TweetPrintre putinele lucruri de care sunt mandru e ca imi pot sustine si argumenta parerile. Mereu. In jurul nostru traiesc, insa, oameni care incearca intotdeauna sa iti arate ce nu merge, de ce nu merge, de ce nu o sa poti, de ce nu ai sa reusesti. Nu-i acuz si nu ii judec, poate o fac neintentionat, insa niciodata nu o fac aducand argumente.

In trecut ii spusesem unui coleg de liceu ca vreau sa dau la jurnalism. Bai, nu merge, lasa, ce e cu domeniul ala? Alege si tu Drept, ISE, nu ai sa te poti descurca in viata din jurnalism plus ca uite si tu cati fac jurnalism in ziua de azi si cati fac ISE. De ce crezi ca aleg ISE-ul? Ca e mai bine. Am dat la jurnalism, m-am angajat in presa, ma descurc in domeniu, imi place, ma sustin singur din cat castig si imi mai permit si sa ies in orasul in care m-am mutat de cinci ani. Acei multi care au dat la ISE sunt acasa. Colegul meu s-a intors, de asemenea, in orasul natal, unde nu face nimic si nici nu-i pasa.

In urma cu doi ani lucram la Monitorul de Cluj. In momentul in care am primit oferta de a pleca la Adevarul, unul dintre colegii care nu au mai ramas nici ei prea mult acolo mi-a spus: N-ai sa poti, e greu, mai bine stai aici si vezi ce-o sa mai fie. Nu e usor, dar pot. Sunt inca la Adevarul.

Prietenii mereu mi-au spus sa nu-mi fac credite, n-am sa le pot plati, o sa ma inec in datorii. Am avut. Trei. Din care am inchis deja doua.

Mi s-a spus sa nu-mi iau laptop Acer, acum 3 ani, deoarece se misca de parca ploua, se strica repede si serviceul nu e bun in tara noastra. Functioneaza si acum, merge mai bine decat multe laptopuri vazute de mine, l-am oferit parintilor deoarece e mai mult decat ar avea ei nevoie. Mi s-a spus sa nu-mi iau un anumit telefon, deoarece are culori sterse. A fost cel mai laudat telefon al meu de pana acum, mai ales in ce priveste culorile sale. Mi s-a spus sa nu-mi iau nici imprimanta, ca ce, la ce o folosesc? Am golit 3 cartuse in doua saptamani.

Nimeni, niciodata, cand imi spunea sa nu fac ceva ori “ma sprijinea”, spunandu-mi ca nu am sa pot, nu aducea vreodata argumente. De ce nu am sa pot? De ce sa nu imi iau? De ce sa nu merg acolo?

Le-am spus ca am sa plec din tara. Ca nu mi-e bine aici, vreau sa o iau de la capat intr-o alta lume, una mai buna. Deoarece m-a afectat bataia de joc a guvernantilor si mi-e scarba de toti gretosii din cluburi, mall-uri, restaurante, de pe drumuri.

Mi s-a spus ca nu am sa pot. Ca am sa curat WC-uri, o sa servesc mosnegi in restaurante, e scump, n-am sa ma pot intretine. Depinde, insa, de fiecare. Poate cei care nu au trecut de curatatul WC-urilor nu si-au dorit mai mult. Eu zic ca daca am reusit aici, voi reusi oriunde. Asa ca va spun o singura data, intr-o limba de circulatie internationala: This time don’t judge me, just watch me!

TweetSa mai ciocnesc un pahar de vin cu prietenii cei buni, sa intalnesc persoanele cu suflet mare din alte colturi ale tarii, pe care le-am cunoscut doar virtual, sa-mi pup pe frunte nepotica pe care nu am cunoscut-o inca sau sa mai fac un gratar, ca pe vremuri, in curte cu parintii. Sa ma bucur cand atletii romani mai castiga noi medalii de aur la renumite campionate mondiale, sa apuc sa vad noi meleaguri din aceasta tara. Dar nu, nu mai simt nimic. Ba mai rau decat atat, parca ura si furia ma cuprind.

Amintirile ma chinuiesc...

As mai fi stat sa ma cert cu Orange Romania pentru modul abuziv in care ma obliga sa le folosesc serviciile. As fi platit pana si amenda primita zilele trecute pe autobus. Poate chiar m-as fi imprumutat din nou la o banca din Romania. Dar nu, nu mai fac nimic.

Nici nu stiu cum sa mai merg maine fericit la munca. Sa ies la o cafea cu colegii pe terasa redactiei. Sa ma mai bucur de materialele bune ori sa ma stresez cand nu am subiecte.

