E o intrebare la care cu greu cred ca o sa ne poata raspunde un psiholog. Nu e nevoie de argumente prin care sa dam vina pe criza, pe relatii, pe familie, pe examene grele. Cred ca singurul motiv care ii determina sa faca asta e dat de faptul ca nu pot lupta cu ei insisi si cu problemele pe care le intampina in viata. Iubita, nota proasta, o drama in familie, bani imprumutati de la camatari, le vom spune, pe scurt, probleme. Alcoolul, etnobotanicele sau alte substante chimice care-ti induc “starea de plutire”, le vom numi, pe scurt, motive (nu as adauga aici adevaratele droguri usoare, cum ar fi cannabisul, deoarece nu cunosc niciun caz de deces in urma consumului de iarba).

Ma macina subiectul de azi dimineata, cand am stat langa un tanar de 20 de ani, decedat, vreme de trei ore. Din cele auzite era un baiat de gasca, student in primul an la Facultatea de Horticultura din cadrul USAMV, optimist, se implica in fel de fel de activitati de voluntariat, iar unei prietene ii promisese ca va merge cu ea, astazi, la o petrecere in aer liber. Nu s-a mai intamplat asta, deoarece in jurul orei 5.00 s-a aruncat de la etajul VIII al celui mai inalt camin studentesc din campusul Hasdeu. De altfel, saptamana trecuta, un student in anul IV la Arhitectura si-a pus si el capat zilelor, aruncandu-se de pe o cladire de birouri din Alba Iulia.

Intrebarea care-mi va ramane in minte, dar mai ales in mintile parintilor celor doi tineri, va fi de ce? De ce nu au putut lupta cu problemele, cu viata, cu varsta, cu motivele? Mereu imi spuneam cat de norocosi ne putem considera odata ce ne-am nascut si am inceput sa pasim in aceasta lume. V-ati intrebat vreodata cum ar fi fost daca nu ne aflam aici, sa nu gandim, sa nu vedem, sa nu interactionam cu cei din jur, sa nu simtim ceea ce simtim zilnic, sa nu facem ceea ce facem zilnic?

Asadar, de ce se sinucid tinerii? De ce cauta motive sa se sinucida si nu solutii pentru a tine piept problemelor, de orice natura ar fi ele? De ce, cand viata e frumoasa, berea e rece, ciocolata e dulce, iar anii care urmeaza asteapta sa-i exploram si exploatam la maximum…

N-am ales eu, dar fac parte din generatia perfecta, care a vazut/vede/va vedea schimbarile care au avut/vor avea loc intre doua milenii.

Sunt un tanar norocos, as putea spune. Evident, in toti acesti ani au existat/exista atat adevaruri, cat si aberatii sau, definite academic, minciuni, manipulari.

Asadar, prin ce am trecut si ce ni s-a mai pregatit? Le-as imparti in doua categorii (in capatul paginii astept propunerile voastre):

ADEVARURI:

Cernobil. M-am nascut sub nori radioactivi, care au acoperit si tara noastra dupa calamitatea nucleara care a avut loc la Cernobil in 1986, atunci cand reactorul “number 4″ al celei mai mari centrale atomoelectrice din nord-estul Europei a explodat. Copilaria mi-am petrecut-o ascultand povesti despre vacile bolnave care ne dadeau laptele. Se spunea ca praful radioactiv se aseza pe plante si pe frunzele lor, iar odata ce acestea erau consumate de animale, ele se imbolnaveau. In acelasi timp, un raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca peste 9.000 de persoane expuse vor muri din cauza unor forme de cancer.

Revolutia. Am supravietuit Cernobilului si a urmat Revolutia din 1989. Desi mi-as fi dorit sa particip activ la ea, aveam doar 3 ani. Lumea se saturase de stat la coada, de mancare cu portia, de constrangere. Romanii au iesit in strada si l-au dat jos pe Ceausescu, iar ceea ce a urmat ne-a schimbat tuturor destinele. Daca am fi trait inca sub un asemenea regim, probabil nu as mai fi scris astazi aceste randuri de pe acest laptop. Anyway, la putere au venit oameni din aceeasi nemoenclatura, iar dupa 20 de ani, timp in care au furat tara si au distrus-o din temelii, ne putem declara invinsi.

Televizorul color. Un fel de LCD al epocii comuniste. A fost poate cea mai mare bucurie a mea in copilarie (plus un player video cu casete). Primul televizor color achizitionat de ai mei a fost un (more…)

In 1990, clujenii se strangeau in Piaţa Libertatii, unde isi manifestau sentimentele anticomuniste si invatau pe viu ce inseamna democratia. Actuala Piata Unirii fost varianta clujeana a Pietei Universitătii, si poate mai mult decat atat. A fost si un spatiu liber de comunism, dar si locul unde, din vorba in vorba, mii de clujeni au invătat abecedarul democratiei.

Astfel a inceput, dar iata cum a continuat: (more…)

Clujlife si raduneag.com ofera invitatii la Teatrul National din Cluj-Napoca, pentru serile de 18 şi 28 octombrie, la doua comedii spumoase, jucate intotdeauna cu sala plina.

Ce trebuie sa faci sa le primesti? (more…)

TIFF 2009. Foto: Vakarcs Lorand

Un festival care ne salveaza de politica, ne scoate dintre betoane si ne arunca liberi in mirajul filmelor de lung sau scurt metraj. Fruntile ne sunt, parca, mai descretite, iar oboseala e alungata de un masaj relaxant ce ni-l ofera peliculele aduse din toate colturile lumii.

VIP-urile prezente ne fac sa visam la Cannes, sau de ce nu la Oscar, iar fotografii, cu blitzurile lor stroboscopice, ne arunca, parca, in mijlocul vizitelor oficiale ale conducatorilor unor state occidentale.

CTP, Mungiu, Hurezeanu. Foto: Vakarcs Lorand

Avem covoare rosii, cocktailuri, vedete care traiesc printre noi, oameni pe care-i vedem doar la televizor, dezbateri care pun tara la cale, filme din belsug si proiectii covarsitoare. Cultura Clujului se afla in vacanta de vara, iar locuitorii lui traiesc in slow motion clipele fermecatoare. Starea de spirit din oras ne face sa credem (din nou) ca vin americanii. E liniste. Sunt filme. E festival. E o gura de aer necesara.