda? As fi dat orice guma Turbo, orice vara la mare si oricate kilograme de dulciuri ca sa am unul :)

Daca as fi parinte, i-as cumpara fiului meu un asemenea elicopter teleghidat si poate unul chiar si mie. Ca sa va dezvalui un mic secret, ma uit si acum pe Youtube la filmulete cu , yacht-uri, masini, avioane si elicoptere telecomandate. Parca imi fac pofta. Sa nu va mai spun ce senzatie placuta ai atunci cand „conduci” unul.

Inainte de toate, bine v-am regasit pe blog, tinand sa va anunt ca a ajuns caldura si in casa noastra (update-urile cu detaliile de rigoare le gasiti in postarea precedenta). Intre timp, cu mainile inghetate, am lucrat la noua infatisare a site-ului, una care se pliaza mult mai bine cu ceea ce vroiam eu si anume colturi rotunjite, aplicatii mai multe, posibilitatea ca cititorii sa fie la curent cu ultimele si cele mai importante postari fara prea mult efort.

Pe langa noul template pe care l-am ales, sarac in culori, foarte light, m-am hotarat sa am un sidebar cat mai util, pe care l-am populat cu un poll, ultimele update-uri pe Twitter, o aplicatie flash care permite vizualizarea celor mai importante articole (momentan am pus patru de proba), o sectiune video si o alta unealta flash in care puteti da scroll urmarind cele mai comentate articole. Apropo de Twitter: in partea din dreapta de sus a fiecarui articol regasiti un buton cu ajutorul caruia puteti linkui postarea pe Twitter (procedeu mai vechi printre cunoscatori).

Nu lipsesc, desigur, butoanele “sociabile”, cum le spun eu, anume primele de sus, care va duc spre conturile mele de Twitter, Hi5, MySpace, Facebook, Youtube, Linkedin ori la RSS.

Cu toate ca multi au renuntat la blogroll in ziua de azi, am decis ca momentan sa il pastrez, mutandu-l mai jos. In footer sau in capatul paginii puteti vedea ultimele comentarii, tag-urile, dar si articolele impartite pe categorii sau in ordine cronologica.

Majoritatea aplicatiilor functioneaza, insa mai am de lucrat cateva zile pana ce site-ul va iesi din beta (cum le place dezvoltatorilor sa spuna). Apropo, stiti cum pot da repair la baza de date fara sa am phpMyAdmin instalat? Momentan nu pot uploada imagini, a crapat uploaderul si nu cunosc cauza.

UPDATE 1: Am reusit sa intru in baza de date, unde am dat un repair si un optimize la tot. Uploaderul tot nu functioneaza. Help? functioneaza, gratie lui Alex Mihaileanu. Cauza: plugin-ul SimpleTags.

UPDATE 2: Am schimbat headerul (nu e mare lucru, l-am realizat in Photoshop, deci e numai bun in lipsa de altceva ) si celebra pagina 404 :)

E nevoie, inainte de toate, sa concep un logo sau o alta imagine cu numele blogului pentru header, deoarece prezentul, pus de forma, e jalnic. Imi da careva o mana de ajutor in aceasta privinta? :)

In ultimul an de liceu, stateam cu mama in fata monitorului, citind, pe rand, profilul fiecarei facultati din Cluj-Napoca si Sibiu. Am cazut de acord sa aleg Facultatea de Drept sau ceva in domeniul informaticii. Timpul a trecut foarte repede, iar cu o luna sau doua inainte de Bacalaureat, mi-am dat seama ca nu m-am mai gandit deloc la facultate, iar in acel moment profilurile pe care le-am ales intre timp imi stateau parca in gat.

Legi? Sau iarasi matematica? Bleah, nu mai vroiam. Patru ani de liceu s-au scurs injurand matematica. Am ales un profil real inainte de a ma inscrie la liceu fiind indragostit, ca orice adolescent, de calculatoare, hardware, informatica.