Nu cand aflu ca trebuie sa platesc personal impozitul pe veniturile provenite din drepturi de autor pe luna trecuta. Sa ma deplasez la doua institutii, sa achit o suma de bani muncita de mine.  Asta in primul rand pentru ca e abuziv sa ti se ia bani fara ca tu sa ii fi imprumutat. Cand stii ca tu i-ai lucrat, nu i-ai imprumutat. Nici camatarii nu procedeaza astfel.

Iar daca nu o voi face pana maine, sa ma trezesc cu o amenda de 5.000 de lei pentru ca nu am platit o taxa care mi se cere in mod abuziv. Ca ce chestie? Pentru ca stau in tara asta de 2 bani? Nu, merci, nu mai vreau si nu o sa mai stau.

In al doilea rand, e din nou abuziv sa aflu azi ca pana maine trebuie sa achit acea suma, ceruta de stat in mod abuziv? Daca nu am timp? Daca sunt plecat? Daca nu am bani?

Asadar, dragule stat roman, da-mi toate amenzile posibile si imposibile, da-ma in judecata, fa ce vrei, pana o sa ma cauti nu o sa mai dai de mine. Voi fi in acea tara ai carei locuitori nici nu au auzit de Romania. Iar tu ramai cu amenda mea de la RATUC si cu factura de la Orange!

TweetDoua decenii de speranta, 20 de ani in care am crescut pentru a intelege mai bine “De ce?”, dar mai ales “Pentru ce?”. Doua secole in care am gustat si “Ion”, si “Miorita”, si povestile bunicilor despre comunism, si variantele mass-mediei despre ce si cum a fost.

Studiu IRES: Ceausescu ar fi votat de 41% dintre romani daca ar candida la presedintie

De doua ori cate zece ani in care visam sa ne regasim, sa descoperim adevaratele valori, sa credem in ei/ele, dar mai ales in noi. S-a scurs o viata de caine (la propriu), iar noi, romanii, nu am reusit sa trecem peste nostalgiile trecutului, sa credem ca nu exista fantome si ca oricat ar fi realitatea de cruda, nu putem calatori in timp pentru a schimba ceva.

Am crescut manipulati de Ion Iliescu, ne-am scaldat in saracie crezandu-ne bogati, ne-am vazut buricul Pamantului in vremea lui Tariceanu, dupa care am injurat guvernul Boc pentru ce avea sa vina. Si a venit. Am crescut injurand: la colturi, in fata televizorului, pe bancile scolii, in anturajul cunoscutilor. Am trait cu astea si ne alimentam ura cu regrete, sperante desarte si dorinte stupide.

Ne-am ales fiecare presedinte, ori de cate ori eram chemati/ademeniti/mituiti la vot. O zi credeai, cinci ani injurai. Ne-o faceam cu mana noastra deseori si refuzam sa credem ca vina e a noastra. Ne-am vandut tara, ne-am amanetat copiii. Cu totii o faceam.

Azi, dupa 20 de ani traiti in Romania postdecembrista, o viata de caine, regretam ca ne-am alungat si imspuscat conducatorul. Daca ne-am putea alege maine presedintele si Ceausescu ar trai, am pune stampila pe buletin fara regrete.

Privim cu drag in urma si tanjim la ce am pierdut, am devenit niste machete. Nu ma mai regasesc aici. Plec in 5 minute…

TweetPrimul test al vietii il treci la gradinita. Unii o fac in bratele parintilor. Se intampla atunci cand auzi prima intrebare grea din viata ta: ce vrei sa te faci cand vei fi mare? E grea privind-o acum, deoarece la 4-5-6 ani nu faci decat sa visezi la meseria pe care vrei sa o ai in viata. Te iei dupa televizor, cunostinte sau povesti…

Eu am vrut sa ma fac pompier. Mai tarziu, pe la 6 ani, visam sa devin cosmonaut. Sa explorez taramuri indepartate, sa leg prietenii cu extraterestri. Sa le demonstrez tuturor ca ei nu ne vor raul. La 8 ani m-am mai trezit putin, dar tot visam sa devin pilot pe avioanele de vanatoare ale americanilor. Sa pilotez un F16, sa zbor cu Mach 2 si sa conduc in vazduh o intreaga escadrila.

Uneori, eu si cercul meu de prieteni ne intreceam in concursuri de imaginatie: unul vroia sa devina doctor, sa vindece cancerul, altul vroia sa descopere apa pe Marte, alti doi amici visau sa faca inconjurul lumii, iar altul si-a propus sa scape lumea de infractori. Fetele visau, in general, sa se faca actrite, cantarete sau top modele…

Aveam planuri mari si visam cu ochii deschisi la indeplinirea lor.

