TweetNici nu implinisem 21 de ani si am hotarat ca trebuie sa fac ceva pentru mine, iar pe de alta parte eram impins din spate de prieteni: “du-te undeva si scrie”, “scrii frumos, fa ceva cu asta”, “implica-te”, “incearca o redactie” si altele. Era o zi de mai, cand am decis sa il intreb pe Andi (coleg de facultate si de redactie) ce trebuie sa prezint in cazul in care doresc sa fac parte dintr-o echipa redactionala (CV, materiale publicate etc.). Initial imi doream sa fac stadiul de practica, o cerinta a vestitei facultati la care (inca) mai sunt student.

Andi mi-a spus scurt: hai cam intr-o ora la Monitorul ca eu atunci ajung. Nu apucasem sa ii spun ca la Monitorul vreau sa ajung doar dupa ceva vreme, cand am si eu ceva experienta in presa. Astfel, cum iesise de pe YM fara sa am timp pentru o replica, mi- am spus ca o data ce m-a chemat nu pot fi nesimtit si sa nu merg. Si am mers.

Servus!!! El e Radu. Uite Radu, doua comunicate, fa-mi doua stiri de 600 din ele, au fost cuvintele lui in prima mea zi in redactie. Eu… timid. Restul persoanelor din redactie nici nu prea bagau in seama ce se intampla, isi vedeau de texte si la fel am facut si eu.

A fost prima mea zi. Era joi. Pe atunci nu cunosteam pe nimeni. Cum vineri si sambata nu se lucra, Andi mi-a spus ca daca imi doresc pot merge din nou duminica. Am mers. Cu subiectul meu. Si de atunci am inceput sa imi caut singur subiecte si sa le prezint. La inceput le “chinuiam”, dar imi doream sa fac ceva. Vroiam sa pot face si eu ce fac ei. A fost greu dar mi-a placut tare mult, la fel cum imi place si acum.

Cu Ciprian Rus (redactorul sef) am vorbit dupa cateva zile. Mi-a semnat foaia prin care dovedeam ca am facut practica la Monitorul. Dupa o luna, spre mirarea tuturor, eram tot acolo. (foto: Mihai Bacalu)

Ai fost o surpriza placuta, mi-a spus Adina Urcan, actuala secretara generala de redactie, in urma cu cateva zile.

Am stat cateva saptamani, dupa care am intrebat daca e posibil sa existe ceva mai serios (adica sa fiu angajat). Ciprian, caruia i ma adresam cu Cipri, asa cum o fac toti, mi-a spus ca si el si-ar dori sa raman. Am avut rabdare si am ramas. Si nu regret nici o clipa.

Am dat peste multe probleme, multe obstacole care ma puneau in dificultate, iar pe langa Palti (dragul nostru coleg de pe corectura) si Adina, lucrurile imi erau explicate de Cipri. La fel si in cazul in care mai era nevoie de un citat sau o parere a unei alte parti.

Cipri imi explica totul cu calm, cum trebuie facute casetele, ce trebuie sa contina, cum trebuie sa arate. Fara sa ma ia la rost si fara sa insiste. In cele mai multe cazuri imi spunea o data, iar in viitor stiam ce si cum. Pentru mine a fost ca un profesor drag din liceu ori din generala (deoarece in facultate prea rar intalnesti asa ceva).

Astazi, insa, am aflat ca pleaca. In Bucuresti, la Compact – redactor-sef, trustul Ringier.

Probabil ati aflat de mult timp ultimele detalii, de pe blog-uri, astfel nu mai simt nevoia sa le descriu. Cine va fi noul redactor-sef nu stim nici noi, dar prea putin conteaza. Ce conteaza acum e faptul ca Cipri pleaca cu sufletul impacat. Nu ca a lasat la Cluj o echipa de care s-a atasat mai mult ca oricare altul, ci de faptul ca noi toti, reporterii/jurnalistii/redactorii sau cum vreti sa ne spuneti am ramas cu barbia in palma, spunandu-ne ca dupa un asa debut in presa ar tanji oricine. Si mie unul putin imi pasa ca Ziua de Cluj e mai tare ca toata lumea sau ca Clujeanul e tare-n site si se lupta cu Citynews pe online.

Imi pasa de mine, de faptul ca am debutat intr-o echipa de admirat, unita, formata din persoane care nu se impung pe la spate si una care atunci cand e vorba de colegialitate uita atat de telefoanele de serviciu care nu exista (inca) cat si de aerul conditionat care a fost promis de luni intregi.

Nu scriu aceste lucruri pentru a plange dupa Cipri, nimeni nu o face, toti sunt mandri de pasul pe care l-a facut (speram) inainte si nici sa ii urez succes, deoarece sunt sigur ca are parte de asa ceva la fel cum a avut pana acum.

Vroiam doar sa transmit un lucru simplu, un multumesc redactorului-sef care a crezut in mine, un necunoscut, ca pot fi in stare sa fac parte din echipa pe care o coordoneaza de aproape 8 ani de zile.

Promit sa incerc sa o fac mai bine.

Citeste si:

• Cum fac jurnalistii romani presa a la National Geographic (6)
• Social media. De ce? (8)
• Presa pentru Mile Carpenisan (2)
• Jurnalistul viitorului (6)
• Mass-media si nevoia acuta de… online (8)