Blogul care arata cu degetul, de Radu Neag
  • Home
  • Despre autor
  • Ce am facut
  • Contact
  • Campanii
    • Oamenii care fac lucrurile sa mearga
    • Rusinea de a fi student
  • Foto

Foaia Transilvana, jurnalismul sau cum sa dai un om afara

Share

TweetRespectul i-a parasit de mult pe cei ce detin puterea sau o parte din ea. Asta e valabil, poate, in orice domeniu, dar astazi vom vorbi despre presa.

Filmul evenimentului poate decurge foarte repede. Pe scurt, in urma unui mesaj postat de mine ieri pe forumul Asociatiei Profesionistilor din Presa Cluj, legat de practicile de la cotidianul local Foaia Transilvana (FTR), un jurnalist a fost dat astazi afara. Motivul este unul strigator la cer, asta cel putin din punctul de vedere al persoanelor care mai reusesc in ziua de azi sa gandeasca in propozitii. Anume faptul ca, potrivit conducerii FTR, informatiile postate le-am primit de la acel jurnalist (care se intampla sa-mi fie prietena).

Deoarece ne cunoastem, cei de acolo au considerat ca persoana in cauza e de vina pentru dezvaluirea marelui secret (ce sa zic), in care jurnalistii de la FTR trebuie sa se injoseasca de fiecare data cand scriu un material. Iata si mesajul:

Cu ce ajuta FTR mult iubita breasla, vazand ca Hossu e un subiectiv si
jumatate in fiecare articol semnat de el? Mai mult decat atat, vad ca
FTR continua sa prezinte in mod public opinii sub forma de articole de
presa. Am inteles partea cu Blog Notes, insa deja exagereaza si nu
stiu ce cauta in presa, tinand cont de editorialul/comentariul sau
(cica) in Citynews, in urma cu aproximativ un an. O modalitate
asemanatoare nu am vazut nicaieri: sa tii un ziar doar ca sa arunci cu
noroi in cine ai chef.

Pe de alta parte, cine ia masuri in legatura cu tinerii jurnalisti de
acolo obligati sa semneze articole, fiind amenintati cu “taiatul”
salariului? Sau sa iti indemni angajatii sa scrie articolele cat mai
aprinse si in bataie de joc, ca ziarul sa fie “altfel” si sa atraga
atentia. (O sa si argumentez daca e nevoie)

Nu inteleg de ce nu ne adunam toti la o masa si sa discutam ca
oamenii. Jur ca parca imi vad fosta clasa de la liceu, eram in B, cum
arunca cu injuraturi in clasa A. Sau unii sunt oare prea ocupati cu
afacerile incat sa iasa la o intalnire cu prietenii (daca pot sa le
spun asa)?

Despre ce e vorba, totusi? Majoritatea tinerilor de acolo sunt din aceeasi generatie cu mine, ori cu un an mai mici. Evident, astfel, ca ne stim din facultate ori chiar de la cursuri. Printre cele mai obraznice practici la care sunt supusi colegii nostri se refera la redactarea textelor: subiectul trebuie luat la misto, ceea ce se poate observa in ziar, titlurile sunt date din burta, astfel incat sa atraga atentia iar subiectivitatea unora este de apreciat, mai ales pe departamentul sport. Pe de alta parte, in urma cu ceva vreme auzisem de penalizari. Nu se plangea nimeni, doar semnaliza faptul ca la mai multe greseli conducerea recurgea la aceste penalizari.

Dupa cum spuneam, conducerea FTR a considerat ca informatia privind amenintarea cu taiatul salariului nu a putut veni decat de la persoana pe care o cunosc eu (cu toate ca mai cunosc cel putin 4 persoane acolo), astfel a recurs la inlaturarea sa din redactie. Pe de alta parte, ce nu stiu cei de la FTR e faptul ca pe tema aceasta au mai discutat o groaza de jurnalisti din presa clujeana, atat in redactii cat si la ultima intrunire APPC sau chiar la bere. Astfel, informatia putea veni de oriunde.

Dar sa consideram ca mesajul a venit fix de la prietena mea, fix in acea zi, fix cand Hossu si toata Foaia se lupta cu APPC-ul si sustinatorii CFR-ului (despre povestea cu Hossu gasiti detalii la Tibi Farcas, unde este prezentata mai jos si pozitia APPC). Oare e corect cum procedeaza conducerea acelui ziar in ceea ce priveste tinerii jurnalisti? Astfel trebuie ei indemnati sa procedeze? Sa scrie, sa lucreze. Sa isi faca meseria. Sa semneze materiale in care ii iau la misto pe cei prezenti in material. Concluziile le trageti voi.

In alta ordine de idei, toti jurnalistii care citesc FTR cunosc ce se intampla la FTR, astfel nu vad cum eu am reusit sa le stric imaginea atat de tare incat sa dea afara acea persoana care mi-ar fi spus mie lucruri ce tin de redactia lor. In plus, si daca ar fi fost asa, oare nu e o masura deocheata, exagerata ori cum doriti sa ii spuneti? Mi-ar face placere sa aflu si eu cum ganditi. Sau cu ce ganditi.

Cum spuneam si pe forumul intern al APPC, nu incerc sa dovedesc nimic. Doresc doar sa va aduc la cunostinta ca nu mihai Hossu e de vina pentru cele intamplate cu privire la galeria CFR, nu eu sunt de vina pentru ca am dorit sa vorbim despre lucruri mai serioase la intalnirile APPC (tinerii jurnalisti de acolo care sunt supusi acestor practici de a scrie materiale de presa) si nici jurnalistul dat afara, ci conducerea. Pentru ca ei, cei care conduc ziarul, au gandit cu banii si cu imaginea. Pentru ca l-au lasat pe Hossu sa scrie exact ce si cum vroia (poate chiar indemnat, cine stie).

Reiau si spun din nou cateva lucruri. Mi-am facut o imagine clara despre ce face, de fapt, patronul de gazeta in Cluj. Poate nu e cazul sa generalizez, insa vreau sa atrag atentia ca prea mult noi, jurnalistii, facem studii, dezbatem, povestim, ne pripim in scaunele din redactii si asteptam ziua salariului decat sa dam doi bani pe noi. Nu ne respectam deloc noi insine, atunci la ce sa ne mai asteptam la patronat?

