Fotografiatul de placere e ca si scrisul de placere: incepi timid, iti cauti unghiul de abordare, privesti in ansamblu si, in final, declansezi. O persoana poate fi fotografiata in sute de ipostaze, din unghiuri diferite, la fel cum si un articol intr-un ziar/o postare pe un blog poate fi abordat in zeci de feluri. Nicio fotografie nu seamana cu alta, la fel cum niciun text nu seamana cu altul. Ori de cate ori ai incerca sa le refaci, ele capata sensuri diferite. Involuntar.

Fotografiatul, precum scrisul, trebuie facut cu placere, cu pasiune. Nu-mi plac pozele la kilogram si fotografii care, desi au aparatura de sute de milioane, ori nu stiu sa o foloseasca, ori isi bat joc, ori fotografiaza doar ca sa aiba ce vinde (de cele mai multe ori servicii care lasa de dorit). Cei fotografiati trebuie tratati cu respect, cu rabdare, au nevoie de timp pentru a te lasa sa le patrunzi in minte si in simtiri, sa se acomodeze cu tine, sa scape de crispare. A fotografia o persoana e asemanator cu a o desena: cauti sa scoti in evidenta cele mai frumoase trasaturi, expresii (nu neaparat zambete) si stari de spirit ale acelei fiinte.

Ador sa fotografiez oameni si sa-i privesc prin vizorul aparatului. E o lume in care toti sunt egali, indiferent de imbracaminte, stilul de a umbla/sta, povesti, zambi ori a se bucura. Nu e vorba de bani, e vorba de povesti create pe pietonale, in parc, in natura sau intr-o camera amarata si, dupa, de inspiratie, deoarece o umbra conturata intr-o culoare diferita poate schimba complet imaginea scrisa in megapixeli.

Cea mai mare bucurie pe care am avut-o pana acum legat de fotografie nu s-a datorat castigului, nici putinelor concursuri la care am participat, ci in urma feedbackului. Cel mai mult ma motiveaza cand vad ca zeci de persoane pe care le-am fotografiat, prieteni sau nu, se bucura inca de acele ilustrate, deseori vazandu-le, de exemplu, ca poza de profil pe anumite siteuri de socializare. O persoana apreciaza serviciul pe care i l-ai oferit nu atunci cand iti spune ca e multumita sau fericita, ci atunci cand le arata si altora asta.

Fotografia care imi place mie e despre oameni, povesti, bucurie, frumusete,  sentimente.

Va invit sa ne bucuram impreuna de toate astea pe paginile create special pentru fotografie: un site, un fotoblog si doua pagini de Facebook (profesional si personal) unde va indemn sa dati like :)

Au trecut mai bine de patru ani de cand stateam pe holul unei redactii, asteptand sa fiu primit in practica si – speram eu – sa scriu prima stire pe bune. La finalul zilei nu doar am scris-o, ci si am aflat ca va fi publicata in ziar. Era vorba de o amarata de stire. Dar atunci mi se parea ceva grozav. Ulterior am fost angajat, am trecut prin doua redactii de-a lungul timpului, am scris mii de stiri si cred ca tot atatea articole, am cunoscut un sir nenumarat de oameni, am fost martor la sute de evenimente. In prezent, privind inapoi, nu pot decat sa fiu recunoscator pentru tot ceea ce mi s-a intamplat, ca am luat deciziile potrivite, precum am simtit.

De la dorinta de a intra intr-o redactie de ziar, la publicarea primei stiri, trecand apoi prin nenumarate evenimente, doua redactii, zeci de deschideri de ziar, unele chiar si la nivel national, am ajuns sa trag o linie. Sa privesc in urma si sa unesc cu o linie punctele, momentele prin care am trecut (connecting the dots Zambeste.De luna viitoare voi porni pe un nou drum. Un nou inceput. Simt ca vreau sa fac altceva. Privind inainte nu-mi pot da seama ce va urma, incotro ma voi indrepta, dar stiu ca am mai facut o data asta si, la final, totul a fost clar. Rupeti-va 15 minute din timpul pe care il aveti si ascultati un discurs sincer al celui mai inspirat om de pe planeta:

Imi cer scuze, fetelor, nu exista. Eu sunt simplu, imi plac lucrurile simple, lucrurile marunte, ma bucur de rasarit dimineata, imi place ploaia, ador sa vad un zambet dimineata, imi place sa mangai si sa privesc in ochi, nu sa rotesc cheile pe deget, nici sa nu raspund la telefoane doar de dragul de a va pune pe ganduri, nici sa nu spun noapte buna. Imi place sa spun noapte buna atunci cand am cui si imi place sa sun atunci cand am pe cine. Imi place sa fac ce simt. Daca imi impun sa nu, atunci as fi superficial. Dar sunt destui superficiali, bucurati-va de acestia.

