Închirierea unui apartament nu ar trebui să fie la îndemâna oricui. Pe de altă parte, nu orice apartament ar trebui să fie de închiriat. Dacă te plimbi o săptămână prin Cluj-Napoca cu ziarul de anunţuri în mână, rişti să dai peste adevărate „bombe”. Nu e nevoie să stai mult în ele pentru a-ţi da seama că unele emană un puternic miros de naftalină, că bucătăria e mobilată doar de umplutură, iar în baie, igrasia s-a prelins frumos, din colţul unui perete, încercând să îmbrăţişeze întreaga încăpere.

Într-un asemenea hal se află 80% din zecile de apartamente anunţate în Piaţa de la A la Z ca fiind de închiriat. 80% dintre chiriaşi sunt studenţi, cei care vin în Cluj-Napoca din alte localităţi ale ţării. Cei care visează la modern, lux, cultură, curăţenie, dar aceia care ajung să locuiască în „bombe”, astfel încât li se urăşte de un asemenea oraş.

Pe asemenea apartamente, un proprietar nu ar trebui să ceară niciun ban, spunea un bun prieten zilele trecute. Ba chiar ar trebui să ofere ei bani cuiva pentru a le locui apartamentele bătrâneşti, clasice, pline de igrasie şi naftalină.

Cititi mai multe pe site-ul Grup de Lux

In Sighisoara exista o moara (foto), vizavi de casa parintilor mei, unde doua pietre uriase sfarama, de peste un secol, porumbul celor care au nevoie de faina alba sau de malai.

Tata m-a dus pentru prima data acolo la o varsta frageda, motiv pentru care nu imi mai amintesc mare lucru, dar niciodata n-am sa uit mirosul fainii de malai caldute, care curgea parca la fel ca apa de ploaie printr-o streasina ingusta, dupa ce boabele sanatoase de porumb erau macinate fara resentimente de doua roci mari, zgomotoase.

E mirosul sambetelor din copilarie, cand dis de dimineata mergeam cu un carucior pe doua roti, alaturi de tatal meu, cu un sac la moara. Stateam sus, langa jgheabul in care se turnau boabele de porumb, dupa care fugeam repede jos, sa imi inec degetele in puful rezultat in urma faramitarii acestora. Imi miroseam apoi mainile ore intregi si ma bucuram de aceasta placere nesemnificativa aproape toata ziua…

Cladirea in care se afla moara e impartita in doua incaperi: cea mare, in care (more…)

N-am ales eu, dar fac parte din generatia perfecta, care a vazut/vede/va vedea schimbarile care au avut/vor avea loc intre doua milenii.

Sunt un tanar norocos, as putea spune. Evident, in toti acesti ani au existat/exista atat adevaruri, cat si aberatii sau, definite academic, minciuni, manipulari.

Asadar, prin ce am trecut si ce ni s-a mai pregatit? Le-as imparti in doua categorii (in capatul paginii astept propunerile voastre):

ADEVARURI:

Cernobil. M-am nascut sub nori radioactivi, care au acoperit si tara noastra dupa calamitatea nucleara care a avut loc la Cernobil in 1986, atunci cand reactorul “number 4″ al celei mai mari centrale atomoelectrice din nord-estul Europei a explodat. Copilaria mi-am petrecut-o ascultand povesti despre vacile bolnave care ne dadeau laptele. Se spunea ca praful radioactiv se aseza pe plante si pe frunzele lor, iar odata ce acestea erau consumate de animale, ele se imbolnaveau. In acelasi timp, un raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca peste 9.000 de persoane expuse vor muri din cauza unor forme de cancer.

