Jurnalist in Romania. O conotatie sau ce nu ne spune dictionarul
Jurnalismul este, poate, una dintre putinele meserii pe care alegi sa le practici din placere. La un moment dat, insa, ajungi sa te intrebi daca nu cumva te-ai inselat cand ai ales sa faci asta, iar cu siguranta vei observa ca nu e totul lapte si miere. Evident, asta nu intalnesti in niciun domeniu, oricat de optimist ai fi.
Vorbind de acest “hop” din cariera, ajungem sa vedem prieteni, colegi si persoane care practica aceasta meserie oprindu-se la o tigara si intrebandu-se daca alegerea pe care au facut-o o data cu primul pas in presa a fost sau nu necesar. Cu siguranta, un raspuns complet la aceasta intrebare nu va primi nimeni. Cert e faptul ca, lovindu-se de acest “hop”, de aceasta intrebare, exista persoane care spun pas si persoane care reusesc sa mearga mai departe.
Consider ca toate acestea reprezinta o problema ce ar trebui sa ne puna pe ganduri…
Inainte sa incepem sa enumeram avantajele si dezavantajele oportunitatii de a fi jurnalist in Romania (e o diferenta enorma intre presa din tara noastra si cea de afara), iata si un exemplu, pentru a intelege mai bine la ceea ce ma refer mai sus:
Presupuneti ca sunteti intr-o relatie alaturi de o persoana de cateva luni, poate chiar si ani. Il/o iubiti, insa partenerul/partenera se comporta deseori urat cu voi. Nu trece mult timp pana cand, la un moment dat, veti fi pusi pe ganduri. Iar atunci veti pune in balanta “bunele” si “relele” din perioada traita alaturi de persoana iubita. In final, nu va ramane decat sa alegeti “bunele” sau “relele” si cu acestea sa mergeti mai departe, alaturi sau nu de persoana care v-a fost alaturi atata timp.
***
Jurnalistul, o persoana si o functie pe care voi incerca sa o definesc cat mai bine in acest post (din punctul meu de vedere), a legat prietenii de-a lungul timpului, a schimbat vieti, uneori a ajutat numeroase persoane si a modificat legi, insa a si bagat oameni la inchisoare, a distrus imaginile unor companii, adesea a manipulat sute sau mii de oameni ori a luat mita pentru a scrie la comanda.
Jurnalistul este definit in DEX ca fiind specialist in jurnalistica, persoana care practica jurnalistica, gazetar, ziarist, jurnalistica (sau jurnalismul) fiind, la randul ei (lui), definita ca profesiune de jurnalist, ziaristică, gazetarie.
***
Dupa cum se poate observa, trasaturile date acestei definitii sunt foarte vagi. Cum percep eu meseria de jurnalist si care sunt avantajele si dezavantajele practicarii acesteia? O vom lua cu inceputul (mi-ar face placere ca informatiile mele sa fie completate de ale voastre).
Start gresit
De pe bancile facultatii, studentul la jurnalism incepe sa ia parte la zeci de cursuri, seminarii, traininguri si fel de fel de conferinte, in care i se toarna in creier pe toate caile informatii si definitii care ii spun boldat, subliniat sau inclinat ce inseamna presa scrisa/audio-vizuala/online. O prima greseala in fata viitorului jurnalist este faptul ca profesorii, de cele mai multe ori, incearca sa le impuna anumite bibliografii studentilor. Citeste, invata, baga in cap. Total gresit, tanarul pierde din start. Profesorii ar trebui sa ii indrume pe studenti pe drumul lor, sa ii lase sa gandeasca liber, fiecare in felul sau, astfel incat orice viitor jurnalist sa poata scrie in felul sau si nu in cel impus de vechiul si batranul profesor.
Pe de alta parte, tinerii ar trebui sprijiniti si nu indopati cu informatii care nu isi au rostul. Partea practica are un rol semnificant in ceea ce priveste invatarea jurnalismului, ceea ce la noi lipseste cu desavarsire. Tu, ca student la jurnalism, ar trebui sa inveti sa compui stiri, sa gandesti idei care, la randul lor, sa fie transpuse intr-o fituica sub forma de articol de presa. Sa stii sa pui intrebari, sa insisti, sa te prezinti la telefon. Or, de cele mai multe ori, profesorul de jurnalism, cu sapte diplome de master si doctorat, nu iti poate prezenta nici macar sub forma de harta pasii care trebuie urmati in compunerea unui material bine documentat si frumos relatat. (Mai multe detalii la acest capitol puteti gasi in serialul Rusinea de a fi student)
Exemplu: In primul an de facultate am cunoscut o groaza de colegi, care spuneau in repetate randuri cat de nerabdatori sunt sa invete aceasta meserie. Sa scrie, sa schimbe lumea, sa ajute oameni, sa le arate adevarul. In ultimul an, 70% dintre acestia imi spuneau ca regreta ca au ales sa urmeze cursurile acestei facultati.