Hai sa postam pe forum toate comunicatele primite de la Clubul Roman de Presa, care se plictiseste la fel ca noi si sa scuipam in sec atunci cand vine vorba de respect. Poate colegul Tibi spunea bine, nu am de ce sa imi exprim punctul de vedere deoarece nu conteaza, sunt prea mic, nu am un nume. Dar am constiinta, am idei, am respect fata de sine. Am ceva ce multi expirati din acest domeniu nu au avut vreodata ori nu mai au din vremurile in care le-a trecut pe la nas primul plic cu bani venit de stiu ei unde.

Sustineti-va punctul de vedere. O puteti face simplu, lasand un comentariu mai jos. Poate daca nu reusim sa dezbatem aceste teme unde e cazul, o vom face aici, pe blog.

Libertate de exprimare deci. Mai mult decat atat, vad ca toata breasla sare. M-am convins de tot acum.

Va salut,

Unul caruia ii pasa

PS: Opinii perfect sugestiva pe aceasta tema au scris Mihnea si Vasile (multumiri). Pe aceeasi tema au mai scris Adi si Cru, carora le multumesc. De asemenea si lui Tavi, care a lasat un comentariu consistent. Un text frumos, despre tineri, personalitate, mentalitate, in cateva randuri la Andrei.

UPDATE Ovidiu Blag, redactorul-sef al publicatiei, spune intr-o postare pe forumul intern al APPC ca nu Florin Danciu, directorul FTR a luat decizia de a da pe cineva afara, ci el. Acestea dupa ce tocmai el spunea ca decizia nu este a sa, ci i s-a cerut de catre conducere ca persoana in cauza sa plece.

In regula, domnule Blag, asa dupa cum bine stim si dupa cum spuneti dumneavoastra, mereu ziceti adevarul. V-ati aratat respectul fata de aceasta persoana.

Tinand cont ca totul a pornit pe acest blog… de la respect. Pentru a continua in cateva randuri, putini nu inteleg ca, de fapt, aceasta postare a pornit de la practicile pe care multi ce cred ca detin o adevarata putere au sansa si vad ca reusesc sa schimbe lumea/persoane/mentalitati. Si doar la asta s-a referit.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  



Citeste si:

  • Un clip care n-ar trebui sa existe (1)
  • Termeni si conditii (0)
Taguri: abuz, concediere, foaia transilvana, ftr, hossu, practici, respect

43 comentarii Cluj | De stiut | Jurnalism | Presa Postat de Radu in November 18th, 2008

Poti urmari comentariile la aceasta postare prin RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

43 Comentarii

  1. mofo says:
    18/11/2008 at 22:40

    quality FTR, cum doreste Tibi sa il numeasca, suna a ziar de cea mai joasa speta, mai ales datorita faptului ca am auzit si eu de la diversi oameni din presa, la o bere sau o poveste, cate una alta despre el. un ziar supravietuieste cu reclame. cei care cumpara spatii publicitare sunt mai putin curiosi de cum se imprastie rahatul cu el. teoretic poate sa il tina fara probleme. dar unde e profesionalismul?? scandal, subiectivism, titluri care nu prea au legatura cu materialul nu il fac sa arate mai mult decat shitturi intre copii de clasa a 5-a. unde e orgoliul de a avea un ziar daca arunci cu pietre in altii, mai mari, si aia deabia daca te baga in seama. injuri cu surle si trambite si mai scrie careva de tine pe blogul personal cat de penibil esti. asta da satisfactie! cititorul de rand nu intra pe blog. mai degraba il citeste pe buda, iar pe urma il paraseste spre satisfactia inegalabila a fundului.

    acuma sa ma leg si de evenimentul, nu tocmai placut, care l-a determinat pe radu sa scrie postul asta. imi pare rau ca cineva fara coloana vertebrala a recurs la asemenea gest. tipa nu cred ca avea vreo legatura cu ceea ce s-a postat, e o realitate care i-a cam durut pe cei de la FTR. nu e normal ce se intampla si nu stiu ce APPC-ul ar putea face, cu siguranta nu poate sa impuna altora ce echipe sa isi faca in redactie. decat sa stai cu frica ca o sa fi penalizat mai bine te duci la alt ziar si iti faci treaba calumea, unde nu ti se impune sa scri tot felul de mizerii.

    orice ar zice tibi, fiecare are o parere care trebuie ascultata. numele ti-l faci daca ii dai jos pe comunisti batrani care inca mai scriu?? ei inca mai traiesc cu frica si se ascund dupa niste paravane ca FTR sau le dau o sansa generatilor de tineri? se simt amenintati de ei in loc sa ii sprijine. daca si cu ei trebuie sa luptam, o vom face. libertatea individuala si de exprimare inca se mai plang eroii revolutiei.

    Raspunde

    Reply
  2. Mr. J says:
    19/11/2008 at 00:36

    Danciu a vrut sa iti arate ca poate sa se joace cu viata ta. Nu il cunosc dar ii cunosc tipologia. Se crede seful suprem. In fine, esti tanar, o sa treci peste asta. Fa presa de calitate asa cum vrei tu. E vorba de un ziar, de un patron sunt alte zeci de ziare. Cat despre APPC sau ale organisme de presa… Sa fim seriosi. Sunt controlate ori de patroni ori de dinozauri expirati care au zeci de polite de platit. In presa esti doar tu si cititorii tai, ei sunt cei care trebuie sa te judece si doar in fata lor raspunzi. Farcas sau Danciu sunt doar nume care or sa dispara maine sau poimaine (Farcas maine), cititorii tai sunt pe vecie.

    Raspunde

    Reply
  3. Pesta says:
    19/11/2008 at 02:11

    mofo, greşeşti amarnic. nu e lipsă de coloană vertebrală. dimpotrivă, e vorba despre exces de şiră; dublu axis care dă înspre cifoză. ştii, când ai capu’ mare (de la sâmburii de grandomanie) şi plin de greutăţi (de la problemele de imagine) tinzi să te laşi cocoşit, mai ales de puţină paranoia.