Aud pe la colturi ca fetele se plictisesc de lucrurile simple repede. Unele nici nu le vor, le place cocalarul, ipocritul, indiferenta, cei care le fac sa sufere. Probabil o sa negati cu toate, dar sa stiti ca asa e, ganditi-va mai bine. Va raman in cap fostii indiferenti si ii iubiti pe cei nesimtiti, partial ignoranti. Nu sunt oameni rai, poate, dar sunt oameni care nu stiu sa va arate ce simt si, cel mai probabil, nu simt sau nu vor sa simta. Iar voi va plangeti apoi de toti baietii si spuneti ca nu mai exista oameni cum visati voi. Dar in cele din urma visele sunt diferite de realitate, de ceea ce va doriti.

N-as fi scris postarea asta daca nu as fi avut o discutie interesanta as zice, cu cateva minute inainte.  Sorry, dar eu nu ma schimb pentru nimic si pentru nimeni. Un singur lucru am invatat in viata:  sa realizam cine suntem de fapt si sa incercam cu toate fortele pe care le mai avem sa fim noi. In copilarie stiam destul de bine cine suntem, apoi a venit societatea si a inceput sa ne invete cine ar vrea sa fim, spunea Andrei Rosca.

Well, take me as I am or watch me as I go, e simplu :)

E o vedeta, dar nu in tabloide, ci in anturajul celor care o cunosc si ajung sa o cunoasca. E o invingatoare pentru ca face ceea ce si-a propus si ce ii place. Si e perseverenta. Si daca nu ajunge sus azi, incearca maine. E tanara care a dus Romania (figurativ) mult mai sus decat unde a mai fost vreodata: pe cei mai inalti vulcani si munti.

Robert Turcescu mi-a spus, mai demult, ca trebuie sa tinzi spre varfuri, iar dupa ce le cuceresti, sa tinzi spre varfuri si mai inalte. Asta face Crina “Coco” Popescu. Dar mai face ceva: (more…)

“Totul e o minciuna”, spunea presedintele unui ONG din Rosia Montana care militeaza pentru protejarea zonei, in momentul in care am pasit in biroul sau. L-am intrebat la finalul discutiei de ce nu inchid toate birourile si asociatiile partenere si fac o cheta din banii stransi sau ramasi, cheama toti oamenii si pun umarul la salvarea zonei. Trebuie sa va spun – celor care nu ati fost acolo – ca o mare parte a zonei e inca poluata de vechile mine si de ce a ramas in urma exploatarii de acum doua secole. E un sat parasit, cu o carciuma in piata centrala, copiii alearga pe strazi alaturi de caini deoarece nu au unde se juca, iar batranii isi petrec ultimele clipe pe banci, in fata portilor, ori pe terasa barului.

ONG-urile sunt niste conglomerate infiintate pentru a mulge bani ori de la societatea civila, ori de la statul roman, ori de la RMGC. Nu vreau sa generalizez, mai sunt si oameni cu suflet care chiar cred ca vor salva zona si incearca sa tina piept celor care detin controlul (banii). Niste naivi.

Trebuie sa acceptam lumea in care traim ori sa murim cu refuzul de gat. Deoarece de secole, societatea noastra e condusa de bani si de cei puternici, respectiv cei care detin banii. Incerc sa fiu cat mai realist. Nu pot nici sa accept proiectul propus pentru aurul de la Rosia Montana, dar nici sa fiu de acord sa nu se faca nimic.

Nu imi pasa de aur – am renuntat de mult sa cred ca tara e a noastra, a oamenilor, atata timp cat iti e retrocedat un imobil intr-o fractiune de secunda si esti aruncat in strada – si de cei care vor beneficia de pe urma exploatarii. Pentru ca da, sunt sigur ca se va incepe exploatarea. Imi pasa, in schimb, de faptul ca se va investi in acea zona. Daca se respecta termenii contractului.