Dintr-o generatie, 30% au fost cei care au luat pozitie si s-au hotarat sa continue. Unii au facut-o inca de pe bancile facultatii, iar restul abia dupa terminarea ei. Dureros e, insa, faptul ca din acest procent, un numar foarte mic de absolventi au reusit sa ajunga intr-o redactie a unui ziar, a unui radio sau a unei televiziuni.
Adevaratul inceput: pasi marunti, joc de glezne amortite
Tanar absolvent, proaspat primit in redactie (angajat nu pot spune, o carte de munca in domeniu pupi destul de greu, iar asta mai ales in primul an) si la inceput de drum. Astfel pot fi priviti majoritatea noilor jurnalisti care aduc zilnic sau la cateva zile articole pe piata media locala. Trist e faptul ca foarte rar dai de redactori-sefi, editori, colegi sau coordonatori care sa te sprijine in ceea ce ai inceput sa faci (prilej de a le multumi tuturor pana acum deoarece mi-au dat posibilitatea de a ma considera un caz fericit).
Situatia poate parea putin bizara la primul pas in redactie. Ar trebui sa arati ce sti, insa nu poti, deoarece nu ai experienta. Ti se arunca in fata un comunicat de presa si ti se cere sa faci o stire. O faci, cu chiu, cu vai. A doa zi e la fel, iar poate dupa o saptamana reusesti sa vii cu un subiect propriu. Intrebi in stanga si in dreapta ce sa faci, deoarece la facultate nu ai reusit sa inveti asa ceva. Daca ai noroc, gasesti un coleg mai liber care sa iti explice ca trebuie sa te incadrezi intr-un anumit numar de semne, iar persoanei cu care vorbesti la telefon pentru a documenta materialul trebuie sa-i ceri si numele complet (din neatentie sau graba se intampla sa nu facem asta mereu nici dupa zeci/sute de materiale scrise).
Sprijin, insa, gasesti cu greu. Nu isi permite nimeni sa piarda timp cu tine, asezandu-se pe un scaun la biroul tau si explicandu-ti care sunt pasii ce trebuie urmati. La sedinte te uiti ca boul la poarta noua, reusesti cu greu sa propui un subiect si asta de multe ori fiindca nu sti sa generezi o idee care e menita a se transforma intr-un articol.
Trec cateva luni, iar dupa ce sefii incep sa isi permita sa iti vorbeasca altfel decat politicos ori sa argumenteze unde si de ce ai gresit, ti se trage o palma dupa cap ori ti se urla peste umar. Te ridici cu greu si o iei de la capat, azi, maine, saptamana viitoare. Dupa o luna, te uiti inapoi si te intrebi ce ai realizat. Doua articole bunicele in plus fata de luna trecuta. Cu pasi marunti, reusesti sa recuperezi ce nu ai invatat la scoala si incepi sa crezi ca viitorul suna bine. Hai ca se poate…
Constientizarea
A trecut un an, poate au trecut doi sau mai multi. Dupa ce te opresti pentru o clipa si te uiti in jur, rasfoiesti, iti amintesti, povestesti cu colegii din breasla din care faci parte in sfarsit, realizezi ca, de fapt, totul e un cerc vicios. Ai scris, ai luat un salariu decent sau de cele mai multe ori ba, nu ai schimbat nimic, lumea e la fel, hotii tot fura iar gandurile ti se invart in cap ca definitiile jurnalismului in primul an de facultate.
Unii dintre noi reusesc sa vada ce le ofera meseria, tara in care traiesc, realizarile si clipele care i-au facut fericiti. Te-ai trezit din visul legionarului de presa si poate poti sa vezi realitatea asa cum e ea: reala.
Nu exista jurnalisti buni sau gazetari perfecti. Exista doar angajati care lucreaza mai mult decat altii, ziaristi talentati, dar si oameni ce scriu la comanda si colegi care se injosesc in fata sefilor din redactii. Adevarul crud si pur il vezi cand ajungi acasa dupa 10-12 sau chiar 16 ore de munca.
Dureros e faptul ca multi dintre cei noi se vad in viitorul apropiat redactori-sefi, directori sau mari patroni de presa. Dar despre fericirea provenita din bani si ingamfarea de a-i face pe toti sa vada in tine un viitor Guru al presei, desi in prezent esti doar un bagator in seama, vom vorbi cu alta ocazie.
