Calatorisem recent in timp, iar la un momentat am ajuns intr-o urbe betonata, undeva in anul 2020. Initial, crezusem ca am aterizat in Petra, acel orasel incredibil din Iordania sculptat in stanca. Aerul torid si lipsa vreunui centimetru de spatiu verde au fost cele care m-au facut sa cred asta, insa dupa ce am pasit printre betoane mai bine de zece minute, am reusit sa imi dau seama ca nu sunt in pustiul din Orientul Apropiat.

Ma aflam intr-un oras din inima Ardealului, unde traia inca lume. Putini mai erau cei pe care ii vedeai la plimbare pe un bulevard pavat cu dale de beton, deoarece multi din cei care, pe vremuri, animau spiritul unui oras boem, s-au retras la sate. Terasele erau prafuite, iar spatile verzi puteau fi admirate doar in pozele afisate pe cate un cilindru de beton inalt. Au fost montate aici in 2009, fiind contestate de majoritatea locuitorilor. Primarul, insa, avea o viziune mareata, pe care a adus-o cu el dintr-un regat numit pe atunci Moldova. A fost instalat in scaunul de edil dupa ce fostul primar, un apropiat al sau, a fost numit sef al Guvernului.

Inainte de toate, dupa ce ei s-au cunoscut, pana si eroii au fost impietriti, de pe bulevardul cu acelasi nume. O fasie de verdeata, care a strabatut candva cea mai circulata strada din oras, a fost inlocuita cu o pietonala gri, imensa, ce seamana leit cu peronul unei gari.

Nu a trecut mult timp pana ce vechile proiecte ale celor doi au rasarit printre firele de iarba, pustiind totul in calea lor. Un stadion construit cu repeziciune, dar cu un turn urias si stralucitor alaturi, a umbrit cel mai mare parc natural al orasului, ai carui pomi au fost pusi la pamant, in cele din urma, de conceptul de pietonala pe care primarul il avea in cap. Atunci a fost ziua in care intinsul pe iarba a fost interzis prin lege.

O fantana arteziana, atat de colorata incat si un daltonist ar fi putut-o admira, s-a ivit la poalele statuii unui erou demult apus, Avram Iancu. Florile si iarba din jur s-au ofilit, nereusind sa faca fata monstruozitatii colorate si modelata in beton armat, ce sufla cu jeturi de apa numai atunci cand avea chef. Pentru a salva pustiul ce a ramas, primarul de atunci si-a luat doua minute de concediu, pentru a gasi o alternativa de a inlocui iarba si florile ofilite. Si a gasit: piatra si beton.

Urmasul sau tinea cu tarie sa duca proiectele mai departe, iar acelasi lucru s-a intamplat si in Piata Unirii, unde Matei Corvin, pe calul sau balan, statea si veghea la pavajul si dalele de beton ce au inlocuit mai multe ronduri de flori.

In prezent, in anul 2020, bulevardele sunt flancate de arbusti ai caror crengi petrificate redau foarte bine ramurelele ce gazduiau candva elemente vii. Mai putem gasi verdeturi, insa doar in pietele agroalimentare bagate in pamant, la subsolul capitalismului, unde un metru patrat de iarba costa cat pretul unei spagi, pe vremuri, la primarie.

Domnule primar, domnule prim-ministru, stiu ca nu credeti in calatoria in timp, dar ascultati-i macar pe cetatenii vostri si nu va prefaceti doar ca sunteti alaturi de ei.

Citeste si:

• Să înceapă TIFF! Războiul „stelelor” se dă în centrul oraşului (1)
• Cum as aduce la viata Clujul (19)
• Doi pasi simpli sa ajungi in Dubai (P) (0)
• EDITORIAL | Revolta (2)
• Fotografiile anului 2011 (2)