Au mai trecut cateva zile si examenul final se apropia cu pasi repezi. Mai repede se apropia, insa, admiterea. Spontan si cu zambetul pe buze, am sarit din fata calculatorului si am fugit in camera alaturata. Vreau sa fac jurnalism, le-am spus (more…)

Nordul Greciei, luna august, mileniul trei. Vara. Caldura, dar nu canicula.

Dupa o noapte lunga pe strazile incruntate ale Bulgariei, o tara inspaimantata de ea insasi, incepi sa te acomodezi cu linistea, insa doar abia de la intrarea pe autostrada elena, care strabate taramul lui Zeus pe la miazanoapte.

Timpul trece repede si, dupa ce abia ti-ai revenit din somn, afli ca ai ajuns in portul Keramoti, unde odata coborat din autocar esti fugarit spre gura unui monstru ce inghite camioane, automobile si tot ce-i trece pragul. E feribotul care asteapta sa te duca pe insula cufundata dimineata in ceata.

In 30 de minute, atat cat dureaza drumul de pe continent pe insula Thassos, caci despre ea este vorba, poti sta de vorba cu pescarusii, care-ti spun Legendele Olimpului ori de cate ori le oferi un pufulete.

Ai ajuns iar amanuntele nu mai conteaza. Te-ai cazat la o vila simpatica, nu departe de plaja, langa o brutarie care in fiecare dimineata emana un miros ce si pe Poseidon l-ar ademeni si scoate din adancuri. In partea estica a celui mai mare oras de pe insula, Limenas sau Thassos Town, se afla plaja, iar pe restul tarmului e amenajat un port pentru ambarcatiuni de toate tipurile, de la cele mai luxoase yachturi si pana la vapoare ori barcutele localnicilor.
Vizualizare hartă mărită

Poate unul din cele mai frumoase obiceiuri ale localnicilor de aici este servitul cinei in fata propriei ambarcatiuni. Pe trotuar, in strada. Canta, beau si mananca, iar turistii ii entuziasmeaza. Deasupra portului se afla Teatrul Antic, de unde imaginea asupra imprejurimilor este mai mult decat deosebita. Mai sus se afla ruinele orasului vechi, pe creasta micului munte ce strabate insula, de unde se poate admira cealalta parte a taramului.

Odata cu lasarea intunericului, stradutele inguste ale oraselului devin neincapatoare. Dupa fiecare apus, aici are loc un festival ce se repeta seara de seara. Terasele si tavernele sunt asaltate de turisti si de localnici, pontoanele se transforma in alei iar centrul asezarii de la malul insulei devine un mic centru comercial.

E greu de crezut ca o asemenea comunitate s-a integrat atat de bine si de usor in Uniunea Europeana. Insa de un lucru am ramas uimit: au atras mai multe fonduri europene decat, poate, intreaga noastra tara. In porturi, la muzee sau chiar pe autostrazi pot fi zarite pancartele care anunta sprijinul UE la dezvoltarea Hellasului.

Apa, de un albastru stralucitor, curata cum n-am mai vazut si mult mai blanda decat la noi te tine departe de sezlong, soare si plaja.

Timp de o saptamana, pentru mine Thassosul a fost Raiul pe Pamant. De ce oare a trebuit sa ma intorc de acolo?

UPDATE La Andi gasiti un ghid complet si anume traseul din Cluj-Napoca pana pe insula Thassos, cheltuieli cu transportul, cazarea si banii de distractie. Nu am fost cu el (si mi-e ciuda sa vad ca am fost in acelasi loc – insa in statiuni diferite – cam in aceeasi perioada), dar sunt sigur ca ne-am distrat la fel de bine :)

Click pentru zoom

Ghilimelele isi au locul lor, dat fiind faptul ca aceasta a fost tema din acest an a Festivalului Sighisoara Medievala. La fel de bine, insa, am putea scapa de ele, deoarece intr-adevar, in Sighisoara povestea continua.