Micul zambet de pe buze
In presa nu exista monotonie. Faci zilnic ceva diferit, intalnesti mereu oameni noi, iar povestile pe care le auzi iti dau parca de doua ori mai multa energie. Calatoresti, interactionezi mereu cu tot ceea ce ne inconjoara, ai acces la date la care cetatenii nu pot ajunge, dupa care le oferi informatiile necesare si lor. Avantajele unei asemenea meserii sunt cele pe care ti le poti tu alege. Cu siguranta, ai sansa de a deveni un om interesant in adevaratul sens al cuvantului.
Cum spuneam si in post-ul in care am vorbit pentru prima data pe blog despre aceasta meserie, cred ca tot ce ne inconjoara poate fi transformat in cuvinte, ceea ce ofera jurnalismului “sansa” de a fi un domeniu inepuizabil.
Nu uitam, desigur, nici de viciile noastre: berile de dupa inchiderea editiei sau tigarile fumate pe coridoarele redactiilor, micile clipe de recreere in care se dezbat idei sau probleme si glumele care le armonizeaza.
Esti fericit? Pune lucrurile in balanta. In ce parte se inclina?
Citeste si:
Poti urmari comentariile la aceasta postare prin RSS 2.0. Adauga un comentariu mai jos sau printr-un trackback de pe site-ul tau.
Povesteam cu unul din colegii tai – nu stiu daca si de an, cred ca nu – dupa ce facuse pentru prima data practica intr-o redactie. S-a prins ca parca nu e de el, parca nu asta ar vrea sa faca.
L-am intrebat: ce iti imaginezi ca ai putea face peste 20-30 de ani, cu placere, fara sa te gandesti ca o faci doar pentru bani? E vreo meserie in care te imaginezi fericit profesional fara sa conteze in primul rand aspectul material?
Nu era. Mi s-a parut trist, alegerea unei cariere doar dupa bani, fara un pic de orientare spre ceea ce e mult mai de folos: bucuria de a face acel lucru.
Daca e sa privim ce fac banii in intreaga lume, o sa bagam capul in pamant. Cert e ca banii ne conduc, dar sunt sigur ca exista cativa printre noi care nu lasa sa se intample asta.
cea mai corectă prezentare a unui jurnalist începător și a trăirilor acestuia… și indirect a “scumpei” noastre facultăți care ne “învață” să fim buni jurnaliști prin note mari acordate lingăilor și restanțe celor care într-adevăr lucrează în domeniu… :|
bravo!!!
și ar mai fi ceva de adăugat… odată intrat în presă e destul de greu să te lași, eu îi zic drog…
Toate Bune!
Nici nu vad de ce m-as lasa sau te-ai lasa, atata timp cat ne place (acest drog). Stiu ca si tu faci acest lucru din placere.
ps: desi nu au venit sub forma de comentarii, am primit deja cateva “nu e de mine” sau “nu ma descurc in presa” din partea unor tineri din presa. pacat
am sa iti raspund la intrebare printr-un post :D pe curand asadar ;)
[...] Merită să citiţi acest editorial aici. [...]
Stii ce e ciudat… ca si eu sunt la Jurnalism (in anul I), dar la Sibiu. din aceleasi motive expuse de tine mai sus, si povestite de mai multi absolvenit ai facultatii de la Cluj, am ales Sibiul. Dar nici aici situatia nu e mai roz. Daca materia “fenomenul religios in perioada contemporana” iti spune tie, ca absolvent al unei facultati de jurnalism, ceva, at pe mine, ca “pionier” in ale jurnalismului nu ma incurajeaza cu ABSOLUT nimic. Ba din contra imi provoaca o totala repulsie pt aceasta facultate. Si asta nu e singura materie de genul acesta.
Cel mai grav e ca eu am acest sentiment deja din anul I. Poate pt ca am avut norocul sa ma mai invart prin redactii de ziar si tv, sa mai cochetez cu presa si sa am oameni langa mine care sa stea si sa-mi explice (in linii mari) ce am de facut. Dar oricum, am aflat SINGURA cu ce se mananca jurnalismul. Si constat sa am opinii si idei total diferite fata de colegii mei, despre acest subiect – jurnalism si lumea presei.
La fel vad si ei: un balon roz de sapun, in care lumea se va schimba dupa cateva articole, in care hotii se vor cuminti dupa cateva reportaje etc. Dar si mai grav este ca majoritatea merg sa fumeze o “tigarE” sau sunt fani “Libertatea” si “Can-Can”.
