Marius Nicoara, liderul PNL Cluj, considera ca bugetul votat “pe fuga” de PD-L si PSD este cel mai prost din istorie.

Foto: www.sugardavid.com

Interesant este faptul ca, potrivit lui Nicoara, in buget nu sunt cuprinse si proiectele de investitii in ceea ce priveste promisiunile de campanie ale primarului municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu. Seful echipei liberale de la Cluj a spus ca nu exista o suma alocata de la bugetul de stat filarmonicii, spitalului de urgenta, stadionului, aeroportului, in mare, niciunuia dintre proiectele promise de Apostu pe vremea cand dadea mana cu Boc in afise.

In urma cu cateva zile, contactandu-l pe Sorin Apostu, am aflat ca parerea sa despre castigarea alegerilor pe plan local tine de proiectele demarate de Boc & Co., pe care si le-a atribuit in campanie:

Care credeti ca este motivul pentru care majoritatea clujenilor v-au acordat votul?

Eu am pornit in campanie altfel decat restul candidatilor la functia de primar. Majoritatea proiectelor promise de mine erau deja incepute, iar oamenii au vazut concret ca am inceput sa facem si ca intradevar se face. Vreau sa va spun ca nu sunt promisiuni electorale si aici ma refer la filarmonica, centuri ocolitoare, spital de urgenta, stadion, aeroport si restul. Cu acestea am candidat si mi-am propus ca acestea sa le duc la bun sfarsit.

De precizat e faptul ca finantarea proiectelor amintite de primar tine de Guvern si nu de primarie. Mai mult decat atat, cele de mai sus sunt demarate de Emil Boc, pe vremea cand era primar, astfel Apostu nu face altceva decat sa duca mai departe “harul” premierului.

La fel ca prefectul Clujului, Florin Stamatian, cand a venit vorba de initiative personale in ceea ce priveste viitoarele proiecte pentru oras/judet, Apostu a spus “nu stiu“.

Târgu Mureş, 17 nov /Agerpres/ – Fiicele candidatului PD-L pentru Camera Deputaţilor, în Colegul Uninominal nr. 1 Târgu Mureş, Nicu Mihoc, i-a compus acestuia un ‘Tatăl nostru’, cu tentă electorală intitulat ‘Tatăl nostru care eşti în PD-L’.

Acest ‘Tatăl nostru’ a fost inclus de candidat şi în caietul de campanie a echipei de candidaţi ai PD-L pentru colegiile din Târgu Mureş, denumită ‘Echipa antistres’: ‘Tatăl nostru care eşti în PD-L/ Sfinţească-se candidatura ta/ Vie deputăţia ta/ Facă-se voia noastră/ Precum în politicianism să nu fie/ Şi să nu faci pe pământ. /Pâinea noastră cea de toate zilele/ Dă-ne-o nouă astăzi/Căci îţi vom ierta şi noi păcatele tale/Precum ne vei răsplăti şi tu pe noi…’.

Nicu Mihoc a spus că acest ‘Tatăl nostru’ a fost ideea fiicei sale, Mădălina, care a împlinit 18 ani şi care va vota acum pentru prima dată, şi că la realizarea poeziei a contribuit şi mezina familiei, Silvana.

‘Le-am zis să scrie un material despre mine… şi Mădălina a zis ce să scriu, că eşti cel mai bun tată. Şi a găsit ceva care să ne distreze. Ambele fete sunt credincioase’, a declarat Mihoc,

Nicu Mihoc este actor, a fost director artistic al Teatrului Naţional Târgu Mureş, iar în prezent conduce Teatru 74.

Maneaua de campanie a PD-L o gasiti aici. Mi-e sila sa pun asa ceva pe blog.

Iesiti pe strazi ca inaintea unui meci de fotbal, tinerii, imbracati in culorile echipelor pe care le sustin, adora sa se afiseze pe principalele artere ale orasului, in troleibuze si in marile parcuri ale Clujului. Portocaliul predomina, insa nici galbenul nu se observa foarte greu, mai ales pe rigidul pietonal din centrul orasului, mistuit de praf si “intepat” de umbrelute palide care tin cu greu piept nenumaratelor rafale de vant. Verdele este imbracat doar de sotii Tene, impreuna cu cei doi copii ai lor, iar rosul trandafiriu se ofileste pe zi ce trece in cortul parasit din fata primariei vechi.

