Visam la un concediu superb, dar a fost o vacanta cum nu ne-am inchipuit. Escapada in Grecia, de saptamana trecuta, mi-a schimbat nu numai modul de a privi si a trata viata, ci m-a facut sa apreciez si mai mult oamenii din jur. Am invatat sa fiu mai bun, am invatat sa iau decizii si, cel mai important, am invatat ca viata depinde de luarea unor decizii.

Voi scrie insa despre nebunia pe care am trait-o in tara alb-albastra, iar despre viata, prieteni si alegeri ma voi ocupa personal :)

Greece Summer Trip – episod pilot

Plecarea a vut loc vineri noaptea. Am calatorit prin Sibiu – Valea Oltului – Ramnicu Valcea – Craiova – Bechet (de unde am luat feribotul peste Dunare) – Bulgaria (o tara parca tot mai tare uitata de lume) – Grecia. Deoarece sambata era aproape seara cand am ajuns si eram aproape de Halkidiki, ne-am hotarat sa ramanem peste noapte aici. Am mers intr-o statiune din apropiere, unde prima data am sarit in mare :) apoi am inceput sa cautam cazare. Doar jumatate dintre noi au gasit, intr-o vila, iar noi am dormit in cort pe plaja.

Nu va puteti imagina (cei care nu ati facut-o) cum e sa dormi pe plaja in cort, pe sunetul facut de valurile care se sparg de tarm, acompaniat de sunetul greierilor. A fost una din cele mai superbe experiente traite in Grecia. Cortul il instalam in cinci minute, in timp ce stateam cu totii la o bere, noaptea, pe plaja. Dormeam neacoperiti, temperatura peste noapte era perfecta, iar dimineata nu te trezeai inainte de 9.00, cand intr-adevar incepea sa fie prea cald. Cortul, unul numai perfect de vara, cu gaurele, permitea aerului sarat sa patrunda inauntru si sa adormi nu doar pe un fundal sonor minunat, ci si pe unul olfactiv. Iar noaptea, noaptea era superba, puteai privi toate stelele, mult prea multe pentru a calma fiorii care-mi treceau prin fiecare nerv.

Duminica am pornit catre vestul Greciei, portul Igoumenitsa, de unde urma sa luam feribotul catre insula Paxos. Am ramas impresionat (inca o data) de infrastructura rutiera a grecilor. Autostrada spre vest trece, cred, prin cel putin 15 tuneluri. La iesirea din ultimul dai ochii cu marea. Ti se taie respiratia. Iti vine sa te dezbraci si sa te arunci in mirajul racoros si albastru…

A trecut ziua repede, feribot avand abia dupamasa. Ne-am imbarcat, am parcat masinile pe punte si apoi, vreme de aproape doua ore, am admirat marea larga, a carei culoare se pierdea la orizont. In dreapta de insula Corfu rasarea insula Paxos. Am ajuns exact la apus. Am facut turul insulei si deja se intunecase.

Nu aveam niciun plan, nu stiam unde mergem (am vazut doar doua poze pe internet cu insula), nu stiam ce vom face, insa cel mai important lucru e ca toti vroiam asta, sa exploram, sa ne bucuram, sa traim clipe neprevazute, necunoscute.

Am inceput sa cautam cazare, iar pentru ca nu am gasit am pus iar corturile pe o plaja din estul insulei (spre bucuria mea). Am povestit toata noaptea, am ras si am facut baie la lumina stelelor, pana in momentul in care o romanca, una din singurele de pe insula, a oprit vazand numerele de inmatriculare ale masinilor si, povestind, ne-a spus ca pe insula nu exista nicio plaja, iar lumea incepuse sa fie deja iritata…

Probabil se referea la plaje de nisip, deoarece a doua zi, luni, ni s-a parut ca vedem paradisul. Turul insulei pe lumina a fost fenomenal. Plaje de pietris alb, apa albastra precum in vederile de la tarabe, stanci, oameni zambitori, era de vis. Intre timp am gasit si cazare – am stat in doua case cu 20 de euro pe noapte de persoana timp de trei nopti.