Daca vrei sa reusesti in acest domeniu, important e sa vrei. Sa vezi ce oameni ai in jur, ce patroni, ce conducere, ce colegi, insa sa ramai rece, sa nu te afecteze. Cat despre ce se invata la scoala: pas. Nu are rost sa te strofoci. Sistemul de la noi nu e facut decat sa intri, sa platesti, sa iti iei diploma si sa pleci. In industrie, agricultura, jurnalism, politica sau Spania, nu conteaza unde…
Am preferat sa postez de doua ori ca sa nu plictisesc.
Acest articol mi-a starnit anumite sentimente. Imi aduc aminte cum mi-am cumparat un portofel (la reducere) din primii bani primiti pe cateva articole. Si acum folosesc acelasi portofel. Mi-e unul dintre cele mai dragi obiecte.
In schimb, am venit aici, la Sibiu, la Facultatea de Jurnalistica, unde vad cum toata lumea asteapta sa le pice din cer un post de “redactor-sef”. Unde majoritatea mormaie printre dinti cand profesoara de “Tehnici de redactare” ne da cate doua articole de scris de la o saptamana la alta. Asta e singura materie utila si nici pe asta nu o respecta macar, sau cel putin sa o onoreze cu prezenta. Unde multi au venit doar pentru ca titulatura facultatii suna bine si pompos, unde aproximativ 85% din fete (si nu exagerez) au venit sa se faca vedete, sa le vada mama, tata si vreun forbalist cu bani, pe sticla.
Si daca incerc sa mai discut cate ceva mai serios si sa le explic ca nu e chiar asa roz, ma considera increzuta si se uita la mine: “uite-o si pe marea jurnalista”.
Mi-e ciuda ca am 20 de ani si am pofta si chef sa ma zbat prin redactii si am moralul necesar ca sa pot primi suturi in fund, dar nu am niciun coleg care sa ma acompanieze.
http://qleste.punctul.ro/blog/106/ia-inghet-ca-sa-ti-priasca-sarbatorile.html
acesta e blogul pe care mai postez din cand in cand. De fapt acesta e blogul pe care am inceput sa fac experimente “jurnalistice”. Si multumesc pt asta ziarului “Punctul”.
Mirela
Mi-as dori tare mult sa nu renunti la ceea ce faci. Nu ar trebui sa iti fie ciuda ca la 20 de ani faci asta, ci sa fii mandra ca esti printre putinii care reusesc. Si nu crezi ca bagi prea mult in seama colegii/colegele care dau semne de invidie? Incearca sa faci in asa fel incat sa contezi tu pentru tine si nu ei.
Crede-ma ca eu sunt pe primul loc (cel putin din punct de vedere profesional). Imi exprimam doar o asa-zisa frustrare privind ceea ce am gasit aici, in facultatea asta. Si crede-ma ca nu voi renunta sub nicio forma. Ba mai mult, vreau sa “innebunesc” si sa incerc marea cu degetul: anul II de facultate in Bucuresti. Acum sa vedem ce iese.
Succes.
Ah, un subiect pe care incerc sa il acopar cat mai mult. Da, si eu sunt studenta in anul I, dar la Bucuresti. Nu stiu altii cum sunt – sau citesc deja cum sunt :) – eu una sunt fericita. Fericita si relativ fricoasa. Cred ca sunt printre putinii tineri care aleg Jurnalismul pentru ca isi doresc numai si numai asta. E ca un vis. Nu conteaza banii. Cel putin nu acum.
Pe blogul lui Cezar Paul-Badescu, primisem feedback la un comentariu: “ei, din utopii de-astea se schimba lucrurile. citeodata. Totusi, doar asa, de amuzament: toti tinerii care dau la jurnalism spun la fel. dupa aceea incep sa lucreze. dupa aceea nu mai spun la fel.”
Ca studenta, sunt multumita de ce se face in facultatea mea. Se poate si mai mult. Nu am de ce ma plange de materii, de profesori. Doar ca nu ne iau pas cu pas, ci ne trimit direct sa facem: reportaj, stire, newsletter, prezentari. Eh, partea buna este ca ni se spune unde gresim – intr`o maniera mai dura sau nu. Bibliografiile sunt ok. Mi`e frica de practica aceea in care stiu ca o sa ma intalnesc cu oameni care nu sunt dispusi sa stea sa explice unui student despre ce se face intr-o redactie. Nimeni nu are rabdare. Sunt prea stresati, prea acaparati de munca, prea tristi.
