Piersic a facut show la inchiderea TIFF (VIDEO)
Florin Piersic si Claudia Cardinale, ieri, la Gala de Decernare a Premiilor TIFF 2009. Cititi mai jos dezvaluirea lui Piersic in ceea ce priveste primul contact al sau cu celebra actrita.
Cum s-a legat Florin Piersic de Claudia Cardinale
Florin Piersic a adus astazi, la întalnirea cu presa din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, o poză cu actriţa Claudia Cardinale, de pe vremea în care aceasta nu avea mai mult de 25 de ani. „Uitaţi ce v-am adus”, a exclamat Piersic la intrarea în sală. Pe spatele fotografiei cunoscutei actriţe scria „frumuşică foc şi talentată”.
„De ce am adus poza? Eu o ştiam, am auzit de ea pe vremea când făceam filmul «Paraşutiştii». În acea vreme (1972, n.RN.), într-o duminică, l-am luat pe Silviu Stănculescu, alături de care jucam în film şi zic «bă, e liber, nu mergem la Bucureşti, nu jucăm, hai ieşim în oraş în Constanţa (unde se filma, n.r.)». Am ajuns în faţă la teatru şi ne-am oprit să mâncăm ceva, într-un restaurant”, a povestit Piersic.
La un moment dat, Stănculescu i-a cerut să meargă până la baie. „Am tot refuzat, dar în cele din urmă am mers, iar când am intrat, pe prima uşă scria «Toaletă femei». Pe ea era lipită această poză, cu Claudia Cardinale, iar pe uşa toaletei pentru bărbaţi era lipită poza mea. De atunci mă simt legat de ea”, a povestit actorul român.
„Cea de-a opta ediţie a TIFF va fi întotdeauna acest duet, Florin Piersic – Claudia Cardinale” -Tudor Caranfil, critic
La ediţia din acest an a TIFF, care s-a încheiat oficial ieri, organizatorii festivalului le-au acordat actorilor Claudia Cardinale şi Florin Piersic „Premiul pentru întreaga carieră”. Cei doi au debutat în cinematrografie în acelaşi an, 1958.
Citeste si:
Poti urmari comentariile la aceasta postare prin RSS 2.0. Adauga un comentariu mai jos sau printr-un trackback de pe site-ul tau.







Bun articol. Te salut Radu, Florian sunt.
Salut Florian. Merci :)
Eu personal nu prea o apreciam pe C. Cardinale…
Dar daca zice Florin ca era in 72 pe usa de la wc ca si iel, pe cuvantul meu de consumator de seminte, e clar ca fomeia asta ie valoroasa.
Cardinale, ciocoflendara – te iubesc, da nu ca pe Florin, baiat fin si talentatu. Si mai ales educat si manierat. Si modest.
S-a ramolit si ea, ce sa-i faci…
Imagineaza-ti ca o vezi la 25 de ani :) Probabil asa o vedea si al nostru Piersic.