Intr-adevar, e o zona superba si care merita vizitata si nu vorbesc doar de Rosia Montana ci si de peisajele din imprejurimi. Dar nimeni nu o face. Vad doua variante: ori lasam totul sa se scufunde si sa dispara in neant, ori suntem de acord cu exploatarea, semnam un contract beton si ii lasam pe altii sa dea gaura iar in jur sa repare si (neaparat) sa respecte termenii contractului si raspunderea in totalitate. Alegeti voi, eu m-am exprimat deja.

Cineva spunea ca atata timp cat localnicii refuza, fiind pamantul lor, nu ar trebui sa se faca nimic. Asa e moral si legal. Dar ce mai e moral in ziua de azi? Sa fim realisti, inseamna mult prea mult Rosia Montana. Si oricum 80% din oameni au plecat deja din zona. Raman doar cei cu interese. De ambele parti, de la cel mai mic si pana la cel mai inalt nivel.

Dar toate cele de mai sus sunt de prisos daca (mai) credeti in Captain Planet…

Un (alt) tanar a decedat la ghidonul unei motociclete in Cluj-Napoca. Din fericire nu a mai omorat pe nimeni, cum s-a intamplat in alte cazuri. Interziceti motocicletele in Romania, deoarece imprudenta, amatorismul si vitejia unora o sa ne omoare in curand pe toti.

Interziceti BMV-urile, Mercedes-urile si Audi-urile. Salvati viata unor ipocriti care apasa pedala pana in podea. Salvati astfel si pietonii de pe trotuare sau din masinile mai ieftine care circula regulamentar, dar care n-au nicio sansa in caz de accident.

Interziceti etnobotanicele. Scapati-i de o grija pe parintii care n-au timp sa-si creasca si sa-si educe copiii (aici ma refer la minori, au fost inregistrate cazuri de copii de 12 ani, iar media e de 17 ani), care nu stiu ca fumeaza ingrasamant de plante si prafuri folosite la spalaturile vaginale.

Interziceti cluburile pentru toti cei de mai sus si luati masuri drastice in cazul celor sub 21 de ani care vor sa intre sa bea cocktailuri pana se pun in cap. Poate asa, rata de promovabilitate la Bac ar fi mai mare.

Interziceti cocalarii, indiferenta, proasta purtare, lipsa de respect, interziceti parintii care renunta la tot pentru a castiga cativa bani in plus sau renunta la educatia copiilor lor pentru a castiga un salariu pe care, constienti cu siguranta, il ofera pe tava acelorasi copii care noaptea merg in cluburi, baga etnobotanice cu vodka si Redbull, se urca bauti la volan sau la ghidonul unei motociclete, o “calca” si omoara oameni nevinovati.

De fapt e mai simplu sa interziceti tot in Romania.

Postarea de fata se adreseaza clujenilor. E pentru tine, cel care stai acum in fata calculatorului in loc sa iesi pe strazile orasului. Deoarece o sa te simti ca intr-un oras cu adevarat european.

Sa-ti spun pe scurt ce mi s-a intamplat ieri si sper ca dupa aceea sa inchizi calculatorul, sa te echipezi si sa mergi in centru:

Foto: Caius Ratiu

Am vazut oameni relaxati. Mai relaxati ca niciodata. Sute, mii de zambete. In Piata Unirii copiii se jucau in fantana arteziana, iar parintii lor stateau intinsi, la propriu, in apa si se sprijineau de marginea fantanii. In Piata Muzeului s-a umplut de terase. Si de oameni. Ziua am ascultat pentru doua minute un spectacol ad-hoc, organizat de patru tineri care bateau in niste tobe si cantau la fluier. Dansau in acelasi timp. Seara, tot aici, doi baieti si doua fete nu au mai gasit locuri unde sa se aseze si au luat practic o masa libera, alaturi de care era doar un scaun si le-au mutat in fata unei banci publice. Trei s-au asezat pe banca respectiva iar unul pe scaun si stateau, astfel, toti la aceeasi masa, in aceeasi piata pe aceeasi terasa.

Oamenii au fost superbi ieri. Europeni. Dar asta cred ca devine deja un cliseu. As spune doar ca ieri, oamenii au fost oameni.

Inchide acum calculatorul si iesi in oras, fi si tu om printre aceiasi oameni, simte-te bine. Totul tine doar doua saptamani (o saptamana Zilele Clujului si putin peste o saptamana TIFF-ul) si crede-ma, o sa fie ceva ce cu siguranta ai sa regreti daca nu apesi naibii butonul de shutdown odata :)