Departe de Cluj, undeva intr-un cartier de care abia se aude la sedintele Consiliului Local, o sosea nu prea circulata strabate un taram parasit de zeci de ani. Pana acolo, insa, dintr-o calatorie de circa 30 de minute cu autobuzul 36, poti observa, la fiecare aruncare de bat, povesti nespuse. O data ce te indepartezi de centrul Clujului si ajungi in Zona Industriala, incepe sa se observe nepasarea autoritatilor locale, bugetul de stat care niciodata nu a vazut acea parte a Clujului si, mai ales, fetele triste ale oamenilor care se intreaba, de la o zi la alta, cu ce sa inlocuiasca butucii care le tin casele sa nu pice. Tablitele Regiei Autonome de Transport Urban in Comun (RATUC), care poarta numele statiei sau, mai bine spus, al popasului, devin din ce in ce mai ruginite si indoite cu cat sunt mai indepartate de civilizatie. Strazile se iau la intrecere in gropi, iar cainii fara stapan pazesc carantina din zona. Sa ne intoarcem, insa, la soseaua noastra. O dunga de civilizatie printr-un camp minat cu istorie, spinari rupte de atata munca, pustietate si speranta. Bobalnei, una dintre zecile de strazi care o iau la stanga catre nicaieri, este pavata cu cate o caramida picata dintr-un camion ori cu excrementele animalelor din zona care asteapta sa le calce vreo masina.

Drumul este infundat de Centrul de Ecarisaj, un lagar al sufletelor patrupede, unul din care nu iese urma de animal, decat schelaielile acestora, latratul si fosnetul carpelor agatate la ferestre. De fapt, toata strada este bantuita de aceste urlete, zi si noapte, ale unor caini care o data ce au fost adusi aici au inceput sa-si miroasa sfarsitul. “Intrarea strict interzisa!” scrie pe poarta ruginita a centrului uitat de Dumnezeu. “Nu e voie sa intrati, e carantina de gradul 3″, spune o femeie, imbracata intr-un halat alb, plin de sange. S-a prezentat a fi doctor si a refuzat dialogul, pe motiv ca “are de operat niste caini”. Ca o paranteza, “a opera” are mai multe sensuri in acest caz, o data ce pana si directorul Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) a recunoscut ca in acest centru continua eutanasierea cainilor fara stapin. Legea, insa, interzice de ceva timp acest lucru, iar eutanasierea cainilor comunitari, in cazul in care nu sufera de vreo boala, este pedepsita cu inchisoarea. Politica acestor centre, daca ar fi sa se ia dupa lege, ar spune ca in cazul in care cainii “veniti” in aceste lagare nu sunt adoptati de nimeni in decursul a 7 zile, vor fi aruncati inapoi in strada. Totusi, in acest caz, cainii sunt “operati”, iar chirurgul nostru isi face practica invatand sa eutanasieze animale fara nici o vina.

“Carantina de gradul 3″, ca sa revenim la subiect, se face cu portile sigilate cu lacate, insa cu cate o gaura in gard, ici colo. E focar de rabie in judetul Cluj – motivul exterminarii a sute de caini – de aici si carantina. Daca ar fi avut ce sa fure din acest centru, un hot ar fi putut intra linistit prin acea gaura din gard. Ba mai mult, el impreuna cu un sac in spate. Cat despre o vulpe purtatoare de rabie nici nu se mai pune problema, mai ales in cazul unui Centru de Ecarisaj aflat langa un deal bogat in… vulpi. Conditiile proaste se observa de afara, iar mizeria din incinta “lagarului” poate fi mirosita de la o posta. Cat despre rabie si carantina in care era indesat acest virus, doctorita ar fi trebuit sa stie ca acest tip de boala nu se transmite prin aer. Sau, probabil, si-a facut griji sa nu fie cineva muscat de un caine “operat” si trecut deja in lumea cealalta, cu sufletul si pacatele celui care a infipt siringa-n el.

Unde suntem, oameni buni? Departe de jungla de la marginea Clujului, e drept, insa foarte aproape de gandirea celor care infig acul otravit in blana murdara a cainilor vagabonzi. Facem greve de aproape 20 de ani si ne rasculam pentru cativa lei in plus la salar, ne pasa doar de noi si de traiul nostru. Din pacate, insa, vedem bine ca suntem ignorati, cu o mana ni se da si cu o suta ni se ia. Mereu ne spunem: “Ce viata…”. In acest caz, animalele nu au de ales, nu au ce lua, nu li se da, doar li se ia. O viata murdara, fara sens, petrecuta pe strazi si pierduta printr-o intepatura. Suntem facuti sa credem ca se iau masuri, se cauta rezolvari, insa musamalizarile in care suntem aruncati cu totii ne fac sa credem ca traim intr-un paradis (creat de altii), din care noi doar profitam. Iar cand incepem sa vedem si sa gandim e prea tirziu, am fost deja “intepati” cu totii. La Centrul de Ecarisaj din Cluj nu exista un paradis, ci un infern al ultimelor dialoguri din viata patrupezilor: “Ce viata de caine…”.

Citeste si:

• Declar Ziua Internetului la Cluj (9)
• Am uitat (4)
• Meseria de român (5)
• Campania Zero. "Zero pentru România" (0)
• Moara din copilaria mea (0)