TweetE o intrebare la care cu greu cred ca o sa ne poata raspunde un psiholog. Nu e nevoie de argumente prin care sa dam vina pe criza, pe relatii, pe familie, pe examene grele. Cred ca singurul motiv care ii determina sa faca asta e dat de faptul ca nu pot lupta cu ei insisi si cu problemele pe care le intampina in viata. Iubita, nota proasta, o drama in familie, bani imprumutati de la camatari, le vom spune, pe scurt, probleme. Alcoolul, etnobotanicele sau alte substante chimice care-ti induc “starea de plutire”, le vom numi, pe scurt, motive (nu as adauga aici adevaratele droguri usoare, cum ar fi cannabisul, deoarece nu cunosc niciun caz de deces in urma consumului de iarba).

Ma macina subiectul de azi dimineata, cand am stat langa un tanar de 20 de ani, decedat, vreme de trei ore. Din cele auzite era un baiat de gasca, student in primul an la Facultatea de Horticultura din cadrul USAMV, optimist, se implica in fel de fel de activitati de voluntariat, iar unei prietene ii promisese ca va merge cu ea, astazi, la o petrecere in aer liber. Nu s-a mai intamplat asta, deoarece in jurul orei 5.00 s-a aruncat de la etajul VIII al celui mai inalt camin studentesc din campusul Hasdeu. De altfel, saptamana trecuta, un student in anul IV la Arhitectura si-a pus si el capat zilelor, aruncandu-se de pe o cladire de birouri din Alba Iulia.

Intrebarea care-mi va ramane in minte, dar mai ales in mintile parintilor celor doi tineri, va fi de ce? De ce nu au putut lupta cu problemele, cu viata, cu varsta, cu motivele? Mereu imi spuneam cat de norocosi ne putem considera odata ce ne-am nascut si am inceput sa pasim in aceasta lume. V-ati intrebat vreodata cum ar fi fost daca nu ne aflam aici, sa nu gandim, sa nu vedem, sa nu interactionam cu cei din jur, sa nu simtim ceea ce simtim zilnic, sa nu facem ceea ce facem zilnic?

Asadar, de ce se sinucid tinerii? De ce cauta motive sa se sinucida si nu solutii pentru a tine piept problemelor, de orice natura ar fi ele? De ce, cand viata e frumoasa, berea e rece, ciocolata e dulce, iar anii care urmeaza asteapta sa-i exploram si exploatam la maximum…

TweetMihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului International de Film Transilvania, raspunde prin cateva argumente interesante la intrebarea De ce trebuie sa vii la TIFF?, intr-un interviu acordat celor de la Hotcity. Mi-a placut partea cu “festivalul nu e unul facut pentru industrie, ci pentru public, e deschis publicului. Cinefilul care merge la film poate sa il opreasca pe strada pe Wim Wenders (invitatul special al TIFF 2010, n.RN.) si sa il ia la un separeu foarte prietenesc despre filmografia lui“.

Acelasi Chirilov povestea, in cadrul TIFF Lounge, despre spiritul festivalului, cuvinte in care m-am regasit si eu. Mihai povestea ca desi apar uneori probleme sau erori in ceea ce priveste sonorizarea intr-o sala de cinema, o subtitrare care nu-si gaseste locul sau, poate, lipsa de comunicare in unele cazuri nu dezamageste publicul, ci zambetul le ramane acestora mereu pe fata. “E interesant faptul ca lumea e fericita si iubeste TIFF-ul chiar daca apar uneori mici probleme. E acel spirit de solidaritate fata de festival, pe care il au ei, cinefilii, fanii TIFF“, spunea (aproximativ) Chirilov. Despre “sufletul” TIFF am mai povestit aici.

Pentru ca tot vorbim de spiritul festivalului si de solidaritate, sa nu va povestesc ca prietenul meu Andi s-a intalnit, pe strada Croitorilor, cu un mare regizor strain invitat la TIFF, maestrul fiind singur si rupt de beat. Evident nu l-a fotografiat :)

Pe voi ce va atrage la TIFF? Filmele, atmosfera, invitatii, petrecerile? Toate? :)

TweetPrimul test al vietii il treci la gradinita. Unii o fac in bratele parintilor. Se intampla atunci cand auzi prima intrebare grea din viata ta: ce vrei sa te faci cand vei fi mare? E grea privind-o acum, deoarece la 4-5-6 ani nu faci decat sa visezi la meseria pe care vrei sa o ai in viata. Te iei dupa televizor, cunostinte sau povesti…

Eu am vrut sa ma fac pompier. Mai tarziu, pe la 6 ani, visam sa devin cosmonaut. Sa explorez taramuri indepartate, sa leg prietenii cu extraterestri. Sa le demonstrez tuturor ca ei nu ne vor raul. La 8 ani m-am mai trezit putin, dar tot visam sa devin pilot pe avioanele de vanatoare ale americanilor. Sa pilotez un F16, sa zbor cu Mach 2 si sa conduc in vazduh o intreaga escadrila.

