Au trecut mai bine de patru ani de cand stateam pe holul unei redactii, asteptand sa fiu primit in practica si – speram eu – sa scriu prima stire pe bune. La finalul zilei nu doar am scris-o, ci si am aflat ca va fi publicata in ziar. Era vorba de o amarata de stire. Dar atunci mi se parea ceva grozav. Ulterior am fost angajat, am trecut prin doua redactii de-a lungul timpului, am scris mii de stiri si cred ca tot atatea articole, am cunoscut un sir nenumarat de oameni, am fost martor la sute de evenimente. In prezent, privind inapoi, nu pot decat sa fiu recunoscator pentru tot ceea ce mi s-a intamplat, ca am luat deciziile potrivite, precum am simtit.

De la dorinta de a intra intr-o redactie de ziar, la publicarea primei stiri, trecand apoi prin nenumarate evenimente, doua redactii, zeci de deschideri de ziar, unele chiar si la nivel national, am ajuns sa trag o linie. Sa privesc in urma si sa unesc cu o linie punctele, momentele prin care am trecut (connecting the dots Zambeste.De luna viitoare voi porni pe un nou drum. Un nou inceput. Simt ca vreau sa fac altceva. Privind inainte nu-mi pot da seama ce va urma, incotro ma voi indrepta, dar stiu ca am mai facut o data asta si, la final, totul a fost clar. Rupeti-va 15 minute din timpul pe care il aveti si ascultati un discurs sincer al celui mai inspirat om de pe planeta:

Imi cer scuze, fetelor, nu exista. Eu sunt simplu, imi plac lucrurile simple, lucrurile marunte, ma bucur de rasarit dimineata, imi place ploaia, ador sa vad un zambet dimineata, imi place sa mangai si sa privesc in ochi, nu sa rotesc cheile pe deget, nici sa nu raspund la telefoane doar de dragul de a va pune pe ganduri, nici sa nu spun noapte buna. Imi place sa spun noapte buna atunci cand am cui si imi place sa sun atunci cand am pe cine. Imi place sa fac ce simt. Daca imi impun sa nu, atunci as fi superficial. Dar sunt destui superficiali, bucurati-va de acestia.

Aud pe la colturi ca fetele se plictisesc de lucrurile simple repede. Unele nici nu le vor, le place cocalarul, ipocritul, indiferenta, cei care le fac sa sufere. Probabil o sa negati cu toate, dar sa stiti ca asa e, ganditi-va mai bine. Va raman in cap fostii indiferenti si ii iubiti pe cei nesimtiti, partial ignoranti. Nu sunt oameni rai, poate, dar sunt oameni care nu stiu sa va arate ce simt si, cel mai probabil, nu simt sau nu vor sa simta. Iar voi va plangeti apoi de toti baietii si spuneti ca nu mai exista oameni cum visati voi. Dar in cele din urma visele sunt diferite de realitate, de ceea ce va doriti.

N-as fi scris postarea asta daca nu as fi avut o discutie interesanta as zice, cu cateva minute inainte.  Sorry, dar eu nu ma schimb pentru nimic si pentru nimeni. Un singur lucru am invatat in viata:  sa realizam cine suntem de fapt si sa incercam cu toate fortele pe care le mai avem sa fim noi. In copilarie stiam destul de bine cine suntem, apoi a venit societatea si a inceput sa ne invete cine ar vrea sa fim, spunea Andrei Rosca.

Well, take me as I am or watch me as I go, e simplu :)

Oamenii au infatisarea locurilor in care “s-au nascut”. Pentru fiecare dintre noi, un om care-ti devine prieten apropiat se “naste” acolo unde il cunosti: la facultate, intr-un local, in banca alaturata, la locul de munca, in camera de camin.

Stii ca ei sunt mereu acolo, asteptandu-te sa intri pe usa. Stii ca atunci cand ti-e dor si vrei sa il revezi, te duci in localul cu pricina. Cu ei te distrezi cel mai bine si parca unui party ii lipseste ceva atunci cand unul nu e prezent.

Nu-mi imaginez in momentul de fata, ca sa dau cateva exemple, un party fara Andi, un Funky in care ma simt ca acasa fara Lush, o cana de vin fara Rocko sau o casa vesela fara Mihai si Mara. Dar sunt momente in care, fara sa-ti dai seama, se intampla ca imprejurarile sa “te lase fara” unul dintre ei. Sau mai multi. Inca mi-e greu sa ma obisnuiesc cu ideea ca Denis nu mai sta la biroul din stanga mea, sau ca Thomi merge in fiecare weekend acasa (stie el de ce :P) si nu-l mai vedem cu noi la partyuri.

Dar trebuie sa inveti ca lumea nu se opreste in loc pentru tine. Nu poti nici opri timpul, nici sa-l dai inapoi. Poti doar sa pretuiesti fiecare moment alaturi de prieteni, pentru ca te-ai putea trezi, peste o zi, pe un continent, iar el pe altul. Si daca pleaca, nu-l blama, nu pleaca de prea mult bine, pleaca pentru a-i fi mai bine in viata. Si crede-ma, se gandeste la tine mai mult de departe decat o facea in fiecare zi cand iti era aproape. Asa ca, omule, zambeste.

Cred ca tot ceea ce ni se intampla in viata depinde de oameni, de cei din jurul nostru. Rai, buni, apropiati sau la distanta, ne influenteaza viata cum nu ne putem imagina. Pentru asta, fiecare dintre ei isi au locul binemeritat in viata si in inima noastra. N-as vedea viata mai frumoasa decat alaturi de cei din jurul meu. Abia astept sa ne revedem diseara pentru alte cateva clipe :D

Tu, om curios. Care mereu isi doreste sa afle mai multe despre ce a fost ieri, ce e azi si ce va fi maine. Despre unde vrei sa mergem daca e soare, sau unde sa ne inchidem daca-i ninsoare. Sa ne bucuram de lucruri simple, asa cum ne plac amandurora. De o imbratisare seara si de un zambet dimineata, cand ne bem cafeaua.

Tu ai incredere ca-ti pot oferi totul si tocmai de aceea ma umbresti. Vorbesti cald, clipesti frumos cand tragi cu ochiul, ma tii de mana chiar daca timpu-i friguros. Iti place sa ne uitam la luna, sa ne facem poze pe un pod jegos. Iti pasa ce simt, pentru ca mereu vrei sa ma intreci. Tu stii sa ma apreciezi pentru ceea ce fac, ce simt, ce spun. Nu ti-e teama de mine, de ei, de oameni, de trecut. Exist doar eu. Si tu.

Pana atunci, eu stau aici pe gard, rad cu ochii, fluier si ma fericesc. Cand vrei, striga-ma. Da-mi un mesaj, un buzz sau un poke. Nu stiu cine esti, dar abia astept sa te cunosc.

Dub Fx (Benjamin Stanford) e un street performer din Australia. Toata lumea a auzit de el si il apreciaza pentru modul in care isi compune piesele. Putini se opresc, insa, sa priveasca modul in care isi alege cuvintele. Chiar daca unele piese ale sale sunt triste, ele inspira si emana optimism.

Ascult o piesa de-a sa non stop, de circa o saptamana. Spre redactie, dinspre redactie, pe strada, in localuri. E simpla si spune lucrurilor pe nume. E sincera. You can love me or not, but either way i got sunrise looking in my eyes :)

PS: Da, aseara am cantat in Funky Bar cu Mara “I’m a bitch, i’m a lover” :)