Gata, că deja am pierdut destulă vreme cu frecţia asta la picior de lemn. Repet, să-ţi dea Dumnezeu multă sănătate.

Şi astea cu “e blogul meu, scriu subiectiv” spune-le cuiva care nu ştie cu ce se mănâncă viaţa. Toţi scriem subiectiv oriunde am scrie. Că suntem oameni şi avem preferinţe şi păreri iar asta ne face subiectivi. Dar la un moment dat învăţăm şi ce înseamnă să-ţi formezi părerea personală în mod obiectiv.

Iar despre bani tu ai pomenit primul, pe blogul lui Prodan. Rememorează. Că de fapt de-acolo a pornit ceea ce tu numeşti agresivitate.

Cu ce m-ai atacat? Uite un exemplu: “la fel si castigatorii. “cum imi iau premiul? a, asa. ok, la revedere, am plecat. ma sunati voi”” – eu nu mă regăsesc în portretul ăsta generalizat subiectiv. N-am întrebat cum şi când îmi iau premiul, tot din cauza bunului simţ ardelenesc. N-am stabilit absolut nicio cale de contact suplimentară cu organizatorii, pentru că mi se părea penibil să o fac. Tocmai pentru că nu-s fomistă.

Mai vrei un exemplu? “sau premiul oferit lui Bety Blagu la categoria blog-uri, desi nu are blog. Si nici jurnalism interactiv nu face”. Adică spui că am luat premiul pe nedrept şi după aceea zici că nu ştii unde şi când m-ai atacat? Cam scurtă memoria, nu?

Ce mă întreb eu este, dacă tot erai atât de dornic să cunoşti lume, de ce nu ai întrebat-o pe Ioana Avădani, după ceremonie “doamnă, nu e cam pe faţă să daţi premiul la hotnews când şi dumneavoastră aveţi un blog acolo?”? Nu era mai ok să poţi să-ţi dai cu părerea altfel decât printr-o bârfă scurtă pe blog? Sau măcar s-o întrebi la ea pe blog…

Şi de ce să nu sesizezi organizatorii despre situaţia textului tipei din Iaşi? De ce e mai constructiv să-ţi spui cu părerea pe blog decât să faci ceva pentru a corecta greşeala? Înscrierea articolelor se face pe proprie răspundere la orice concurs, nu stau organizatorii să verifice în 4 zări dacă textele au mai participat pe undeva.

Dăm din gură că nu ne doare, dar Doamne fereşte să facem ceva pentru care e nevoie de ceva *oaie.

Şi să ştii că dacă îi arăţi cuiva degetul pe geam şi după acea îl saluţi, nu-ţi va răspunde la salut.

Te-ar încălzi cu ceva dacă ţi-aş spune că nici măcar nu ştiam cine face parte din juriul secţiunii? Că bunul simţ ardelenesc m-a împiedicat să întreb chiar şi atâta lucru? Că eram în acea sală la decernarea premiilor convinsă că a câştigat altcineva?

Îmi pare rău că ai fost dezamăgit atât de concurs cât şi de eveniment în sine. Eu mă feresc de genul ăsta de dezamăgiri refuzând să concurez, în general. Am participat în întreaga mea viaţă la două concursuri, şi la ambele am fost printre premianţi. Ghinionul altora, cine ştie. Dar eu nu înţeleg, dacă voiai să cunoşti oameni, de ce nu i-ai cunoscut? Ţi-a dat cineva impresia că acolo va fi o băută lungă unde se vor depăna poveşti? Scria clar în invitaţie că e o ceremonie de decernare, nimic mai mult.

Şi nu te mai scuza că spui doar ce ai înţeles din vorbele Ioanei Avădani. Ca să înţelegi exact ce s-a întâmplat nu era nevoie decât să nu sari pentru cuvintele “părerea mea personală” şi să te uiţi pe ecranul pe care se proiectau numele câştigătorilor.

Cât despre cei care-ţi spun că ai văzut doar o parte dintre aranjamente… vezi că unii acuză într-un an aranjamentele, iar în anul următor devin concurenţi.

1. N-ai nici cea mai vagă idee dacă eu am blog sau nu. Unii nu-şi fac blog ca să devină vedete. Poate îl şi citeşti şi nu ştii că e al meu.
2. Ce înseamnă “nici jurnalism interactiv nu face”? Asta se înscrie probabil în aceeaşi linie cu faptul că nu aş fi luat premiu, de fapt, ci un soi de diplomă din partea juriului, cum ai scris pe blogul lui Prodan? Ţi-am răspuns şi acolo, repet şi aici: stai liniştit, am primit marele premiu din partea sponsorului, iar banii deja i-am cheltuit. Diplome de consolare nu se dau. Iar dacă te interesează ce înseamnă jurmalism interactiv, ai în urmatoarele trei linkuri peste 700 de exemple.

http://www.hotnews.ro/articole_autor/Bety%20Blagu
http://www.hotnews.ro/articole_autor/B.B.
http://www.hotnews.ro/articole_autor/B.%20Blagu

P.S. Înţeleg că la aproape 22 de ani e uşor să fii subiectiv, dar nici chiar în aşa hal încât să ajungi la minciună doar ca să-ţi pice mai uşor o înfrângere.