Multi s-au intrebat ce o sa se intample in 11.11.2011. Pe plan local, aceasta zi e una istorica: la ora 0.30 primarul Clujului, Sorin Apostu, a aflat ca este retinut pentru 29 de zile pentru luare de mita in forma continuata. Nu lungesc povestea, ati aflat cu totii noutatile.

Dar de ce aceasta zi a fost socanta pentru mine?

Aflandu-ma in clubul Obsession, pe post de fotograf la Balul Bobocilor FSPAC (Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii), dupa aflarea deciziei data de judecatoarea Curtii de Apel in cazul Apostu, am incercat sa fac un scurt sondaj de opinie intre tinerii viitori jurnalisti.

Am intrebat 6 studenti in anii I si II (aleatoriu) daca stiu cine e Apostu si daca au aflat ca e cercetat pentru luare de mita.

Socant e faptul ca doi dintre viitorii jurnalisti nu cunosteau numele Apostu si niciunul din cei sase nu stiau ca acesta a fost retinut.

Dezbateti voi viitorul presei.

Mi se pare impresionant modul in care au fost mobilizate “fortele” mass-media in ce priveste nunta regala din Marea Britanie. Cadrele surprinse de BBC sunt fenomenale – am ramas cu gandul la imaginea transmisa de camera montata deasupra celoi doi miri in catedrala, coborand incet. Oare cate camere a trimis BBC la acest eveniment? Un coleg a spus, mai in gluma, mai in serios: toate. Nu ar fi exclus…

Una din echipele BBC. Foto: BBC World News

Cat despre fotografi, momentan, pe blogurile mass-media am descoperit doar cum s-au pregatit fotografii Reuters pentru acest eveniment, iar micile detalii pe care le-au dat au fost clar pe gustul meu. Mai ales poza cu “kilogramele” de echipament :)

Redau cateva paragrafe de pe blogul fotografilor Reuters:

The plan however (as thorough as it is) involves some serious kit. Between us we will carry 10 cameras and a vast array of glass from 800 and 600mm lenses down to a 15mm fish eye and an even wider lens on a Go-Pro action camera. Conservatively this is 50kg (110 pounds) of kit each.

Many of these will be fired remotely using pocket wizard wireless triggers and will shoot using wider lenses to give an overview of the pomp and ceremony as the day goes on freeing us to concentrate on the more important tighter pictures of the happy couple, ‘that dress’ and, fingers crossed even a little kiss.

UPDATE: Iata si pozele (ultimele packages)

Foto: Reuters Photographers

La sunetul sirenelor saream pe telefon. De obicei Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta e la curent cu orice catastrofa/crima/accident/moarte.

“Aveti vreo interventie?”, intrebam, scurt, prezentandu-ma.

“Nu avem niciun apel, incercati la Ambulanta”, imi spuneau cei de la centrala. Sunam la Serviciul de Ambulanta si nimic. Probabil un sofer de pe Salvare vroia sa scape mai usor de intersectie ori sa nu mai astepte la semafor, imi spuneam. Inchideam si imi anuntam colegii ca nu s-a intamplat nimic…

“De ce naiba la noi in Cluj nu moare nimeni, nu se sinucide, nu sunt scandaluri“, se auzeau unele voci din redactie.

In asemenea cazuri, presa e o meserie bolnava. Oare am ajuns sa traim din nenorocirile altora? Sa ne castigam banii din lucrurile rele care li se intampla unor persoane printre care traim? Aceste intrebari si le punea si James Nachtwey, unul din cei mai buni si cunoscuti fotografi de razboi din lume. Sa ne facem materialele din catastrofele din viata semenilor nostri, ori sa sarim ca arsi atunci cand doi se taie intr-un bar, dar nu si atunci cand o eleva e premiata la nivel international?

De afara, presa pare lapte si miere. Ce frumos e sa scrii despre ceea ce vezi, cred unii. Multi nu stiu insa ca nu e asa. Iar pentru ca vorbesc acum de categoria “Socant”, generatoare de clickuri si rating ridicat, am sa vin cu un exemplu. In presa iti dezvolti unele simturi, dar renunti, fara sa iti dai seama, la altele. Atat de repede vei fi imun la unele lucruri incat nici nu-ti vei da seama si vei incepe sa gandesti ca si alti colegi, asteptand moartea, crima, catastrofele, dezastrele naturale.

Un om a fost taiat in doua de tren anul trecut. Jurnalistii prezenti la fata locului, calcand pe creieri, intestine si alte organe din corpul omului, notau in carnetele toate detaliile. Fotografii trageau 10 cadre pe secunda. Dupa o ora sau doua, site-urile incepeau sa clocoteasca deja din cauza titlurilor care anuntau evenimente “incredibile”, “socante”. Unii chiar postau aceste poze, fara pic de respect fata de familia si cunoscutii victimei, ce sa mai vorbim de cititori. Vazand toate astea, nu ai cum sa nu revii la vechea intrebare (asta daca ti-a mai ramas cat de cat o bucata de constiinta) si sa te gandesti un minut daca nu cumva, noi din cadrul sistemului, nu traim de pe urma necazurilor anumitor persoane. Iar aceasta intrebare cred ca un singur raspuns are…

Pe de alta parte, se intampla uneori sa iei parte la un scandal, sa asisti la acte de violenta, dar sa nu intervii sau nici macar sa nu incerci sa aplanezi conflictul, din simplul motiv ca “asta nu e treaba ta”. Oare nu luam si noi parte la ceea ce ne inconjoara (citandu-l iar pe Nachtwey)? Indiferent de ce a facut acel om, care, sa zicem, e batut in fata ta in timp ce tu faci poze, gandeste-te ca poate fi mama ta, fratele tau sau copilul tau.