Ranjesc mandri. Uneori prefera sa ii bata vantul si sa dardaie decat sa acopere cu o alta haina coloratele tricouri reprezentative ale partidelor pe care le sustin. Sa imbraci un tricou ce reprezinta un partid a devenit mai mult decat un moft. Tinerii sunt cu capul in nori, se cred cineva, merg acasa mandri de ei si povestesc parintilor ore intregi cat e de “beton” sa reprezinti un partid, plimbandu-te prin oras cu hartii indescifrabile in mana, realizate in cinci minute de un om platit cu sute de euro. Impart pozele candidatilor ca painea calda, se simt mai activi ca oricand, uita de facultate, de prieteni si de timpul lor liber. Figurinele descrise fara prea multe detalii mai sus au devenit peste noapte mascote electorale, cu un zambet plantat pe fata, imbracati in haine ieftine, subtiri si colorate, “angajate” sa faca treaba murdara a candidatilor plictisiti de campania electorala.

Un Delahoya in stil electoral a avut loc pe strazile Bucurestiului. Animatoare, fustite si pantaloni scurti, care nu se asortau deloc cu tricourile exagerat de colorate pe care domnisoarele le purtau, au strabatut centrul Capitalei in remorca unui camion. Se dansa. Picioare sexy, fundul impins inafara iar sanii (in cazurile in care erau prezenti) evadau din decolteurile portocalii. Intr-un capat al trailer-ului statea un DJ, care, ironizat de noua metoda de a face campanie electorala, se ascundea pe cat posibil de ochii lumii.

O privire mandra si un zambet pe masura descria perfect figurina electorala a tineretului clujean. Un baiat de circa 23 de ani ranjea subtil in autobuzul care face legatura intre Zorilor si Piata Garii. Zgribulit din cauza vremii neutre de afara, personajul incerca pe cat posibil sa arate tuturor calatorilor insemnele tricoului pe care il purta. Undeva, in partea stanga din zona pieptului, o emblema albastra din trei litere despartite de o liniuta incerca sa se strecoare pe sub cureaua ghiozdanului. La un moment dat, tanarul si-a dat ghiozdanul jos, a indreptat umerii si a scos pieptul inafara. O emblema PD-L albastra, pe un fundal portocaliu, ii soptea parca la ureche figurinei zambarete: “facem ce trebuie”.

La fel ca tanarul nostru de 23 de ani, o tara intreaga “facem ce trebuie”. Ne mandrim cu cei pe care ii alegem sa faca spectacol pe o arena de circa 23 de milioane de locuri. O arena colorata de banul public in rosu, galben si… portocaliu.

Fluierul de start al partidei s-a auzit acum 19 ani. Finalul meciului nu poate fi fluierat, deoarece arbitrul a fost lovit decisiv in cap de o bricheta care anunta inca un mandat.

Toate publicatiile si online-urile din Cluj au prezentat astazi pana la ultimul detaliu inaugurarea noului terminal de sosiri al Aeroportului International Cluj-Napoca. Ziarele din stanga si dreapta spuneau ca investita in aceasta constructie a fost incredibila, online-urile gemeau din cauza zecilor de poze cu Nicoara, Melescanu si toti aghiotantii, iar radiourile rasunau de atata bucurie intruchipata intr-o singura zi la Cluj.