    Raspunde

    Reply
  4. Luiza says:
    19/11/2008 at 12:01

    Va multumesc de sustinere, insa vreau sa clarificam si niste lucruri pentru ca daca tot se discuta cazul meu vreau informatiile sa fie si corecte. Nu tin cu absolut nimeni, sunt nervoasa si ma simt nedreptatita, insa, chestia ca am fi fost amenintati ca ni se taie din salariu daca nu ne semnam articolele nu s-a desfasurat chiar asa, iar eu am fost un caz izolat. E adevarat, la trei greseli majore de tip “nu ti-ai facut treaba” se anunta cu scaderea din salariu. dar asta nu ar fi ceva nou, se practica si la alte redactii. Era vorba de un titlu care mi s-a pus la un articol si cum mie mi s-a parut grosolan si cum nu dorea sa-l schimbe am decis sa nu ma semnez cu riscul de a primi un punct negru din cele trei care duc la scaderea din salariu. A doua zi titlul impus nu a mai aparut si s-a intamplat asa cum am vrut eu: nu punct negru, nu grosolanie. Ei bine in a doua parte e vorba despre directia in care merge Foaia, mai mult comercial. Si sa fim seriosi, eu pot sa plec de acolo, dar nu sa impun sa nu se transforme in tabloid. E alegerea lor si poti sa ramai sa scrii in stilul acela sau sa cauti altceva.
    Si toatea astea, spuse lui radu si postate intr-o forma mai acida si modificata au dus la “executarea mea”. Nu cred ca e o masura normala, insa nu poti sa tii dusmanul in ograda ta.
    Am vrut sa se stie intreaga poveste si ce se intampla cu adevarat, nu sa tragem concluzii fara sa se stie care a fost cu adevarat punctul de plecare. Si abia de acum discutiile pot sa porneasca…

    Raspunde

    Reply
  5. Flaviu says:
    19/11/2008 at 13:43

    Ma omule nu te supara, dar ce ai facut tu se numeste prostie, alt cuvant nu gasesc…nu o zic cu rautate. Eu as intra sub pamant de rusine sa stiu ca prietena mea a fost data afara din cauza prostiei mele

    Raspunde

    Reply
  6. Radu says:
    19/11/2008 at 13:50

    Luiza, citeste mesajul si vezi ce am scris pe forumul APPC. Am zis ca sunt amenintati, asta nu inseamna ca am tras concluzia ca s-a intamplat sau ca se intampla.

    Flaviu, as dori sa explici mai bine de ce ti se pare prostie, pentru ca nu inteleg de ce ma faci prost fara sa cunosti situatia.

    Raspunde

    Reply
  7. Flaviu says:
    19/11/2008 at 14:00

    Nu te fac prost si nu vreau sa intelegi ca te fac prost. Dar alt cuvant nu gasesc decat prostie. Nu te cunosc deci nu te judec, insa nu ai procedat bine in cazul de fata. Daca stiai ca prietena ta e expusa in momentul in care tu faci “dezvaluiri din interior” nu trebuia sa le faci. Pana la urma ce era mai important pentru tine? Prietena ta si slujba ei sau “sa dai in gat” metodele de la FTR? In orice redactie exista probleme, dar se rezolva intern, nu se spala rufele in public. Dar acum nu prea mai contaza

    Raspunde

    Reply
  8. Radu says:
    19/11/2008 at 14:03

    Eh, imi pare rau ca nu ai inteles unele lucruri. Ce am spus in mesajul postat pe forumul intern al APPC nu e nicio dezvaluire. Am atras atentia, am zis hai sa nu vorbim de ala ci sa vorbim de lucruri mai serioase. Cum ar fi: semnaturi, titluri etc. etc. etc. Aceste lucruri se stiau, le stiu colegii mei, le stiu amici din alte redactii, le stia si ea, jurnalista la FTR. Dar asta nu inseamna ca eu, pentru ca o cunosc cu ea sau indiferent de relatia mea cu ea, sa fie data afara pentru ca eu stiu lucruri. Sa ma atace pe mine, insa nu am dezvaluit secrete si nu am stricat imaginea unui intreg trust, ce sa zic, cu atragerea atentiei.

    Raspunde

    Reply
  9. Vasile Racoviţan says:
    19/11/2008 at 14:40

    Flaviu… te intreb o singura chestie: tu ai fi impacat cu gandul ca prietena ta este fortata sa accepte mizeriile unor sefi care nu dau doi bani pe angajati, fara sa aiba ocazia de a-si sustine punctul de vedere sau de a avea drept de a lua decizii cu privire la munca ei?
    Dupa ce (si daca) vei gasi un raspuns la aceasta intrebare, am sa continuu dialogul.
    Pana atunci, doar atat: Radu, felicitari!

    Raspunde

    Reply
  10. Radu says:
    19/11/2008 at 14:43

    Vasile, as spune multumesc, dar nu sunt deloc mandru de tot ce se intampla. Multumesc oricum. Insa as fi preferat sa stam toti cei din “breasla”, sau cum o numesc deontologii de pe la noi, la o bere, pe o terasa, ori inauntru undeva la caldurica, dupa inchiderea editiilor. Sa dezbatem subiecte, sa radem de politicieni, sa barfim si noi ca babele la colturi. Orice, numai nu asta.

    Raspunde

    Reply
  11. Flaviu says:
    19/11/2008 at 16:01

    Vasile, nimeni nu poate fi impacat cu gandul ca trebuie o persoana apropiata sau el sa accepte “mizerii”, insa stii cum e, daca nu iti convine…esti liber sa pleci. Esti supus la vreo presiune? Ai o discutie lamuritoare cu persoanele responsabile si competente si rezolvi problema, daca nu…ii saluti din mers. E democratie, fiecare isi conduce afacerea cum vrea si isi trateaza angajatii cum crede, insa si angajatii au liberul arbitru sa accepte situatia sau nu

    Raspunde

    Reply
  12. Radu says:
    19/11/2008 at 16:06

    Flaviu, iarasi nu intelegi CE am facut si ce am scris. 1. pe forumul APPC am atras atentia, dupa cum am mai zis: hai sa nu vb de ala, ci sa discutam problema asta 2. aici, pe blog, ce am scris mai sus reprezinta o prezentare a situatiei plus, desigur, opiniile mele, pe alocuri si cumpatat, cu privire la situatie. punct. de aici si pana la concluziile trase de tine ori de altcineva e o distanta lunga, dar eu nu iau nimanui dreptul la a se exprima si de aceea chiar va rog sa spuneti ce vreti: tu, ei, cine vrea

    Raspunde

    Reply
  13. Flaviu says:
    19/11/2008 at 16:15

    Ok Radule, nu dadeam cu paru. Doar ii raspundeam lu Vasile

    Raspunde

    Reply
  14. Radu says:
    19/11/2008 at 16:16

    Am inteles. Nici eu nu dau cu parul, imi doresc doar sa inteleaga lumea ce s-a intamplat si am precizat ce era de cuviinta de fiecare data. Merci pentru dialog

    Raspunde

    Reply
  15. Liviu says:
    19/11/2008 at 16:49

    Chiar asa de grav era, de l-a dat afara? Ce chestie.