Stiu ca o asemenea mentalitate, ca a mea, nu e bine primita in presa. Daca nu iti place, pleaca, mi-ar spune unii. Eu le-as spune doar ca ar trebui, mai bine, sa-si deschida ei ochii. Mi-e mila uneori vazandu-i bolnavi si avizi dupa moarte, catastrofe, crima.

Iar eu nu plec nicaieri, mi-am gasit refugiul in spatele unor materiale in care descriu povestea unor personaje care merita sa fie cunoscute de publicul de la noi din tara, in mare parte needucat. E vorba de storyurile pozitive (in genul celor de aici, dar tratate jurnalistic) si, credeti-ma, nu are nimeni de pierdut din asta: aduc mai multe clickuri, rating si afisari. Deoarece, in prezent, presa asa se masoara, nu tinandu-se cont de feedback – cate share-uri a avut, cate comentarii, cate critici. Din pacate, la asta nu se uita nimeni, dar pe plan personal eu sunt multumit de micul pas facut: am renuntat la meseria bolnava.

Observatie: am fost intrebat de un coleg de breasla daca o sa refuz maine sa merg la un accident, in caz ca o sa se intample. Ideea nu e ca am renuntat la a mai scrie asa ceva, deoarece ce e eveniment e eveniment si face parte din meseria noastra, trebuie acoperit totul. Insa ce incercam sa subliniez e faptul ca voi renunta la acea gandire proasta, iresponsabila si inumana, de a-mi dori uneori “sa se intample”.

Presa din Romania isi da din nou cu stangul in dreptul si demonstreaza ca sursele nu mai au nicio valoare. Inca de pe bancile facultatii de jurnalism inveti ca o informatie trebuie verificata din minim doua surse.

Dar senzationalul e la el acasa in tara noastra: La un pas sa fie omorat de o imprimanta aruncata pe geam! IMAGINI FILMATE IN ROMANIA titreaza Mediafax, citand un site-ul CrimeTime (care face parte din portofoliul Pro TV SA).

O serie de imagini surprinse de camerele de supraveghere ale unui local, se pare din Cluj Napoca, face senzaţie pe un celebru site de internet. În imagini, un tânăr care vorbeşte la telefon este foarte aproape de a fi lovit de o imprimantă aruncată de la geam, scrie prestigioasa agentie de stiri Mediafax.

Odata cu aceasta stire, potopul: informatia a fost preluata de buna de Videonews.ro, Cancan.ro, Click.ro, Citynews.ro si probabil multe altele, care au prezentat stirea intocmai. Incredibil, socant, tanarul era sa moara! De ras, probabil…

Interesant e faptul ca toata inregistrarea a fost o facatura a tinerilor de la Booha, care au regizat toata intamplarea, au facut un colaj video si l-au urcat pe site-ul lor, foarte vizitat de studentii clujeni pentru amuzament. “Andi aproape omorat de o imprimanta. In timp ce vorbea la telefon. Evident ca ProTV-ul s-a sesizat si a facut o ancheta”, rad pe site realizatorii video-ului.

Evident, probabil toate ziarele platesc un abonament la Mediafax, de unde isi iau unele informatii, insa in acest caz scuzele nu-si mai au folos. Vina apartine, in primul rand, agentiei de stiri, dar in acelasi timp si editiilor online, care nu au verificat informatia. Am auzit ca ProTv Cluj s-a deplasat la fata locului pentru a face material, insa au aflat ca e vorba de o farsa :)

Andrei Aronet a lansat o leapsa interesanta si amuzanta as spune si m-a invitat si pe mine sa imi prezint “cartea de jurnalist”, pe care senatorul Ioan Ghise vrea sa o ceara tuturor jurnalistilor din Romania.

Am si eu cartea mea. De fapt, am chiar trei:

1. Legea celor puternici, de Steve Fainaru, primul jurnalist de origine romana laureat al premiului Pulitzer:

Steve, al carui tata s-a nascut si a trait in Romania, a fost corespondentul celor de la Washington Post in Irak, inca de la inceputul razboiului. Incetase sa scrie de razboi, de initiativele americane si de armata propriu-zisa. Jurnalistul descoperise ceva ce nimeni nu a mai exploatat pana atunci: o armata particulara. Zeci de firme de securitate in care erau angrenati fosti militari, deveniti mercenari, erau platite cu bani grei, uneori chiar de guvernul american, pentru a pazi diverse obiective. Steve a mancat, a dormit si a trait luni intregi alaturi de acesti mercenari, s-a imprietenit cu ei si cu sefii lor. Le-a cunoscut pana si problemele personale.

Am ramas impresionat de relatarea sa si felul in care a facut-o. Un adevarat documentar in randuri, difuzat de o parte si de alta a paginilor unei carti de care o sa-mi amintesc mereu. Adevaratul jurnalism de razboi, dar practicat in stilul materialelor de geografie, inginerie etc. realizate de National Geographic.

2. si 3. We the Media (de Dan Gillmor) si Digital cultures: Understanding New Media (de Gleen Creber si Royston Martin):

We the Media is one of the most provocative and important books for the future of new media, Christopher M. Schroeder – former CEO and publisher washingtonpost.com si Newsweek Interactive. Cred ca asta spune tot despre volumul care mi-a intarit increderea si pasiunea fata de new media.

Digital cultures: Understanding New Media e, in schimb, prima carte in care am putut citi despre cultura digitala, tot mai raspandita in lume. De asemenea, in volum puteti afla ce urmeaza dupa new media, iar asta nu va ramane decat sa descoperiti.

Care e cartea ta de jurnalist, PR-ist, bancher, inginer, profesor, student sau indiferent de profesia pe care o ai?