Uneori, eu si cercul meu de prieteni ne intreceam in concursuri de imaginatie: unul vroia sa devina doctor, sa vindece cancerul, altul vroia sa descopere apa pe Marte, alti doi amici visau sa faca inconjurul lumii, iar altul si-a propus sa scape lumea de infractori. Fetele visau, in general, sa se faca actrite, cantarete sau top modele…

Aveam planuri mari si visam cu ochii deschisi la indeplinirea lor.

Intr-o zi pleci de langa parinti, prieteniile vechi se destrama, cu toate ca rasar altele noi. Odata cu ele se spulbera si visele, dupa ce incepi sa iei viata in maini. Iti dai seama ca tot ce e mai frumos pe lume se intampla in copilarie. Viata unui om e mai frumoasa cand e pici, la fel cum un caine e mai frumos atunci cand e mic. Am gustat totul din plin.

In prezent, salariile scad, disponibilizarile vin. Dar ce se va intampla cu visele celor mici?

Tweet

Foto: www.boston.com/bigpicture

Argentina, 2001. Timp de 20 de ani, companiile nationale majore au fost vandute cu mult sub valoarea lor reala unor corporatii straine. Castigurile din privatizari au fost deturnate in buzunarele oficialilor corupti.

Noua legislatie a muncii elimina drepturile angajatilor. Malnutritia atinge cote alarmante, milioane de oameni sunt someri si se afunda in saracie, iar economiile lor au disparut odata cu falimentul sistemului bancar autohton. Politicile economice sunt dictate de FMI, iar corporatocratia pune stapanire pe una dintre fostele tari prospere a Americii de Sud.

Romania, 2010. Timp de 20 de ani, Romania s-a vandut. Ca painea calda. Noi ii spunem privatizare. In urma cu un an, tara s-a indatorat FMI, care si-a instaurat politicile economice in Guvern. Pensiile, salariile, modificarile financiare si tot ce misca in tara asta are loc doar cu acordul Fondului. Seamana cu modelul de mai sus? Iata ce relatau guvernantii luna trecuta: (more…)

TweetE primavara, pasarile canta de cum rasare soarele, iar pasii vecinilor de sus, care se grabesc catre serviciu, se aud tiptil, ca toaca unei biserici din departare. Greierii va lovesc in geam cu ultrasunetele lor, ce reusesc, parca, sa va gadile. Va treziti zambind, cu geamul deschis, vantul facandu-si loc usor, suflu cu suflu, prin micile spatii din tesaturile perdelelor.

Gradele se iau la intrecere afara: cand 18, cand 20, cand 24. Spre mijlocul saptamanii se anunta chiar 30, daca cei de la meteo si-au facut bine treaba.

Dar nu va pasa de vant, grade, soare. Deschideti calculatorul, loviti trei taste, faceti doua clickuri si incepeti sa aberati pe Twitter, pierzand vremea cu o viteza ametitoare. Incepeti sa vorbiti de vreme, de ce frumos e afara, desi n-ati fost, n-ati scos macar nasul in geam sau capul afara.

Update-uri, comment-uri, like-uri, bloguri, poze, filmulete, site-uri. Ne spuneti ce ati mancat si de unde ati comandat aseara. Ce ati facut la baie sau ne dezvaluiti dorintele arzatoare.

Cititi prognoza meteo pe internet, cititi stirile pe internet, salutati lumea pe  internet. Mai mult, mancare comandata de pe internet, filme downloadate de pe internet. Ce mai… viata digitala.