    Raspunde

    Reply
  16. Mircea says:
    19/11/2008 at 17:34

    perfect de acord cu flaviu. si tu, radu, si vasile gresiti cand va inchipuiti ca ziarul si angajatii lui sunt mai presus de cel care il finanteaza. ca absolvent de jurna ar trebui sa stii ca la orice publicatie serioasa si bine intretinuta financiar exista oameni platiti sa dea NUMAI titluri. de unde pana unde are reporterul ceva de spus in politica editoriala? nicaieri in lume nu se intampla dupa cum va inchipuiti voi. si asta o spun ca un om umblat.
    radu: nu-mi aduc aminte ca la constituirea APPC sa se fi luat vreodata in discutie implicarea unor terti in politica redactionala a unei publicatii. nimic nu-ti da tie dreptul sa incerci sa reglementezi (sau sa discuti, daca asa preferi tu s-o numesti) regulile interne ale altora. fiecare e liber sa plece daca nu-i convin conditiile de munca. stiai perfect ca iti vei pune prietena intr-o situatie cel putin dificila prin abordarea ta, si sincer nu cred ca ti-ai inchipuit ca sefia ziarului respectiv isi va da brusc seama ca a trait o eroare si ca de acum fiecare va fi liber sa faca ce vrea in redactie. sau ca vor veni toti in par sa discute cu tine in cadrul unei sedinte APPC si tu le vei lumina calea.
    punctul meu de vedere e ca nu trebuia sa risti locul de munca al prietenei tale doar pentru a te bate cu pumnii in piept in fata “asociatiei profesionistilor din presa clujeana”. si ca sa te poti numi profesionist de presa consider ca ai nevoie de o experienta mult mai vasta decat a ta, indiferent unde ar fi ea capatata.
    vasile: tu ai prins mingea asta din zbor si ceea ce faci nu e corect. daca ai avea 15 ani as numi-o idealism. asa, nu o pot numi decat rautate.

    Raspunde

    Reply
  17. cru says:
    19/11/2008 at 18:02

    stimate domn mircea, iata, sunt absolvent al facultatii de jurnalism si zau ca nu mi-a spus nimeni ca patronul e dumnezeu. pentru ca, vedeti, daca ar fi, nu ar avea nevoie de reporteri. una e sa te amesteci in politica editoriala a unui ziar si alta e sa constati ca nu-ti poti face meseria decent la un ziar. ce spuneti dumneavoastra, cui nu-i convine e liber sa plece, este exact leaganul angajatorului care isi trateaza angajatul ca pe un sclav. evident ca un reporter nu va dicta politica editoriala. insa mi se pare la fel de evident ca niciun sef nu te poate forta sa-ti pui numele pe ceva ce nu esti, nu ai scris, etc. asta nu mai tine de politica editoriala, dar stiti asta, ca sunteti umblat, nu?
    si mai incetati cu “ai riscat locul de munca al prietenei tale”. si l-a riscat singura incercand sa fie tratata corect. faptul ca cineva a facut publice aceste discutii inseamna doar ca acel cineva a crezut ca ele pot fi discutate si ameliorate ca intre oameni normali.
    va multumesc.

    Raspunde

    Reply
  18. Radu says:
    19/11/2008 at 18:15

    Exact, oameni normali. Domnule Mircea, a raspuns Cru in locul meu. Cu toate acestea, ca sa nu credeti ca dau inapoi, doresc doar sa va spun ca imi pare rau sa constat ca sunteti de acord cu deciziile acelor oameni care nu au stat nici macar la discutii pe tema aceasta. Am zis eu ca hai sa discutam (atat doar, nu sa schimbam lumea), ea mi-e prietena, ei stiau asta si au actionat cum le era mai usor, dar nu si rational, cum face un om normal. Cica “cu parere de rau” (hai pa), au dat-o afara. Scutiti-ma de mistocariile astea, am spus-o si o repet: m-am convins cu unii din ziua de azi.

    Astept sa fie concediati toti jurnalistii din redactiile locale, pt ca au vorbit cu prietenii despre ograda fiecaruia, iar noi la randul nostru suntem prieteni cu prietenii acelora. Nu, nu acesta este raspunsul.

    Raspunde

    Reply
  19. andreea says:
    19/11/2008 at 19:23

    mai radu, de ce sa stea oamenii aia la discutii cu tine? nu crezi ca e putin ridicol? la fel ca si faptul ca ai dus la concedierea prieteni tale. am auzit ca la ringier a fost dat afara cineva pentru ca s-a aflat ca nu a respectat regula cu confidentialitatea salariilor (poate sunt doar zvonuri). deci ce sa mai vorbesti despre confidentialitatea de la locul de munca (asta nu tre sa existe??). luizei, dupa cum spune si ea mai sus, i-a fost schimbat titlul.. ea nu a refuzat sa semneze ceva ce nu a scris ea – telefonu fara fir. or in cele din urma, pentru ca ea nu a fost de acord cu titlul nou, a ramas cel pus de ea – dupa cum spune chiar ea. deci practic au fost niste discutii in redactie de care se intampla asa de des si acum toata lumea vorbeste despre a semna un articol care e contrar opiniilor si ideologiilor tale – din nou destul de ridicol, pentru ca nimeni nu si-a pus problema: ce s-a intamplat de fapt – deduc din ce am tot citit azi. despre patronul ziarului – patronul ziarului nu a avut nici o implicare intr-un titlu de monden, cred ca iti dai si tu seama. deci ai creat un scandal ridicol si nebazat pe realitate (parerea mea) si fata nu mai are de lucru.

