Nu am terminat bine proiectul foto din Funky Bar, unde am decorat tavanul cu 122 de portrete close-up alb-negru, ca un amic a si venit cu ideea sa organizez o expozitie foto in Malț Cafe & Bar, in acelasi campus studentesc.

N-am ezitat, eu fiind mai naiv de obicei :) si am si ales tema – carisma. Va fi o selectie aparte din shootingurile realizate pana acum si expozitia se va numi cum altfel decat… Charismatique. Va fi o expozitie foto cu vanzare, iar vernisajul acesteia va avea loc duminica, de la ora 17.00, in Malț Cafe & Bar (urcati Piezisa si, cand sa intrati in club Ring nu o faceti, ci uitati-va in stanga, veti vedea un local dragut). Click aici pentru mai multe detalii despre expozitie, precum si afisul (il puteti vedea si pe blog, pe coloana din dreapta).

Va astept cu mare drag, sa admirati si mai ales sa criticati fotografiile si frumosul din ele :)

UPDATE: Poze cu localul decorat

Fotografiatul de placere e ca si scrisul de placere: incepi timid, iti cauti unghiul de abordare, privesti in ansamblu si, in final, declansezi. O persoana poate fi fotografiata in sute de ipostaze, din unghiuri diferite, la fel cum si un articol intr-un ziar/o postare pe un blog poate fi abordat in zeci de feluri. Nicio fotografie nu seamana cu alta, la fel cum niciun text nu seamana cu altul. Ori de cate ori ai incerca sa le refaci, ele capata sensuri diferite. Involuntar.

Fotografiatul, precum scrisul, trebuie facut cu placere, cu pasiune. Nu-mi plac pozele la kilogram si fotografii care, desi au aparatura de sute de milioane, ori nu stiu sa o foloseasca, ori isi bat joc, ori fotografiaza doar ca sa aiba ce vinde (de cele mai multe ori servicii care lasa de dorit). Cei fotografiati trebuie tratati cu respect, cu rabdare, au nevoie de timp pentru a te lasa sa le patrunzi in minte si in simtiri, sa se acomodeze cu tine, sa scape de crispare. A fotografia o persoana e asemanator cu a o desena: cauti sa scoti in evidenta cele mai frumoase trasaturi, expresii (nu neaparat zambete) si stari de spirit ale acelei fiinte.

Ador sa fotografiez oameni si sa-i privesc prin vizorul aparatului. E o lume in care toti sunt egali, indiferent de imbracaminte, stilul de a umbla/sta, povesti, zambi ori a se bucura. Nu e vorba de bani, e vorba de povesti create pe pietonale, in parc, in natura sau intr-o camera amarata si, dupa, de inspiratie, deoarece o umbra conturata intr-o culoare diferita poate schimba complet imaginea scrisa in megapixeli.

Cea mai mare bucurie pe care am avut-o pana acum legat de fotografie nu s-a datorat castigului, nici putinelor concursuri la care am participat, ci in urma feedbackului. Cel mai mult ma motiveaza cand vad ca zeci de persoane pe care le-am fotografiat, prieteni sau nu, se bucura inca de acele ilustrate, deseori vazandu-le, de exemplu, ca poza de profil pe anumite siteuri de socializare. O persoana apreciaza serviciul pe care i l-ai oferit nu atunci cand iti spune ca e multumita sau fericita, ci atunci cand le arata si altora asta.

Fotografia care imi place mie e despre oameni, povesti, bucurie, frumusete,  sentimente.

Va invit sa ne bucuram impreuna de toate astea pe paginile create special pentru fotografie: un site, un fotoblog si doua pagini de Facebook (profesional si personal) unde va indemn sa dati like :)

Visam la un concediu superb, dar a fost o vacanta cum nu ne-am inchipuit. Escapada in Grecia, de saptamana trecuta, mi-a schimbat nu numai modul de a privi si a trata viata, ci m-a facut sa apreciez si mai mult oamenii din jur. Am invatat sa fiu mai bun, am invatat sa iau decizii si, cel mai important, am invatat ca viata depinde de luarea unor decizii.