Revolutia. Am supravietuit Cernobilului si a urmat Revolutia din 1989. Desi mi-as fi dorit sa particip activ la ea, aveam doar 3 ani. Lumea se saturase de stat la coada, de mancare cu portia, de constrangere. Romanii au iesit in strada si l-au dat jos pe Ceausescu, iar ceea ce a urmat ne-a schimbat tuturor destinele. Daca am fi trait inca sub un asemenea regim, probabil nu as mai fi scris astazi aceste randuri de pe acest laptop. Anyway, la putere au venit oameni din aceeasi nemoenclatura, iar dupa 20 de ani, timp in care au furat tara si au distrus-o din temelii, ne putem declara invinsi.

Televizorul color. Un fel de LCD al epocii comuniste. A fost poate cea mai mare bucurie a mea in copilarie (plus un player video cu casete). Primul televizor color achizitionat de ai mei a fost un (more…)

In 1990, clujenii se strangeau in Piaţa Libertatii, unde isi manifestau sentimentele anticomuniste si invatau pe viu ce inseamna democratia. Actuala Piata Unirii fost varianta clujeana a Pietei Universitătii, si poate mai mult decat atat. A fost si un spatiu liber de comunism, dar si locul unde, din vorba in vorba, mii de clujeni au invătat abecedarul democratiei.

Astfel a inceput, dar iata cum a continuat: (more…)

E mult mai greu sa termini cu brio un lucru inceput decat sa-l incepi, de aceea cred ca e bine ca la fiecare sfarsit de an sa aruncam o privire inapoi, sa tragem o linie si sa meditam. S-a indeplinit tot ce ne-am propus?

Eu unul nu mi-am propus foarte multe in 2009, motiv pentru care am realizat mult mai putine fata de anii precedenti. Am trait insa milioane de clipe placute, din care impartasesc cateva si cu voi, printr-o serie de fotografii realizate de-a lungul unui 2009 obositor si stresant (click pe poze pentru zoom). (more…)

Cel mai mare pacat fata de oameni nu este ura, ci indiferenta. Indiferenta este esenta inumanitatii – George Bernard Shaw

Ma enerveaza cand vad ca noi, plutimea, nu suntem in stare sa ridicam un deget. Sa schimbam ceva, nu sa asteptam schimbarea. Dar ne e indiferent. Avem o atitudine miserupista, asta ma enerveaza. Ma enerveaza si faptul ca stam ca niste covoare spalate, batute si apoi intinse la soare sa se usuce, in fata lor.

Nu numai ca traim intr-o tara mai batuta de soarta decat Absurdistan, ci suntem si o natie careia ii place sa ni se bage pe gat un rahat mai mic dimineata, unul la pranz si altul seara. Suntem manipulati mai rau ca un copil de clasa a saptea si ascultam fara a ezita comenzile celor pe care (cica) noi ii alegem. Si asta ma enerveaza.

Ne place sa ne plangem, asa cum fac eu aici, dar si asta ma enerveaza. Ma enerveaza ca nu luam atitudine, ci mai degraba ne batem nevasta din cauza faptului ca traim intr-o tara corupta. Ea plange, se ridica, mai ia o palma si inghite in sec, cu gandul ca traieste intr-o tara de rahat, o viata de rahat alaturi de un sot de rahat. Dar nu ia atitudine. Mai bine mai ia o palma. Si asta ma enerveaza.

Credeti ca e prima data cand se fura voturi. Imbecililor. Dobitocilor. Imputitilor. Derbedeilor. Voi nu stiti nimic, stati, ascultati, credeti si executati. Asta ma enerveaza si mai tare.

Speram si visam ca tineretul va schimba totul, va ajunge “sus” si va reforma clasa politica. Noi, romanii, asteptam un Mantuitor, sa vina si sa ne salveze. Sa dea cu buzduganul, sa traga in teapa, sa rupa si sa bata. Iar asta nu ma enerveaza, ci ma scoate din sarite!

Marturisesc ca am privit candva ca pe-o rusine apartenenta la un popor oarecare, la o colectivitate de invinsi, cu origini asupra carora nicio iluzie nu-mi era permisa.