Cine stie ce mai inseamna jurnalismul? …in mare parte, Radu, ai dreptate. Si mi-e teama, cu cat citesc si imi dau seama ca e true tot ce zici, ca nu o sa fiu un caz fericit. (Daca voi fi, vei fi primul care afla :) ). Dar de tinut, ma voi tine si cu dintii de visul meu. In cel mai rau caz, cum zicea si Turcescu, nu e nevoie de talent, ci de munca, mai ales cand mori de foame.
Nu vrea nimeni sa caute si sa aduca binele acela, adevarul, prin munca sa ca jurnalist. Trebuie sa te lasi condus de ..sef. Ne-am invatat sa tacem din gura si sa acceptam orice. Inca ma zbat sa nu fie asa..si sper sa nu innebunesc de tot.
Jurnalismul are taisuri, are subtilitati si e un domeniu viclean. Numai tata nu e de acord cu ce am ales, ca m-am bagat in “locul ala plin de perversi si mincinosi”. :)) Ma tin insa bine mersi pe picioare, mai primesc un sut, mai invat ceva.
Radule, inca o data multumesc de “curs”. E nevoie, la cate un interval de timp, sa mai respiram si sa ne descarcam. Si, probabil, sa ne trezim!
Scuze ca am scris asa mult :))
m`am descarcat. de fapt..nu. mai am de zis, dar imi tin gura :))
poate reiau si pe blog ;;) >:D<
probabil jurnalismul este asa de meschin si pervers…incat nu avem cum sa traim fara el :))) – legat de “droguri”..
Sunt perfect de acord cu Paul-Badescu :)
Totusi, spune-mi tu, indiferent de situatia in care te afli, crezi ca poti pune problema corect si povesti ca de la om la om cu o persoana pe care nu o cunosti? Sa ii pui intrebari, sa stii ce sa intrebi si cand sa intrebi. Ori sa faci asta astfel incat sa stii incotro sa te indrepti mai apoi pentru restul documentarii articolului tau?
Ei bine, asta nu se invata in primul an de jurnalism. Nici in al treilea si nici in ultimul. Nici la master, nici la doctorat. Nici Turcescu nu iti arata (pentru ca acum imi dau seama de ce a ajuns el ce a ajuns in ultimul timp, s-a lasat condus de sefi :)) si nici profii de la Jurnalistica din Bucuresti.
In jurnalism e ca in fotbal, trebuie sa stii pe ce parte sa alergi, cand sa fugi mai tare, cand sa te opresti. Dar cel mai important e sa vezi “gaura”, iar apoi sa sutezi. Asta se invata prin practica. Atat am avut de spus :)
PS: Succes, stiu ca poti.
“Nu exista jurnalisti buni sau gazetari perfecti. Exista doar angajati care lucreaza mai mult decat altii, ziaristi talentati, dar si oameni ce scriu la comanda si colegi care se injosesc in fata sefilor din redactii. Adevarul crud si pur il vezi cand ajungi acasa dupa 10-12 sau chiar 16 ore de munca.”
perfect adevarat- o analiza fara precedent a situatiei /kum am mai spus, radu este f talentat, NECOMPROMIS, promitator.
MOMENTUL aDEVaRULUI vine kand un patron iti va cere sa servesti un …INTERES. la 20-28 de ani refuzi, poti refuza~! kand ai credit, familie, sotie si COPIL tre sa fii f tare pe pozitie sa refuzi…. oare cati o fak?? Nimeni! Sau, k la romani, 2-3! aici
e buba!! Un patron destept incurajeaza personalitati, unul idiot slugi!
Felicitari pentru analiza! Din pacate scolile de jurnalism nu formeaza jurnalisti. Ofera doar cateva informatii, unele dintre ele neaplicabile in viata reala, unele depasite si altele de bun simt pe care le poti afla si citind cateva carti de specialitate. Sunt unii profesori de la care ai ce invata si altii care vin la scoala ca la uzina, sa mai bifeze o zi. Cei din a doua categorie tind sa fie din ce in ce mai numerosi, cel putin din ce observ. Imi pare rau ca intra oameni in sistem care mai apoi au deceptii uriase. Imi pare rau pentru ca sistemul asta pare ceva ce nu este si sunt convins ca asta este si o vina a scolilor. In presa, oamenii sunt construiti din 90% talent, instinct si multe alte chestii native si doar 10% se educa in scoala si intr-o redactie. Cu cat exista mai putin din acel 90%, cu atat mai multi ani sunt necesari in scoli si redactii pentru modelare. Vreau sa scriu mai mult, dar nu am timp. Presa inseamna presiune. Sub toate formele.
