E o vedeta, dar nu in tabloide, ci in anturajul celor care o cunosc si ajung sa o cunoasca. E o invingatoare pentru ca face ceea ce si-a propus si ce ii place. Si e perseverenta. Si daca nu ajunge sus azi, incearca maine. E tanara care a dus Romania (figurativ) mult mai sus decat unde a mai fost vreodata: pe cei mai inalti vulcani si munti.

Robert Turcescu mi-a spus, mai demult, ca trebuie sa tinzi spre varfuri, iar dupa ce le cuceresti, sa tinzi spre varfuri si mai inalte. Asta face Crina “Coco” Popescu. Dar mai face ceva: (more…)

Un (alt) tanar a decedat la ghidonul unei motociclete in Cluj-Napoca. Din fericire nu a mai omorat pe nimeni, cum s-a intamplat in alte cazuri. Interziceti motocicletele in Romania, deoarece imprudenta, amatorismul si vitejia unora o sa ne omoare in curand pe toti.

Interziceti BMV-urile, Mercedes-urile si Audi-urile. Salvati viata unor ipocriti care apasa pedala pana in podea. Salvati astfel si pietonii de pe trotuare sau din masinile mai ieftine care circula regulamentar, dar care n-au nicio sansa in caz de accident.

Interziceti etnobotanicele. Scapati-i de o grija pe parintii care n-au timp sa-si creasca si sa-si educe copiii (aici ma refer la minori, au fost inregistrate cazuri de copii de 12 ani, iar media e de 17 ani), care nu stiu ca fumeaza ingrasamant de plante si prafuri folosite la spalaturile vaginale.

Interziceti cluburile pentru toti cei de mai sus si luati masuri drastice in cazul celor sub 21 de ani care vor sa intre sa bea cocktailuri pana se pun in cap. Poate asa, rata de promovabilitate la Bac ar fi mai mare.

Interziceti cocalarii, indiferenta, proasta purtare, lipsa de respect, interziceti parintii care renunta la tot pentru a castiga cativa bani in plus sau renunta la educatia copiilor lor pentru a castiga un salariu pe care, constienti cu siguranta, il ofera pe tava acelorasi copii care noaptea merg in cluburi, baga etnobotanice cu vodka si Redbull, se urca bauti la volan sau la ghidonul unei motociclete, o “calca” si omoara oameni nevinovati.

De fapt e mai simplu sa interziceti tot in Romania.

Ironizand putin situatia, daca citim printre randuri ne dam seama ca in filmuletul de mai jos au fost expuse toate motivele pentru care ne-am ales cu un record la Bac 2011. Ce-ar fi ca acest clip sa ruleze la TV in locul comentatorilor, a stirilor in care e acuzat Funeriu sau Basescu pentru procentul mic de promovabilitate sau chiar Dumnezeu (citeam azi cum o eleva se plangea ca a picat deoarece nu i-au fost ascultate rugaciunile).

UPDATE: Super, azi am vazut clipul la TV. Sper sa ruleze inca o luna.

De la trimiterea in tipografie a PDF-urilor si aparitia la taraba a unui ziar se intampla multe. O intreaga mana de oameni si cele mai noi tehnologii pun pe hartie munca jurnalistilor de o zi sau chiar mai mult. Un ziar nu se naste usor, iar investitiile in realizarea unuia sunt enorme.

In postarea de fata va invit, pentru cateva minute, in minunata lume dintr-o tipografie. Am fotografiat si filmat in Garamond, Cluj-Napoca, tiparirea primului numar din cotidianul Adevarul de Cluj-Napoca (detalii).

Postarea de fata se adreseaza clujenilor. E pentru tine, cel care stai acum in fata calculatorului in loc sa iesi pe strazile orasului. Deoarece o sa te simti ca intr-un oras cu adevarat european.

Sa-ti spun pe scurt ce mi s-a intamplat ieri si sper ca dupa aceea sa inchizi calculatorul, sa te echipezi si sa mergi in centru:

Foto: Caius Ratiu

Am vazut oameni relaxati. Mai relaxati ca niciodata. Sute, mii de zambete. In Piata Unirii copiii se jucau in fantana arteziana, iar parintii lor stateau intinsi, la propriu, in apa si se sprijineau de marginea fantanii. In Piata Muzeului s-a umplut de terase. Si de oameni. Ziua am ascultat pentru doua minute un spectacol ad-hoc, organizat de patru tineri care bateau in niste tobe si cantau la fluier. Dansau in acelasi timp. Seara, tot aici, doi baieti si doua fete nu au mai gasit locuri unde sa se aseze si au luat practic o masa libera, alaturi de care era doar un scaun si le-au mutat in fata unei banci publice. Trei s-au asezat pe banca respectiva iar unul pe scaun si stateau, astfel, toti la aceeasi masa, in aceeasi piata pe aceeasi terasa.