Voi scrie insa despre nebunia pe care am trait-o in tara alb-albastra, iar despre viata, prieteni si alegeri ma voi ocupa personal :)

Greece Summer Trip – episod pilot

Plecarea a vut loc vineri noaptea. Am calatorit prin Sibiu – Valea Oltului – Ramnicu Valcea – Craiova – Bechet (de unde am luat feribotul peste Dunare) – Bulgaria (o tara parca tot mai tare uitata de lume) – Grecia. Deoarece sambata era aproape seara cand am ajuns si eram aproape de Halkidiki, ne-am hotarat sa ramanem peste noapte aici. Am mers intr-o statiune din apropiere, unde prima data am sarit in mare :) apoi am inceput sa cautam cazare. Doar jumatate dintre noi au gasit, intr-o vila, iar noi am dormit in cort pe plaja.

Nu va puteti imagina (cei care nu ati facut-o) cum e sa dormi pe plaja in cort, pe sunetul facut de valurile care se sparg de tarm, acompaniat de sunetul greierilor. A fost una din cele mai superbe experiente traite in Grecia. Cortul il instalam in cinci minute, in timp ce stateam cu totii la o bere, noaptea, pe plaja. Dormeam neacoperiti, temperatura peste noapte era perfecta, iar dimineata nu te trezeai inainte de 9.00, cand intr-adevar incepea sa fie prea cald. Cortul, unul numai perfect de vara, cu gaurele, permitea aerului sarat sa patrunda inauntru si sa adormi nu doar pe un fundal sonor minunat, ci si pe unul olfactiv. Iar noaptea, noaptea era superba, puteai privi toate stelele, mult prea multe pentru a calma fiorii care-mi treceau prin fiecare nerv.

Duminica am pornit catre vestul Greciei, portul Igoumenitsa, de unde urma sa luam feribotul catre insula Paxos. Am ramas impresionat (inca o data) de infrastructura rutiera a grecilor. Autostrada spre vest trece, cred, prin cel putin 15 tuneluri. La iesirea din ultimul dai ochii cu marea. Ti se taie respiratia. Iti vine sa te dezbraci si sa te arunci in mirajul racoros si albastru…

A trecut ziua repede, feribot avand abia dupamasa. Ne-am imbarcat, am parcat masinile pe punte si apoi, vreme de aproape doua ore, am admirat marea larga, a carei culoare se pierdea la orizont. In dreapta de insula Corfu rasarea insula Paxos. Am ajuns exact la apus. Am facut turul insulei si deja se intunecase.

Nu aveam niciun plan, nu stiam unde mergem (am vazut doar doua poze pe internet cu insula), nu stiam ce vom face, insa cel mai important lucru e ca toti vroiam asta, sa exploram, sa ne bucuram, sa traim clipe neprevazute, necunoscute.

Am inceput sa cautam cazare, iar pentru ca nu am gasit am pus iar corturile pe o plaja din estul insulei (spre bucuria mea). Am povestit toata noaptea, am ras si am facut baie la lumina stelelor, pana in momentul in care o romanca, una din singurele de pe insula, a oprit vazand numerele de inmatriculare ale masinilor si, povestind, ne-a spus ca pe insula nu exista nicio plaja, iar lumea incepuse sa fie deja iritata…

Probabil se referea la plaje de nisip, deoarece a doua zi, luni, ni s-a parut ca vedem paradisul. Turul insulei pe lumina a fost fenomenal. Plaje de pietris alb, apa albastra precum in vederile de la tarabe, stanci, oameni zambitori, era de vis. Intre timp am gasit si cazare – am stat in doua case cu 20 de euro pe noapte de persoana timp de trei nopti.

Au urmat, apoi, poate cele mai frumoase zile din viata fiecaruia dintre noi. Noi, baietii, ne doriseram stanci de pe care sa sarim inca din momentul in care povesteam de Grecia. Am gasit, in vestul insulei: stanci de 6 metri, stanci de 10 metri, stanci de 12 metri. Am sarit ca niste copii nebuni, pana si fetele au facut-o, am facut scufundari pe sub arcuri pietroase si am inotat cu pestii. La pranz ne-am intors din salbaticia formata din roci si am admirat portul Lakka, o laguna albastra a barcilor.

N-au lipsit nici scuterele. Am inchiriat doua buburuze, cu care am facut turul insulei noaptea si partial ziua. N-as putea descrie in cuvinte nici aceasta experienta, practic dimineata te urci pe doua roti, accelerezi si explorezi necunoscutul. Nu exista politie, nu exista cocalari in trafic, nu exista claxoane.