tibi, din pacate asa e. cand am pus ultimul punct in acest post mi-am pus intrebarea in acest sens. oare eu ce as face? sincer, nu as putea sa dau un raspuns acum, nu stiu cum as reactiona, dar in cele din urma incep sa observ ca lucrurile s-au schimbat foarte mult. presa e un business acum, nu mai exista deontologie si demnitate. cine nu rezista pleaca
Toader, multumesc pentru completarea ta si pentru comentariul constructiv. Vreau sa iti spun ca in ultimul an de facultate, scoala a fost parca cu totul altceva. Iar asta pentru ca 2 sau 3 cursuri erau sustinute de oameni din presa, redactori-sefi de ziare, oameni din TV si radio ori altii cu experienta. Daca scoala ar fi decurs astfel, cred ca toti ar fi iesit de acolo cu mult mai multe idei in cap. Mi-am amintit de triningul de la mare sustinut de tine. Ei, aproape la fel se comportau si “profesorii” din presa cu noi: zambeau, demonstrau, argumentau, dar nu predau. Deloc. O faceau parca din inima, iar cand vedeai asta erai mult mai atras si atent in ceea ce priveste jurnalismul.
Pai, da, ai dreptate cu partea teoretica. Am ramas blocata ca si un profesor care se pare ca e mai interesat sa ne invete ceva, culmea, ne-a facut sa ne intre bine in cap ca in jurnalism nu e cum credem, ca oamenii se mananca intre ei, se “lupta”; jurnalismul e doar o afacere…nu e ceea ce iti doresti sa faci, ci e ceea ce doresc altii sa faci. Nu conteaza ca poti sa lucrezi impotriva principiilor si ideilor tale personale. Trebuie sa iti faci treaba si sa te conformezi. Multi colegi de-ai mei vor televiziune ca nu le pasa de schimbari sau opinii gandite. Iar cei care vor ziaristica…se lutpa cu ideea de comercial si de elita. Pe ce parte sa fii…99% sigur to the dark side.
Si poate n-o sa fie asa! Nah :))
Las` ca vedem noi. Inca mai cred in iluzia aceea, ca se poate schimba ceva :D..ma fac eu mare. :)
Si poate-poate…vom zambi mai des in jurul adevarului. (cam patetic:)))
“nu mai exista deontologie”
- de aici incepe tot
- de aici s-a ajuns la lipsa CRONICA de incredere in media a publicului, sau daca exagerez, la retinerilor fata de media.
- a respecta regulile unei meserii cu asa Impact e OBLIGATORIU. E f greu, e dificil dar in jurnalism trebuie sa respecti f tare.
o zice unu care a calcat deontologia si si-a pierdut postul, deci a platit pt greseala aia si apoi NU a mai gresit.
Rusine tuturor celor care injura deontologia in editoriale si peste tot. Am si amici f buni printre acestia., din pacate. Lumea nu are asa incredere ca altadata in presa din cauza tabloidizarii si a lipsei acute de deontologie!!
Tibi, cel mai bun raspuns la tot ce dezbatem noi de ceva vreme si tot ce dezbati tu si restul colegilor mai vechi de cativa ani l-am regasit in aceste randuri: “Cred ca acelor oameni care sunt obisnuiti cu lumea asa cum e ea, chiar daca unele lucruri sunt rele, le greu sa le schimbe. Si se dau batuti. Si cand ei fac asta, toata lumea are de pierdut.” Din filmul Pay it forward (2000).
pt. Radu, Farcas si restul am si eu o intrebare poate idioata. Sa ma scuze Radu si Farcas, dar vad in ultimele doua luni zeci de posturi, gen de ce nu se citeste presa, de ce nu mai sunt jurnalisti buni, de ce se inchid ziare, etc. In afara de criza economica care in unele cazuri din presa nu reprezinta decat o scuza. Il rog pe Tibi, care este un mic istoric al presei clujene, sa isi aduca aminte de anul 2004, sau 96, sau 2000 cand dupa alegerile parlamentare sau locale unele ziare se inchideau sau isi restrangeau redactiie. Asa ca dintr-o parte criza economica poate fi considerata o scuza pentru un fenomen deja conturat in Ro. Cat despre calitatea presei si daca merita sau nu sa fi junalist ii rog pe Radu si Farcas sa imi explice ce s-a schimbat esential fata de anii 90, in afara ca avem mai mult Internt si mai multe celulare si aparate foto mai bune. Oare era mai deontolog SRS-ul cand scria Iliescu KGB decat Mircea Badeau sau Ciutacu sau sunt ei mai rai? Parerea mea e ca nimic nu s-a schimbat.