Intr-o zi pleci de langa parinti, prieteniile vechi se destrama, cu toate ca rasar altele noi. Odata cu ele se spulbera si visele, dupa ce incepi sa iei viata in maini. Iti dai seama ca tot ce e mai frumos pe lume se intampla in copilarie. Viata unui om e mai frumoasa cand e pici, la fel cum un caine e mai frumos atunci cand e mic. Am gustat totul din plin.

In prezent, salariile scad, disponibilizarile vin. Dar ce se va intampla cu visele celor mici?

Tweet

Foto: www.boston.com/bigpicture

Argentina, 2001. Timp de 20 de ani, companiile nationale majore au fost vandute cu mult sub valoarea lor reala unor corporatii straine. Castigurile din privatizari au fost deturnate in buzunarele oficialilor corupti.

Noua legislatie a muncii elimina drepturile angajatilor. Malnutritia atinge cote alarmante, milioane de oameni sunt someri si se afunda in saracie, iar economiile lor au disparut odata cu falimentul sistemului bancar autohton. Politicile economice sunt dictate de FMI, iar corporatocratia pune stapanire pe una dintre fostele tari prospere a Americii de Sud.

Romania, 2010. Timp de 20 de ani, Romania s-a vandut. Ca painea calda. Noi ii spunem privatizare. In urma cu un an, tara s-a indatorat FMI, care si-a instaurat politicile economice in Guvern. Pensiile, salariile, modificarile financiare si tot ce misca in tara asta are loc doar cu acordul Fondului. Seamana cu modelul de mai sus? Iata ce relatau guvernantii luna trecuta: (more…)

TweetIn Sighisoara exista o moara (foto), vizavi de casa parintilor mei, unde doua pietre uriase sfarama, de peste un secol, porumbul celor care au nevoie de faina alba sau de malai.

Tata m-a dus pentru prima data acolo la o varsta frageda, motiv pentru care nu imi mai amintesc mare lucru, dar niciodata n-am sa uit mirosul fainii de malai caldute, care curgea parca la fel ca apa de ploaie printr-o streasina ingusta, dupa ce boabele sanatoase de porumb erau macinate fara resentimente de doua roci mari, zgomotoase.

E mirosul sambetelor din copilarie, cand dis de dimineata mergeam cu un carucior pe doua roti, alaturi de tatal meu, cu un sac la moara. Stateam sus, langa jgheabul in care se turnau boabele de porumb, dupa care fugeam repede jos, sa imi inec degetele in puful rezultat in urma faramitarii acestora. Imi miroseam apoi mainile ore intregi si ma bucuram de aceasta placere nesemnificativa aproape toata ziua…

Cladirea in care se afla moara e impartita in doua incaperi: cea mare, in care (more…)

TweetNu va e dor sa dati beepuri fetelor, iar ele sa va raspunda inapoi tot cu beepuri? Fetele, la randul lor, sa le dea beep-uri baietilor, iar ei sa le raspunda…

Sa le numarati. La primul apel sa stii ca se gandeste la tine, iar la doua apeluri sa-ti spui ca te iubeste :) Sau sa crezi asta daca primesti beep la ore fixe. In cate si mai cate nu credeam, oare, in acele vremuri. Da, ce vremuri…

Voi va dadeati beepuri? Ce va amintiti din acele vremuri?

Mihaela Racoviţan: tin minte ca era si un cod. Trei bipuri insemnau ceva, doua inseamnau altceva, cred ca operatorii bateau marunt din degete la vremurile alea. Nu prea isi scoteau banii:))

Mihaela Hiticaş: Aviz incepatorilor: Ora fixa = Te iubesc, un minut dupa ora fixa = Te doresc.

Mihai Biriş: 1 x ţârr = ma gândesc la tine; 2 x ţârr = te iubesc. Asta se cheama dragoste cu ţârâita :)

Letiţia Câmpan: O-> BIP! ….O+ BIP…….. O-> BIIIIP? …..O+ BIIIIP!…….O-> biip…….. O+ bip

Constantin Covaliu: Da da, cu bipuri la fix :)

Daniel Rus: Sau de vremea cand scriai la sarsitul mesajelor “sms back”.

Mihai Biriş: Vremurile actuale ne aduc dragostea “în retea” – vezi ofertele de mii de minute în retea. O murit bip-ul. Adevarul e undeva la mijloc: mai bine vorbesti un pic decat sa tat dai bipuri, dar nici prea mult ca… ce dracu sa tot zici? btw, nu-i tentativa de reclama la Cosmote :)

Monica Teglaş: Ce mai astepti? Da-mi un beep :)

Cezara Cartes: Mie nu mi-e dor de beep-uri, chiar deloc…ca si asa este unul care ma hartuieste cu ele de cateva luni :)

Mihaela Hiticaş: Eu inca mai dau bipuri :) Lui tata, care traieste in alta tara si caruia asa imi permit si eu mai des sa ii amintesc ca ma gandesc la el.