    Raspunde

    Reply
  20. Radu says:
    19/11/2008 at 19:40

    in primul rand ea nu semnase niciun contract cu cei de acolo, desi lucra de un an de zile la ei. deci adio contract de confidentialitate. pe de alta parte, acestea le vezi deocamdata cam rar pe la noi.

    apoi, nu am dezbatut ce i s-a intamplat ei, ci, repet pentru a mia oara azi cred, faptul ca tinerii de acolo sunt amenintati. asta a fost tot ce am zis. ca sunt, ca e posibil, ca se poate intampla sau oricum vrei sa ii spui. nu am dat nimanui in cap, nu am tras nicio concluzie, nu am dat niciun verdict.

    locul de munca pierdut si patronul. aici exista o legatura: nu sunt eu cel care a luat decizia asta, ci conducerea. conducere inseamna director, redactor-sef, director editorial etc. nu imi explic cum voi, cei cativa care vedeti altfel lucrurile doar pentru a le vedea altfel, sunteti de parere ca ea a fost data afara din motive intemeiate. daca e asa, cum spuneam in comentariul de mai sus, astept ca toti jurnalistii sa fie dati afara.

    nu intelegeti ca aici nu e vorba de ce am facut eu, ea sau altcineva din Clujul ori tara asta? e vorba de ce au facut cei care au putut fi numiti sefii ei, un lucru extrem extrem de deplasat. asta demonstreaza ca suntem niste nimicuri in fata celor ce sunt mai sus ca noi. iar tu esti de acord cu asta.

    Raspunde

    Reply
  21. Mircea says:
    19/11/2008 at 19:47

    am vorbit degeaba. am vazut postarea ta de pe APPC, radu, si tonul era putin altfel decat “hai sa discutam”: (Pe de alta parte, cine ia masuri in legatura cu tinerii jurnalisti de acolo obligati sa semneze articole, fiind amenintati cu “taiatul” salariului?) oricum, fie M. Hossu, fie CityNews, fie titluri, e clar ca ai ceva de impartit cu ei. pacat ca nu o faci direct. nu sunt un simpatizant al Foii, dimpotriva, insa de data aceasta o iau in tarbaca pentru motivul gresit. cauta bine si ai sa vezi motive mult mai bine intemeiate ca sa convoci marele consiliu.

    din comentariul fetei in cauza am inteles ca nu era vorba de semnatura unui articol din burta sau a unui pamflet cu tinta, ci de modificarea unui simplu titlu dintr-un text, practica frecventa. chiar as vrea sa aflu cat de tare a fost modificat sensul si o rog pe Luiza sa ne spuna. nu cred ca acum mai conteaza divulgarea.

    in consecinta, trimiterile la sclavie, comunism, dictatura si alte lucruri asemanatoare nu cred sa isi aibe rostul.

    Raspunde

    Reply
  22. Radu says:
    19/11/2008 at 20:00

    sa inteleg ca acum ne legam de tonul dintr-un text. de ce nu pomeniti nimic despre ce s-a intamplat, de fapt, in ceea ce priveste persoana in cauza si modul in care a fost tratata? asta suntem. unii. si iata ca de aceea nu reusim niciodata sa ne ridicam din mocirla in care invatam sa inotam.

    comentariul era unul generalist, nu m-am referit strict la ce mi-a zis cineva din acea redactie. e vorba de mai multi tineri, ca si mine, care lucreaza asa cum sunt invatati sa lucreze acolo. si probabil stiti cum, daca tot cunoasteti atat de multe despre FTR.

    cat despre a avea ceva cu cineva… ma spal pe maini de la inceput in ceea ce priveste aceasta chestiune. nu am nimic absolut cu nimeni ori cu vreun nume din presa locala. ca e citynews, ftr sau oricare alta publicatie. insa nu sunt de acord absolut de loc cu modul in care sunt tratati oamenii si, mai mult decat atat, cu practicile de semi-zei ai celor care se cred atat de importanti incat pot schimba vietile unora in orice secunda. iata cazul de fata. va indemn, astfel, sa va exprimati opinia si in legatura cu acest detaliu, nu doar cu privire la ce am facut eu. deoarece repet, nu am scris toate acestea ca sa ma promovez pe mine ori sa ma scot din balta in care, vad ca, scuipa toti. multumesc

    Raspunde

    Reply
  23. Mircea says:
    19/11/2008 at 20:15

    radu, dupa cum ti-am spus, am scris (vorbit) degeaba. nu vei intelege oricum. mai fac o incercare:

    daca fata nu avea contract de munca sau de oricare alt fel, datul afara, concedierea etc iese din discutie. cel mult poti spune ca si-au incheiat colaborarea.
    este normal ca un superior sa renunte la un angajat daca il considera pe acesta un eventual pericol. in cazul Luizei am inteles ca ea se afla deja la a doua patanie de acest gen, dupa ce fusese avertizata o data in urma cu mai multa vreme. si “scurgerea” tot de la tine a venit. nu poti spune ca nu au fost ingaduitori o data. implicit, si tu ai fost avertizat. rufele se spala in familie, nu pe bloguri.

    deci, lucrul facut de ei nu e chiar extrem extrem de deplasat. e prerogativa superiorului. ca tie nu-ti place, e problema ta. nici Luizei probabil ca nu i-a placut. chiar si superiorului e putin probabil sa-i fi facut placere. dar nu e un comportament Cro Magnon, cum incerci tu sa-l demonstrezi.

    esti tanar si mai ai vreme sa inveti ca virgula greselile se platesc. dar de data asta Luiza nu le-a platit pe ale ei, le-a platit pe ale tale.

    Raspunde

    Reply
  24. Scoobytza says:
    19/11/2008 at 20:57

    Chiar ai gresit fata de Luiza lasand deoparte toate celelalte lucruri care s-au pus in discutie pe blogul tau. Era vorba de o discutie PERSONALA pe care voi doi ati avut-o si nu ceva despre care trebuia sa comentezi pe forum-ul APPC.