Ca facultatea nu te invata nimic, din nou nimic schimbat sau diferit fata de alte meserii din tara. Daca iti place meseria si vrei sa te profesionalizezi urmaresti cursuri extra. Pentru cei care vor le recomand CJI.ro unele se platesc dar sumele sunt modice, dar sunt si cursuri gratuite sau NewsU.org un portal unde se pot cumpara cursuri, dar multe sunt gratuite si sunt zeci si zeci de astfel de modaliati. Jurnalismul nu stiinta exacta, deci se poate si prin fortele proprii.
Cat despre program la fel este in functie de cum alegi. Stiu jurnalisti care lucreaza exact opt ore si care sunt adevarati profesionisti dar isi respecta si viata privata.
O singura remarca am fata de cometariul lui Radu, personal nu cred ca jurnalistii sunt mai presus de alte categorii, nu suntem mai buni sau mai destepti, cred doar ca suntem mai cu nasul pe sus si mai orgoliosi.
Biro, in primul rand nu am incercat sa schimb nimic. Mi-am exprimat doar punctul de vedere (mai mult subiectiv, deoarece nu am demarat o ancheta). In privinta cursurilor extra, iti dau dreptate. Sunt de acord, de asemenea, si cu remarca adresata mie. Intradevar, jurnalistii sunt mai orgoliosi, mai bine informati dar nu neaparat mai desptepti. Asta spuneam prin “bagatorii in seama”.
Cu toate acestea, ar trebui sa ne intrebam, insa, ce rost mai are scoala daca nu te initiaza, sprijina ori indruma in ceea ce inseamna, in cazul nostru, jurnalismul?
Radu eu zic ca hartia aia o fi buna daca se da o lege aberanta prin care nu te lasa sa lucrezi ca jurnalist daca nu ai hartia de la facultate. Si la facultate se pot face diverse chestii numai sa iti dai silinta, nu apar UBB-ul sau alte facultati, dar nici Dumnezeu nu iti baga in traista.
Echilibrat si curat! Felicitari chiar daca nu ma cunosti iar eu te cunosc putin din ceea ce citesc.
Cu ani inainte am zis ca jurnalismul e musai sa se faca si cu putin suflet. Si inca mai cred in asta. Tocmai pentru ca daca nu e asa ramane litera seaca, evenimente de azi si de ieri ramase captive in litere.
Acum as nuanta. Sa faci jurnalismul cu suflet, dar sa ramai indiferent, cum spuneai, la degenerarea umana pe care o produce tocmai in cei care iau microbul acesta.
Multumesc :)
Biro, poate ai dreptate.
coucoux, multumesc si eu pentru cuvintele frumoase. te cunosc si eu (din vedere si din cele citite)
mi se pare esential ca sa aparam valoarea. iar in aceste postari nu se vorbeste despre valoarea unor jurnalisti clujeni (din cite inteleg radu neag, initiatorul acestui forum este jurnalist clujean), ci se vorbeste despre bune intentii, deontologie, cauze nobile, idealuri marete, ignorarea scolii care v-a format si multe altele. poate ne spuneti si noua, celor mai putin familiarizati cu presa locala clujeana, ce ar trebui sa se scrie in cluj ca sa fie interesant, veridic, vertical, si mai apoi, care este valoarea scolii jurnalistice clujene, care sint jurnalistii-reper in ceea ce priveste asteptarile voastre, ce au facut ei bun, pentru ca de la cineva tot trebuie sa fi invatat si voi ceva. si mai ales, ce s-ar putea scrie acum, in vremuri de criza, astfel incit sa captati interesul cititorilor vostri. daca aveti pofta de aceasta dezbatere ad-hoc. daca nu, ignorati aceasta reactie.
groza, eu unul cel putin nu as vrea sa raspund intr-un comentariu acestor aspecte remarcate de tine. probabil, cand voi avea timpul necesar si ideile necesare, voi reusi sa o fac dar printr-o noua postare.
cat despre “de ce scrieti de asta si nu de aia”, vreau sa spun ca nu poti cuprinde intr-un articol tot ce tine de presa: de la cu ce se mananca si pana la ce vor cititorii, iar apoi ce le oferim noi.
cat despre valoarea scolii, cred ca ai avut posibilitatea sa citesti in cele precizate atat in articol cat si in cele amintite de unii comentatori. pe de alta parte, gasesti un intreg serial despre facultatea de jurnalism din cluj aici (experiente traite in urma cu unul, respectiv doi ani la acea scoala)
la mine deocamdată înclină spre meserie. e drept că sunt tânăr, entuziast şi până acum toate persoanele din domeniu pe care le-am cunoscut au părut măcar dispuse să mă ajute. pot să mă consider şi eu unul dintre fericiţi, deocamdată. dacă se schimbă ceva te anunţ ;)
Sper sa nu fie nevoie sa ma anunti. Doar daca e de mai bine. Ma bucur ca faci parte din “grupul norocosilor”.
