Multi s-au intrebat ce o sa se intample in 11.11.2011. Pe plan local, aceasta zi e una istorica: la ora 0.30 primarul Clujului, Sorin Apostu, a aflat ca este retinut pentru 29 de zile pentru luare de mita in forma continuata. Nu lungesc povestea, ati aflat cu totii noutatile.

Dar de ce aceasta zi a fost socanta pentru mine?

Aflandu-ma in clubul Obsession, pe post de fotograf la Balul Bobocilor FSPAC (Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii), dupa aflarea deciziei data de judecatoarea Curtii de Apel in cazul Apostu, am incercat sa fac un scurt sondaj de opinie intre tinerii viitori jurnalisti.

Am intrebat 6 studenti in anii I si II (aleatoriu) daca stiu cine e Apostu si daca au aflat ca e cercetat pentru luare de mita.

Socant e faptul ca doi dintre viitorii jurnalisti nu cunosteau numele Apostu si niciunul din cei sase nu stiau ca acesta a fost retinut.

Dezbateti voi viitorul presei.

Festivalul Comedy Cluj debuteaza oficial doar azi pentru mine :) fiind destul de prins zilele trecute cu finalizarea proiectului foto (care inca nu e gata, mai trebuie listate si lipite pozele). Va cer asadar ajutorul si v-as ramane recunoscator daca mi-ati recomanda niste filme si evenimente la care merita sa particip sau care nu trebuie pierdute la festivalul Comedy Cluj din acest an.

Idei, propuneri, invitatii? :)

Brancusi spunea ca murim atunci cand incetam sa mai fim copii. Personal, cand mi se spune ca sunt ca un copil sau rad ca un copil, nu pot decat sa ma bucur. Dar oare cati mai gandim in viata ca niste copii, luam decizii ca niste copii sau suntem naivi ca niste copii?

In astfel de vremuri tulburi, cand Londra e incendiata de niste huligani, cand planeta se afla in fata celei de-a doua crize, cand in Africa mii de oameni mor inca de foame si de sete, cand totul pare o mare conspiratie, ce-ar fi sa ne oprim pentru o secunda si sa luam drept exemplu niste copii? Ce-ar fi sa-i mai intrebam din cand in cand pe cei mici oare ei ce cred, cum vad lumea asta? Ori sa incepem chiar noi sa gandim si sa simtim ca niste copii.

Va dau mai jos doua exemple recente (din miile existente):

Foto: I Love Cluj

Sunt mereu nostalgic de fiecare data cand parasesc Clujul, dar mai ales cand ma intorc. Simt ca ma cuprinde un sentiment de fericire. Locuiesc de 6 ani aici si acest oras de care te indragostesti inexplicabil a devenit casa mea. Unii spun ca te daruiesti Clujului datorita oamenilor de aici. Sau a locurilor. Sau a aerului. N-am cautat niciodata motive si n-am cautat o explicatie serioasa. Initial vroiam sa merg la facultate in Sibiu, in 2005, dar o saptamana petrecuta in Cluj a fost decisiva. Nu regret deloc, ba dimpotriva, nu stiu daca in alt oras din tara as fi fost mai fericit. Am legat prietenii, am cunoscut locuri superbe, am descoperit strazi pe care m-as plimba zi si noapte. Iar cand plec vreme de 2-3 zile altundeva ma simt ca si cum as fi lasat acasa o persoana draga si ard de nerabdare sa ma intorc.

Ma intreb oare cat de dor le e de Cluj unor oameni precum Tudor Giurgiu, directorul TIFF, care-si petrece o mare parte din viata in Bucuresti, prin alte locuri din tara sau chiar in strainatate. Cum se simte insusi premierul Emil Boc, zi de zi in viata politica, departe de familie si de Clujul in care a devenit cunoscut? E oare Florin Piersic la fel de calduros cu oamenii si in alte localitati din tara ori doar la Cluj se simte ca acasa, in largul sau? Dar medicii clujeni nevoiti sa plece sa lucreze peste hotare? Dar studentii care dupa terminarea facultatii aici au fost nevoiti sa se intoarca acasa? Sau restul clujenilor plecati peste hotare sau in alte orase din tara?

Dar voua cat de dor va e de Cluj, cei plecati peste hotare sau oriunde in tara? Ce v-a facut sa va indragostiti de orasul din inima Transilvaniei?

Cand ti-ai pus ultima data intrebarea care e formatia ta preferata? Sau piesa ta preferata. Cred ca in ziua de azi e imposibil sa dai un singur raspuns si, mai ales, sa dai acelasi raspuns peste un an. Imi amintesc ca tatal meu adora trupa Phoenix. O adora in tinerete, o adora cand m-am nascut si o adora si acum. De altele am auzit foarte putine de la el…

Noi, insa, am trecut prin versurile compuse de trupele adolescentei, apoi de ritmurile cluburilor, diverse stiluri muzicale iar acum intregi playlisturi. Noi preferam aproape tot ce suna bine sau are anumite versuri in anumite stari in care suntem. Eu am faut o selectie a melodiilor/artistilor preferati in cinci minute. Am gasit noua (si as mai gasi o groaza). Asta acum, insa nu stiu ce selectie as face peste doua luni, de exemplu. Motivele variaza: traim intr-o epoca a internetului, unde descoperim ceea ce n-am fi descoperit altfel nici la clasicul radio. Putem sa punem piesa la bookmarks, daca e un link, sa o downloadam ori sa ii dam share pe dierse conturi de retele sociale. Am trecut de mult de vremea in care aveam o viata limitata din punct de vedere muzical/auditiv. Dar oare reusim sa apreciem la fel de mult ce ne place cum o faceau ai nostri in acele vremuri?

Tu ai reusit sa mergi mai departe, din copilarie sau cel putin din ultimii ani cu aceeasi piesa, acelasi artist, aceeasi formatie? Sa astepti concertul formatiei preferate o viata?

Iata preferatele mele din ultima perioada: (more…)