Lasand la o parte aceasta analiza, tin sa ma mandresc cu cateva poze de la celebrul festival, aflat in acest an la editia cu numarul 17, cu cinci ani mai tanar ca mine. Am fost acasa saptamana trecuta, unde am avut ocazia sa ma relaxez intr-o prima parte a concediului. Acum iata-ma intors la serviciu o saptamana, insa programarea de pe peretele redactiei imi spune ca de lunea viitoare ma voi putea bucura din nou de doua saptamani de liniste.

Revenind la festival, caldura ce a inconjurat cetatea – (inca) singura locuita din Europa – nu i-a tinut pe turisti si pe locuitorii orasului intre peretii grosi si racorosi ai caselor, rasarind fiecare, cu mic, cu mare, la evenimentul ce marcheaza, o data pe an, iesirea la lumina a burgului medieval.

Imaginea ce mi-a ramas in minte dupa aceasta editie a fost una ce pe jumatate ma deceptioneaza si in acest moment, anume oamenii din jurul nostru, care devin tot mai ipocriti, lacomi si ingamfati, dar pe jumatate ma bucura, mai ales dupa ce am vazut ca cetatea este, inca, un punct de atractie pentru mii de turisti straini dar si romani.

Cercei prelucrati manual, obiecte din ceramica, tablouri sau chiar picturi direct pe piele, la fata locului, dansuri medievale, spectacole traditionale, stegari dar si fochisti au dat piept cu mititeii fripti la poalele fortaretei, inconjurati de tone de bere si cazane pline cu porumb fiert. Ca ne mira sau nu, am fost si continuam sa fim romani, astfel incat nu vom putea avea niciodata un festival pur medieval, unde sa nu vedem un gram de gunoi pe strazile pe care pasim.

Am ramas uimit sa vad ca lucrarile de reabilitare a stradutelor din cetate sunt in plina desfasurare, astfel incat nicio haina, produs sau obiect existent in oraselul de pe colina sa nu fie umplut de praf. Iar daca tot vorbeam de lacomie, iata ca draga primarie din varful dealului s-a gandit sa mareasca pretul de intrare in cetate pe perioada de desfasurare a festivalului la zece lei, iar tinerilor comercianti de obiecte confectionate cu suflet sa le perceapa o taxa de cativa lei pe metru patrat. Pe ora.

Culorile ne-au alungat insa toate gandurile, iar privelistea din Turnul cu Ceas a fost, din nou, ametitoare. Asadar, poze. Click pe ele pentru zoom.

Ma consideram o persoana fara prea mult noroc in competitii sau mici concursuri. Nici la loz in plic nu am castigat vreodata, dar de data aceasta blogul mi-a purtat noroc.

Am scris despre TIFF si, daca tot am facut-o, mi-am inscris site-ul si in competitia UrsusFilm. Una dintre postari a fost votata de zeci de persoane (pe multi nici nu-i cunosc, dar le multumesc tuturor), clasandu-ma, in cele din urma, pe locul 7. Potrivit regulamentului, primii 10 castiga automat un sistem LG Home Theatre despre care puteti afla detalii aici.

Urmeaza ca Tudor Giurgiu, presedintele TIFF, sa desemneze cel mai bun articol dintre cele zece, care va fi premiat cu un televizor LG LCD. Oricat de optimist as fi nu as ajunge asa departe, deci imi ramane sa le urez succes celorlalti noua clasati in top (castigatorul ar trebui sa-i invite pe toti ceilalti noua castigatori la un film pe noul LCD :P).

Campania/competitia a avut ca scop popularizarea TIFF pe internet. Din cate am vazut, au fost destul de multe persoane care s-au inscris ori cu blogul, ori sa voteze, deci cred ca ideea a fost un succes. De asemenea, campania a fost una inedita, avand posibilitatea de a citi multe articole care mai de care mai interesante si entuziasmante. Felicitari, pe aceasta cale, si initiatorilor.

Multumesc, de asemenea, Ursus si UrsusFilm.