Dar…

…ce ati face fara Twitter si Facebook o saptamana? Dar ce ati face daca provocarea vietii voastre ar fi sa renuntati o saptamana la acest viciu bazat pe butoane? Sa iesiti in natura, la o plimbare. Un film la cinema, un suc pe terasa, o coborare de pe Cetatuie, dar mai intai o urcare? O bere in pub, un party pana in zori, o drumetie la Tarnita sau o excursie la mare…

PS: Nu luati nimic personal si raspundeti frumos la intrebare :)

Tweet

Foto: Sebi Olar

Stiti prea bine cu totii de cate lucruri si facilitati se bucura orasul nostru. Avem, printre altele, mall-uri, parcuri (chiar daca sunt putine), lacuri, cinematografe, fantani arteziene prea colorate, sali culturale, sali de sport, stadioane, bazine si chiar o faleza.

Nu avem, insa, multe alte lucruri, mai simple si mai marunte, ori care necesita investitii masive. Nu avem o linie de tramvai moderna, nu avem o Filarmonica, piste pentru biciclete, carnavaluri, spectacole stradale, calesti trase de cai si multe altele.

Va propun un exercitiu de imaginatie si va invit sa comentati ce v-ati dori sa avem in Cluj-Napoca. Amintiti-va orasele europene pe care le-ati vazut, povestile spuse de prieteni/parinti/bunici sau filmele pe care le-ati urmarit.

In ce ati investi daca ati fi primar? Ce ne lipseste, de ce am avea nevoie si ce v-ar incanta sa intalniti pe strazile orasului? Ce nu gasim in Cluj-Napoca? (raspundeti prin intermediul rubricii de comentarii de mai jos)

TweetVa provoc la un exercitiu de imaginatie si nu oricum, ci urmarind doua filmulete cu cele mai atragatoare si sexi femei in viata (o spune revista Esquire). Jocul pe care il vom juca se adreseaza atat fetelor, cat si baietilor. Inainte de toate, sa urmarim cele doua filmulete. Relaxati-va (baieti) si concentrati-va (fetelor). (more…)

TweetNu va e dor sa dati beepuri fetelor, iar ele sa va raspunda inapoi tot cu beepuri? Fetele, la randul lor, sa le dea beep-uri baietilor, iar ei sa le raspunda…

Sa le numarati. La primul apel sa stii ca se gandeste la tine, iar la doua apeluri sa-ti spui ca te iubeste :) Sau sa crezi asta daca primesti beep la ore fixe. In cate si mai cate nu credeam, oare, in acele vremuri. Da, ce vremuri…

Voi va dadeati beepuri? Ce va amintiti din acele vremuri?

Mihaela Racoviţan: tin minte ca era si un cod. Trei bipuri insemnau ceva, doua inseamnau altceva, cred ca operatorii bateau marunt din degete la vremurile alea. Nu prea isi scoteau banii:))

Mihaela Hiticaş: Aviz incepatorilor: Ora fixa = Te iubesc, un minut dupa ora fixa = Te doresc.

Mihai Biriş: 1 x ţârr = ma gândesc la tine; 2 x ţârr = te iubesc. Asta se cheama dragoste cu ţârâita :)

Letiţia Câmpan: O-> BIP! ….O+ BIP…….. O-> BIIIIP? …..O+ BIIIIP!…….O-> biip…….. O+ bip

Constantin Covaliu: Da da, cu bipuri la fix :)

Daniel Rus: Sau de vremea cand scriai la sarsitul mesajelor “sms back”.

Mihai Biriş: Vremurile actuale ne aduc dragostea “în retea” – vezi ofertele de mii de minute în retea. O murit bip-ul. Adevarul e undeva la mijloc: mai bine vorbesti un pic decat sa tat dai bipuri, dar nici prea mult ca… ce dracu sa tot zici? btw, nu-i tentativa de reclama la Cosmote :)

Monica Teglaş: Ce mai astepti? Da-mi un beep :)

Cezara Cartes: Mie nu mi-e dor de beep-uri, chiar deloc…ca si asa este unul care ma hartuieste cu ele de cateva luni :)

Mihaela Hiticaş: Eu inca mai dau bipuri :) Lui tata, care traieste in alta tara si caruia asa imi permit si eu mai des sa ii amintesc ca ma gandesc la el.

Andreea Enea: Chiar mi-e dor si mie. La noi parca era cu datul de beep cu numar necunoscut :)) Si da, beep la ora fixa, din ora in ora :D Mesaje tot la fel, numere pe care nu le stiam, ast sms :)) Pe atunci pretuiam. Si pretuiam fiecare cent. Si beep.