Aproape de finalul tripului nostru am urcat pe o barca de pasageri si am navigat catre o insula mai pica, denumita Antipaxos, renumita pentru nisipurile sale de aur si culoarea si mai albastra a apei – plajele sunt incluse in top 10 al celor mai frumoase din Europa. Baie, soare, in fata marea, in spate muntii, o zi superba, incheiata in acelasi ritm: corturi pe plaja si foc de tabara.

Dimineata, la usa cortului aud vorbindu-se in italiana. Erau doi soti, care si-au lasat yachtul in laguna si coborasera pe plaja pentru a merge la una din tavernele din apropiere sa manance. La intoarcere ne-au invitat pe yacht pentru a ne servi cu apa, deoarece ni se terminase. Nu o sa credeti, dar am dat de niste oameni iesiti din comun, de o omenie neintalnita: am navigat cu ei toata ziua, am gatit si am baut pana in zori, ne-am imprietenit iar seara am iesit la o cina, unde ne-au promis ca vor vizita Cluj-Napoca. Mai mult, a doua zi, la plecarea noastra, au venit in port pentru a ne face cu mana. Speechless. Va invit sa cititi intreaga poveste traita alaturi de ei, e scoasa parca dintr-un film sau o carte

Credeam ca vacanta noastra e incheiata, zambeam fericiti dupa toata nebunia de o saptamana, dupa intamplarea cu italienii, insa nu a fost deloc asa. Pe strazile Gaios-ului, portul insulei Paxos, in ultima noapte Catalin, unul din cei mai buni prieteni, i-a cerut Oanei, iubita sa, sa isi petreaca viata alaturi de el. Nu stiu exact momentul in care s-a intamplat, nici locul, nici cuvintele sale, insa stiu doar ca Oana mi-a aratat imediat inelul si parca timpul se oprise. Ce saptamana, ce vacanta, ce oameni, ce experiente!

Am trait altfel. Ne-am dat seama ca ne bucuram de fiecare clipa, ca totul e mai frumos atunci cand nu iti faci planuri si am promis ca nu ne vom schimba niciodata. Nu vom fi cocalari, nu vom fi ciobani fata de altii, nu vom fi niciodata indiferenti, mincinosi sau superficiali. Vom merge inainte cu zambetul pe buze, vom lua viata de coarne si o vom scutura de toate frumusetile pe care ni le poate oferi. Suntem optimisti si emanam optimism. Iar pentru ca am filmat totul si Trilulilu.ro a imbratisat ideea, ne-a oferit sansa de a difuza pe site-ul lor, cel mai vizitat din Romania, un serial compus din 8 episoade. Pilotul a fost lansat si probabil l-ati vazut mai sus, iar urmatoarele episoade vor sosi ulterior (stati linistiti, o sa aflati cu totii de ele). Aveam nevoie si de un nume, astfel incat eu, impreuna cu Andi, nu am stat prea mult pe ganduri si am infiintat noua noastra pagina (va invitam sa ii dati like - tot aici vor putea fi urmarite productiile noastre), sub tutela careia vor rula toate proiectele noastre. Credeti-ne, vor fi multe, din ce in ce mai entuziaste. Ce nume am ales? A fost mai simplu decat pare: ALTFEL.

Tu, cel care ai citit pana aici, cu siguranta nu esti departe de felul nostru de a fi. Poate ai fi vrut sa fii cu noi, acolo, in calatoria vietii noastre. Dar nu-i nimic, vor mai fi. Scrie-ne si data viitoare vom fi mai multi. Deoarece ne place sa avem in jur oameni deosebiti, persoane altfel.

Viata e frumoasa. Nu, nu e un cliseu, daca intr-adevar asa suna pentru tine inseamna ca gandesti prea mult. Nu o mai face. Traieste, bucura-te, ia decizii, zambeste.

PS: Multumesc Tudor Cutus si Calin Biris pentru ajutorul acordat, Trilulilu, Smailo pentru ca a fost partenerul nostru in excursie, oferindu-ne doua GPS-uri de ultima generatie si, nu in ultimul rand, celor alaturi de care m-am bucurat in aceasta vacanta minunata: Andi, Catalin, Croco, Anca, Oana, Mihaela, Alina.