PS: Titlul reprezinta subiectul mesajului primit astazi pe e-mail.
PPS: Traiasca blogurile si blogosfera. Nu, Tibi? :)

Un colt de paradis, o apa cum numai in filmele cu americani fitosi mai vezi, o vreme splendida si, neaparat, barci. Nu obisnuiesc sa pun poze pe blog (de aceea tin si un fotoblog), dar tineam neaparat sa impartasesc aceste imagini superbe, care vorbesc de la sine, si cu voi. Iata unde am fost in weekend, cu doi prieteni buni si colegi:

Nu merita sa iti pierzi timpul si resursele de orice fel pe litoralul nostru jegos si plin de manele, cand langa Cluj gasesti o asemenea bijuterie. Merita.

PS: Noi am fost mai sus de baraj, dar peste tot e absolut superb. Da, de Tarnita e vorba.

PPS: Mi s-a terminat acumulatorul aparatului foto, dar promit ca data viitoare va arat si poze in timp ce facem valuri cu barca cu motor.

Cuvânt înainte: Interviul de mai jos este realizat de Brigitta Fetser, studentă în ultimul an la sectia Jurnalism din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării a Universităţii “Babeş-Bolyai”.

Am ezitat câteva săptămâni, însă am decis să îl postez într-un final şi pe blog (în varianta integrală şi originală), fiind primul interviu în care am avut ocazia de a povesti pe larg ce înseamnă jurnalismul şi această meserie pentru mine. Cu riscul de a supăra câteva dintre persoanele care citesc postările de pe acest site, nu pot decât să vă doresc lectură plăcută.

Jurnalismul ca tezaur

Se simţea pregătit pentru meseria  de jurnalist de o viaţă, cum spune el, însa în momentul în care a pătruns în redacţia unui ziar local şi-a dat seama că a păşit abia pe prima treaptă dintr-un şir lung, până să ajungă la titulatura de “presar”.A lucrat luni de zile cu promisiunea că va fi angajat şi într-un final i s-a îndeplinit dorinţa.

Radu Neag, un tânăr jurnalist de doar 22 de ani, scrie azi materiale de presă pentru una dintre cele mai importante instituţii de presă din România, compară metaforic jurnalismul cu o fată de care s-a îndrăgostit, iar cariera cu un basm în care trăieşte desfăşurarea acţiunii. Tânărul jurnalist vorbeşte sigur pe sine despre un happy-end, însă nu o singură dată la capăt de drum, ci în fiecare zi la apusul soarelui.

***

“Un jurnalist trebuie să gândească în locul a sute, chiar mii de persoane şi să-şi pună mereu întrebările pe care şi le pun ei”

Brigitta Fetser: Cum ai ajuns la cotidianul “Monitorul de Cluj”, primul ziar la care ai lucrat?

Mi-am luat inima în dinţi, pentru că ştiam cum privesc toţi persoanele noi, mai ales studenţii şi am vorbit cu un coleg care era deja angajat acolo. Am mers cu ideea de a face practică, evident, cum încep toţi. Am intrat în redacţie, am făcut cunoştinţă  şi astfel a început acel ceva de care nu mă pot despărţi acum.

Aveai încredere în ceea ce ai învăţat la facultate, adică  te simţeai pregătit atunci când ai intrat pentru prima dată în redacţie?

Dacă aş fi învăţat la facultate să spun “bună ziua”, răspunsul ar fi da, însă de la prima ştire scrisă mi-am dat seama că practica nici nu se compară cu teoria şi cursurile de la  facultate. Ce m-a ajutat a fost faptul că ştiam termenii, teoria: ce înseamnă şapou, cât de lung trebuie să fie, ce conţine, ce scoţi în titlu. Dacă eram pregătit? Cred că mă simţeam pregătit de o viaţă pentru asta, dar când am început să scriu primele rânduri mi-am dat seama că mă înşel.

Cât de greu este să te angajezi la un ziar din Cluj?

Dacă vrei să faci asta cu adevărat şi ai învăţat să ai răbdare, e foarte simplu. Nu trebuie decât să (more…)