Andreea Enea: Chiar mi-e dor si mie. La noi parca era cu datul de beep cu numar necunoscut :)) Si da, beep la ora fixa, din ora in ora :D Mesaje tot la fel, numere pe care nu le stiam, ast sms :)) Pe atunci pretuiam. Si pretuiam fiecare cent. Si beep.

TweetCel mai mare pacat fata de oameni nu este ura, ci indiferenta. Indiferenta este esenta inumanitatii – George Bernard Shaw

Ma enerveaza cand vad ca noi, plutimea, nu suntem in stare sa ridicam un deget. Sa schimbam ceva, nu sa asteptam schimbarea. Dar ne e indiferent. Avem o atitudine miserupista, asta ma enerveaza. Ma enerveaza si faptul ca stam ca niste covoare spalate, batute si apoi intinse la soare sa se usuce, in fata lor.

Nu numai ca traim intr-o tara mai batuta de soarta decat Absurdistan, ci suntem si o natie careia ii place sa ni se bage pe gat un rahat mai mic dimineata, unul la pranz si altul seara. Suntem manipulati mai rau ca un copil de clasa a saptea si ascultam fara a ezita comenzile celor pe care (cica) noi ii alegem. Si asta ma enerveaza.

Ne place sa ne plangem, asa cum fac eu aici, dar si asta ma enerveaza. Ma enerveaza ca nu luam atitudine, ci mai degraba ne batem nevasta din cauza faptului ca traim intr-o tara corupta. Ea plange, se ridica, mai ia o palma si inghite in sec, cu gandul ca traieste intr-o tara de rahat, o viata de rahat alaturi de un sot de rahat. Dar nu ia atitudine. Mai bine mai ia o palma. Si asta ma enerveaza.

Credeti ca e prima data cand se fura voturi. Imbecililor. Dobitocilor. Imputitilor. Derbedeilor. Voi nu stiti nimic, stati, ascultati, credeti si executati. Asta ma enerveaza si mai tare.

Speram si visam ca tineretul va schimba totul, va ajunge “sus” si va reforma clasa politica. Noi, romanii, asteptam un Mantuitor, sa vina si sa ne salveze. Sa dea cu buzduganul, sa traga in teapa, sa rupa si sa bata. Iar asta nu ma enerveaza, ci ma scoate din sarite!

Marturisesc ca am privit candva ca pe-o rusine apartenenta la un popor oarecare, la o colectivitate de invinsi, cu origini asupra carora nicio iluzie nu-mi era permisa.

***

M-am saturat de cocalari, de pitipoance. De politicieni care nu mai au niciun simt inafara de cel al mirosului: zilnic dupa ciolan, caltabos. Spaga. Bani. Mi-e sila de ipocriti si de ingamfati, analfabeti care se dau destepti doar pentru ca flutura prin mall cheile unui BMW ori tin in mana telefoanele mobile primite de Mos Nicolae de la “taticu’”.

Mi-e scarba de lingusitori, editorialisti, pupincuristi si jurnalisti. De formatori de opinie. Indivizi care-si traiesc viata intr-o lume mereu santajabila, acest produs care la noi nu va fi niciodata pe cale de disparitie. De controlorii de pe trenuri sau din autobuz, care printre doua seminte sparte intre dinti iti cer cu scarba biletul. Functionare care iti vorbesc incruntat, de parca pentru asta ar fi platite, sa te urasca pe tine, sa se enerveze pe tine.

M-am saturat de un popor care nu stie sa ceara, numai sa dea. Un popor plin de tarani, care, la volan, opresc la trecerea de pietoni, dupa care te baga-n ma-ta. Suntem un neam dependent de durere. De amaraciune, de “of viata mea”. Abia asteptam ora 5, sa ne uitam la proteve. Sa plangem, sa ne amagim.

M-am saturat de politica, de circul gratuit de la TV. De acest lucru necesar, care nu a fost cerut, dar care ni se da. M-am saturat si mi-e scarba de toti balosii care nu au in memoria televizorului decat Antena, Etno, Acasa, Taraf si OTV.

Nu mai vreau sa traiesc intr-o tara inecata in credite, in datorii, in bani de la FMI. M-am saturat de tot ce misca in jurul meu. De oameni, de masini, de camioanele ce-mi cutremura linistea de dimineata pana seara, de Romania, de romanii mei si ai lor copii.

Dacă am putea să ne vedem cu ochii celorlalti, am disparea într-o clipita.

Citate: Emil Cioran

Foto: picsel.ro