Au urmat, apoi, poate cele mai frumoase zile din viata fiecaruia dintre noi. Noi, baietii, ne doriseram stanci de pe care sa sarim inca din momentul in care povesteam de Grecia. Am gasit, in vestul insulei: stanci de 6 metri, stanci de 10 metri, stanci de 12 metri. Am sarit ca niste copii nebuni, pana si fetele au facut-o, am facut scufundari pe sub arcuri pietroase si am inotat cu pestii. La pranz ne-am intors din salbaticia formata din roci si am admirat portul Lakka, o laguna albastra a barcilor.

N-au lipsit nici scuterele. Am inchiriat doua buburuze, cu care am facut turul insulei noaptea si partial ziua. N-as putea descrie in cuvinte nici aceasta experienta, practic dimineata te urci pe doua roti, accelerezi si explorezi necunoscutul. Nu exista politie, nu exista cocalari in trafic, nu exista claxoane.

Aproape de finalul tripului nostru am urcat pe o barca de pasageri si am navigat catre o insula mai pica, denumita Antipaxos, renumita pentru nisipurile sale de aur si culoarea si mai albastra a apei – plajele sunt incluse in top 10 al celor mai frumoase din Europa. Baie, soare, in fata marea, in spate muntii, o zi superba, incheiata in acelasi ritm: corturi pe plaja si foc de tabara.

Dimineata, la usa cortului aud vorbindu-se in italiana. Erau doi soti, care si-au lasat yachtul in laguna si coborasera pe plaja pentru a merge la una din tavernele din apropiere sa manance. La intoarcere ne-au invitat pe yacht pentru a ne servi cu apa, deoarece ni se terminase. Nu o sa credeti, dar am dat de niste oameni iesiti din comun, de o omenie neintalnita: am navigat cu ei toata ziua, am gatit si am baut pana in zori, ne-am imprietenit iar seara am iesit la o cina, unde ne-au promis ca vor vizita Cluj-Napoca. Mai mult, a doua zi, la plecarea noastra, au venit in port pentru a ne face cu mana. Speechless. Va invit sa cititi intreaga poveste traita alaturi de ei, e scoasa parca dintr-un film sau o carte

Credeam ca vacanta noastra e incheiata, zambeam fericiti dupa toata nebunia de o saptamana, dupa intamplarea cu italienii, insa nu a fost deloc asa. Pe strazile Gaios-ului, portul insulei Paxos, in ultima noapte Catalin, unul din cei mai buni prieteni, i-a cerut Oanei, iubita sa, sa isi petreaca viata alaturi de el. Nu stiu exact momentul in care s-a intamplat, nici locul, nici cuvintele sale, insa stiu doar ca Oana mi-a aratat imediat inelul si parca timpul se oprise. Ce saptamana, ce vacanta, ce oameni, ce experiente!

Am trait altfel. Ne-am dat seama ca ne bucuram de fiecare clipa, ca totul e mai frumos atunci cand nu iti faci planuri si am promis ca nu ne vom schimba niciodata. Nu vom fi cocalari, nu vom fi ciobani fata de altii, nu vom fi niciodata indiferenti, mincinosi sau superficiali. Vom merge inainte cu zambetul pe buze, vom lua viata de coarne si o vom scutura de toate frumusetile pe care ni le poate oferi. Suntem optimisti si emanam optimism. Iar pentru ca am filmat totul si Trilulilu.ro a imbratisat ideea, ne-a oferit sansa de a difuza pe site-ul lor, cel mai vizitat din Romania, un serial compus din 8 episoade. Pilotul a fost lansat si probabil l-ati vazut mai sus, iar urmatoarele episoade vor sosi ulterior (stati linistiti, o sa aflati cu totii de ele). Aveam nevoie si de un nume, astfel incat eu, impreuna cu Andi, nu am stat prea mult pe ganduri si am infiintat noua noastra pagina (va invitam sa ii dati like - tot aici vor putea fi urmarite productiile noastre), sub tutela careia vor rula toate proiectele noastre. Credeti-ne, vor fi multe, din ce in ce mai entuziaste. Ce nume am ales? A fost mai simplu decat pare: ALTFEL.

Tu, cel care ai citit pana aici, cu siguranta nu esti departe de felul nostru de a fi. Poate ai fi vrut sa fii cu noi, acolo, in calatoria vietii noastre. Dar nu-i nimic, vor mai fi. Scrie-ne si data viitoare vom fi mai multi. Deoarece ne place sa avem in jur oameni deosebiti, persoane altfel.