Materialul meu prezinta, insa, alte lucruri. (recomand citirea sa aici inainte de a continua si de a intelege ce vreau sa spun). (more…)

Cristinel se trezise devreme astazi. Era ziua in care parintii sai i-au promis o iesire la padure. In mintea sa, alergatul dupa fluturasi si prinderea broscutelor din parau erau la doar cativa pasi. O patura mare si verde il astepta doar pe el. Nu vroia cumparaturi, nu vroia carne pentru gratar, nu vroia suc si nici macar o patura pe care sa stea. Langa padure era lumea imaginatiei lui, iar la cei 6 ani ai sai avea vise cat pentru o viata intreaga. Castele din nisip pe marginea paraului, joaca cu masinutele, alergatul prin iarba si alintatul sub razele soarelui erau doar primele lucruri care ii dadeau lui Cristinel un zambet enorm. Era ziua libera a parintilor sai, o zi in care micutul stia ca si-o va petrece alaturi de mama si tata.

Nerabdator, Cristinel a inchis ochii in toate cele 10 minute, cat a durat drumul pana pe taramul sau de poveste, langa padure. Cand i-a deschis, insa, imaginea pe care o vazuse l-a cutremurat. Ce auzea il facea parca sa se teama, iar mirosul neplacut de afara il retinuse in masina.

Taramul lui Cristinel a fost invadat. Un castel mare ocupa locul sau preferat de langa poalele padurii. In jurul castelului era o galagie imensa, iar niste monstri imbracati in rosu imparteau farfurii cu mancare si bere. In varful castelului era atarnat un steag, pe care scria mare si falnic: PSD. Pentru micul printisor reintors pe taramul sau, acele litere nu reprezentau nimic. De altfel, la fiecare pas au fost construite alte castele: PD-L, PNL, PC, UDMR, PNG-CD vedea Cristinel pe steagurile care fluturau in varfurile coloratelor fortarete.

Oamenii erau ademeniti cu totul, iar prin ochii sai vii de doar 6 ani, Cristinel vedea cum pana si cei mai buni prieteni ai sai lasau copilaria, fluturasii, broscutele si jucariile in schimbul rautaciunilor oferite de oamenii care slujeau castelele.

Parintii sai l-au abandonat. Undeva in zare, al sau tata se intinsese la bere, iar mama sa, cu un stegulet in mana, isi astepta randul la mici si carne fripta pe gratar. Spera sa fie doar un vis, deoarece totul se transformase parca in cel mai de temut cosmar.

Dintr-o data, un om urca pe o scena din fata castelului. Vorbind intr-un microfon, transmite celor prezenti ca in anii care vin va dam, va facem, va promitem si va juram. Uralele oamenilor adunati ca in fata regelui impanzeau intreaga vale, iar broscutele disparusera. Fluturasii nu mai zburau, singurele culori ale taramului lui Cristinel fiind date de hainele portocalii, rosii, albastre si verzi ale monstrilor care l-au invadat. Parca nici apa nu mai curge, iar gunoaiele adunate dupa cateva ore transformasera verdeata ierbii intr-un ambalaj de unica folosinta. Totul era calcat, stricat, deteriorat. Locul magic al lui Cristinel s-a tranformat instantaneu intr-un regat.

Un regat al invadatorilor de o zi, care vin, ofera sperante, minciuni si vorbe dulci la gratar, le ineaca cu o bere si pleaca ranjind, cu obiectivul realizat.

Era ziua libera, in care Cristinel trebuia sa si-o petreaca la padure alaturi de familia sa. Un 1 mai de mult visat, insa dat peste cap de regi care conduc imparatii ale caror nume sunt date de majuscule, majoritatea incepand cu P. Era ziua in care Cristinel a realizat ca visele sunt un lucru mare, iar o zi libera reprezinta doar un mod de a ti se lua ceva.

Parintilor lui Cristinel le-au fost luate gandurile cu o bere si doi mici, prietenii sai l-au tradat iar taramul magic s-a transformat intr-un pres pe care regii campaniei electorale se sterg pe picioare inainte de a urca pe scena.

Era prima zi a invaziei electorale, iar asuprirea mai tine o luna. Pana atunci, tot ce poate face Cristinel e sa spere ca macar un taram din aceasta tara sa ramana neschimbat.

Este copil, asa a scapat. Mintea sa pricepe doar altfel de jocuri. Cat despre singurul si simplul sau vis care a fost spulberat, Cristinel a ales sa nu mai dea crezarea vreodata altuia.