***

M-am saturat de cocalari, de pitipoance. De politicieni care nu mai au niciun simt inafara de cel al mirosului: zilnic dupa ciolan, caltabos. Spaga. Bani. Mi-e sila de ipocriti si de ingamfati, analfabeti care se dau destepti doar pentru ca flutura prin mall cheile unui BMW ori tin in mana telefoanele mobile primite de Mos Nicolae de la “taticu’”.

Mi-e scarba de lingusitori, editorialisti, pupincuristi si jurnalisti. De formatori de opinie. Indivizi care-si traiesc viata intr-o lume mereu santajabila, acest produs care la noi nu va fi niciodata pe cale de disparitie. De controlorii de pe trenuri sau din autobuz, care printre doua seminte sparte intre dinti iti cer cu scarba biletul. Functionare care iti vorbesc incruntat, de parca pentru asta ar fi platite, sa te urasca pe tine, sa se enerveze pe tine.

M-am saturat de un popor care nu stie sa ceara, numai sa dea. Un popor plin de tarani, care, la volan, opresc la trecerea de pietoni, dupa care te baga-n ma-ta. Suntem un neam dependent de durere. De amaraciune, de “of viata mea”. Abia asteptam ora 5, sa ne uitam la proteve. Sa plangem, sa ne amagim.

M-am saturat de politica, de circul gratuit de la TV. De acest lucru necesar, care nu a fost cerut, dar care ni se da. M-am saturat si mi-e scarba de toti balosii care nu au in memoria televizorului decat Antena, Etno, Acasa, Taraf si OTV.

Nu mai vreau sa traiesc intr-o tara inecata in credite, in datorii, in bani de la FMI. M-am saturat de tot ce misca in jurul meu. De oameni, de masini, de camioanele ce-mi cutremura linistea de dimineata pana seara, de Romania, de romanii mei si ai lor copii.

Dacă am putea să ne vedem cu ochii celorlalti, am disparea într-o clipita.

Citate: Emil Cioran

Foto: picsel.ro

O natie de 23 de milioane de suflete. Noi generatii, noi personalitati, noi gandiri, noi sperante. Aceeasi speranta – o tara in care democratia si valorile umane sa fie puse pe primul loc. Rezultatul, dupa 20 de ani?

Prostime. Pulime. Noi, natia noastra, tara noastra. O adunatura de prostanaci, mintiti, ciuruiti, prostiti, mituiti. Suntem ceea ce gandim si teama mi-e sa o spun, dar noi nu gandim. Traim, parca, in neant, in timp ce se intampla atatea in fata noastra, la nasul nostru, pe ecranele noastre. Ne ducem traiul de zi cu zi ca si cand nimic nu s-ar intampla si continuam sa fim inocenti si nepasatori. De 20 de ani. Parca plutim.

Noi radem de ei, le spunem marinari, prostanaci, bunicute, moguli sau oligarhi, ei ne fac derbedei, imputiti, dobitoci si nesimtiti. O vedem, o auzim, dar continuam sa traim in neant, sa plutim. Noi, plutimea.

A fost nevoie de 20 de ani sa aflam ca voturile se fura, ca hotul striga hotul (nu ca nu ar fi), iar tara este pusa la cale in spatele nostru, chiar daca se intampla atat de evident la nasul nostru. Dar noi plutim. Inghitim in sec, mergem si azi la lucru, injuram televizorul si adormim.

Ne trezim intr-o noua minciuna si continuam sa traim. Ia sa ne gandim, inca 20 de ani?

Ca tanar sunt nefericit si ma gandesc tot mai serios daca merita sa raman aici. Dati-mi un motiv sa mai stau, pentru ca motive de a parasi tara am destule.

Foto: picsel.ro

Deoarece suntem in perioada “alegerilor”, am decis sa va supun unui nou proces de votare, de aceasta data mai simplu si mult mai usor decat cel pentru alegerea presedintelui. Deoarece voi ma cunoasteti, insa eu nu pe voi. Haideti sa ne cunoastem mai bine!

10 intrebari, 10 raspunsuri

(more…)