Viata e frumoasa. Nu, nu e un cliseu, daca intr-adevar asa suna pentru tine inseamna ca gandesti prea mult. Nu o mai face. Traieste, bucura-te, ia decizii, zambeste.

PS: Multumesc Tudor Cutus si Calin Biris pentru ajutorul acordat, Trilulilu, Smailo pentru ca a fost partenerul nostru in excursie, oferindu-ne doua GPS-uri de ultima generatie si, nu in ultimul rand, celor alaturi de care m-am bucurat in aceasta vacanta minunata: Andi, Catalin, Croco, Anca, Oana, Mihaela, Alina.

Lucrurile se intampla pentru ca trebuie sa se intample, imi spunea cineva in urma cu nu foarte mult timp. Saptamana trecuta, in Grecia fiind, mie si prietenilor cu care eram ni s-a intamplat ceva incredibil, de nedescris, care pe mine cel putin m-a marcat enorm. Nu, nu e un basm, e o poveste reala.

Am luat parte la vacanta vietii mele, cu cei mai frumosi oameni, pe una din cele mai frumoase insule din Grecia, Paxos (pe coasta de vest). In penultima zi a aventurii, ne-am imbarcat pe un taxiboat si am coborat pe o alta insula din apropiere, Antipaxos. Spre seara am pus corturile si am facut un mic foc in jurul caruia ne-am adunat cu totii la povesti si uitat la stele. Nu a trecut mult timp pana ce pe langa noi au inceput sa treaca mai multi italieni care poposeau in laguna cu yachturile. Mergeau sa ia cina la taverna de langa plaja, ne-au salutat respectuos, dupa care seara s-a terminat in liniste.

A doua zi nu aveam niciun plan. Urma sa ne intoarcem pe insula de pe care am plecat, fiindca nu mai aveam nici apa. Intre timp, unul din italienii care ne-au salutat in acea seara a revenit pe plaja de pe yacht si ne-a invitat pe barca lor, sa ne dea apa si o sticla de vin. Initial au mers doar doi dintre noi, insa mai apoi am fost invitati cu totii. Am ales sa mergem. Ne-au servit cu fructe, cu apa, cu suc, ne-au intrebat ce facem, de unde venim si au ramas impresionati ca am pornit in vacanta fara niciun plan.

Mai jos, toata trupa pe yachtul lui Matheo, alaturi de Gabriela

Matheo, capitanul si proprietarul yachtului denumit “Alba”, care vine de la numele mamei sale, “Miralba”, un italian de circa 50 de ani, navigheaza de jumatate de viata si e un spirit liber. Calatoreste de cativa ani cu Gabriela, iar impreuna fac cuplul perfect, desi nu sunt casatoriti.

Dupa o ora petrecuta in laguna, Gabriela ne-a invitat sa ducem bagajele noastre ramase de pe plaja pe yacht, urmand ca apoi sa navigam pana pe insula de unde venisem, ei avand drum acolo. Am ales sa mergem cu ei.

Am iesit in larg, eram plini de zambete cu totii, mai ales ca niciunul nu visa vreodata sa navigheze pe mare cu o asemenea ambarcatiune. Nu ne venea sa credem. Am oprit langa niste stanci imense, unde am inotat si ne-am scufundat. Matheo ne-a servit cu niste specialitati, as zice: icre de arici de mare, prinsi de el in apropierea stancilor. Dupa circa o ora, a inceput sa gateasca spaghetti. Fara carne, doar paste si un sos facut din rosii, ulei de masline si alte ingrediente care ne-au facut sa visam la acea masa cateva zile dupa.

Am ridicat panzele cu totii, ne-a invatat sa navigam si am plecat spre insula noastra. Cunostea fiecare ambarcatiune, stia la ce ora incepe sa bata vantul, era ca in basmele semnate de Jules Verne.

La asfintit am aruncat ancora. Matheo a scos o sticla de vin rosu, am ciocnit in numele prieteniei care s-a legat intre noi si am privit asfintitul. De nedescris!

I-am invitat seara la o cina, unde ne-am promis ca ne vom revedea, indiferent unde: la Cluj, la Rimini de unde vin ei ori pe mare. A doua zi urma sa plecam. Ne-am luat ramas bun cu greu si inca tot nu ne venea sa credem ce ni s-a intamplat.

