TweetZgomotul iti lasa impresia ca hala in care ai intrat functioneaza ca service auto, iar toate acestea iti sunt confirmate de pacura de pe jos si de pe utilaje, oamenii in salopete si masinariile uzate, dichisite cu butoane, manete si manivele.

Ciudat, deoarece in incapere sunt mai multe persoane decat intr-un service auto. Mai mult decat atat, intalnesti multe femei, care nu au imbracat salopete si nu sunt nici femei de serviciu.

Se aude o sirena, apoi un zgomot de motor urias. Luminile palpaie, din galben in portocaliu, iar cladirea se cutremura pentru o secunda. Sau, poate, doar sufletul tau. Mirosul de cerneala te duce, din nou, cu gandul la vopseaua aplicata caroseriei unui autoturism. E placut. Mirosul de acetona intotdeauna mi-a placut.

Trepidatiile se domolesc si cu cat inaintezi in hala observi “monstrul” ce te-a facut sa tresari. Are monitoare, butoane colorate si instrumente de masurat. Doua femei stau, asezate pe scaune, asteptand sa impacheteze ceva. Mai suna o data sirena si, intr-o secunda, mai multi barbati ies de sub masinarie si din spatele ei.

S-a aprins lumina rosie. O rola mare, alba, incepe sa se roteasca, iar in acelasi timp mai multi cilindri acompaniaza motorul urias, ce urla in gol. Din rola uriasa incepe “sa curga” hartie, ca o banda rulanta. Nimic. Lumina rosie, care imprastie culoare in toata incaperea asemenea unui girofar, continua sa palpaie.

Albul s-a innegrit. E negru, tot mai negru, iar dintr-o data pe coala lunga la nesfarsit incep sa apara dungi. Se transforma in patratele, iar din patratele in cerculete mici. Totul dureaza doua secunde, dupa care vezi prima litera. Titlul, prima pagina. Poza de deschidere iti zambeste la fiecare rotatie a cilindrelor.

Zgomot, tunete, cerneala, girofare. Pe o banda rulanta, ies primele ziare. Inima ti se opreste pentru o clipa, rolele continua sa se roteasca, masinaria sa se zguduie iar titlurile sa curga. Totul curge. Atata informatie. Atata pasiune in articolele tiparite in perechi de cate 10 la fiecare fractiune de secunda.

Ziarele zboara peste tot prin incapere, mai repede decat viteza cu care zboara internetul. Pe net, daca inchizi ochii nu mai vezi nimic. La tipografie simti cum esti invaluit de titluri, surse, intrebari, raspunsuri… Cum sa ramai indiferent si sa nu simti nimic? Cum poti, oare, sa nu te indragostesti? De miros, de cerneala, de idei, de presa si de ziare. De acel lucru comun pe care il faci zi de zi, insa fara sa vezi, sa simti si sa auzi modalitatea prin care paginile la care lucrezi ore in sir ajung sa-ti stea cuminte in brate, sa iti gadile degetele si sa lase in preajma ta acel miros fara de care ziarul nu s-ar numi ziar, iar presa scrisa nu ar fi presa.

Foto: David Shugar

Citeste si:

• Presa pentru Mile Carpenisan (2)
• Ei cu ei, eu cu voi (9)
• Cum va “ajuta” Tişe presa locala (UPDATE) (22)
• UPDATE: Ce ne-am face fara cosmarul crizei… (12)
• Cum fac jurnalistii romani presa a la National Geographic (6)