Oamenii au fost superbi ieri. Europeni. Dar asta cred ca devine deja un cliseu. As spune doar ca ieri, oamenii au fost oameni.

Inchide acum calculatorul si iesi in oras, fi si tu om printre aceiasi oameni, simte-te bine. Totul tine doar doua saptamani (o saptamana Zilele Clujului si putin peste o saptamana TIFF-ul) si crede-ma, o sa fie ceva ce cu siguranta ai sa regreti daca nu apesi naibii butonul de shutdown odata :)

Ma amuza circul de la TV de fiecare data cand un important al patriei este perchezitionat, audiat, cercetat, retinut, arestat. E de importanta nationala chiar, e concluzia la care ajung atunci cand vad ca toata ziua ruleaza aceleasi imagini si se transmit aceleasi informatii despre un caz de spaga, trafic de influenta, santaj sau cine mai stie ce infractiune.

Cel mai interesant din intreg puhoiul de informatii mi se pare, insa, cum se deschide un dosar: pe baza interceptarilor. E punctul de la care pleaca procurorii de fiecare data cand urmaresc un cap al unei retele ori doar un mic pestisor.

Intrebarea pe care mi-o pun e cum ar lucra oamenii legii daca nu am dispune de telefonie. Daca printr-un scenariu SF, un dezastru electromagnetic ar pune la pamant toate retelele de telefonie mobila si fixa ori daca niciun infractor nu ar mai folosi un asemenea dispozitiv, niciodata ori atunci cand “face afaceri”…

Deoarece in tara noastra nu exista politisti sub acoperire, nu exista dovezi adunate ani la rand, solide, care sa fie apoi prezentate intr-un caz anchetat atat de bine incat vinovatul sa fie aruncat dupa gratii fara drept de apel, fara zeci de recursuri sau cercetarea sa in libertate.

Nu pot sa trag decat doua concluzii: ori justitia din tara noastra si procurorii sunt “varza”, la pamant, ori totul e doar un scenariu bine gandit, regizat, filmat si dat pe post zi de zi pe baza unor interceptari care nu fac decat sa agite spiritele telespectatorilor. O fi prima, o fi a doua, nu stiu, dar cert e ca m-am saturat de circ si inca nu am vazut nimic concret facut de mana procurorilor romani. Si da, e gresit sa spunem ca “uite ca se face ceva”. Nu, nu se face nimic, decat un spectacol ieftin care ni se da mura in gura la radio, in ziare si la TV.

Terasele devin parca neincapatoare si pline de viata. Eu nu asociez activitatea, optimismul si nebunia de pe strazile orasului cu sosirea verii si a vremii perfecte, ci cu TIFF. Traiesc aceleasi sentimente, dar parca tot mai puternice, de la editia a cincea a festivalului (a doua vara de cand sunt in Cluj) si iata ca am ajuns deja, in acest an, la a zecea.

Filme, voie buna, oameni primitori. Festivalul asta scoate, parca, tot ce e mai bun din noi: in primul rand bucuria si fericirea de care dam dovada in perioada evenimentului, dar mai ales deschiderea fata de turisti straini sau conationali. Deoarece astfel ne diferentiem noi, din acest oras, fata de cei din alte orase ale tarii: prin sufletul cald si primitor. Iar TIFF-ul nu este decat scanteia care ne face sa ne dam arama pe fata. Sa zambim, zece zile pe an, cu gura pana la urechi, sa ne deschidem bratele largi, sa ne intalnim toti prietenii si sa inflorim odata cu vara.

Nu-mi pasa ca unii contesta multe aspecte ale festivalului sau unele legate de organizatori. Nu-mi pasa ca unii nu plac deloc festivalul asta, mai mult din cauza unor proprii frustrari. TIFF e un festival pentru oamenii care, in sinea lor, sunt deschisi si optimisti. Pentru cei care stiu sa zambeasca. Pentru cei care TIFF nu e un ceva, un lucru. Pentru ca the best things in life aren’t things.