In feeria creata, Catalin, unul din cei mai buni prieteni, a cerut-o de sotie pe Oana, prietena sa. Totul s-a intamplat pe o faleza oarecare de pe insula, in lumina unui felinar. Nu mai conta niciun detaliu, dupa o zi ca un basm. A ales sa spuna “Da”. Ne-am bucurat alaturi de ei pana in zori, iar dupa doua are am fugit spre feribot.

Vaporul a parasit insula. In zare, un yacht asemanator cu cel al italienilor dadea tarcoale portului. Erau Matheo si Gabriela, cautandu-ne din priviri. Au trecut prin port sa isi ia ramas bun. Am sarit toti la balustrada vasului, am inceput sa strigam si sa le facem cu mana. Ne-au urmarit cateva minute, dupa care au navigat de-a lungul insulei. Cu siguranta sunt cei mai buni, calzi, sufletisti si prietenosi oameni pe care i-am intalnit vreodata.

As fi regretat enorm daca in acea zi, cand ne-au invitat pe yacht, as fi luat o alta decizie. Am ales sa ne imbarcam, am ales sa calatorim cu ei, desi erau niste necunoscuti si noi eram niste necunoscuti pentru ei.

Dar alegerile pe care le facem ne schimba viata. Si, mai ales, oamenii pe care ii intalnim si oamenii din jurul nostru. Nu cred ca exista o reteta dupa care sa ne ghidam atunci cand alegem sa mergem pe un drum sau pe altul, cred ca totul tine de a face ceea ce simtim pe moment. We all make choices, but in the end, our choices make us.

Cititi totul despre vacanta vietii noastre

Brancusi spunea ca murim atunci cand incetam sa mai fim copii. Personal, cand mi se spune ca sunt ca un copil sau rad ca un copil, nu pot decat sa ma bucur. Dar oare cati mai gandim in viata ca niste copii, luam decizii ca niste copii sau suntem naivi ca niste copii?

In astfel de vremuri tulburi, cand Londra e incendiata de niste huligani, cand planeta se afla in fata celei de-a doua crize, cand in Africa mii de oameni mor inca de foame si de sete, cand totul pare o mare conspiratie, ce-ar fi sa ne oprim pentru o secunda si sa luam drept exemplu niste copii? Ce-ar fi sa-i mai intrebam din cand in cand pe cei mici oare ei ce cred, cum vad lumea asta? Ori sa incepem chiar noi sa gandim si sa simtim ca niste copii.

Va dau mai jos doua exemple recente (din miile existente):

Luna aceasta m-am inscris intr-un concurs online cu o poza, iar fotografia care strange cele mai multe like-uri va fi premiata cu un aparat foto. Nu s-a terminat concursul, dar eu deja am castigat. Prieteni, zambete, am organizat un eveniment offline de strangere de like-uri, inedit, cum nu s-a mai facut din cate stiu si am dansat o noapte intreaga la un party din cadrul campaniei organizata pentru strangerea de voturi.

Aparatul foto va merge, probabil, la cel mai disperat utilizator de Facebook, care spameaza profilele de dimineata pana seara cu linkul cu fotografia inscrisa de el. E un concurs la kilogram. Irelevant. Unii prieteni stiu ca urma sa imi comand aparatul, insa m-au indemnat sa mai astept. Eu m-am ales, insa, cu ceva mult mai important decat o suta de aparate foto. Am ramas surprins sa vad cat de multa lume mi-a votat fotografia, dar mai ales cat de deschisi au fost majoritatea la evenimentele organizate weekendul trecut, respectiv (more…)

La primul meu protest am scandat, am urlat, am spart vitrine, am incendiat masini, l-am injurat pe Boc si pe Basescu, m-am legat cu lanturi. Nu! Am lucrat. Adica am facut poze si am filmat. Deoarece a trebuit sa trimit la Bucuresti si sa pun pe site.

Am reusit, insa, sa tin un banner pentru 5 secunde, cat timp un coleg a mers mai in fata sa urle. De aici si poza…

O galerie foto gasiti aici, iar mai jos un montaj de la eveniment.

Mai multe detalii despre protestul nostru puteti gasi aici. Nu am reusit sa il remarc decat pe Tudor Hossu de la CCDD, dar va multumesc tuturor celor care ati venit sa ne sustineti.