    Raspunde

    Reply
  25. Heffe says:
    19/11/2008 at 21:21

    Danciu la pușcărie

    Raspunde

    Reply
  26. andreea says:
    19/11/2008 at 22:09

    radu, eu am lucrat acolo vreo 6 luni si nu m-a obligat nimeni sa fac nimic. m-am simtit chiar bine in redactie si nu imi amintesc acum sa fi avut prea multe motive de suparare. inafara de atunci cand am plans pentru ca m-a pacalit colegul emil moldovan (de 1 aprilie) ca pleaca de la ziar. dupa ce am plecat pe nepusa masa, anuntand de azi pe maine, am primit si concediu platit cum era corect, dar putin deplasat sa cer, avand in vedere ca nu m-am mai intors la lucru dupa concediu. am scris ce am vrut si ce m-a taiat capul fara sa mi se impuna un anumit stil sau parere. si danciu asta de care tot ziceti de rau a fost mereu un om fain. cred ca nici pe luiza nu a suparat-o vreodata cu ceva.

    Raspunde

    Reply
  27. ania says:
    19/11/2008 at 23:04

    Stimate tinere domn,
    Sub aparenta ca doresti sa faci dreptate, sa deschizi o asa zisa discutie despre limitele impuse tinerilor jurnalisti, am impresia ca nu doresti decat notorietate chiar faima, cu pretul calcarii in picioare a constiintei si a reputatiei domnisoarei pe care zici ca o aperi. Niciodata nu as angaja nici pe post de lenjereasa pe cineva care da din casa.

    Raspunde

    Reply
  28. Radu says:
    20/11/2008 at 00:12

    scoobytza, e normal sa vezi lucrurile asa, din punctul luizei de vedere. O inteleg, poate ce s-a intamplat a avut loc din vina mea, faptul ca cei de acolo au acuzat-o si reactionat astfel din asa ceva, dar nu a fost decizia mea. Toate lucrurile au o limita, hai sa nu o intrecem. Cel putin unii dintre noi.

    andreea, vezi? esti subiectiva. Pe de alta parte, nu am nimic cu Danciu, mai ales ca Blag a dat-o, de far, afara. Tocmai a spus el asta azi pe forumul intern al APPC, desi initial el spunea ca Danciu a luat decizia asta.

    ania, ma asteptam si la comentarii de la persoane care cred ca cei care nu tac din gura se cred deja sau vor sa ajunga vedete. Tot ce pot sa spun e ca… multumesc pentru ca ai vizitat blogul.

    Raspunde

    Reply
  29. mofo says:
    20/11/2008 at 00:54

    radu nu a gresit spunand lucrurilor pe nume. WTF it’s wrong whit u guys? daca spune oricine altcineva ce se intampla? tipa e victima razbunarii celor de la FTR, nimic mai mult. cacat tot o sa fie acolo, titluri si texte scrise de-a pwla doar din pricina subiectivismului sefilor. sper ca tipa sa isi gaseasca un loc mai bun de munca si sa uite mizeriile de la FTR. mai e o chestie pe care nu o accept si nu o sa fiu niciodata de acord cu ea, anume modalitatea de a se comporta „vedetele” presei locale cu tinerii jurnalisti.in loc sa ii ajute le spulbera elanul de a face ceva calumea doar ca nu cumva sa fie cu un material mai bine facut decat a lor. aroganta bat-o vina! nu mai judecati omul pentru ce a facut si ce foloase a tras, ganditiva ca spunand lucrurilor pe nume, evitand sa mai fie un subiect tabu, a realizat mai multe decat va imaginati. ecourile isi vor face efectul.

    Raspunde

    Reply
  30. mofo says:
    20/11/2008 at 00:56

    @ania
    nu cred ca radu mai are nevoie sa se faca cunoscut, chiar faimos. e tanar si a muncit mult ca sa fie cine e. citeste Adevarul, Adevarul de Seara (reclama) si mira-te.

    Raspunde

    Reply
  31. andreea says:
    20/11/2008 at 01:01

    nu sunt subiectiva. sunt o parere care a fost in interior. dar sunt si eu un fel de jurnalist si pot sa judec lucrurile obiectiv. in schimb ma ingrozesc de cat subiectivism exista. si fum fara foc. adevarul e, si poate ai sa o recunosti si tu, ca nu trebuia sa dai din casa. si ca in cazul asta nu a fost nici o lupta a tanarului jurnalist cu conducerea. apropo de titlul ala. a fost o discutie, pot sa mi-o imaginez ca am lucrat si eu acolo, cu aceeasi oameni, care a suparat-o pe luiza. or fi fost mai multe, de-a lungul timpului. dar nu a fost o lupta a tineretului jurnalistic cu patronatul ticalos si corupt. cat despre contract, stiu si eu oameni buni care au lucrat pi la ziare mult si bine fara contract de munca si pe un salar mic, desi acumulau, incet incet, an dupa an, experienta. e nemiloasa presa asta (cred, asa pare, citind blocurile voastre) dar fiecare are dreptul sa-si ia singur hotararile. io cred ca tre sa-ti faci mea culpa la fata aia si sa te apuci sa-i cauti de lucru, ca doar nu o sa susti tu singur familia (am inteles ca sunteti impreuna) :)

    Raspunde

    Reply
  32. mofo says:
    20/11/2008 at 01:03

    @Scoobiyza
    o discutie personala nu facea mare lucru. bine ca nu a ramas la stadiul de compasiune ca tipa e denigrata la locul de munca, sau oricum i-ati putea zice tot aia e. e de laudat faptul ca a tras APPC-ul de manecutze si le-a dat un subiect de gandire.