Deci se poate. Acum, luam mana asta de oameni tineri si le aratam ca se poate mai bine. Sunteti de acord? :)
nu asi include chiar in categoria jurnalistilor .. oameni de radio, gazdele unui program de radio, dar asi trage un semnal de alarma si in acest domeniu din punct de vedere al scolii. Din nefericire nu am apucat sa aud pe nimeni, student la jurnalism sa spuna domnule cursurile x sau y ma ajuta sa devin un om de radio ba din potriva multi trec prin cursuri de radio si nu apuca sa vada un microfon. E drept radioul a suferit multe schimbari si in ziua de azi din nefericire asistam la emisiuni seci, la moderatori care fac “misto” de unul si de altul si imita personaje care nici macar nu ar trebui amintite. In concluzie romania duce lipsa de o scoala de radio… eu fac parte din “grupul norocosilor” si sunt unu din cei care crede ca UBB Radio va deveni o scoala de radio:).
Felicitari pentru post Radu la mai multe!
Catalin, eu credeam ca UBB Radio a devenit deja o scoala de radio :) Ei, daca pana acum nu am avut, iata ca de acum inainte se poate. Sunt sigur ca ceea ce in urma cu cativa ani era doar un proiect, in cel mai scurt timp va ajunge sa le arate studentilor mai mult decat microfonul.
Multumesc. Succes si tie in tot ceea ce faci.
[...] 14 January 2009 Posted by adinov in Uncategorized. trackback Textul scris de Radu mi-a adus aminte de multe lucruri. Si chiar daca nu il aprob in multe din cate a scris, bulgarele [...]
@Catalin : Ma gandesc ca problema de care sufera radioul e ca sunt relativ rari oamenii care au voce si pot improviza bine. Si ei tind sa mearga la televiziune, care e mult mai atractiva. La radio atunci gasesti ce ramane, si cum nu era mult dintru-nceput… asta e.
Ia exemple, cati oameni buni din radio au plecat in tv ? Si cati oameni cu adevarat buni din tv au plecat in radio ? Asta e.
Stiati ca,mai nou,au tupeul si nesimtirea de a se numi “ziaristi”-aceia care beau o bere in fata monitorului,care nu au habar sa faca diferenta intre o ancheta jurnalistica si un reportaj,dar noroc cu net-ul,pentru ca tot ceea ce fac e sa aplice “copy/paste”-TRAIASCA INALTA TEHNOLOGIE?!…Ceea ce pot spune acestor “ziaristi” e ca NU ORICINE STIE SA CITEASCA,STIE SI SA SCRIE UN ARTICOL!!!E dureros,dar e real…pacat…
Nu e “mai nou”, asta se intampla de foarte multa vreme. Asa cum isi spun ei jurnalisti, la fel o fac si altii in alte domenii. Astea tin de ei, nu de job sau de patron, care nu poate sa faca nimic altceva decat sa il dea afara.
Dar daca iti mai spun si ca intreaga redactie stie de articolele “copy/paste” si considera ca e ceva normal…ce mai zici?!…Eu am avut un mare soc atunci cand am vazut cum sta “treaba”…si eu lucrez la ei,pentru ca nu am unde altundeva si mi s-a spus ca,citez :”…n-ai sa faci prea multi purici pe aici,daca vei continua cu articole asa deontologice…” Nu stiu exact daca au ei habar ce e deontologia,dar va pot spune sigur ca,la ei,legislatia presei e incalcata in nesimtire…mi-e rusine cu locul meu de munca,motiv pentru care,cat de curand,am sa redevin “IMA” (Inginer la Mama Acasa)…Ce sa mai zic…Hristos a inviat!Paste fericit tuturor!
Intradevar e trist ce se intampla. Dar unde e asta, in Cluj? De obicei nu prea ai ce face in acest caz, doar sa iti gasesti un alt loc de munca, mai “deontologic”. Ei se vor stinge de la sine.
Sarbatori fericite si tie!
[...] prea seamana cu ce se intampla in prezent… [...]
Salut…..as avea nevoie de cateva sfaturi in legatura cu aceasta meserie….am 16 ani si de acum as vrea sa ma hotarasc asupra facultatii pe care vreau sa o urmez….imi place foarte mult ideea de jurnalism,dar majoritatea oamenilor imi spun cam asa:”Este o porcarie”sau”In Romania o sa ajungi muritor de foame cu asa ceva”.Pe mine personal ma eneveaza toate aberatiile acestea.Este chiar asa de adevarat?