Nu va faceti griji. Eu am incredere. Vedeti, putem reusi sa facem orice ne propunem, le-am spus prietenilor inainte de a se afla castigatorul celui mai mare concurs de parodiat reclame din tara, Grand Spoof 2011, organizat de IQads. Am fost intrecuti de alti finalisti, dar mai apoi am revenit. Si am castigat. Noi, cei din provincie, cei din Ardeal, o mana de oameni care intr-o seara s-au adunat in fata unui magazin si au filmat parodia la o reclama (detalii aici). Eram toti obositi, flamanzi si vroiam acasa. Dar ne-am distrat. Andi isi dorea sa realizam spooful, noi aveam incredere de la inceput si, cu putina vointa, a fost filmat.

La aflarea castigatorului, dupa inscrierea sa in concurs, una din singurele terase populate inca in Cluj-Napoca, cea de la Booha Bar (deoarece odata cu plecarea studentilor Clujul devine pustiu) si-a indreptat atentia catre masa noastra. Abia dupa incheierea competitiei am realizat ca a fost un concurs serios, foarte cunoscut pe plan national. Pana atunci am luat-o ca pe o distractie, am fost niste naivi, asa cum ne place noua sa fim si sa traim majoritatea momentelor. Intr-adevar, n-am fi reusit fara ajutorul celor care ne cunosc, dar si al celor care care (inca) nu au facut asta. Fara voturile lor probabil nu am fi fost aici, dar ei au considerat ca meritam.

Spooful castigator:

Vedeti, putem reusi sa facem orice ne propunem, au fost cuvintele pe care le-am rostit din nou. Intr-adevar, putem reusi sa castigam un concurs cu un spot filmat de unul din cei mai profesionisti cameramani din Cluj nu ca tehnologie, studio si alte echipamente pe care le-au folosit competitorii nostri, ci prin daruirea, increderea si tehnica sa (jos palaria, Vlad Anca), dar si prin voie buna.

E remarcabil cât de mult îţi poate fi influenţată viaţă de doar câteva persoane. Simpla lor prezenţă în apropierea ta te poate duce de la o potenţială mediocritate la o probabilă excelenţă, în doar câţiva ani. Mă mai întreb uneori, când îmi amintesc, câţi dintre noi am mai fi ceea ce suntem azi dacă acele două, trei, sau poate patru persoane nu ar fi existat, ori ar fi fost un pic mai altfel decât sunt.

Iar unii dintre ei, oamenii care au declanşat în noi acea furtună atât de necesară strălucirii, nici măcar nu vor şti vreodată cât de mult din ceea ce suntem le datorăm. Poate că nici măcar nu şi-au propus să facă asta. Tot ce au avut de făcut a fost să vadă în noi o strălucire pe care noi simţeam că nu o avem.

Cuvintele inclinate de mai sus completeaza poate una din cele mai bune carti romanesti, Suntem furtuni, semnata de Andrei Rosca. Intr-adevar, putem fi niste furtuni si intr-adevar, putini stim ca in viata conteaza mult mai putin tehnica, tehnologia, norocul, banii, smecheria, minciuna, precum oamenii pe care noi ii alegem sa ii avem in preajma.

Noi am facut-o si pe asta. Pentru ca nu putem trai unii fara altii si pentru ca stim sa fim oameni. Iar pentru a intelege mai bine ce inseamna oamenii din jurul meu, iata cu ce m-au surprins de ziua mea weekendul trecut.

Prieteni, ce urmeaza? :)

E o vedeta, dar nu in tabloide, ci in anturajul celor care o cunosc si ajung sa o cunoasca. E o invingatoare pentru ca face ceea ce si-a propus si ce ii place. Si e perseverenta. Si daca nu ajunge sus azi, incearca maine. E tanara care a dus Romania (figurativ) mult mai sus decat unde a mai fost vreodata: pe cei mai inalti vulcani si munti.

Robert Turcescu mi-a spus, mai demult, ca trebuie sa tinzi spre varfuri, iar dupa ce le cuceresti, sa tinzi spre varfuri si mai inalte. Asta face Crina “Coco” Popescu. Dar mai face ceva: (more…)