    Raspunde

    Reply
  33. Radu says:
    20/11/2008 at 07:49

    ganditi pentru voi, pt ca vad ca orice zic tot pe a voastra o tineti. si aici ma refer la cei care insista sa spuna ca e altfel de cum e ori a fost. am spus in cele de mai sus ce am avut de zis. multumesc tuturor pentru pareri, bune sau rele

    Raspunde

    Reply
  34. licurici says:
    20/11/2008 at 12:03

    radu: aici nu era cale de mijloc. fiecare a făcut ce trebuia să facă. tu trebuia să spui ce aveai de spus, pentru că așa te-a îndemnat conștiința (și asta e de admirat), blag trebuia să o dea afară pe luiza deoarece pt el era evident că informația vine de la ea și a considerat că fata a adus un prejudiciu de imagine ziarului. că prejudiciul și-l aduc singuri, de fapt, e partea a doua. dacă vor să se vorbească bine despre ei, să se poarte în consecință.

    din punctul meu de vedere, nu ai ce să-ți reproșezi, indiferent ce îți zic unii și alții. luiza te cunoștea (presupun), știa cum reacționezi în cazuri de-astea și dacă nu vroia ca tu să scrii, nu-ți povestea. nu ești la vârsta la care să te gândești să faci compromisuri de genul ”slujba iubitei” sau ”conștiința mea”. și sper din tot sufletul să nu ajungi niciodată la vârsta aia.

    Raspunde

    Reply
  35. Radu says:
    20/11/2008 at 12:12

    Laura, ceea ce ai spus tu cred ca e cea mai buna explicatie dintre toate. Ceea ce m-a impresionat (si a fost neplacut) e modul in care gandesc unii, cum ar fi faptul ca am facut greseala intai si apoi am incercat sa ma scot, ori ca e prietena mea si o apar sau ca eu am dat-o afara. Evident, fiecare are dreptul sa se exprime asa cum vrea si dupa cum gandeste, insa e nedrept sa iti sara lumea in cap tie (deoarece eu am dus la asta, nu?) si sa evite sa scoata macar un cuvant despre deciziile unora, care fac ceva pe oamenii cu care au lucrat indiferent cat timp ori au aratat o lipsa de respect imensa, in primul rand fata de persoana in cauza, apoi fata de ei si restul care ii baga in seama.

    Raspunde

    Reply
  36. licurici says:
    20/11/2008 at 14:07

    well, în tot răul și un bine, nu? :) fiecare a avut o lecție de învățat din asta. s-au mai cernut oamenii cu un drum și poate unora toată tevatura asta le-a reamintit că există și un alt fel de a fi. și poate se schimbă ceva, cât de mic, acolo în mintea lor. nu putem decât spera. :)

    Raspunde

    Reply
  37. sandu says:
    20/11/2008 at 17:31

    mai baiatule, atitia revolutionari ca si tine am vazut de ma ia cu groaza. scriu mai mult pentru cei inteligenti care iti viziteaza blogul, nu neaparat pentru tine. esti un tip foarte periculos, ca orice frustrat in general. sa treci peste prietenia cu persoana iubita de dragul marilor asipiratii,
    mi se pare un gest al unui ins limitat, egoist. gindeste-te ca nu o sa mai stea nimeni de vorba cu tine prin redactie, pentru ca toti o sa stie ca nu esti o persoana de incredere. eu zic sa te concentrezi pe ce scrii in ziar, pentru ca oamenii aceia seriosi din redactia ta nu o sa te crute, doar pentru ca esti tu activ pe bloguri. bine?

    Raspunde

    Reply
  38. sandu says:
    20/11/2008 at 17:52

    a, am uitat ceva. mi s-a parut caraghios cum tu si luiza purtati discutii pe bolgul tau. inteleg ca sinteti prieteni, nu va puteti suna? e caraghios de tot. iar toi astia care te apara o fac pentru ca e misto sa simpatizezi cu marile constiinte, dar sa stii ca in timp ce scriu despre asta, zimbesc pe ascuns, pentru ca e comic tot ce spui.

    Raspunde

    Reply
  39. licurici says:
    20/11/2008 at 18:01

    ei, radu, cu personaje ca domnu’ sandu sperăm degeaba :)))))

    Raspunde

    Reply
  40. Radu says:
    20/11/2008 at 18:51

    din pacate. caraghios mi se pare sa imi spuna cineva ce sa fac. oricum, multi vorbesc singuri, sa-i lasam macar sa vorbeasca. o seara placuta Laura :)

    Raspunde

    Reply
  41. licurici says:
    20/11/2008 at 20:03

    asemeni :)

    Raspunde

    Reply
  42. tibi says:
    20/11/2008 at 23:30

    “Poate colegul Tibi spunea bine, nu am de ce sa imi exprim punctul de vedere deoarece nu conteaza, sunt prea mic, nu am un nume.”

    Stai ma Radule
    asta ai inteles tu? Eu ziceam cum o sa te atace oamenii, care va fi “textul”..am scri si pe forumul APPC care e argumentatia oricarui om care ar dori sa te atace./ Ca esti inca prea tanar, ca nu le stii tu pe astea…, ca nu ai nume etc etc. Ma refeream STRICT la temele pe care le spun intre 4 ochi EI, sau pe mess.

    doar ai vaz ce am scris si faptul ca am spus sa iti spui opinia asa cum iti dicteaza constiinta, ca de aiai e APPC si de aia am murit la revolutie sa exista schimb de opinii indiferent cine le posteaza, farcas, neag, blag sau care mai vrea.

    sper ca acum ai inteles mai clar.

    PS 1
    e grav ce s-a intamplat cu Luiza, numa azi am aflat (joi, 20 nov, ca am fost liber si nu m-am uitat pe net)

    PS 2
    pe unu de mai sus care zice sub semnul anonimatului, ca asa e usor, atata curaj are el, ca plec maine sau poimaine, sa fie el sanatos. Exista sute de cazuri, ii dau o lista cand vrea, cu ziaristi care se cred tareeeee bunii da au facut prea putin, nu s-au impus de nici culoare, si au parasit breasla in 2,3 sau 5 ani. Si care dau lectii de moralitate. Destui sunt. Eu cand voi pleka voi pleka si basta
    E strict problema mea hai pa pa pa, sa nu il f… pe ala grija ca Stiu cine e!

    Raspunde

    Reply
  43. Radu says:
    20/11/2008 at 23:35

    Am inteles Tibi, de aceea am si facut ce mi-a dictat constiinta (aici ma refer la a povesti pe blog cele intamplate). Deci am retinut foarte bine ce mi-ai spus tu si a fost un raspuns foarte corect din partea ta. Legat de Luiza, nu mai e loc si de alte cuvinte, din cate vezi s-a dezbatut aici tot ce era de dezbatut. Cat despre ceea ce te priveste pe tine nu stiu mai nimic, decat ca ai anuntat acum ceva timp, asa cum si restul stiu, ca o sa te retragi. Asta e decizia ta, oricum m-a amuzat foarte tare ultimul rand din comentariul tau de mai sus :)

    Raspunde

    Reply


Adauga un comentariu

Click here to cancel reply.

Click pentru a renunta la comentariu

  • Cauta

  • In online

    Poti sa ma urmaresti pe Twitter sau sa citesti cele mai noi articole in timp real, abonandu-te prin RSS, sau sa le primesti direct in casuta ta de e-mail. Alege canalul care ti se potriveste sau alege-le pe toate trei:



    Twitter      RSS      E-mail

  • De citit

    • Clujule, nu iti poti imagina…

      Clujule, nu iti poti imagina…

    • De ce se sinucid tinerii?

      De ce se sinucid tinerii?

    • Noi, oamenii

      Noi, oamenii

    • Cum am jucat golf, am tras cu arcul si am facut baie in piscina all day long (FOTO)

      Cum am jucat golf, am tras cu arcul si am facut baie in piscina all day long (FOTO)

    • Un model de colaps economic pentru Romania

      Un model de colaps economic pentru Romania

    • Ion Iliescu a murit pe Twitter

      Ion Iliescu a murit pe Twitter

    • Ce ati face fara Twitter si Facebook o saptamana?

      Ce ati face fara Twitter si Facebook o saptamana?

    • Ce nu gasim in Cluj-Napoca?

      Ce nu gasim in Cluj-Napoca?

    • Cazul jafului de la BT, o mascarada (VIDEO)

      Cazul jafului de la BT, o mascarada (VIDEO)

    • Traiesc istoria

      Traiesc istoria

    • Despre idealul spre care tindem, fara numar

      Despre idealul spre care tindem, fara numar

    • Oamenii care fac lucrurile sa mearga. Club Midi

      Oamenii care fac lucrurile sa mearga. Club Midi

    Prev 1 of 2 Next
  • Eu pe Twitter

    • Incredibil. Un englez vrea sa isi schimbe sexul pentru a deveni Lady Gaga! :( ce lume.... 1 hour ago
    • @subiectiv tweetdeck :) 4 hours ago
    • @Sawrad danke. e o poza mai veche, de anul trecut. singura poza de arhiva acceptata pe fotoblog :)) 4 hours ago
    • Nou pe fotoblog: Shhhtttt http://bit.ly/9s8T6K 5 hours ago
    • RT @AdevarulCluj: Noua noastra pagina oficiala pe Facebook: http://bit.ly/a1eLb7 Va asteptam cu poze, filmulete si cele mai noi stiri 5 hours ago
    • @AsafteiDragos nu colaborez, insa o face Mircea Rosca. iti dau id-ul lui daca vrei 2010/09/02
    • @AsafteiDragos Mircea Rosca, e din Cluj 2010/09/02
  • Ce le-a placut altora

  • Intrebarea lunii

    Unde mergi in aceasta vara?

    Vezi rezultate

    Loading ... Loading ...
  • LIVE Blogroll

    • Icon Vasile Racoviţan

      Close preview

      Loading...
    • Icon Septem Castra

      Close preview

      Loading...
    • Icon Reporter virtual

      Close preview

      Loading...
    • Icon Loana Vultur

      Close preview

      Loading...
    • Icon Bianca Felseghi

      Close preview

      Loading...
    • Icon Ciprian Rus

      Close preview

      Loading...
    • Icon Oana Moisil

      Close preview

      Loading...
    • Icon Mirona Pascu

      Close preview

      Loading...
    • Icon Mihnea Măruţă

      Close preview

      Loading...
    • Icon Liviu Alexa

      Close preview

      Loading...
    • Icon Florin Avram

      Close preview

      Loading...
    • Icon Psaico

      Close preview

      Loading...
    • Icon Lorand Minyo

      Close preview

      Loading...
    • Icon Andrei Aroneţ

      Close preview

      Loading...
    • Icon Raluca Crişan

      Close preview

      Loading...
    • Icon Marius Perijoc

      Close preview

      Loading...
    • Icon Ștefan Teișanu

      Close preview

      Loading...
    • Icon Andi Daiszler

      Close preview

      Loading...
    • Icon Brigitta Fetser

      Close preview

      Loading...
    • Icon Andreea Enea

      Close preview

      Loading...
Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes
  • Feedback

    • Radu on Primul meu protest (FOTO VIDEO)
    • Mironeasca on Primul meu protest (FOTO VIDEO)
    • Tweets that mention Primul meu protest (FOTO VIDEO) | Blogul care arată cu degetul -- Topsy.com on Primul meu protest (FOTO VIDEO)
    • Primul meu protest (FOTO VIDEO) | Blogul care arată cu degetul on Protestam! E oficial. Vezi detalii. UPDATE – poze de la eveniment
    • Radu on N-ai sa poti
    • Radu on Protestam! E oficial. Vezi detalii. UPDATE – poze de la eveniment
    • Tudor on Protestam! E oficial. Vezi detalii. UPDATE – poze de la eveniment
    • Emil Basescu si George Eminescu on N-ai sa poti
  • Taguri

    supermarket natie carte de vizita digitala orasul comoara foaia transilvana lege toamna pianu de jos apa ehat you wanted mincinosi mascati Vadim Lavrusik tom End Game bloggeri apel inchiriere apartament bec Mircea Toma eurovaci mures preistoric consecventa primarie the frame artisti steve lawler touch screen geniu confidential obsession fitze 1 q sapro erevolutie roman istorie jucarii deep dish tablet bataie de joc anotimp video sharing presa scrisa Gigi Becali twitter earth movie concert modificari Pacurar tom findlay media cannabis sydney investitii oras adn uitat santier twestival poza
  • Categorii

  • Arhiva

  • Meta

    • Log in
    • Entries RSS
    • Comments RSS
    • WordPress.org

Copyright © 2010 Blogul care arata cu degetul. Unele drepturi rezervate. Vezi termeni si conditii

Site customizat de Radu Neag
  • RSS
  • Twitter
  • Facebook
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Social Slider
  • RSS
  • Twitter
  • Facebook
  • LinkedIn
  • MySpace